Autor: simona

Idei de boardgames cand ai invitati

Idei de boardgames cand ai invitati

Noua mea activitate preferată este ”house parties”. Gata cu mersul în club și la petreceri. Gata cu alcoolul tare. Bun-venit la maturitate, când prefer să beau un pahar de vin, să mănânc o pizza cu ton făcută în casă și să îmi chem prietenii să jucăm ceva. Și am început și eu încet-încet să fac o colecție de boardgames ca să avem din ce alege atunci ne-am plictisit de vorbit despre muncă.

Am strâns mai jos o listă de jocuri care sunt super fun și vă pot fi inspirație dacă nu aveți 20 de ani. Că la 20 de ani mai bine ieșiți în oraș. Mai așteptați să îmbătrâniți un pic pentru boardgames acasă cu prietenii. Mă rog, la 20 de ani tot boardgames jucam, dar cu mai puțin vin. Bun, ia luați mai jos o listă de boardgames mișto, menționate aleatoriu:

1. Activity

Clar unul dintre jocurile mele preferate. Ai mai multe cartonașe cu cuvinte pe care trebuie să le mimezi, desenezi, descrii etc. Ai și opțiunea de a folosi clepsidra să cronometrezi timpul ca să fie mai greu. Am jucat odată două echipe cu o miză foarte mare: cine câștiga, primea un cadou de Secret Santa, în plus față de ce primise deja. Să vă mai spun că am câștigat?

2. Jenga

Există și versiunea de Drunken Tower unde există piese cu porunci de genul ”drink one with the person on the left” sau ceva asemănător. Adică aveți șanse să vă îmbătați un pic ca să fie mai fun atunci când te chinui să scoți piese fără să dărâmi turnul. Sau poți să ai versiunea clasică și să te distrezi la fel de mult. Puteți să-l cumpărați din Jumbo cu 30 lei.

3.  Dixit

Ăsta e joc d-ăla de oameni ”creativi”. So much pressure on you să spui că lucrezi în publicitate, că imediat sar toți pe tine să spună că sigur câștigi, că e floare la ureche. Ok, lucrez în publicitate și nu cred că am câștigat vreodată la acest joc.  Fiecare dintre jucători devine povestitor și cel care dă indiciile descriptive. Apoi, restul trebuie să lase fiecare câte o carte jos care să se potrivească acelui indiciu și lumea votează ce carte cred ei că a fost cea pusă de povestitor.

4. That is you!

Aici o să aveți nevoie de un telefon și de un playstation, plus televizor, evident. Toți jucătorii se conectează cu telefoanele la playstation, urmând să joace un fel de test de socializare. Are și trailer jocul ăsta, mai bine vă uitați la el.Oricum, e suuuper fun și amuzant de jucat cu prietenii. Recomand 10/10.

5. Mima și atât

Nu chiar boardgame, dar ceva să treacă timpul într-un mod mișto. De jucat pe echipe și cu idei de cuvinte cât mai dubioase posibil. 😀

6. Nume de cod

Ai pe masă o serie de cuvinte care pot fi sau nu pot fi în vreo legătură logică și directă. Ai și două echipe cu ”căpitani” care încearcă să dea indicii astfel încât restul oamenilor să ghicească cărțile de pe masă.  E fun și mișto, mai ales când te chinui să găsești o posibilă legătură între soare și maimuță, iar indiciul tău trebuie să fie compus doar dintr-un cuvânt astfel încât oamenii să ghicească atât soare, cât și maimuță. E și la reducere pe elefant. 

7. Femei vs bărbați

Jocul care nu o să le placă unora, pentru că practic se bazează pe ideea că sunt unele lucruri la care bărbații nu se pricep și viceversa. Se formează echipe de femei și bărbați și fiecare tabără trebuie să ghicească niște cuvinte out of their zone. Cum ar fi bigudiuri pentru bărbați și rotopercutor pentru femei. E contra-timp.

8. Cards Against Humanity

Nu cred că mai e nevoie de vreo descriere, dacă nu ați apucat să-l jucați, do it now! Musai de cumpărat și extensii la el, că eu l-am jucat așa mult încât am învățat deja 1000 de cărți de cuvinte sau câte naiba o avea.

9. Exploding Kittens

Joc creat și lansat de The Oatmeal. E genial scris și e cu pisici, deci pentru mine e fix ce trebuie. Vă puteți lua varianta fizică, dar recomand cu tărie aplicația de mobile pentru că are aceleași cărți și e și cu sunet, deci e mult mai mișto. Costă doar 2 dolari amărâți.

10. Popa Prostu

Ok, sigur îl știți. Nu e boardgame, dar dacă vă place să vă ia amețeala după o tură super rapidă (cum mi se întâmplă mie), ăsta e jocul potrivit. Și e ieftin.

Ce idei de jocuri mișto aveți? Vreau să-mi extind lista 😀

Sesiune de gatit la miezul noptii

Sesiune de gatit la miezul noptii

Sunt zile în care sunt o fată foarte leneșă, când nu sunt în stare nici să întind niște brânză pe pâine, iar în alte zile sunt extraordinar de harnică, de nici nu ai văzut așa ceva. Edenia mi-a trimis recent o surpriză faină, am primit din partea lor un pui de 1.5 kg, puiul fiind crescut 81 de zile la o fermă din Franța. Și am zis că musai trebuie să mă apuc să gătesc un pui întreg (pentru prima oară) după o zi la birou, când sunt mega obosită. Dar entuziasmul meu era prea mare, chiar dacă era 8 seara și eu doar aliniam ingredientele pe masă.

Am căutat și rețete, dar în final am ales să-l gătesc după chipul și asemănarea mea. Pardon, după gustul meu, asta voiam să zic. Prietenul meu era entuziasmat că mănâncă ceva deosebit la cină, dar i-am zis că mai are de așteptat și că oricum trebuie să facem poze înainte de toate. Mă gândesc întâi la cititorii mei, hehe. 🙂 Ca și reteță, am mers cu o variantă safe ca să nu stric bunătate de pui, anume l-am umplut și înconjurat cu legume și am făcut un sos  fantastic de smântână cu busuioc, ghimbir și un pic de curry.

Ingrediente

  • 1 ardei roșu gras
  • 2 morcovi
  • busuioc
  • ghimbir
  • 6-7 ciuperci
  • 2 dovlecei
  • ceapă verde
  • usturoi
  • unt
  • condiment pentru pui
  • smântână lichidă

Morcovii i-am călit în tigaie pentru că voiam să fie un pic mai moi atunci când îi bag la cuptor. Restul de legume le-am tocat cubulețe (mai puțin ciupercile) și apoi le-am îndesat în pui. Desigur, rămâi cu o cantitate generoasă, așa că ce a mai rămas am adăugat în tavă, alături de ciuperci.  Am topit o bucată de unt la microunde și am adăugat condimente și niște busuioc. Cu acest amestec am uns puiul și legumele, astfel să nu se ardă în cuptor și să mă asigur că rămâne fraged. Periodic trebuie scos puiul din cuptor pentru a fi uns, cam o dată la 25 minute, aș zice.

pui întreg

pui întreg

pui întreg

pui întreg

pui întreg

pui întreg

pui întreg

Totul a ajuns la cuptor, apoi m-am apucat de sosul de smântână. Ăsta e foarte simplu, se pune smântâna lichidă în tigaie, se presară niște curry împreună cu usturoi (pisat), busuioc și puțin ghimbir și se lasă vreo 15 minute la foc mic. Iese o nebunie. Pe acesta l-am adăugat în tavă, peste legume și pui când era spre final. Ah, să nu uit, puiul a stat la cuptor aproximativ 2 ore.  La final, am avut energia și să mai spăl vase, deși eram absolut ruptă de oboseală!

Câteva detalii despre Poulet jaune Fermier d’Auvergne: crescut lent, în cel puțin 81 de zile într-o fermă din Franța, cu alimentație 100% vegetală, fără administrare de antibiotice. Are certificare Label Rouge, puiul de acest fel crește în aer liber, în zone cu iarbă și copaci.

Cred că e o rețetă perfectă pentru ocazii speciale, de invitat socrii la masă și rudele să vadă că te descurci în viață, deci știi să gătești un pui întreg delicios.

Conacul Brâncoveanu din Breaza

Conacul Brâncoveanu din Breaza

Eram în drum spre Transbucegi, iar Breaza era doar ocolul pe care Waze ni-l sugerase ca să mai evităm aglomerația de pe Valea Prahovei.  Primul care mi-a atras atenția a fost parcul, cu același nume, ce era plin de copii care se jucau. Apoi a apărut o clădire mare, somptuoasă și, din păcate, în paragină. Imediat am vrut să aflu ce e acel loc.

L-am presat pe prietenul meu să întoarcă și să ne ducem la conac. Drumul nostru trebuia să fi altul, să urcăm pe poteci și stânci (am făcut și asta apoi), dar mai important pentru mine era să descopăr acel conac. Am povestit aici un pic despre fascinația mea cu clădirile abandonate. Un lucru pe care mi-l doresc nu e doar să vizitez cât mai multe, dar să și intru în ele. Desigur, multe fiind în prag de colaps, în 90% din cazuri nu poți intra pentru că e periculos sau proprietarul nu își dorește vizitatori, chiar dacă ei vizitează ruine.

În orice caz, ne-am oprit pentru, ce credeam eu, o scurtă inspecție a clădirii. Geamuri sparte, bucăți lipsă din acoperiș, fațadă în curs de prăbușire. Am căutat pe Google, era Conacul Brâncoveanu-Bibescu, care anul trecut a fost aproape de a fi demolat pentru a se construi un supermarket în locul său. A fost ridicat în secolul 17-lea și inițial i-a aparținut lui Toma Cantacuzino (de altfel, conacul mai este cunoscut sub acest nume, iar ”Brâncoveanu” este mai mult pentru localnici), apoi lui Gheorghe Bibescu, domnitor al Țării Românești.  În perioada comunistă, a fost naționalizat și i s-a atribuit o nouă funcție: a devenit spital de tuberculoză. Ulterior, a devenit Hotelul Parc și a suportat modificări la nivel de structură astfel încât să acomodeze cerințele unui hotel. În anii 90 a fost cumpărat de un străin care apoi a pierdut conacul în urma unor procese cu moștenitorii familiei Cantacuzino.

L-am pozat în exterior din toate unghiurile posibile. M-am dus la intrare și am încercat să văd prin geam ce e înăuntru. Am văzut în capătul holului o scară frumoasă ce ducea la etaj și o fereastră uriașă (cu geamuri mai mult sparte) prin care intra lumina și crea o aură foarte mișto interiorului. Am suspinat ușor și, fără să-mi dau seama că mă sprijinisem de ușă, am zis cu voce tare ”ah, ce mi-ar plăcea să pot intra”.   Fix, dar fix în momentul ăla, ușa s-a deschis. În primul rând, nu îmi venea să cred că am norocul ăsta. În al doilea rând, wow, asta e magie neagră, vreun spirit rătăcit stă pe aici și eu urmează să fiu subiect de film horror. În al treilea rând, cum de locul ăsta nu e păzit și închis cu lacătul?!

Interiorul era mai rău decât mă așteptam. O cameră avea podeaua complet prăbușită. O alta era plină cu toate gunoaiele posibile. Vântul șuiera peste tot, podeaua scârțâia și mirosea a vechi, a mucegai, a gunoi. Posibil că era și rahat învechit pe acolo, cine știe.  Într-un mic hol, era o lustră care atârna cu tot cu fir din tavan și părea că e gata să cadă oricând. La etaj, singurul mobilier găsit era un dulap trântit în mijlocul drumului. Probabil cineva s-a chinuit să-l fure dintr-un dormitor și a capitulat la jumătatea drumului, lăsându-l vai de el. În altă cameră erau zeci de caiete și hârtii de pe vremea comunismului cu chitanțe și alte lucruri mărunte.

În tot timpul ăsta am stat cu teama că o să vină cineva după noi să ne dea o amendă, căci suntem pe proprietate privată. Deja mă pregăteam psihologic și financiar să o achit. O altă temere a fost că o să pice ceva pe mine, la cât de șubred era totul. Categoric nu aș spune să mergeți și voi acolo.

Acum, conacul aparține unei proprietăți juridice care nu are nici cel mai mic interes de a restaura clădirea. Nu este nici măcar un paznic acolo și, cum ziceam, ușa este deschisă. Lucru care m-a bucurat și întristat, deopotrivă. Eu, om civilizat, voi intra să fac câteva poze, dar alții intră să lase prezervative folosite și să fure din puținul care se mai află acolo.

Conacul Marghiloman

Conacul Marghiloman

Sunt o mulțime de locuri ascunse în țara asta și îmi doresc să le descopăr pe toate. O parte dintre aceste locuri sunt uitate și abandonate de lume.  Eu sunt absolut îndrăgostită de clădirile părăsite, mi se pare că ascund niște secrete fascinante. Și da, fațadele scorojite, grădinile neîngrijite și interiorul distrus îmi provoacă niște sentimente de nostalgie și tristețe, mai ales când știu că o parte din ele ar fi putut salvate de către autorități.  Există cazuri în care au existat fonduri de restaurare, dar o coordonare foarte proastă și lipsa atribuirii unei funcționalități acelei clădiri au condus la o distrugere și mai mare.

Un astfel de caz este Conacul Marghiloman, pe care l-am descoperit recent. Are două etaje și a fost construit între anii 1869 – 1874, arhitectura sa fiind inspirată din cea a reședințelor boierești din secolul al 19-lea. Conacul are o pivniță uriașă, un parter cu 7 camere, un etaj cu 10 camere, un hol central și 2 terase laterale la etajul superior.

Este amplasat în satul Hagiești, comuna Sinești, la 40 de minute de București, cu mașina. Este păzit de un paznic ce ne-a fost și ”ghid” și ne-a povestit un pic despre istoria conacului. A fost construit de Alexandru Marghiloman, fost prim-ministru al României, din perioada Primului Război Mondial.

În perioada comunistă conacul a ajuns în mâna CAP-ului care l-a folosit pe post de magazie. În prezent, aparține statului român, dar conacul arată mai rău chiar și după începerea restaurării, de acum câțiva ani. S-a furat tot ce s-a putut din clădire, absolut tot, inclusiv centrala termică. S-a încercat chiar și furtul stâlpilor de rezistență, căci sunt din fier. Conacul avea o livadă pe vremuri, plină de pomi fructiferi. Nu mai există astăzi. Muncitorii care lucrau la restaurare au tăiat copacii ca să aibă lemne de foc iarna. E trist să vezi că o astfel de bijuterie a ajuns în paragină.

Imagini:

 

Pe unul dintre pereții conacului Marghiloman scrie așa ”Castel blestemat. Ieșiți imediat afară.” Însă nu este blestemat de vreo fantomă, spirit rău sau mai știu eu ce. Este blestemat doar de hoție și incompetență.

Activitate de weekend: Gateway VR Pop-up store

Activitate de weekend: Gateway VR Pop-up store

Zilele trecute am fost invitată la deschiderea unui pop-store de VR, din Centrul Vechi. Și cred că a fost una dintre cele mai mișto activități indoor pe care le poți face, alături de boardgames și  escape room. Mai experimentasem VR-ul în niște ocazii, dar mai mult în variante improvizate. Adică, telefonul pus într-un Google Cardboard și videos de pe YT și în Antalya, la un centru de știință, dintr-un parc de distracții.

Gateway VR studio este primul studio de realitate virtuală din București, cu existență de doi ani și peste 50 de jocuri adunate. Recent au deschis și acest pop-up store, care funcționează fără programare în prealabil și este amplasat în zona FOOD HOOD, pe strada Șelari. Astfel că e un loc chiar foarte fain în care să te oprești înainte de a începe seara. Poți experimenta zborul, călătoria pe lună, pe Marte, urcatul pe Everest sau plimbatul pe fundul oceanului.

Eu am început cu o plimbare pe fundul mării și m-am uitat la pești balene. Frumos, liniștit, balena aia m-a privit prea mult, mi să părea mie. Era atât de aproape de mine încât mi-am ținut un pic respirația. Apoi, am zis că vreau să încerc ceva mai intens și să-mi depășesc frica de zbor.  De altfel, în VR nu îți explorezi doar pasiunile, ci îți poți învinge și fricile.  Unii terapeuți folosesc VR-ul ca să își ajute pacienții să treacă peste temeri. Also, nu sunt doar jocuri, fondatorii Gateway s-au gândit să realizeze și un program de educație pentru aceștia. Reach VR folosește tehnologia de realitatea virtuală pentru a învăța copiii diverse materii.

Cum ziceam, am vrut să încerc ceva cu zburat. Am urcat cu liftul (doamne, cât de real se simțea) și apoi trebuia să merg pe o scândură și să sar de pe ea.  Nope, m-a luat amețeala. Tipa care mă asista m-a luat de mână. Apoi, când a trebuit să zbor efectiv, mi-a adus un scaun. Scaun la un VR!

Am trecut apoi la lucruri mai ”cuminți” pentru o fricoasă ca mine. Am încercat Google Tilt Brush, mai auzisem de el că e mișto. Dar, de fapt, e mega ultra mișto. Ești într-un univers paralel și desenezi, colorezi, creezi ce vrei tu. Mi-am declarat dragostea pentru Diana, de altfel, scriindu-i numele și desenând inimioare. Tot ce îmi doream în momentele alea, e să fie și ea acolo cu mine și să vadă lucrurile fix cum le trăiesc și eu.  Propun să se creeze un ”joined VR”.

Mi-a plăcut mult experiența și aș mai repeta-o de multe, multe ori. Și vă recomand să mergeți acolo sau la studio (e lângă Fabrica) și să vă jucați.

E fun și relaxant. 🙂

Cum a fost la all-inclusive în Turcia

Cum a fost la all-inclusive în Turcia

Să se consemneze că este al doilea all-inclusive din viața mea și în ambele cazuri nu am ales eu această opțiune de cazare.  Și se știe că turcii au fost cei care au lansat conceptul de all-inclusive, dar dacă e să fac o comparație, a fost mai mișto la bulgari.

M-am cazat la un hotel de 5 stele. Cinci stele dacă ar fi fost anii 90, poate.  Complexul era uriaș și avea aproximativ 1000 de camere, cu o recepție grandioasă și cu o zonă de piscină relativ ok. Apoi am vizitat apartamentul pe care îl rezervasem și pot să spun că nu am mai fost așa entuziasmată. Desigur, era drăguț și curat, dar în România ar fi primit 3 stele, poate 4 cu maximă indulgență.  Probabil era de 5 stele pentru că vizavi era marea, ceea ce trebuie să recunosc, era minunat pentru a privi răsăritul. Apusul în cazul meu, căci la 6 când răsărea soarele, rupeam patul de somn.

all-inclusive

Ok, dar care e faza cu all-inclusive? Pentru ce plătești? Păi, pe scurt, plătești să fii hrănit până când poți efectiv să mori și să fii atras de tot felul de activități ale ”echipei de entertainment”.  Astfel dacă ești un țăran din deal, chiar o să-ți placă să petreci 7 zile în complexul unui hotel. Când tu te afli într-un loc spectaculos și numai bun de explorat. Și nu contează ce vârstă ai, tânăr sau bătrân, cred că e mai ok să ieși și să descoperi  locul în care te afli, oamenii, cultura și gastronomia locală. All-inclusive-ul este un mediu artificial care nu-ți va oferi decât amintiri superficiale. Cum ar fi că marțea au avut pui prăjit cu usturoi față de luni, când au avut doar pui prăjit. Înțelegeți voi.

În fine, hai să vă zic concret cum a fost:

Mâncarea

Doar un singur cuvânt o poate descrie și acela este…MULTĂ! Suficient cât să hrănească populația unui oraș mic din România. Sau din Africa. Dureros să te uiți la oamenii care umpleau farfuriile până la refuz și apoi luau mai multe farfurii. Nu e un obicei românesc, să știți. Era diversă, aveai tot ce îți puteai dori și asta nu făcea decât ca alegerea să fie mai grea și mai frustrantă.  Și, mai mult de atât, era foarte greu să-ți faci un platou de mâncare cu opțiuni care să aibă sens! Adică, de ce aș combina acel pește la grătar cu spaghete bolognese, deși eu îmi doresc să le mănânc pe amândouă, dar totuși nu ar trebui să o fac la aceeași masă? La restaurant nu s-ar fi întâmplat asta.

all-inclusive

Inevitabil, ajungeai fie să-ți pui prea mult dintr-un exces de zel, fie să faci o combinație catastrofală și să ți se facă rău. Și să te doară stomacul în loc să te bucuri de vacanță. Da, am avut dureri de stomac în unele dăți și apoi am trecut pe o dietă drastică ce conținea doar brânză și legume. În Grecia nu mi s-ar fi întâmplat asta.

Calitatea mâncării era decentă. Era gătită corect, nimic de reproșat, doar că…niciun fel de mâncare nu a fost excepțional. Nimic nu a avut un gust local autentic. Am ieșit în unele seri în oraș și am mâncat lucruri mai simple și mult mai gustoase decât ce se servea la hotel. Aveam un munte de opțiuni și de mâncare, la propriu, dar nimic nu era cu adevărat memorabil ca și gust. Nimic care să te facă fericit.

Zi de zi am avut impresia că, de fapt, vin să mănânc la o cantină.  Nimic rău în a mânca la o cantină, dar cam rău dacă ea aparține de un hotel de 5 stele și tu te afli în vacanță.

Entertainment

Un alt mod prin care ești ”ținut” în complex, ca pe un turist ce are fantezii în a fi tratat ca un ostatic, este prin entertainment.  Echipa hotelului planifică tot felul de activități zi de zi, astfel încât să se asigure că tu ești în cel mai bun mood posibil, mai ales după ce ai plătit un căcălău de bani pe 7 zile de cazare. Jocuri de polo în apă, petreceri cu spumă, echipe de acrobați, dansatori, petreceri în stil Color Run, you name it. Le vei găsi pe toate acolo în frunte cu un amfitrion cu freză de cocalar care îți va repeta la microfon în fiecare seară ”Have a nice day…have a nice HOLIDAY!!!”.   Distracție garantată!

Nu mint, m-am distrat la petrecerea în stil Color Run, au curs și râuri de șampanie.  Am băut cola cu gheață la greu și m-am băgat la un volei în apă. Dar tot mai bine m-am simțit în afara complexului, descoperind Antalya. Iar despre asta…într-un viitor articol. 🙂

Voi ați fost la all-inclusive, v-a plăcut?

Teoria haosului

Teoria haosului

Nu o să vă dau o lecție de matematică, adevărul este că nici nu știu prea bine matematică. La școală am învățat doar ca să iau note, nu mi-a plăcut nicio materie de real, fie că vorbim de mate, fizică sau chimie. Nu, teoria haosului este o teorie inventată de mine (sunt un geniu) care s-a născut, ghiciți cum. Din haos! Da, uneori sunt un haos cu 2 picioare și ajung să mă plâng de niște lucruri inutile în loc să pun lucrurile în ordine.

Însă m-am convins până acum că ce se naște din haos, haos mănâncă. Ok, ok, nu are niciun sens ce aberez eu aici, sunt haotică în exprimare. Ha! Ok, gata, mă calmez și vă spun cu subiect și predicat ce înseamnă. Teoria haosului este atunci când nu știi să fii ordonat cu cele mai simple lucruri. Ca într-un efect de domino, lucrul ajunge să te afecteze ca mood și state of mind. De exemplu, eu în fiecare dimineață răscolesc dulapul în căutarea anumitor haine. Apoi văd ca iar nu mi-am mai călcat niște lucruri de absolut o veșnicie și voiam să mă îmbrac cu ele. Într-un final fac un compromis să îmbrac ceva ce nu voiam, dar care e călcat și viceversa.

Mai departe de atât, în dulapul de la baie este un haos imens la articolele de machiaj. Trebuie să dărâm 3 chestii ca să pot să-mi găsesc rimelul în timp ce o mâță nesimțită îl dărâmă pe al 4-lea doar pentru că poate. M-am trezit târziu, așa că nu am timp să mănânc sau să beau cafeaua, ies pe ușă cu stomacul ghiorțăind, alergând spre muncă, ca să-mi continui ziua într-un mod la fel de haotic. Până seara, când mă întorc acasă și toate lucrurile sunt cu fundul în sus, hainele stau aruncate pe jos sau îngrămădite pe canapea și nu mă obosesc să le strâng. Doar arunc altele în plus peste.

Uneori, nu găsesc documente importante pentru că nu mai știu pe unde le-am pus, așa că mă iau toate transpirațiile și fricile. Motiv bun să răscolesc toată casa în căutarea acelui document până când îl găsesc victorioasă. În urma mea rămâne un dezastru pe care-l strâng imediat, aruncând totul într-o cutie peste care pun capacul ca să pară totuși ordonat.

Ce vreau să spun eu cu acest lucru este că e foarte importantă ordinea și menținerea ei! În loc să arunci tricoul ăla peste restul de haine cu gândul că mai aștepți și altele ca să le împăturești pe toate, mai bine îți iei 2 min din zi să-l așezi frumos la loc. Două minute d-astea zilnice ca să întreții un minimum de ordine și să pară cât de cât că viața ta e sub control. Duamne, sună a frază pentru millennials.

Articolul asta e haos, scris cand eram inconjurata de haosul pe care l-am descris mai sus.

 

Un tool mișto din Snapseed

Un tool mișto din Snapseed

Eu până de curând nu foloseam Snapseed, deși știam foarte bine că e mega apreciat și recomandat, mai ales pe la conferințele de online. Mie nu îmi plăcea să am multe aplicații în telefon, d-asta încercam să am un minimum necesar. O aplicație de editat poze mi se părea too much, în condițiile în care mă descurcam foarte bine și eram mulțumită de opțiunile de editare din Instagram. Desigur, sunt și ele limitate.

Cum am ajuns la Snapseed? Păi, prietenul meu nu avea chef de somn, așa că a zis să îmi țină un mini-workshop de ”știai asta?”. Am fost zilele trecute la mare și am pozat niște chestii foarte faine, le puteți vedea aici, dar ne-am ales și cu niște poze ”stricate”. Adică aveam o priveliște superbă, dar intrau și niște tomberoane în cadru. Știți, marea dramă a omului care vrea să facă o poză frumoasă, dar mediul nu-l ajută.

Așa că avem această minunată poză originală:

Snapseed are o opțiune prin care poți elimina anumite elemente, numită Healing, o găsiți fix la Tools. Marcăm frumușel tomberoanele cu acest Healing și iată minunea:

Desigur, am avut noroc cu acele pietre, căci nu ar fi reușit la fel de bine cu orice poză. Dar merită încercat oricum. Bine, poate că pare că am descoperit apa caldă, dar poate mai sunt oameni pe aici care încă nu foloseau aplicația asta. Zic să fac și eu o sugestie. Și cred că de acum încolo o să mă ”sacrific” să am o aplicație în plus pe telefon.

Voi ce aplicații folosiți?

Cea mai frumoasa plaja din Romania

Cea mai frumoasa plaja din Romania

Mi-a propus prietenul meu să mergem în Grecia  să ne bucurăm de o zi de plajă cât mai e cald în septembrie. Așa am făcut, ne-am trezit de dimineață, am luat un mic dejun sănătos și 2h30 min mai târziu ne lungeam cât se întindea și soarele, pe plaja Tuzla, cea mai frumoasă plaja din Romania. O plajă sălbatică, cum este și cea din Corbu, fără bumtzi bumtzi și fără oameni cocalari. Cu un miros puternic de alge, apă de culoarea azurului, nisip fin și cu o priveliște incredibil de frumoasă. În depărtare (depinde și unde de așezi) poți vedea un far și o casă pe coasta  de care se lovesc valurile, e o imagine foarte American movie like.

Nu sunt terase, așa că ai noroc că nu-ți explodează timpanele de la vreo melodie enervantă. Nu vine nimeni să-ți vândă porumb fiert și pietre pentru călcâi. Teoretic, ar fi un fel de gheretă de unde ai putea lua gogoși, dar nu garantez. Totuși, nu veți muri de foame acolo.  Veți găsi 3 case de localnici care servesc mâncare pentru turiști. Eu m-am oprit la una care arăta foarte pitoresc. Era vopsită în alb și albastru, cu scoici ce erau agățate în tavan și mese acoperite de mușama.  Am comandat 2 porții de hamsii cu mămăligă, 2 porții de cartofi copți cu brânză rasă deasupra și o salată de roșii și 2 ape. Ne-a costat 45 lei.

E locul perfect să vii cu cortul, deși nu știu exact dacă este legal să faci camping acolo. Văzusem câțiva oameni ce și l-au instalat și făcuseră foc de tabără.

Mai sunt câteva zile din luna septembrie care vor avea temperaturi acceptabile. Până își intră toamna în grații, propun să vă petreceți o zi pe cea mai frumoasa plaja din Romania. O să-mi mulțumiți. 🙂

Sushi la Sushi Terra

Sushi la Sushi Terra

Îmi vine să fac o glumă foarte proastă cu sushi, dar nu o zic, că poate mă citesc și minorii. 😀 Nu sunt eu un fan obsedat de sushi, dar uneori mi se face așa o poftă de el și de niște sos Wasabi pe care îl mănânc cu nemiluita. Și am observat că în ultima vreme nu mă mai dau în lături nici de la niște ghimbir murat sau pus generos în limonadă.

Pentru că soră-mea a intrat la clasa de japoneză în liceu, am zis că e momentul perfect să sărbătorim cu sushi! Și am zis să mergem la Sushi Terra, această combinație de fast-food și restaurant, cu niciun decor/vibe japonez, dar cu sushi suficient de bun cât să nu te mai intereseze. Prețurile sunt măricele, dar sunt mai ok decât dacă aș fi mers la restaurant tematic. Și momentan doar a intrat la liceu, la facultate va fi demnă de restaurant tematic.

sushi

Ne-am comandat pentru început niște supă miso și niște Ramen cu rață. Supa miso (9 lei) era cu tofu, ciuperci și alge. În mod surprinzător, chiar mi-au plăcut algele și acele bucăți de tofu. Supa Ramen (16 lei), în schimb, a fost o mare dezamăgire, era mai mult rece și avea niște noodles amărâți în ea. Și nu avea gust mai deloc. Clar nu comandați Ramen de aici.

Cum a fost sushi-ul:

Apoi, au venit și vedetele: 16 bucăți delicioase de sushi cu somon (30 lei), plus cu sos picant și salată iceberg. Fiecare bucată de sushi a fost ornată generos cu wasabi și acompaniată de niște ghimbir murat. A fost super sățios și gustos! Un alt preparat de la ei care este foarte popular sunt acele bărcuțe de sushi, dar eu încă nu am bani de d-alea. Mă rog, să mai vin cu cineva care are și el/ea salariu, poate.

sushi

Mi-am mai luat și niște limonadă cu castravete, ghimbir și mentă, a costat 17 lei, cam mult, zic eu. Ca să mă conving o dată pentru totdeauna că nu-mi place castravetele în băuturi. Dar am băut tot, că îmi era foarte sete.

sushi

La final, am încheiat cu desertul, care m-a umplut așa tare încât d-abia puteam să mă mai deplasez. Trei înghețate în sortimente diferite (11 lei): cu susan, ceai verde și ghimbir. Cea cu susan a fost foarte, foarte bună, la fel și cea cu ghimbir. În schimb, am fost chiar surprinsă că aia cu ceai verde a avut un gust oribil. O combinație de alifie cu frunze de pe stradă. Ew, nu o recomand deloc.

În concluzie:

Mergeți la Sushi Terra pentru sushi și înghețată! Și luați-vă și o bărcuță!