Categorie: Ce mancam azi?

Am gatit tacos pentru prima data

Am gatit tacos pentru prima data

Cred că am mai mâncat tacos o singură dată, acum 1 an și a fost chiar bun. Nu e chiar un preparat după care să mă dau în vânt, pentru că nu prefer neapărat carnea tocată. Însă niciodată nu am avut ocazia să gătesc unul, dar zilele trecute am primit de la Staropramen un kit simpatic ce avea toate ingredientele necesare preparării, plus o farfurie Chicineta și niște bere, desigur. Nu m-au lăsat să bâjbâi pe internet după o rețetă, ci mi-au trimis una scrisă de Chef Alexandru Rada.

Ah, by the way, ăsta e unul din momentele în care vă anunț că nu sunt un food blogger în toată regula, ce urmează mai jos e o rețetă făcută după îndemânarea mea de om obișnuit căruia îi place prea mult să vorbească despre mâncare.

Bun, aveam de toate, așa că dis-de-dimineață, la ora 10:30, m-am apucat să fac tacos. Ingredientele, mai jos:

Avem așa: ulei de măsline, condiment mexican, lime, sos de roșii, smântână, coriandru, ardei iute, usturoi, salată iceberg, ceapă roșie, carne de vită și lipii

Am pus în tigaie carnea de vită împreună cu sosul de roșii și condimentele. Le-am lăsat la foc mic o oră, în rețetă zicea că le poți lăsa chiar și 2 ore, dar mi s-a părut prea mult. Probabil că depinde și cum preferă fiecare să iasă carnea. Pentru sosul salsa am pus ulei de măsline în tigaie, l-am lăsat puțin la încins, apoi am adăugat ceapa tocată mărunt cu ardeiul iute, care nu era iute. Însă mai bine așa, altfel ar fi fost imposibil să mănânci. După 5 minute, am adăugat usturoiul și roșiile tocate mărunt (pe care le-am și decojit, nu știu dacă așa se face, dar nu-mi place pielița aruncată prin mâncare).

Sosul salsa, conform rețetei, se lasă până se ajunge la consistența dorită, la mine roșiile erau doar înmuiate, nu deveniseră un sos în toată regula, dar nu mi s-a părut o problemă. Nu scria în rețetă ce să fac cu lime-ul, am intuit că-l storc în compoziția de sos și chiar asta am făcut.

Am pus carnea în lipie, smântână peste, salata iceberg și sosul salsa. S-a finalizat cu niște coriandru proaspăt pe care l-am presărat deasupra. Am lăsat opera ”deschisă” ca să se vadă în toată splendoarea ei:

Am servit cu niște bere blondă, așa cum scria în rețetă. Mă grăbeam foarte tare să pozez pentru că mă așteptau 3 guri flămânde. A fost foarte bun și foarte consistent, te săturai imediat. Cam asta a fost experiența mea cu tacos, cred că mai fac și data viitoare. 😀

Câteva detalii și despre campanie:

Staropramen, partener principal al Street FOOD Festival, te invită să descoperi noi combinații și arome, alături de 10 chefi care îți vor dezvălui secretele lor.

Cei 10 maeștri ai gustului sunt ghizi pe parcursul călătoriei savuroase a celor prezenți la festival și în același timp vor fi protagoniștii seriei Flavour Makers: 10 episoade dedicate gustului, în care Staropramen și Chef FOA te invită, în exclusivitate, în culisele celor mai creative food truck-uri din festival. Seria video poate fi urmărită pe http://oamenisigusturi.ro/streetfood și pe pagina de Facebook Staropramen. Dacă vei răspunde corect la întrebările alăturate video-urilor până pe 3 octombrie, vei putea câștiga premii de degustat sau un City Break la Praga pentru două persoane, cu transport, cazare și acces la Prague Food Festival.

Aveti un minut sa vorbim despre înghetata?

Aveti un minut sa vorbim despre înghetata?

Nu o să vă bată nimeni la ușă ca să vă pună întrebarea asta, dar dacă tot a început vara, ia să vedem noi care e cea mai bună. Am mâncat și eu pe la Puro Bio, Moritz, prin Italia și pe unde am mai fost eu, am încercat tot felul de soiuri. Ceea ce nu mă face o expertă, dar mi-a dezvoltat papilele gustative suficient de mult cât să realizez că niciun gelato de la mama lui de acasă nu m-a dat pe spate cum au făcut-o niște sortimente cu chimicale autentice.

Când eram mică, obișnuiam să cumpăr o vafă la 0.60 bani (oh!) cu aromă de căpșuni și nu mai aveam nevoie de nimic în viață.  Eram singura nebună care nu mânca ciocolată. Apropo, nu vi se pare că e cam overrated ciocolata? Divinizată de internet în toate meme-urile posibile. Dar asta e altă poveste.

Așa. Ce voiam să zic? A, da! Astăzi nu găsești o vafă cu căpșuni pe nicăieri, așa că mă orientez către alte plăceri la maturitate (hehe). Prima este înghețata de scorțișoară de la Ben & Jerry. Doamne, apără și păzește. Nu există nimic mai bun pe lumea asta. Dacă vă place scorțișoara, sortimentul ăsta e pentru voi și îl găsiți la cofetăriile Leonidas. Cutia mică de 100 g este  15 lei (enorm), însă e suficient pentru a satisface un capriciu. Eu o mănânc destul de rar  pentru că e foarte dulce, are multe calorii și pentru că… puii mei, costă o groază de bani.   Și, din păcate, Ben & Jerry care are o tonă de produse mișto comercializează foarte puține sortimente din gama lor la noi în țară. Deci, musai să mergeți la un Leonidas, căci la Mega Image nu au.

Plăcerea numărul doi? E tot înghețată d-asta cu chimicale și tâmpenii, dar na. Astea dau dependență, nu alea bio, ce să fac. Este vorba despre ”Cookie Dough” – Gelatelli de la Lidl.  Costă 10 lei o cutie de 400 g (deci wow) și conține înghețată de vanilie, chocolate chip cookies și niște bucăți destul de mari de cookie dough. Nu știu să descriu în cuvinte ce e cookie dough-ul ăla, atât de plin de arome artificiale o fi, căci nu am un corespundent natural pentru el, gen are gust de banane. În fine, e ceva bun, aveți încredere în mine.  E divină și ieftină, e mixul perfect. Arată cam așa:

Faza ultra haioasă e că în Barcelona am încercat fix același sortiment de la Ben & Jerry  (cookie dough, vanilie și chocolate chips) și a fost absolut dezamăgitor. Și scump, deh.

Concluzia e că cea mai bună înghetață e aia care îți place ție. Dai 1 leu pe ea și te face cel mai fericit.  Dai 30 de lei pe o marcă fancy  și o uită sfinții în frigider (sorry, Hageen Dazs).

Niste broccoli folosit cum trebuie

Niste broccoli folosit cum trebuie

Cred că broccoli intră în categoria acelor legume la care îți pui întrebarea ”eu ce fac cu tine?”. În afară de fiert și pus drept garnitură la niște pui, ce naiba să îi mai faci? Acum câteva săptămâni am dat peste o rețetă de tip ”tasty” pe Instagram și am pus-o la păstrare pentru ziua în care o să-mi fac curaj să mănânc așa ceva. Ziua asta a venit weekend-ul trecut când mi-am zis: ”gata cu carbohidrații!”. Hmmm, dar aș mânca niște pizza. Ca să împac și mintea și inima, am pus în aplicare ce descoperisem: pizza din aluat de broccoli. What the…

500 de grame de broccoli de la Lidl cu 3 lei și mozarrela, sos de roșii picant tot de la Lidl, mozzarella rasă și salam peperoni. Sumă totală de 15 lei. Fericirea stă în lucrurile ieftine.

Am fiert leguma asta verde, am mărunțit-o la blender, am stors-o de apă bine-bine și am amestecat-o cu niște ou, mozarella, am întins-o pe o tavă cu hârtie de copt și am băgat-o 20 min la cuptor. Apoi, am scos-o, am întins sos de roșii pe ea, am pus mozzarella și salamul și am lăsat-o să se coacă încă 10 minute. A durat toată această treabă o veșnicie și am spălat o tonă de vase. Pe repede înainte:

Și aici și un close-up:

A fost mai bun decât mă așteptam, lucru confirmat și de soră-mea. După ce am terminat de mâncat, mi-am zis că o să mai repet experiența. Cu o pizza din aluat normal.

Reteta o găsiți aici dacă nu mă credeți pe cuvânt.

Snack pentru Netflix

Snack pentru Netflix

Nu concep să stau la un film/serial fără să ronțăi sau să mănânc ceva. Absolut deloc! Doar pe la cinema mai stau 2 ore fără să mi se facă poftă de vreun snack (culmea ironiei), dar acasă nu pot vedea un film cap-coadă fără ronțăit!

Întrucât ronțăitul nu se pupa cu dieta sau ideea mea de alimentație sănătoasă, am zis screw it și am încercat să-l limitez  la consumat doar în zilele de weekend. Îmi plac super mult semințele, dar pentru că au multe calorii, am zis să iau crude și să le mănânc așa. Doar că astea sunt varianta tristă a oricărui snack, pe bune. Așa că prietenul meu mi-a făcut o supriză, a luat tristețile alea și le-a aruncat in tigaie cu foarte puțină sare (mult mai puțină decât în alea cumpărate).

Ce a ieșit a fost minunat, semințele au un gust fantastic dacă le rumenești mai mult. Mai jos tot procesul elaborat ce durează nici 5 minute:

Și voila!

Iată cel mai simplu snack pentru o persoană leneșă ca mine. Nici măcar nu-l fac eu. Și dacă-l veți face și voi, să ajutați un suflet sărman și să-mi spuneți la ce seriale bune vă mai uitați.

Thank you!

Restaurant asiatic ”cu de toate”

Restaurant asiatic ”cu de toate”

Am mâncat în seara asta la primul meu restaurant asiatic de tipul ”all you can eat”. Nu e chiar primul din România de acest fel, dar e cu siguranță o noutate pentru mine. În mintea mea naivă îmi imaginam doar bufetele din Bulgaria și Turcia, unde mănânci ca porcu până ți se face rău! Și după o săptămână de ”all inclusive” îți blestemi zilele.  Conceptul de ”all you can eat” la asiatic mi se pare fain din 2 motive: poate fi ieftin și mâncarea este foarte light, multe legume, fructe de mare, combinații pe care le poți face singur, în funcție de preferințe. Plus, aveau dispuse și ingrediente proaspete din care să-ți alegi și să îi spui bucătarului să le prepare.

Să nu uit să menționez locația, și anume Restaurantul Asiatic. E pe Calea Vitan, în apropiere de Mall Vitan, cu 123 de la Unirii ajungeți în 10 minute.  Ca interior aș fi preferat un decor inspirat din cultura asiatică, nu o combinație de internațional și chinezesc, menit să satisfacă pe toată lumea. Muzica era pop-bumbtzi-bumbtzi, mi-ar fi plăcut ceva mai local.   Prețurile sunt modice, 30 de lei în timpul zilei, 70 de lei seara. Băuturile se achită separat. 

Muntele ăla de creveți l-aș fi luat cu totul și l-aș fi dus la bucătar. Dar m-am abținut și i-am mâncat pe cei gătiți.

 

O opinie personală: nu mergi la ”all you can eat” dacă nu ești fan aș bucătăriei asiatice. Altfel, să dai 70 lei pentru că-ți place întâmplător un fel de mâncare nu mi se pare avantajos. Dacă ești fan o să fie un paradis.

Și să schimbe, totuși, muzica 😀

Am mâncat bio la Pukka Tukka

Am mâncat bio la Pukka Tukka

Întrebați-mă care e acel lucru la care nu aș putea renunța niciodată. Și pentru care sufăr când trebuie să-mi schimb jumătate de garderobă, căci pantalonii ăia mișto din clasa a 8-a nu-mi mai vin și alte suferințe d-astea. Da. Mâncarea. În orice fel, de orice fel.

La invitația lui Cristi, săptămâna trecută am avut marea plăcerea de a gusta din preparetele primului organic food bar din România, lansat acum câteva luni, Pukka Tukka. După doar câteva luni de lansare, care a devenit în scurt timp de la lansare unul din cele mai apreciate locuri din București, fiind clasat pe locul I în Topul Restaurantelor pe Trip Advisor. Am zis că trebuie să văd și ce e cu mâncarea asta bio, un concept destul de vag pentru mintea mea gurmandă (rușinos, știu). Pentru mine definiția de mâncare bio era până acum: slow food, deci calorii mai puține, deci pot să mănânc mai mult. Yey.

Și după ce am gustat din mâncare pot spune că am fost pe aproape cu definiția! Am început cu niște aperitive, tarte cu diferite sortimente, creveți întinși lejer pe o pastă de usturoi, mozzarella cu roșii pe sos de pesto, fâșii subțiri de vită pe cremă de brânză. Aperitive clasice, aș spune, dar al naibii de gustoase.

Apoi am trecut la artileria grea. Nu, nu a fost o ceafă de porc cu cartofi prăjiți. La ce călduri sunt afară, nu știu ce masochist ar fi mâncat așa ceva (nu că ar fi oricum în meniul lor). Mi-a fost greu să mă decid între salata de creveți (cu sos mango, oh, doamne) și pește alb cu zuchinni și salată. Am ales varianta din urmă și pot spune că a fost divin. Sosul alb de usturoi avea niște condimente foarte aromate, era ușor sărat, dar nu cât să fie deranjant. Dovleceii erau moi și gustoși, iar peștele a fost foarte sățios.

Nu prea am știut dacă să-mi iau desert sau nu, nu mă dau în vânt după dulciuri. Le-am sugerat să introducă în meniu sufleul de ciocolată, e singurul pentru care aș face moarte de bucătar. Am ales, în schimb, o înghețată din cupe de ciocolată, zmeură și vanilie. A fost fix ce trebuie.

După aperitiv, fel principal și desert, te aștepți de cele mai multe ori să fii plin, să te doară stomacul și să-ți juri că nu mai mănânci niciodată așa de mult (ca la băutură, cum ar veni). Nici vorbă de data asta. Porțiile au fost echilibrate, ușoare și am mâncat cât să simt efectiv că m-am săturat.

Preparetele sunt create de Chef Marian Bădițoiu, gătite fără grăsimi într-un cuptor special, care poate pregăti în același timp mai multe feluri de mâncare. Nu sunt produse produse prăjite. De altfel, managerul restaurantului, Mihaela Marian, spunea că:

„Ingredientele folosite la prepararea mâncărurilor sunt 100% certificate bio și provin de la magazinul nostru Pukka Food. Ne aprovizionăm săptămânal, după ce testăm și selectăm cele mai bune și mai proaspete produse, de la cei mai serioși furnizori locali și europeni. Din această vară, producem legumele într-o grădină proprie, de asemenea certificate bio”

Eu nu am fost niciodată obsedată cu mâncarea bio, poate pentru că o parte din ceea ce mănânc e adus din grădina bunicii mele, deci nu-mi fac griji, dar pentru o ieșire în oraș, la un business lunch (conform Swarm-ului meu, chiar merg și la d-astea :))) și ce mai vreți voi, Pukka Tukka are mâncare absolut delicioasă. Și arată bestial.