Categorie: Ce mancam azi?

Am încercat semipreparatele 7 Minutes by Chef Foa

Am încercat semipreparatele 7 Minutes by Chef Foa

Am fost aseară la lansarea unei noi game de semipreparate, 7 Minutes by Chef Foa împreună cu nutriționistul Cristi Mărgărit, pentru Kaufland. Rețetele sunt excelente pentru cei care vor să mănânce sănătos și gustos, chiar dacă au un ritm de viață alert. Gama cuprinde șase tipuri de produse: Vegan, Goodbye Calories, High Protein, Gluten Not Friendly, Low Carb, Chef Recommends.

Preparatele sunt foarte bune și pentru cei care au la dispoziție doar 1 oră pentru masa de prânz, la birou. Ok, acum o să spuneți: ”dar de ce nu aș lua o masă caldă de la cantina x, cantina companiei etc etc.” Strict din experiența mea, mâncarea de la cantină este foarte grasă, înoată în sosuri sau este scumpă. Yep, când ai biroul în Dorobanți, te cam costă. Sau poate să însemne același fel de mâncare pe care-l mănânci la nesfârșit și în porții mici.

Am încercat toate preparatele din această gamă și vă povestesc și vouă mai jos cum au fost și ce puteți alege pentru masa de prânz. Mi-au plăcut că sunt diet friendly, îmi amintesc de zilele când mergeam la magazin și mă întrebam ce naiba să mai mănânc.

Trebuie să fiu și sinceră și să recunosc că sunt sceptică la orice produs ”gata preparat”. Sau orice produs care este pus într-o cutie de plastic. Dar pe acestea le-am scos și le-am pus frumos pe farfurie, ca să pară cât mai natural, after all arătau bine și păreau fresh, nu aveau aspectul ăla obosit de alimente uitate. Oricum, trebuie consumate în decurs de 24 ore de la deschiderea pachetului.

Porțiile sunt cam de 250 g sau 300 de g. Mai jos eu am pus pe farfurie cât am gustat/mâncat, nu vă luați după cantitatea aia, e mai mult în cutie. 🙂

Tabbouleh cu linte și roșii uscate (vegan):

Are cam mult năut pentru gustul meu, dar așa este și mai consistent, până la urmă. Eu, de regulă, mănânc tabbouleh on the side cu pește sau altă carne, îl văd mai mult ca pe o salată. Dar cine e mai puțin mâncăcios, cred că ar fi suficient și ca fel principal (datorită năutului).

Salată mexicană cu mix de fasole, ardei copt, jalapenos și coriandru proaspăt (rețetă vegană)

Ușor picant, cum îmi place mie. E foarte bun, dar again nu mă văd mâncând doar asta. Sau poate doar pentru că am gustat și nu îmi dau seama cât de sățioasă este o porție întreagă. Cred că pentru vegetarieni/vegani e fix ce trebuie.

Cremă de brânză blue cheese cu nuci și legume rădăcinoase la cuptor

Deși se servește rece, aș recomanda ca legumele să fie totuși încălzite și doar sosul să rămână rece. Personal choice. Merge mai mult ca aperitiv.

Toate preparatele de mai sus se servesc reci. Cele ce urmează se servesc calde.

Chilli con carne cu orez basmati:

A fost bun, un pic spicy, desigur – genul de preparat care mă face să deschid o bere – deci clar nu îl voi consuma la birou. E low fat, have no fear.

Salată de năut cu pui și sos dulce-iute

Se servește caldă și am mâncat doar puiul din combinația asta, îmi pare rău, dar era prea mult năut. Are și ghimbir și jalapeno și în mod surprinzător a fost mai spicy decât chilli-ul, ceea ce nu m-a deranjat absolut deloc.

Wok cu legume, piept de curcan marinat cu ghimbir, tăieței deorez, arahide și lemongrass:

Inițial credeam că sunt paste tagliatelle, însă sunt tăiței din orez – o alternativă bună la pastele obișnuite dacă încercați să slăbiți. A fost gustos chiar dacă avea ghimbir (nu îmi place) – era în cantități rezonabile.

După cum vedeți, totul e despre gust. Sunt bune, nu e nimic de reproșat aici, așa că puteți să le încercați și din ce v-am povestit, să vedeți care vă atrage mai mult. Prețurile variază între 12 și 16 lei, acceptabil.

Revin la ideea de plastic, pentru că îmi stă pe creier. Mi-ar plăcea ca orice preparat care are o poziționare în zona spre health să nu mai fie pus în plastic, îl asociez mereu cu ceva  nesănătos, d-asta sunt sceptică la semipreparate (printre altele). Poate în viitor se va găsi un mediu de stocare ce nu va fi plastic sau conservă.

Chef Foa e super simpatic și plin de viață, apropo. 🙂

„7 Minutes înseamnă ingrediente de calitate, curate, preparate corect, pentru a ne da tuturor
nutrienții necesari energiei și sănătății optime pe care ni le dorim. Combinațiile de ingrediente
acoperă tot spectrul nutrițional și răspund cerințelor modului de viață modern, reflectat în alegerile
celor interesați de a mânca și sănătos, nu doar gustos”, declară Cristian Mărgărit, nutrițonist.

Prin acest proiect, Kaufland România continuă demersul strategic de a colabora cu
producători români, de a identifica și fructifica toate mijloacele de parteneriat, investind în
același timp în inițiative care susțin dezvoltarea lor și a produselor românești.

Zucchini – acest dovlecel neînteles

Zucchini – acest dovlecel neînteles

Cred că mulți se întreabă care e diferența între cele 2, l-am fel cum m-am întrebat și eu destul de des. Am căutat și am găsit un articol care explică destul de bine diferențele, dar mai ales asemănările, pentru că la urmă vorbim tot de un dovlecel, doar că de alt soi. Adică cum ai și roșii cherry,  să zicem.

După ce am tăiat legumele la rețeta de zilele trecute, am rămas cu niște dovlecel în plus și nu am avut ce să fac cu el deja feliat. L-am pus în frigider fiind aproape convinsă că o rămână acolo și nu o să mai avem la ce să-l folosim. Partea bună a fost că sâmbătă m-am trezit cu poftă de mâncat ceva bun și mi-am amintit că îmi notasem pe o foaie o rețetă de pe Tasty (parcă) ce presupunea să faci chiftele cu broccoli. Plus să ai la îndemână panko bread crumbs, parmezan și ouă. Nu dispuneam de primele 2 ingrediente și nici la magazin nu aveam chef să mă duc. Am adaptat. Așa că iată ingredientele pentru chiftele cu zucchini și brânză (de țară):  zucchini, brânză de țară, 1 ou mare și fulgi de porumb pe care i-am mărunțit în blender.

Cum se întâmplă treaba? Păi, foarte simplu. Dai zucchini-ul pe răzătoare, îl storci de apă, îl pui într-un bol și adaugi 1 ou, fulgii de porumb mărunțiți, brânza rasă și amesteci până când totul devine o pastă omogenă. Faci mici bile din acea pastă, le așezi pe o foaie de copt în tavă și bagi la cuptor vreo 25 minute.

Au fost foarte buni, iar cu un sos de roșii alături, mmm. Experiență completă. Cred că data viitoare o să fac și cu un sos rece de iaurt și mărar. Deja îmi plouă în gură. 🙂

A venit toamna

A venit toamna

Chiar îmi doream să vină vremea rece, mă săturasem de căldură. Cum se întâmpină o toamnă? Păi, faci piața de niște legume bune, mai iei alte legume de la mamaie de la țară și te gândești cum ai vrea să le mănânci.  Inițial, mă gândeam să fac un fel de lasagna cu legume și carne, dar am zis să merg pe ceva strict vegetarian, doar -doar ca să mă păstrez în formă pentru dățile în care voi mânca pizza. Cu carne.

Am ”cules” următoarele legume:

Am făcut un sos de roșii în tigaie foarte bun, am pus în el toate condimentele italiene pe care le aveam, l-am făcut doar puțin spicy, asta pentru că nu aveam o bere rece cu care să sting iuțeala, nu de alta.  Am tăiat felii legumele și le-am pus într-o tavă, cu straturi de sos între ele și niște brânză de țară (rasă), niște ulei de măsline, alte condimente, am pus capacul și am băgat totul la cuptor vreo 45 de minute.  Apropo, la vinete, înainte să le pun în tigaie, le-am tamponat cu niște șervețele ca să le mai absoarbă apa.

Toată treaba asta a fost presărată cu niște mărar proaspăt (nu aveam pătrunjel) pe deasupra. Am mâncat, mi-a plăcut și apoi a venit și soră-mea acasă. Foame mare, că doar fusese la școală. A venit după 10 minute la mine și mi-a zis doar atât: ”e a doua porție”.  Nu știu dacă ar trebui să îmi asum credit pentru faptul că mănâncă tot mai multe legume, dar măcar pot să spun că am contribuit la asta.

Toamna se numără legumele.

Cel mai bun risotto pe care l-am mâncat

Cel mai bun risotto pe care l-am mâncat

Unul din ”regretele” mele culinare este că am făcut 4 drumuri în Italia și nici măcar o dată nu m-am pus la masă  să savurez un risotto. Motivele?  Iubesc pastele, așa că mi se părea de cuviință să încerc cât mai multe soiuri. Apoi,  orezul nu e cel mai bun prieten al meu de când mi se servea sub formă de pilaf  în copilărie.  Totuși, am mai avut ocazia să mănânc risotto acum vreo câțiva ani, în România, dar nu m-a impresionat.  Asta până ieri, când am fost la lansarea noii emisiuni de la TV Paprika, “La Piață cu Antonio Passarelli, unde ni s-a pregătit live, chiar de chef, un risotto excelent făcut doar cu produse locale.  

Între niște legume ce se pregăteau să devină supă și un orez ce bolborosea în tigaie, Antonio ne-a povestit un pic viziunea sa asupra bucătăriei, pentru el fiind un mod de a trăi. În Italia găsești o tematică în orice restaurant –  km 0 – ceea ce presupune să gătești doar cu alimente/produse din imediata apropiere.  Plus, zicea că bucătăria trebuie să pună în evidență teritoriul respectiv. Ceea ce în România nu prea se întâmplă, decât în zone foarte mari și specifice.  Ca să mai fac o paranteză, citeam niște meniuri vechi de Revelion, de prin perioada interbelică și comunism, aveau tot felul de preparate (locale) de care nu am auzit în viața mea, dar nici nu mai există azi.

A pregătit o supă cu legume luate din piață, fiind singurul loc de unde își face cumpărăturile și, desigur, de la producătorii locali.  Cum îți dai seama dacă o roșie e gustoasă și nu are gust de plastic? O miroși. Mirosul de roșii e divin și oricât ar zice Mega Image că nu e nevoie să mă duc până la țară să le iau, eu tot o fac pentru că nu cred în roșiile lor ”perfecte”. Also, dacă numești o legumă ca fiind perfectă, cel mai probabil nu e.  Antonio cumpără legumele și le folosește în maxim 2-3 zile, altfel nu mai sunt proaspete.

Risotto-ul a ieșit excelent, absolut excelent. Era cât se poate de simplu la gust, practic aveai supa, orezul și parmezanul în compoziție. Nu ai nevoie de multe ca să fii fericit. Nu am apucat să mai pozez și produsul final din farfurie, dar aici e mai mult despre gust decât despre estetică, așa că vă rog să mă scuzați de data asta.  Clar m-a determinat, iar la următoarea incursiune în Italia primul preparat pe care-l voi comanda va fi risotto! Va trebui să-mi iau martori cu mine, probabil pe Corina, Simona și Roby, dacă tot ne-am bucurat de același lucru aseară.

Mai jos și câteva poze:

Noua producție autohtonă, “La Piață cu Antonio Passarelli”, are startul pe 18 septembrie, la TV Paprika,  cu 10 episoade delicioase în care maestrul italian ne invită pe toți la piață,  pentru a prinde gustul cumpărăturilor de la tarabele românești și ne învață cum să folosim produsele locale pentru  feluri sănătoase și delicioase. Plus, tot în noua emisiune vom regăsi trucuri utile pentru cumpărătorii începători, cât și pentru cei experimentați! Mai multe despre program, puteți citi aici

Ce sa mancati bun la Bucharest Street Food Festival

Ce sa mancati bun la Bucharest Street Food Festival

Am fost pentru prima dată la acest festival, deci nu am niciun alt termen de comparație pentru ediția de anul trecut, de exemplu. Cunoșteam 2-3 van-uri pentru că le-am încercat pe festivalurile de muzică, dar nu aveam experiența completă a unui festival de mâncare. Ok, poate am nimerit în Barcelona, în port, la un mini food festival, dar era pe chill și nimic organizat la scală mare.

Intrarea e 15 lei/zi și un abonament de 4 zile e 40 lei. Nu o să intru în polemica „de ce plătesc să intru undeva ca să plătesc din nou pentru mâncare”, eu am fost în intervalul de prânz, 12 – 15, când intrarea e gratuită. Am ales intervalul ăsta mai mult pentru faptul că nu voiam să prind aglomerația de seară și să stau la cozi. Toată treaba se întâmplă la Romexpo și când am ajuns ieri, am făcut efectiv un tur al întregii locații ca să mă decid ce vreau să mănânc. Totul e împărțit, ai o zonă specială cu van-uri pentru burgeri, alta pentru paste, desert etc. Plata se face cu un card pe care-l primești la tonetele de credit points și-l încarci cu cât ai tu nevoie. Also, sunt cam 3-4 puncte de unde îți poți realimenta cardul, which I thought it was nice.

Locul e  fain amenajat, conceptul fiind cel de carnaval. Ai mai multe zone de relaxare, preferata mea fiind cea de la Rompetrol, unde am servit și cea mai bună limonadă din tot Universul, anume  Limonada lui Iulian. Am băut vreo 4 pahare. Era singurul loc unde plăteai cash pentru că banii urmau să fie donați copiilor bolnavi de cancer de la Marie Curie. Donația minimă era de 10 lei (ieri, joi), astăzi a fost de 12 lei, mă gândesc că a crescut prețul pentru că toată lumea lăsa 10 lei? Oricum, limonada este divin de bună, musai musai să vă opriți acolo. Also, ce mi-a mai plăcut la acel corner, pe lângă cum era amenajat cu umbreluțe, era faptul că găseai cărți de colorat, creioane, plus puneau la dispoziție servețele uscate și umede. Puteai să te porcești în voie cu mâncarea. 🙂

 

Aveam o listă făcută cu van-uri la care vreau să mănânc din nou, printre care Camionetta și Drunken Squid. Însă în drum pe festival m-am răzgândit și mi-am zis să încerc doar lucruri noi! Altminteri stăteam la masă doar cu paste și fructe de mare, nothing new under the sun.

Buun,  acum hai să zic explicit ce recomand de mâncare. Pe rând, aleatoriu:

Nori Yakitori – meniu calamar

Am înțeles că ar fi singurul van japonez de la noi din țară. Am comandat un meniu calamar care cuprindea: orez, sos picant, pachețele de primăvară, calamar la grătar îmbălsămat în nu știu ce sos, niște salată verde și chives. A fost chiar delicios, deși orezul era puțiiin de tot cam uscat. Foarte bun, 25 lei porția:

Tot ei mai aveau niște frigărui făcute pe rocă vulcanică, nu am luat, dar suna interesant, poate încercați.

Simbio pe roti – french dog si ghimbirata

Să le luăm pe rând. Tipul care servea acolo m-a văzut un pic…tristă? A zis că face pariu cu mine că ”french dog-ul” lor e mai bun decât ce am mâncat înainte (calamarul) și că dacă nu-mi place, nu îl plătesc. Well, mi-a plăcut, deși maioneza era un pic cam grea, am uitat să întreb dacă e de casă sau nu. A fost un snack delicios,  dar ce mi-a plăcut CEL MAI MULT și nu mă așteptam a fost…ghimbirata. Adică un suc de ghimbir. V-am povestit cum nu-mi place nimic ce ține de planta asta? Well, era ca un fel de limonadă și ghimbirul nu prea se simțea, a fost foarte yummy, v-o recomand, e 6 lei paharul.

French dog-ul a fost 14 lei. Mai avea un sendviș cu brânza gouda și chutney. Prietena mea, Andreea, mi-a zis că a fost bun, nu neapărat wow. Tot ea a mai încercat niște blue cheese quesadilla de la un van cu mâncare mexicană, numit Duma, deși nu avea cel mai bun plating, a fost delicios și am apreciat că avea jalapeno din plin.

MEATic – pork in pita by Adi Hadean

A fost super lăudat pe internet acest porc în pită, de mi-am zis că musai îl încerc, ce naiba. Mă așteptam să găsesc coadă mare aici, dar a durat 3 min să plătesc și să-l primesc, probabil că seara e mai aglomerat. Nu m-am plâns. Sendvișul e foarte, foarte gustos prin simplitate. Adică are doar carne și un fel de pastă de pătrunjel cu usturoi. Nimic fancy, nu știu dacă așa e din totdeauna sau asta e o nouă variantă. Mi-a plăcut, aș mai mânca, vă recomand și vouă.

Gattini pasta – paste cu peperoncino

Ok, nu m-am putut abține și mi-am luat niște tagliatelle de casă cu  ulei de măsline, usturoi și ardei iute și parmezan. Au fost suuuuper picante, exact cum mănânc eu. Nu vi le luați dacă nu aveți toleranță la spicy food. Oricum, mai au și alte feluri de paste în meniu, sunt chiar bune dacă vreți să jucați safe la carnaval. 🙂

Japanos – ramen

Nu am mai mâncat până acum, a fost chiar delicios și pentru fani e fix trebuie (aka soră-mea), recomand să veniți să-l încercați.

Cam asta am mâncat eu și mi-a plăcut. Sorry că nu e niciun desert menționat, but I do not do desserts too often. Nu mi-a fost poftă.

Am scris articolul ăsta nu doar ca să povestesc că am fost în X loc, ci și m-am gândit că vă ajută să vă orientați pe acolo,   la 2452854 de food points câte sunt,  să știți ce e  de încercat. Sunt sigură că mai sunt și altele, nu doar ce am povestit eu mai sus, dar mna. Cât să mănânci?!

Oricum, cel mai funny mi s-a părut un tip ieșit în pauza de masă care vorbea la telefon (probabil cu un alt coleg) și îi spunea: ”Băi, frate, nu știu ce să mănânc aici”. Exact, ai atâtea din care să alegi.

Poftă bună!

Am gatit tacos pentru prima data

Am gatit tacos pentru prima data

Cred că am mai mâncat tacos o singură dată, acum 1 an și a fost chiar bun. Nu e chiar un preparat după care să mă dau în vânt, pentru că nu prefer neapărat carnea tocată. Însă niciodată nu am avut ocazia să gătesc unul, dar zilele trecute am primit de la Staropramen un kit simpatic ce avea toate ingredientele necesare preparării, plus o farfurie Chicineta și niște bere, desigur. Nu m-au lăsat să bâjbâi pe internet după o rețetă, ci mi-au trimis una scrisă de Chef Alexandru Rada.

Ah, by the way, ăsta e unul din momentele în care vă anunț că nu sunt un food blogger în toată regula, ce urmează mai jos e o rețetă făcută după îndemânarea mea de om obișnuit căruia îi place prea mult să vorbească despre mâncare.

Bun, aveam de toate, așa că dis-de-dimineață, la ora 10:30, m-am apucat să fac tacos. Ingredientele, mai jos:

Avem așa: ulei de măsline, condiment mexican, lime, sos de roșii, smântână, coriandru, ardei iute, usturoi, salată iceberg, ceapă roșie, carne de vită și lipii

Am pus în tigaie carnea de vită împreună cu sosul de roșii și condimentele. Le-am lăsat la foc mic o oră, în rețetă zicea că le poți lăsa chiar și 2 ore, dar mi s-a părut prea mult. Probabil că depinde și cum preferă fiecare să iasă carnea. Pentru sosul salsa am pus ulei de măsline în tigaie, l-am lăsat puțin la încins, apoi am adăugat ceapa tocată mărunt cu ardeiul iute, care nu era iute. Însă mai bine așa, altfel ar fi fost imposibil să mănânci. După 5 minute, am adăugat usturoiul și roșiile tocate mărunt (pe care le-am și decojit, nu știu dacă așa se face, dar nu-mi place pielița aruncată prin mâncare).

Sosul salsa, conform rețetei, se lasă până se ajunge la consistența dorită, la mine roșiile erau doar înmuiate, nu deveniseră un sos în toată regula, dar nu mi s-a părut o problemă. Nu scria în rețetă ce să fac cu lime-ul, am intuit că-l storc în compoziția de sos și chiar asta am făcut.

Am pus carnea în lipie, smântână peste, salata iceberg și sosul salsa. S-a finalizat cu niște coriandru proaspăt pe care l-am presărat deasupra. Am lăsat opera ”deschisă” ca să se vadă în toată splendoarea ei:

Am servit cu niște bere blondă, așa cum scria în rețetă. Mă grăbeam foarte tare să pozez pentru că mă așteptau 3 guri flămânde. A fost foarte bun și foarte consistent, te săturai imediat. Cam asta a fost experiența mea cu tacos, cred că mai fac și data viitoare. 😀

Câteva detalii și despre campanie:

Staropramen, partener principal al Street FOOD Festival, te invită să descoperi noi combinații și arome, alături de 10 chefi care îți vor dezvălui secretele lor.

Cei 10 maeștri ai gustului sunt ghizi pe parcursul călătoriei savuroase a celor prezenți la festival și în același timp vor fi protagoniștii seriei Flavour Makers: 10 episoade dedicate gustului, în care Staropramen și Chef FOA te invită, în exclusivitate, în culisele celor mai creative food truck-uri din festival. Seria video poate fi urmărită pe http://oamenisigusturi.ro/streetfood și pe pagina de Facebook Staropramen. Dacă vei răspunde corect la întrebările alăturate video-urilor până pe 3 octombrie, vei putea câștiga premii de degustat sau un City Break la Praga pentru două persoane, cu transport, cazare și acces la Prague Food Festival.

Aveti un minut sa vorbim despre înghetata?

Aveti un minut sa vorbim despre înghetata?

Nu o să vă bată nimeni la ușă ca să vă pună întrebarea asta, dar dacă tot a început vara, ia să vedem noi care e cea mai bună. Am mâncat și eu pe la Puro Bio, Moritz, prin Italia și pe unde am mai fost eu, am încercat tot felul de soiuri. Ceea ce nu mă face o expertă, dar mi-a dezvoltat papilele gustative suficient de mult cât să realizez că niciun gelato de la mama lui de acasă nu m-a dat pe spate cum au făcut-o niște sortimente cu chimicale autentice.

Când eram mică, obișnuiam să cumpăr o vafă la 0.60 bani (oh!) cu aromă de căpșuni și nu mai aveam nevoie de nimic în viață.  Eram singura nebună care nu mânca ciocolată. Apropo, nu vi se pare că e cam overrated ciocolata? Divinizată de internet în toate meme-urile posibile. Dar asta e altă poveste.

Așa. Ce voiam să zic? A, da! Astăzi nu găsești o vafă cu căpșuni pe nicăieri, așa că mă orientez către alte plăceri la maturitate (hehe). Prima este înghețata de scorțișoară de la Ben & Jerry. Doamne, apără și păzește. Nu există nimic mai bun pe lumea asta. Dacă vă place scorțișoara, sortimentul ăsta e pentru voi și îl găsiți la cofetăriile Leonidas. Cutia mică de 100 g este  15 lei (enorm), însă e suficient pentru a satisface un capriciu. Eu o mănânc destul de rar  pentru că e foarte dulce, are multe calorii și pentru că… puii mei, costă o groază de bani.   Și, din păcate, Ben & Jerry care are o tonă de produse mișto comercializează foarte puține sortimente din gama lor la noi în țară. Deci, musai să mergeți la un Leonidas, căci la Mega Image nu au.

Plăcerea numărul doi? E tot înghețată d-asta cu chimicale și tâmpenii, dar na. Astea dau dependență, nu alea bio, ce să fac. Este vorba despre ”Cookie Dough” – Gelatelli de la Lidl.  Costă 10 lei o cutie de 400 g (deci wow) și conține înghețată de vanilie, chocolate chip cookies și niște bucăți destul de mari de cookie dough. Nu știu să descriu în cuvinte ce e cookie dough-ul ăla, atât de plin de arome artificiale o fi, căci nu am un corespundent natural pentru el, gen are gust de banane. În fine, e ceva bun, aveți încredere în mine.  E divină și ieftină, e mixul perfect. Arată cam așa:

Faza ultra haioasă e că în Barcelona am încercat fix același sortiment de la Ben & Jerry  (cookie dough, vanilie și chocolate chips) și a fost absolut dezamăgitor. Și scump, deh.

Concluzia e că cea mai bună înghetață e aia care îți place ție. Dai 1 leu pe ea și te face cel mai fericit.  Dai 30 de lei pe o marcă fancy  și o uită sfinții în frigider (sorry, Hageen Dazs).

Niste broccoli folosit cum trebuie

Niste broccoli folosit cum trebuie

Cred că broccoli intră în categoria acelor legume la care îți pui întrebarea ”eu ce fac cu tine?”. În afară de fiert și pus drept garnitură la niște pui, ce naiba să îi mai faci? Acum câteva săptămâni am dat peste o rețetă de tip ”tasty” pe Instagram și am pus-o la păstrare pentru ziua în care o să-mi fac curaj să mănânc așa ceva. Ziua asta a venit weekend-ul trecut când mi-am zis: ”gata cu carbohidrații!”. Hmmm, dar aș mânca niște pizza. Ca să împac și mintea și inima, am pus în aplicare ce descoperisem: pizza din aluat de broccoli. What the…

500 de grame de broccoli de la Lidl cu 3 lei și mozarrela, sos de roșii picant tot de la Lidl, mozzarella rasă și salam peperoni. Sumă totală de 15 lei. Fericirea stă în lucrurile ieftine.

Am fiert leguma asta verde, am mărunțit-o la blender, am stors-o de apă bine-bine și am amestecat-o cu niște ou, mozarella, am întins-o pe o tavă cu hârtie de copt și am băgat-o 20 min la cuptor. Apoi, am scos-o, am întins sos de roșii pe ea, am pus mozzarella și salamul și am lăsat-o să se coacă încă 10 minute. A durat toată această treabă o veșnicie și am spălat o tonă de vase. Pe repede înainte:

Și aici și un close-up:

A fost mai bun decât mă așteptam, lucru confirmat și de soră-mea. După ce am terminat de mâncat, mi-am zis că o să mai repet experiența. Cu o pizza din aluat normal.

Reteta o găsiți aici dacă nu mă credeți pe cuvânt.

Snack pentru Netflix

Snack pentru Netflix

Nu concep să stau la un film/serial fără să ronțăi sau să mănânc ceva. Absolut deloc! Doar pe la cinema mai stau 2 ore fără să mi se facă poftă de vreun snack (culmea ironiei), dar acasă nu pot vedea un film cap-coadă fără ronțăit!

Întrucât ronțăitul nu se pupa cu dieta sau ideea mea de alimentație sănătoasă, am zis screw it și am încercat să-l limitez  la consumat doar în zilele de weekend. Îmi plac super mult semințele, dar pentru că au multe calorii, am zis să iau crude și să le mănânc așa. Doar că astea sunt varianta tristă a oricărui snack, pe bune. Așa că prietenul meu mi-a făcut o supriză, a luat tristețile alea și le-a aruncat in tigaie cu foarte puțină sare (mult mai puțină decât în alea cumpărate).

Ce a ieșit a fost minunat, semințele au un gust fantastic dacă le rumenești mai mult. Mai jos tot procesul elaborat ce durează nici 5 minute:

Și voila!

Iată cel mai simplu snack pentru o persoană leneșă ca mine. Nici măcar nu-l fac eu. Și dacă-l veți face și voi, să ajutați un suflet sărman și să-mi spuneți la ce seriale bune vă mai uitați.

Thank you!

Restaurant asiatic ”cu de toate”

Restaurant asiatic ”cu de toate”

Am mâncat în seara asta la primul meu restaurant asiatic de tipul ”all you can eat”. Nu e chiar primul din România de acest fel, dar e cu siguranță o noutate pentru mine. În mintea mea naivă îmi imaginam doar bufetele din Bulgaria și Turcia, unde mănânci ca porcu până ți se face rău! Și după o săptămână de ”all inclusive” îți blestemi zilele.  Conceptul de ”all you can eat” la asiatic mi se pare fain din 2 motive: poate fi ieftin și mâncarea este foarte light, multe legume, fructe de mare, combinații pe care le poți face singur, în funcție de preferințe. Plus, aveau dispuse și ingrediente proaspete din care să-ți alegi și să îi spui bucătarului să le prepare.

Să nu uit să menționez locația, și anume Restaurantul Asiatic. E pe Calea Vitan, în apropiere de Mall Vitan, cu 123 de la Unirii ajungeți în 10 minute.  Ca interior aș fi preferat un decor inspirat din cultura asiatică, nu o combinație de internațional și chinezesc, menit să satisfacă pe toată lumea. Muzica era pop-bumbtzi-bumbtzi, mi-ar fi plăcut ceva mai local.   Prețurile sunt modice, 30 de lei în timpul zilei, 70 de lei seara. Băuturile se achită separat. 

Muntele ăla de creveți l-aș fi luat cu totul și l-aș fi dus la bucătar. Dar m-am abținut și i-am mâncat pe cei gătiți.

 

O opinie personală: nu mergi la ”all you can eat” dacă nu ești fan aș bucătăriei asiatice. Altfel, să dai 70 lei pentru că-ți place întâmplător un fel de mâncare nu mi se pare avantajos. Dacă ești fan o să fie un paradis.

Și să schimbe, totuși, muzica 😀