Categorie: Ce mancam azi?

A fost odata o salata

A fost odata o salata

A fost odată ca-n povești, a fost ca niciodată, din frunze mari împărătești, o prea frumoasă salata. Și era una la părinți, mândră între verdețuri, precum…ăăă, de aici nu mai știu cum să o dau. Nu sunt un copywriter suficient de bun și nu sunt vreun Eminescu. Eu mă pricep să scriu fix cum vine și să mănânc, alte talente nu mi-am descoperit în viață. În afară de a face poze, de a juca, de a scrie, de a planifica lucruri (e nevoie de talent) chiar nu am în viață.  Și să spun povești, să nu uit. Când eram mică, duceam poveștile astea așa departe încât nu prea mai aveau legătură cu realitatea deloc. Dar poate asta era partea distractivă din copilărie.

Bonduelle mi-a trimis un cadou foarte simpatic, un kit de gătit rețete ce spun povești. Plus, o tablă frumos decorată unde am completat eu, cam lipsită de inspirație…o fată cu două mâțe. Că realist vorbind, cam asta îmi e viața: trezit, mers la muncă, venit acasă și mângâiat blănoase. Și între aceste două activități îmi permit să și mănânc ceva bun. Mi-am lăsat puțin imaginația să o ia pe câmpii, așa că mi-am făcut o salata super gustoasă. Aveam nevoie să mănânc și altceva decât carne. Și cel mai important lucru, durează 5 minute.

Ingrediente salata:

  • Fasole roșie Bonduelle
  • Ceapă roșie
  • Ardei roșu
  • Arahide crude
  • Lămâie
  • Baby spanac
  • Oregano
  • Ulei de măsline / cu usturoi

Toate legumele se amestecă frumos, apoi se acompaniază de un ulei cu aromă de usturoi (poate fi și simplu de măsline, dar eu am ales usturoi că eram răcită), se stoarce puțină lămâie deasupra, se presară și niște oregano și voila! O salată simplă și rapidă. Ah, și să nu uitați de arahidele crude, sunt chiar gustoase în combinația asta de salată.  Poate fi fel principal sau un side dish la o friptură de pește (să zicem).  Doar să vă asigurați că nu părăsiți casa pentru următoarele 24 de ore de la combinația fatală: ceapă și usturoi. Sau nu mai puneți usturoi, măcar. Mie îmi place mult și d-asta merg în extreme.

salata

Și mai am poftă de ”scris” câteva povești în zilele următoare, dar o să am nevoie de inspirație. Probabil și voi la fel, așa că pe site-ul Bonduelle puteți găsi rețete câte-n lună și câte-n stele.

Fructe de mare la Mesogios Primăverii

Fructe de mare la Mesogios Primăverii

Nu știu cum sunteți voi, dar oricâte restaurante aș vedea în feed-ul de Facebook / Instagram, când sunt pusă în situația reală, on the spot, să numesc unul la care să merg, în 99% cazuri nu am nicio idee. Poate pentru că văd atâtea opțiuni zilnic încât creierul meu nu mai poate să stocheze nicio informație. Sau o stochează așa bine încât în momentele importante ”the file can not be found”.  Situația mea devine și mai dificilă atunci când trebuie să ies în oraș cu familia mea. Câți membri, atâtea gusturi și preferințe.  Am mers odată la un restaurant coreean cu ai mei, sora mea (care e mare fan cultură asiatică) și prietenul meu. Dintre toți, doar eu și soră-mea ne-am bucurat cu adevărat de experiență. Pentru restul prezenți la masă să spunem că a fost o experiență cam prea…nișată.

Și acum câteva săptămâni, eram afară în parcarea de la clubul BOA și cu 10% baterie încercam să găsesc un restaurant mișto cu mâncare bună care să satisfacă și gusturile mele de ”vreau să pun poze pe Instagram” versus gusturile de ”vreau o ceafă de porc la grătar” ale lui tata. Așa am da peste Mesogios Food Primăverii, care se afla și în zonă. Ah, motivul random pentru care eram în parcare la BOA era că sor-mea avea balul de clasa a 9-a și am complotat mișelește să mergem într-un loc fără ea cât timp o așteptam să plece din club.

Să revenim. Mesogios Primăverii nu înseamnă ”ceafă la grătar”, dar un pește bun categoric poți să mănânci aici.  Nu e surpriză ce standard de calitate are (și prețuri!) dat fiind zona în care este amplasat. Casele și mașinile de pe strada Heleșteului (o locație pentru un restaurant de seafood) te făceau să te simți că ești într-o suburbie din străinătate. De altfel, și restaurantul arată foarte bine, e o combinație de high class cu family business restaurant, fiind amplasat în clădirea în care a locuit scriitorul și jurnalistul Zaharia Stancu în ultimii săi ani de viață.

Au fructe de mare proaspete, te uiți în meniu, îți alegi preparatul sau te poți uita direct la ce urmează să-ți fie cină și să alegi așa:

Noi am început cu un aperitiv: salată de icre Tarama (12 lei) la care am primit un coș plin de pâine caldă. Obișnuită să mănânc icre doar din comerț și, în general, d-alea care costă 2 lei cutia, vă dați seama ce încântare de papile gustative au fost acestea, nu?

La felul doi eu mi-am luat un somon la cuptor în crustă de ierburi aromate (39 lei), care a venit surprinzător de….gol. Pentru o garnitură de salată a trebuit să comand separat și dacă am reținut bine un bol cu frunze m-a costat vreo 17 lei.  Dar somonul a fost chiar delicios, de regulă prefer să îl mănânc la grătar, dar ăsta a fost chiar perfect.

Prietenul meu și-a luat paste cu fructe de mare și erau atâââââââât de bune. Am fost foarte aproape să mi le comand și eu, dar am zis să nu avem amândoi același fel, doar o să gustăm unul de la altul, nu? Scoicile erau gigantice și cărnoase, iar pastele erau pregătite în casă, drept urmare porția costa vreo 49 lei. Noroc că era consistentă.

Mama și-a luat vreo 200 de grame de scoici verzi gătite în sos de vin alb și cu sos de lămâie. Foarte, foarte bune, dar cred că trebuia să-și ia vreo 300 grame (16 lei / 100 g) ca să se sature bine de tot. Scoicile mai mult înotau în sos pe care l-am mâncat apoi cu pâinea caldă, o combinație bună.

Tata a făcut, în schimb, o alegere excelentă, deși el e mai ghinionist la încercat lucruri noi. De regulă nu îi plac. Și-a comandat acum un ton roșu la grătar, în crustă de susan negru, servit cu piure de cartofi și trufe (49 lei). Diviiiiin de bun și foarte sățios și nu credeam că poate să-mi placă atât de mult piureul cu trufe. Dacă ajungeți la Mesogios, neapărat să-i dați o șansă acestui preparat, nu o să vă dezamăgească. Adică nu l-a dezamăgit pe omul care ar mânca o halcă de carne de porc oricând.

Am completat toată experiența culinară cu un vin alb românesc, din Moldova, era 90 lei sticla. L-am băut cu plăcere și mi-a dat o amețeală plăcută, fără să am dureri de cap, cum mi se mai întâmplă cu altele. Nu mai știu cum se numea, dar chelnerul va ști ce să vă recomande.

Atenție la prețuri, multe dintre opțiuni sunt cotate la gramaj, altele au și preț fix, deci s-ar putea să vă încurce un pic. Pe scurt, a fost o experiență chiar faină, localul are o atmosferă intimă, cu oaspeți de calitate, mâncarea e foarte bună. E genul de loc unde ieși cu iubitul/iubita să sărbătoriți vreo aniversare sau să să vă anunțați părinții că vă căsătoriți. Sau că așteptați un copil. Sau să cunoască cele 2 perechi de cuscrii. Mă iertați, sunt sigură că nu este doar genul ăsta de restaurant, dar am avut și o companie care să mă influențeze.

Mic dejun la PAPILA

Mic dejun la PAPILA

Inainte de sfarsitul de an mi-am propus ca in 2019 sa vizitez mai multe locuri de brunch & breakfast din Bucuresti. Nu doar pentru ca imi ofera content de blog, dar si pentru ca am dezvoltat o pasiune pentru preparatele de dimineata: oua Benedict, Shakshuka, omleta etc. La mine acasa, in unele zile, masa de dimineata poate fi una destul de trista: gem cu unt  pe paine. Asa ca profit de orice ocazie in care savurez ceva diferit.

Am descoperit PAPILA pe Instagram (unde altundeva, pana la urma?) si le-am propus prietenelor mele (Cami si Diana) sa mergem acolo dupa al nostru sleepover. De altfel, cu ele am tot incercat locuri de mic dejun, dupa incursiunea de anul trecut in Timisoara, unde am mancat la cel mai bun loc de breakfast din oras (Neata Omellete Bistro). Nu stiu daca apoi am mai descoperit vreun loc care sa-l intreaca pe acela.

In fine, ne-am trezit nu chiar asa de dimineata cum imi doream, pentru ca PAPILA se deschide abia la ora 10.  O ora cam tarzie pentru un loc care serveste cafea si mic-dejun, daca ma intrebati pe mine. Daca ma trezesc de dimineata si nu mananc in 20 minute, ma iau niste dureri de stomac destul de inconfortabile. Cu disconfortul asta am ajuns la fata locului, noi fiind primii clienti. Rectific, noi si un cuplu de batranei turisti pe care nu ma asteptam sa ii vad acolo. Voi vedeti vreodata turisti in Bucuresti? In fine, locul e perfect pentru o poza de Instagram, unde o sa arate minunat acel 70’s vibe cu cateva filtre adaugate. Poti savura o cafea si sa citesti The New Yorker sau ultimul numar din DOR.

PAPILA

PAPILA

PAPILA

Papila

Papila

Meniul cuprinde si preparate de pranz, ai sandwich-uri, salate, supe etc.  Doar ca in intervalul de mic dejun ce dureaza doar 1 ora (wtf) in timpul saptamanii si 2 in weekend, nu poti comanda decat ce e in sectiunea de mai jos.

PAPILA

Eu am mers pe varianta Avocadou cu New York Pastramy, iar Cami si-a luat Oua dansante (scramble). Toate preparatele sunt servite cu paine cu maia si cred ca incep sa ma indragostesc de soiul asta, caci e atat de gustoasa! Comanda a venit relativ repede, iar mai intai ni s-au servit, desigur, cafelele. Si aici a fost o treaba care m-a deranjat teribil. Cafeaua mea era rece. Eu nu beau cafea rece, ice latte sau alte nebunii d-astea. Cafeaua trebuie sa fie calda. Imi venea sa le zic sa o incalzeasca la microunde, solutia mea cand mi se raceste cafeaua pentru ca am uitat sa o beau. Dar nu cred ca aveau si nici nu am vrut sa fac o scena din asta. Probabil au turnat lapte mult prea rece si mixul a rezultat asa.

Apoi, a venit mancarea, care a fost chiar buna, nu ca ma asteptam la altceva. Va zic, acea paine cu maia e delicioasa. Portiile sunt ok ca si marime, dar mi-ar fi placut un pic mai mari, caci e cea mai importanta masa a zilei. Ok, poate alte domnisoare se vor satura. Si eu m-am saturat. Aproape.  Ah, si nu le-a iesit oul posat, a fost doar un ou fiert.

PAPILA

PAPILA

PAPILA merita o vizita, mai ales ca experientele mele negative au fost doar un ghinion personal, cel putin asa sper. E intr-o zona centrala, in apropiere de Rosetti si accepta si woofers!

PAPILA

Pizza-tarta de casa

Pizza-tarta de casa

Întrebați-mă care este diferența între o pizza și o tartă și nu o să pot spune exact. Ah, ba pot. Pe o tartă pui fructe (multe și care nu sunt neapărat ananas) și întinzi un strat generos de cremă. Iar pe pizza întinzi un strat gros de sos de roșii (preferabil făcut de mama sau bunica) și presari cu mozzarella din plin.

Probabil vă întrebați de ce fac exercițiul ăsta ciudat de imaginație. Păi, pentru că odată am încercat să urmăresc o rețetă de tartă cu roșii, pesto și anghinare (deci am evoluat de la fructe) și a ieșit fix o pizza. Dar în rețetă scria că e o tartă! Și recent am încercat să fac o pizza folosind niște aluat din Lidl și nu mi-a ieșit un rotund perfect. Plus, nu am reușit să întind aluatul suficient de mult astfel încât să obțin cât mai mult din formă, așa că am avut una foarte mică. O tartă.

Scopul era fac niște poze pentru portofoliu, așa că am făcut-o pe repede înainte, având grijă doar să arate bine and that was it. Da, nu tot ce arată bine pe Internet se mănâncă. Dar din greșeală am făcut o pizza / tartă  care a fost chiar gustoasă, conform prietenului meu, aka ”șefu’ la pizza”.

Ingrediente:

  • sos de roșii din Lild (~1.50 lei)
  • Mozzarella rasă, tot din Lidl (6 lei)
  • Roșii cherry din Lidl (3.99 lei)
  • Pătrunjel (0.99 lei)

Nu avem busuioc de data asta, mergem pe varianta la fel de gustoasă, dar mai puțin parfumată, pătrunjelul. Se ține la cuptor vreo 10 minute, cred. Întâi am băgat pizza doar cu mozzarella deasupra, fără roșii. Am vrut să se pătrundă un pic brânza în aluat. Apoi am scos pizza și am adăugat roșiile care s-au înmuiat ușor până spre final. S-a scos pentru poze, apoi s-a mâncat rapid:

pizza

pizza

Și vreau să mulțumesc TV Paprika pentru cadoul minunat pe care mi l-au trimis: o piatră pentru copt pizza. Nu am mai făcut una până acum, deci dacă aveți sfaturi pentru mine, let me know. Voi raporta la datorie gustul ei versus procedeul obișnuit, de copt în tavă:

pizza

Cina la Palatul Stirbey

Cina la Palatul Stirbey

Am mers pe domeniul Știrbey de mai multe ori în viața asta, în mare parte datorită Summer Well și de fiecare dată îmi doream să descopăr interiorul acelui palat minunat, dar desigur nu putea fi deschis pentru 10.000 de oameni ce soseau la festival.  L-am descoperit în sfârșit aseară, la invitația TV Paprika și Antonio Passarelli care și-a lansat noul meniu în compania prietenilor apropiați și a prietenilor din presă și online.

Antonio ne-a pregătit un meniu excelent, poate nu inspirat de dinastia boierilor, dar cu siguranță la fel de îndulestător.  Patru preparate, unul mai delicios ca altul:

Meniul:

cina

terină de foie gras cu chutney de mere și sos de zmeură

cina

file de lup de mare cu vinete confiate

cina

bourguignonne de vită pe tagliatelle cu aromă de trufe și aspic de portocale

cina

frișcă cu sambuca și cremă de zabaione

Preferatul meu fost felul doi, combinația de pește cu salata de rucola e mereu câștigătoare pentru mine. Vânăta a fost ușor înțepătoare la gust, dar a acompaniat perfect restul aromelor. La desert pot să spun că eram extraordinar de plină și doar am gustat puțin, dar era delicios. Pe cât pot spune eu asta, că nu sunt fană deserturi.

D-abia după ce am primit lista preparatelor de la cina, mi-am dat seama ce denumiri lungi au acestea.  Și poate vă sună pretențios, dar Antonio era lipsit de pretenții când vorbea despre acesta: „meniul a fost extrem de greu de făcut, pentru că nu puteam să fac o bucătărie italiană, nici una românească, așa cum era când am venit eu (mici, cocoșei și mai știu eu ce) și atunci ne-am gândit ce ar mânca un boier nobil de suflet – atenție, nu de bani, de suflet! Un altfel de meniu”.

De altfel, ne-a povestit despre cum se prepară sosul bechamel, ne-a provocat să ghicim ingredientele secrete din preparatele de mai sus și ne-a spus câteva cuvinte despre colaborarea sa cu TV Paprika: ”Alături de TV Paprika am trăit experiențele cele mai frumoase din viața mea! Emisiunea cu bunicuțele, în care călătoream în toată România și găteam cu ele, mi-a rămas la inimă: ce am putut să învăț, ce gusturi am putut să găsesc în România… incredibil! Se mănâncă și cu ochii, sunt de acord, dar eu sunt adeptul bucătăriei ca acasă la mama. Poate că mâncarea ei nu era cea mai frumoasă, cea mai spectaculoasă, dar avea un gust care te dădea pe spate”.

În final…

Palatul Știrbey arată minunat și am văzut că au și un program pregătit pentru Revelion, unde va găti chiar Antonio. Așa că dacă aveți în plan să vă petreceți noaptea dintre ani într-un  mod memorabil, puteți să mergeți acolo. Eu o să mai rămân să suspin cu gândul la acele preparate delicioase. Cum încă mai suspin după primul meu risotto, preparat chiar de Antonio. 🙂

cina

Restaurant de ”tiristi” pe Trip Advisor

Restaurant de ”tiristi” pe Trip Advisor

În București îmi place să mănânc în locuri care au un decor aparte, puțin hipster-ish, cu un meniu mișto și oameni mișto. Și așa au, evident, un grad ridicat de a ajunge pe Instagramul meu, în stories. Dar uneori de atâtea fandoseală mi se ia, așa că fac apel la natura mea de meltean și merg și eu să mănânc în locuri fără ifose, fără decoruri, unde chelnerii încă se mai îmbracă la cămașă albă (pe dedesubt maiou) și pantaloni negri. Unul dintre aceste locuri poartă numele de ”La Nuci”, căci în grădina sa se regăsesc copaci din această familie.  E la mama-naibii în Afumați și nu știi să te oprești decât dacă pui ca destinație pe Waze.  Deci vi-l recomand dacă aveți mașină.

Inițial era și încă mai e, dar nu doar atât, un restaurant pentru tiriștii care trebuiau să se oprească și să mănânce ceva bun și rapid. Culmea că acel ceva bun e foarte bun și incredibil de diversificat. Nu are o nișă, servesc de la ciorbă de văcuță până la tacos și culmea că reușesc să le facă pe amândouă foarte bune.  La prima mea vizită acolo, în 2015, am mâncat un carpaccio demențial și o brânză picantă făcută la tigaie ca-n Grecia.  Mi-a plăcut și m-am tot reîntors pentru mâncare. Atmosfera poate fi un down-side uneori, în sensul în care mai prinzi seri cu muzică live de petrecere sau populară și tăntici și moși care fac hore. Dar dacă îți e foame suficient de mult, poți să devii surd și orb la ce e în jurul tău.

La ultima mea vizită, acum câteva săptămâni, am descoperit că acum aveau și certificat de excelență pe Trip Advisor. Bravo lor. 😀  Îl cam merită, căci de data asta mi-am luat și niște hamsii cu sos de usturoi de am simțit că mor de plăcere.  Limonada de ananas a fost foarte, foarte bună.  Pe partea cealaltă a mesei era prietenul meu care și-a luat o ciorbă rădăuțeană, apoi niște jumări cu mămăliguță. Foarte românească masa noastră și super delicioasă.

La nuci

La nuci

Prețurile sunt chiar decente pentru câte opțiuni ai în meniu. Toată treaba ne-a costat pe amândoi 70 lei.  Și am prins un apus frumos printre ramurile de nuc și nici nu a fost muzică live:

La nuci

Dacă aveți mașină sau dacă lucrați pe tir, merită o oprire La Nuci.  Ba nu, merită mai multe opriri.

Ca la mama acasa cu Patrizia Paglieri

Ca la mama acasa cu Patrizia Paglieri

Am fost prezentă în seara asta la un eveniment foarte fain. Dincolo că mă reîntâlneam cu prieteni dragi și mă bucuram de pasiunea vieții mele, mâncarea, am cunoscut-o pe Patrizia Paglieri. Nu are nevoie de introducere, o știți de la Masterchef. Am avut ocazia acum vreo 3 ani să mănânc la restaurantul unde era chef (Fior di Latte) și totul mi s-a părut excepțional. Acum am putut să o văd și în persoană și pot spune că e foarte exuberantă, zâmbitoare, drăguță și aproape „jenată” că i se acorda atâta atenție. Dar e normal, că doar e gazda noii emisiuni de la TV Paprika care se lansează luni.

Da, noua emisiune se numește „Ca la mama acasă” și pe care o veți putea urmări în fiecare luni, de la ora 21. Patrizia va găti o serie de rețete fusion, adică o combinație intre bucătăriile italiană, românească și internațională. Mai mult, va folosi ingrediente simple, accesibile tuturor (de la busuioc, ciuperci de pădure, până la zmeură sau mălai).

Ce mi se pare foarte fain este că îl va avea invitat special pe fiul ei de 22 ani, Francesco. Mama, promit că o să învăț să gătesc așa bine cât să avem și noi emisiunea noastră cândva. 😀

patrizia paglieri

În plus, am o mică surpriză pentru voi. Am primit în exclusivitate 2 dintre rețetele ce vor apărea în episoadele emisiunii. Ca să le savurați fix când vă uitați la emisiune.

Rețetele din emisiune

Avem așa, în primul episod, o rețetă tradițională cu un touch foarte modern: Millefeuille de mămăligă, cu fondue de raclette și bacon

Ca și ingrediente, aveți nevoie de:

• mălai

• 1 lingură de unt

• 200 g bacon

• 200 g cașcaval

• 1 ceapă

• 1 salată

• sare

Și se prepară astfel:

Se fierbe mămăliga la foc mic, se adaugă sarea și untul, apoi se lasă la răcit. Se taie felii și se adaugă peste fiecare felie câte o bucată de cașcaval, o felie rotundă și subțire de ceapă și o fâșie de bacon, până se obțin 3 straturi suprapuse. Se pune millefeuille-ul într-un vas termorezistent și se lasă la cuptor 25 de minute, la 210o C, sau până preparatul devine auriu și se topește cașcavalul. Se servește cu salată verde.

 

Mai rezistați la o rețetă sau nu mai puteți de poftă? Avem într-un alt episod ton în crustă de nuci, cu cremă de pere și mascarpone.

Ingrediente:

• 400 g ton

• 150 g nuci

• 100 g mascarpone

• 1 lingură de unt

• 1 borcan de compot de pere

• scorțișoară

• 1 lingură de unt

• coniac

• sare

Preparare:

Nucile se mărunțesc cu un sucitor, într-o pungă, sau folosind un aparat special. Se dă carnea de ton prin nuci și se prăjește într-o tigaie, cu untul. Se călește câteva minute pe fiecare parte, apoi se flambează folosind coniac. Pentru crema de pere, se omogenizează perele din compot și se amestecă bine cu scorțișoara, brânza mascarpone și un praf de sare. Se servește alături de ton.

O minunăție de arome! Vă recomand să vă uitați la emisiune în fiecare luni, la ora 21!

Sesiune de gatit la miezul noptii

Sesiune de gatit la miezul noptii

Sunt zile în care sunt o fată foarte leneșă, când nu sunt în stare nici să întind niște brânză pe pâine, iar în alte zile sunt extraordinar de harnică, de nici nu ai văzut așa ceva. Edenia mi-a trimis recent o surpriză faină, am primit din partea lor un pui de 1.5 kg, puiul fiind crescut 81 de zile la o fermă din Franța. Și am zis că musai trebuie să mă apuc să gătesc un pui întreg (pentru prima oară) după o zi la birou, când sunt mega obosită. Dar entuziasmul meu era prea mare, chiar dacă era 8 seara și eu doar aliniam ingredientele pe masă.

Am căutat și rețete, dar în final am ales să-l gătesc după chipul și asemănarea mea. Pardon, după gustul meu, asta voiam să zic. Prietenul meu era entuziasmat că mănâncă ceva deosebit la cină, dar i-am zis că mai are de așteptat și că oricum trebuie să facem poze înainte de toate. Mă gândesc întâi la cititorii mei, hehe. 🙂 Ca și reteță, am mers cu o variantă safe ca să nu stric bunătate de pui, anume l-am umplut și înconjurat cu legume și am făcut un sos  fantastic de smântână cu busuioc, ghimbir și un pic de curry.

Ingrediente

  • 1 ardei roșu gras
  • 2 morcovi
  • busuioc
  • ghimbir
  • 6-7 ciuperci
  • 2 dovlecei
  • ceapă verde
  • usturoi
  • unt
  • condiment pentru pui
  • smântână lichidă

Morcovii i-am călit în tigaie pentru că voiam să fie un pic mai moi atunci când îi bag la cuptor. Restul de legume le-am tocat cubulețe (mai puțin ciupercile) și apoi le-am îndesat în pui. Desigur, rămâi cu o cantitate generoasă, așa că ce a mai rămas am adăugat în tavă, alături de ciuperci.  Am topit o bucată de unt la microunde și am adăugat condimente și niște busuioc. Cu acest amestec am uns puiul și legumele, astfel să nu se ardă în cuptor și să mă asigur că rămâne fraged. Periodic trebuie scos puiul din cuptor pentru a fi uns, cam o dată la 25 minute, aș zice.

pui întreg

pui întreg

pui întreg

pui întreg

pui întreg

pui întreg

pui întreg

Totul a ajuns la cuptor, apoi m-am apucat de sosul de smântână. Ăsta e foarte simplu, se pune smântâna lichidă în tigaie, se presară niște curry împreună cu usturoi (pisat), busuioc și puțin ghimbir și se lasă vreo 15 minute la foc mic. Iese o nebunie. Pe acesta l-am adăugat în tavă, peste legume și pui când era spre final. Ah, să nu uit, puiul a stat la cuptor aproximativ 2 ore.  La final, am avut energia și să mai spăl vase, deși eram absolut ruptă de oboseală!

Câteva detalii despre Poulet jaune Fermier d’Auvergne: crescut lent, în cel puțin 81 de zile într-o fermă din Franța, cu alimentație 100% vegetală, fără administrare de antibiotice. Are certificare Label Rouge, puiul de acest fel crește în aer liber, în zone cu iarbă și copaci.

Cred că e o rețetă perfectă pentru ocazii speciale, de invitat socrii la masă și rudele să vadă că te descurci în viață, deci știi să gătești un pui întreg delicios.

Sushi la Sushi Terra

Sushi la Sushi Terra

Îmi vine să fac o glumă foarte proastă cu sushi, dar nu o zic, că poate mă citesc și minorii. 😀 Nu sunt eu un fan obsedat de sushi, dar uneori mi se face așa o poftă de el și de niște sos Wasabi pe care îl mănânc cu nemiluita. Și am observat că în ultima vreme nu mă mai dau în lături nici de la niște ghimbir murat sau pus generos în limonadă.

Pentru că soră-mea a intrat la clasa de japoneză în liceu, am zis că e momentul perfect să sărbătorim cu sushi! Și am zis să mergem la Sushi Terra, această combinație de fast-food și restaurant, cu niciun decor/vibe japonez, dar cu sushi suficient de bun cât să nu te mai intereseze. Prețurile sunt măricele, dar sunt mai ok decât dacă aș fi mers la restaurant tematic. Și momentan doar a intrat la liceu, la facultate va fi demnă de restaurant tematic.

sushi

Ne-am comandat pentru început niște supă miso și niște Ramen cu rață. Supa miso (9 lei) era cu tofu, ciuperci și alge. În mod surprinzător, chiar mi-au plăcut algele și acele bucăți de tofu. Supa Ramen (16 lei), în schimb, a fost o mare dezamăgire, era mai mult rece și avea niște noodles amărâți în ea. Și nu avea gust mai deloc. Clar nu comandați Ramen de aici.

Cum a fost sushi-ul:

Apoi, au venit și vedetele: 16 bucăți delicioase de sushi cu somon (30 lei), plus cu sos picant și salată iceberg. Fiecare bucată de sushi a fost ornată generos cu wasabi și acompaniată de niște ghimbir murat. A fost super sățios și gustos! Un alt preparat de la ei care este foarte popular sunt acele bărcuțe de sushi, dar eu încă nu am bani de d-alea. Mă rog, să mai vin cu cineva care are și el/ea salariu, poate.

sushi

Mi-am mai luat și niște limonadă cu castravete, ghimbir și mentă, a costat 17 lei, cam mult, zic eu. Ca să mă conving o dată pentru totdeauna că nu-mi place castravetele în băuturi. Dar am băut tot, că îmi era foarte sete.

sushi

La final, am încheiat cu desertul, care m-a umplut așa tare încât d-abia puteam să mă mai deplasez. Trei înghețate în sortimente diferite (11 lei): cu susan, ceai verde și ghimbir. Cea cu susan a fost foarte, foarte bună, la fel și cea cu ghimbir. În schimb, am fost chiar surprinsă că aia cu ceai verde a avut un gust oribil. O combinație de alifie cu frunze de pe stradă. Ew, nu o recomand deloc.

În concluzie:

Mergeți la Sushi Terra pentru sushi și înghețată! Și luați-vă și o bărcuță!

Mic dejun la Rue du Pain

Mic dejun la Rue du Pain

Știu că românii au o problemă cu mâncatul unui mic dejun dimineața. Nu le place, sar direct peste și probabil mănâncă un covrig  la 1 leu. Am avut și eu o perioadă d-asta în care făceam fix la fel. Mă trezeam super târziu, întârziam la muncă și nu aveam suficient timp să îmi pun salamul pe pâine. Uneori nici nu mă pieptănam, dar să nu mai spuneți asta la nimeni.  În fine, când m-am decis că vreau să mai slăbesc, mi-am dat seama că trebuie să am niște mese echilibrate, așa că m-am forțat să iau micul dejun, chiar și dacă asta însemna să mănânc doar un ou fiert. Și am observat ce bine mă simțeam ziua în vacanțe când aveam o masă consistentă dimineața.

Ca să mă întorc la problema românilor. O bună parte nu iau micul dejun, dar alții o fac măcar pentru pozele pentru Instagram cu un breakfast sau brunch. Au apărut multe localuri în București care și-au diversificat meniul pentru masa de dimineață și l-au elevat un pic, nu avem doar salam pe pâine ca opțiune. Am fost să mănânc recent la Rue Du Pain, în Floreasca. Nume franțuzesc, fancy, te aștepți la ce e mai bun. Localul în sine e simpăticuț, nimic impresionant ca decor. Au și terasă afară, din nou, nimic impresionant.

Poate un atu foarte mare este brutăria in-house pe care o au și de unde poți cumpăra mai multe sortimente de pâine, patiserie și prăjituri. V-aș fi arătat mai multe poze cu toate cele, am reușit să fac doar două, căci atunci când am vrut să pozez peretele plin de pâine (arăta chiar fain), vânzătoarea mi-a zis că nu am voie. Mi-a tăiat tot cheful și sincer nu am înțeles logica. Dacă pun o poză pe net cu pâinea lor și lui X din deal îi place ce vede și vine să cumpere,  e vreo problemă?

Ce am mâncat:

În fine, să trecem la the actual breakfast. Meniul lor mi s-a părut diversificat ca opțiuni mai mult pentru sandvișuri și tarte, dar mie îmi place mai mult să mănânc ceva cu ou. Aveai 3 opțiuni de Eggs Bennedict: cu șuncă, cu somon sau cu spanac. Am luat cu somon și mi-a venit  o porție destul de mare, ceea ce apreciez. Dar apoi nu am mai apreciat așa tare pentru că aveam o tonă de somon care devenise greu și grețos în combinația cu sosul olandez. Aveam câteva frunze de salată alături cu oțet balsamic deasupra care mai tăiau din greață, dar erau prea puține.

După ce am terminat toată porția, mă simțeam plină. Apoi a început să mă doară burta, yey. Nu zic că a fost de la ouă, dar nu aș mai combina somon afumat cu sos olandez. Cafeaua a fost bună, nimic deosebit.  Servirea a fost rapidă, prețurile ok-ish. Cam 35 lei acest mic dejun.

Tot la Simbio prefer să mănânc, sincer. Însă aș vrea să mai descopăr și alte locuri.  Eventual să merg la sigur pentru un mic dejun foarte bun.

Recomandări?