Categorie: Personal

Top 5 vacante in care am fost

Top 5 vacante in care am fost

Scriu articolul ăsta cu durere în suflet.  Întotdeauna când mă gândesc la vremurile faine pe care le-am trăit, devin foarte melancolică, vreau să mă reîntorc în timp și retrăiesc momentele alea de 100 ori.  Nu am cea mai bună perioadă din viața mea acum și când mă gândesc la ce vacanțe mișto am avut, oh well…nu-mi rămâne decât să caut bilete de avion, nu?

M-a întrebat cineva la un moment dat cum ar arăta un top al locurilor în care am fost. Deși  numărul 1 este indiscutabil, la fel și 2, la următoarele 3 mă decid greu. Le-am scris chiar pe o hârtie, asta doar ca să mă ajute să mă decid odată. 😀

Apropo, înainte să purced cu topul, am 2 chestiuni de zis. Prima, ăsta nu e articol de laudă,  nu-s locuri exotice, nu m-am scăldat în șampanie pe nu știu ce iaht.  A doua, topul e pur subiectiv, nu fac comparații între locuri neapărat, ci pun totul în perspectiva a ceea ce am trăit, cu cine și ce.

Acum că e totul clar, iată mai jos:

5.  Istanbul

Am fost în august 2015 și e foarte greu să explic pe scurt ce mi-a plăcut atât de mult. Mai ales că în prima zi, de fapt, nu mi-a plăcut deloc. Dar am avut un fel de inner peace cât am stat acolo și orașul te face să te îndrăgostești de el în cele din urmă.  Iremediabil.  Am explicat cum și de ce mai în detaliu în acest articol dacă vă interesează. Of course, în lumina ultimelor evenimente politice din Turcia, trebuie să vă gândiți bine dacă vreți să mergeți.  Dar eu mă bucur că am apucat să-l văd.

4. Milano – Lacul Como

Am plecat cu încă 3 mândre, era un soi de girls trip,  cum mai vezi prin filme. În afara faptului că ne-am distrat și am râs și am jucat ”never have I ever” cu niște vin la ”discreție”,  după ce un ospătar ne-a rugat să-i dăm un pupic (ewww),  am văzut niște locuri minunate și am mâncat cea mai bună mâncare de pe acest pământ, în opinia mea. Mâncarea italiană mă face deosebit de fericită, mai ales că am servit-o într-un cadru foarte frumos, cu priveliște la lacul Como. E minunat locul ăla, în timp ce Milano e interesant și drăguț, merită să luați trenul din oraș până în Varenna (cred că durează cam 1 oră și 30 min drumul) și să vă plimbați la pas, apoi să luați vaporul până în Bellagio care e o mică bijuterie. Ah, tot acolo ne-am pierdut pe un teren cu pădure, e o poveste funny, chiar o să revin să o povestesc și pe blog.

3. Berlin

Berlin se aseamănă cu Londra. Cosmopolit,  multicultural, cu o energie urbană foarte mișto. Și au foarte multe evenimente interesante, nu-ți ajung 4 zile să-l descoperi pe de-a întregul. Eu am fost în octombrie  și a fost extraordinar de frig, d-asta mă gândeam să mă întorc vara ca să fac și toate acele ”to-do” de pe wish list.  De ce mi-a plăcut Berlin?  Pentru că am fost acolo cu buna mea prietenă, Oana, prima noastră vacanță împreună (în afară de taberele școlare, ha) și tot ce am făcut a fost să râdem și să ne distrăm.  Ce a fost așa funny, vă întrebați? Păi, faptul că îmi era imposibil să pronunț a doua jumătate a unui cuvânt din germană. Întotdeauna ziceam ”hai să mergem la Friedri….căcatștrase, acolo”.  Și dădeam peste tot felul de situații, cum ar fi cea în care un tip s-a dezbrăcat complet în fața geamului, el fiind în clădirea de vizavi. Sau tot pe motiv de pronunție și că iar ne-am pierdut cu metroul, am clacat într-o seară și am râs isteric în tren și un bătrân  a început să râdă și el cu noi.  Și multe alte momente memorabile.

 

2.  Budapesta – Praga – Viena – Bratislava

În 2014, am plecat împreună cu  CLAN-ul meu de suflet (aka colegi de grupă la facultate) într-un circuit prin Europa,  unde am bifat orașele menționate mai sus plus  Karlovy Vary (Cehia) și Dresda (Germania).   Când ne amintim de vacanța asta, nu avem decât experiențe hilare de povestit. Pur și simplu putem râde 2 ore doar vorbind despre ce tâmpenii am făcut pe acolo.  Orașele în sine au fost miiiinuuunate,  în Viena aș putea locui, Budapesta pe timp de noapte a fost magică (am avut o croazieră pe Dunăre), Praga este charming, iar din Bratislava nu-mi amintesc multe. Oh well.  We should do this again!

1.  Maroc

Pentru prima oară pe continent african, pentru a doua oară într-o țară musulmană. M-a frapat, îmi place Orientul, cultura lui, să citesc despre el. A fost rai pentru mine să descopăr atâtea locuri frumoase și total diferite din punct de vedere cultural față de ceea ce trăiesc eu. A mai fost special și din alte motive. Am trăit una dintre cele mai…rare ocazii, anume să dorm în deșert. Să moțăi sprijinită de o cămilă în timp ce un beduin ne spunea ghicitori sub cerul plin de stele.  Să urc dune de nisip până în vârf ca să privim în zare orașul și luminile.  Să merg 2 ore pe cămilă prin deșert și să mănânc clătite marocane cu miere și să beau ceai cu mentă la micul dejun. Să plec la drum cu mulți necunoscuți și să ne distrăm genial timp de o săptămână. Și astea sunt doar câteva lucruri din tot ce s-a întâmplat. Da, rămâne pe primul loc până când plec din nou într-un loc la fel fascinant.

 

Am blog nou!

Am blog nou!

E atât de ciudat să scriu pe un blog gol, dar orice început are începutul lui. Fără să  mai reiau detaliile, mi-am pierdut toate articolele din cauza Namebox și acum o iau de la zero, lucru care într-un fel mă bucură. Oricum, voiam o schimbare de traiectorie pentru blog, dar nu știam când, cum și unde. Mi-a devenit foarte clar în ultima vreme că sunt 2 lucruri care mă încântă până la cer și înapoi: mâncarea și călătoriile. Și că vreau scriu în mod special despre aceste 2 subiecte în stilul meu și așa cum percep eu lucrurile.

Nu va fi un blog clasic de travel, cu recomandări de x locuri de vizitat și alte informații asemenea. Sunt suficiente bloguri/site-uri/forumuri care au informații utile de cum să te pregătești pentru o vacanță etc. M-am gândit, în schimb, că vreau să vă prezint niște experiențe pe care le-am avut eu în vacanță și că prin ele vă pot convinge (sau nu) să vizitați și voi acele locuri. Căci omul sfințește locul.

Nu va fi nici un blog de food obișnuit, cu rețete de cum să faci ciorbă (ah, dar să vă spun cum am făcut prima mea ciorbă pe care am și aruncat-o la WC), again, Internetul este plin de bloguri, site-uri și forumuri utile.  Cel mai adesea componenta de mâncare se va regăsi în articolele mele despre travel. Vom vedea.

Momentan mai am de urcat pe acest blog articolele vechi (pe care am reușit să le salvez) și voi face asta treptat. Am decis totodată să republic aici doar articolele cu tematică de mâncare și călătorii. Oricum, îmi era prea lene să public atât de multe. 🙁

Șiiiii…sper să mă citiți.

*acest blog va mai suferi modificări.

Cum este sa dormi in aeroport

Cum este sa dormi in aeroport

Să dormi în aeroport…well, that semi-sucks. Prima mea escală am avut-o în drumul spre țară din Marrakesh. Am făcut o oprire în Bergamo (Italia) de vreo câteva ore. Norocul a fost că escala era pe timp de zi, zborul fiind seara, deci ne-am petrecut mai toată ziua la pas prin oraș, încercând paste și descoperind arome noi de gelato.

A doua ”escală” a fost mai mult una impusă de noi decât de ora zborului. Să vă povestesc. Drumul dus-întors direct București – Milano m-a costat 62 de lei. Lei, nu euro! O minunăție de preț, nu altceva. Downside-ul a fost că la întoarcere, ora de zbor era 7 dimineața, tot la aeroportul din Bergamo. Dar, hei, noi eram doar în alt oraș.
Făceam o oră cu microbuzul până la aeroport, iar de la hotel până la gară vreo încă altă jumătate de oră cu taxiul, având în vedere că plecam în miez de noapte. Pe la ora 3 dimineața ne-am calculat noi că ar trebui să o întindem. Nu prea ne convenea să dăm ultimii bani pe taxi. Cum să facem, cum să facem?

Ne-am strâns bagajele și la ora 23:25 am ieșit din apartament, am luat metroul, iar la 23:55 am ajuns la gară. Am prins la fix autocarul care pleca la 12. La ora 1 am ajuns în Bergamo. De aici mai aveam doar 6 ore până la zbor. Nu aveam altă soluție decât să dormim. Însă unde? Am căutat un loc în aeroport (era foarte mic) care să nu fie pe jos, toate scaunele, băncile erau ocupate de oameni care s-au întins să doarmă. În rest, liniște și pace. Ne-am poziționat cam bosumflate undeva pe la intrare (a fost frig) pe niște scaune din metal foarte dureroase. Eu mi-am scos haine din bagaj cu care m-am învelit și am mai acoperit și scaunele cu ele ca să le fac un pic mai plăcute dpdv confort. Oamenii mai dormeau și pe zonele în care se pun bagajele la check -in.

Am adormit foarte greu și cred că doar o oră am dormit-o legat. M-a trezit femeia de serviciu care făcea curățenie și muta chestii de colo colo și acele lucruri făceau un zgomot infernal. Am vrut să mă duc la ea și să-i zic să se oprească. Ulterior, au venit și paznici cu puști în mână care ne-au trezit și ne-au zis în italiană că nu e frumos/respectuos (sau ceva) că dormim acolo. Totul pe un ton de dispreț ca și cum nu dormea toată lumea peste tot. Ne-am culcat la loc. S-au întors și ne-au trezit iar.

În sfârșit, la ora de ”trezire”, m-am dus la baie și apoi m-am dus la o cafenea să-mi iau micul dejun. Fancy, ce să mai. Mă durea tot corpul și eram îmbufnată. Experiența a fost un pic ciudată, m-am simțit parțial homeless, din cauza faptului că paznicii ne-au alungat ca pe niște câini de unde dormeam. Dar m-am simțit și ca acasă, totodată, doar am avut baie pentru mine și mi-am luat masa de dimineață la prima oră.
Voi ați dormit până acum în aeroport? Cum a fost?

Rahova de altadata

Rahova de altadata

Când eram mică îmi pierdeam constructiv verile alergând pe străzile prăfuite ale Rahovei. Pe vremea aia cartierul nu avea canalizare (cel puțin în zona de case), iar străzile nu erau asfaltate. Era ca un fel de sat unde s-au construit blocuri. Câinii erau și ei vecini de seamă. Cea mai frumoasă casă pe care o puteai vedea era o vilă ce avea un etaj și curte proprie și țin minte că era un fel de palat la care te uitai cu gura căscată și sperai să ajungi vreodată la ușa lui.

Ne jucam în praf și ne juleam genunchii în pietre. Erau gropi cât cuprinde, din loc în loc, îți trebuia un tanc uneori ca să intri pe străzile alea sau cel puțin asta ar fi condus un taximetrist ca să ajungă acolo, căci de multe ori ne-au refuzat cursa. Știau că-i loc de război. Pe străzile alea învățai adevăratul sport extrem pe bicicletă și tot ele îți lăsau cele mai urâte vânătăi și îți cauzau cele mai multe căzături.

Nu exista canalizare. Bunică-mea spăla vasele într-un lighean. Să vă spun cum se spălau rufele? În albie, desigur, ca la țară. De unde luam apă? Ieșeam pe strada principală (restul erau ulițe, aș zice) și ne duceam la cișmelele așezate la distanțe acceptabile una față de cealaltă. Pentru apă caldă puneai o oală uriașă la foc și apoi puteai să faci baie în cada de plastic sau pentru duș rapid puteai folosi și un lighean din același plastic (sigur cumpărat de la marele complex comercial Rahova).

Iarna pentru căldură te foloseai de sobă. Țin minte că spărgea bunica lemne ca să le bage la foc și aveam 2 sobe ce dădeau o căldură venită parcă din iad. Aproape că nu mai era nevoie să te învelești cu plapuma de 3 tone.
Vara furai corcodușe și nuci din copacii ce se lăsau peste gardurile celorlalți vecini. De fiecare dată ieșea o babă care țipa la tine că i-ai sărăcit pomii și că dacă mai arunci o dată mingea la ea în curte să fii sigur că nu o mai primești.

Să nu fiu rea. Existau și blocuri, astea sigur aveau gaze și canalizare, iar printre ele trona piața Rahova, unde găseai tot felul de comercianți care te fraiereau și dacă prindeai aglomerație, rămâneai și fără portofel.
Cam așa arăta Rahova anilor 90 și probabil și primii ani din secolul 21. Amintirile mele se pierd la perioada când s-a făcut tranziția de la sat la oraș. Acum avem canalizare, străzi asfaltate, nu mai e necesară alimentarea de la cișmea. Oamenii au BMW-uri, centrale la casă, Internet, autobuz care li se oprește lângă casă. Civilizație, ce să mai.

Timpul trece și el la fel de rapid. Doar pentru bunică-mea a rămas ca altădată. Zilele astea m-am trezit foarte târziu și trebuia să ajung imediat la birou. Ea, din pragul ușii, când alergam după haine:
-Iar te-ai trezit cu noaptea în cap?