Etichetă: mancare’

Familie mare, masa mare

Familie mare, masa mare

De când eram mică, auzeam un singur lucru de la tata: mâncarea de  acasă e cea mai bună și sănătoasă.  Nimic nu o întrece, nimic nu se compară cu ea. Am mâncat mai bun decât acasă în viața asta, dar evident, tot la origini mă întorc pentru acel binecunoscut comfort food. Mâncarea aia încărcată de multe sentimente și de și mai multe calorii.

Nu știu de voi, dar poate îmi spuneți oricum în comentarii, însă la mine tradiția zice așa: e ziua ta? ne strângem și ne cinstești. Așa că zilele trecute a fost ziua de nume a mamei, prilej cu care ne-am strâns 20 de oameni într-o sufragerie și la o singură masă încărcată cu aperitive, salată de boeuf, pastramă la grătar, salată tabbouleh (făcută chiar de mine), mămăligă cu brânză, prăjituri și altele. N-am poze, că n-am drepturi de publicare de la oameni, dar  imaginați-vă un fel de masă de Crăciun în noiembrie, cam atât de bogată era.   Și că mi-am amintit, tot la mine în familie mai este acest obicei fantastic de Sărbători, anume să gătim o tonă de mâncare. Să zicem cârnați și sarmale. Luăm cârnații și sarmalele și ne ducem la rude care au gătit, ghici ce, cârnați și sarmale. Le lăsăm ce am gătit noi și ele ne dau ce au gătit ele.  Erasmus exchange program,  versiunea food.

Cum devii adult în familie

Stați, nu închideți, nu am dat copy paste de la alt articol, tot la mâncare rămânem.  Eu cred că evoluția unui om se poate analiza și din perspectiva asta. Adică, la all the family gatherings de-a lungul anilor tu treci prin niște etape:

  • începi cu a fi hrănit de altcineva
  • apoi cineva îți  taie friptura
  • apoi îți tai tu singur friptura, dar stai la masa copiilor
  • ajungi la masa adulților, dar nu bei alcool
  • bei alcool, dar  nu delegi sarcini și farfurii
  • bei alcool și delegi oamenii la locurile lor
  • tai friptura cuiva

În cadrul meselor de familie, eu sunt acolo unde am bolduit și îmi place mult poziția, cred că mai rămân. Plus, pastrama la grătar făcută de tata a fost delicioasă.  Aici chiar vă dau o poză:

familie

Apropo, dacă vă place farfuria albastră, să știți că până pe 26 noiembrie 2017, puteți câștiga premii pentru bucătărie cumpărând orice produs Edenia și inscriind bonul pe www.edenia-foods.ro. Marele premiu este o bucătarie creata de designerul Adela Pârvu.   Go! 🙂

Pastele sunt mai bune când dansezi

Pastele sunt mai bune când dansezi

Se făcea că era o seară de joi neașteptat de friguroasă. Mergeam la un eveniment unde dress code-ul trebuia să fie ”apron compatible”, dar nu m-am mai gândit eu să  nu fie și ”cold compatible”.   Așa că am ajuns destul de zgribulită la  adresa Șoseaua Pipera, nr 48. Ce este acolo?  Un nou spațiu de evenimente numit Culinaryon care aseară a avut grand opening-ul, deși pentru mine era a doua oară când veneam acolo, după acest event.

Înainte să vă povestesc care e treaba cu dansul, vă las câteva cuvinte despre locație ca să fiți lămuriți din prima că nu am luat-o razna cu gătitul:

CulinaryOn – este un spațiu de evenimente pentru divertisment culinar (ei zic că este cel mai mare din Europa, având conceptul deschis în mai multe țări) unde poți să participi la workshop-uri de gătit, teambuilding-uri, zile de naștere, petreceri de tot felul (inclusiv cea a burlăcițelor  – aș alege asta pentru cineva, sincer) și tot felul de ocazii. Aceste evenimente sunt însoțite de un bucătar profesionist  care te ajută nu doar la gătit, dar și creează o atmosferă mișto,  devenind aproape un MC. Lucru pe care pot să-l confirm cu tărie după seara asta. Deci, pe scurt, gătești și te distrezi, iar  recepția lor te întâmpină așa:

Acum că ne-am lămurit care e direcția creativă, ne-am împărțit în echipe de 5, fiecare  cu stația lui. M-am speriat un pic când am văzut pe masă doar ouă, făină și zahăr.  Fir-ar, nu vreau să fac cine știe ce desert. Nu făceam doar asta, ci și paste.   Ok, dar unde sunt pastele? Sunt în fața ta, Simona, tu le vei face. Oh, la naiba.  Bun, mai făcusem o singură dată aluat, la mașină, adică se pune ca și cum nu am făcut nimic.  Din fericire, ne-au arătat cum să facem și chiar am reușit să  obțin un aluat bunicel.  Unul pe care l-am trecut prin mașina de făcut paste ca să-l subțiem, apoi ne-am unit aluatul cu celelalte echipe și am făcut un trenuleț,  timp în care țineam aluatul gigant în mână și dansam pe Mambo no 5. Dovada, aici.

După ce și-a primit fiecare porția de aluat, l-am trecut încă o dată prin mașină și de data asta au ieșit…linguini.  Eu și Diana ne-am oferit voluntare  să trecem la tigăi să  amestecăm sosul pesto cu pastele fierte (au stat doar 2 min în apă, omg). Alt motiv de dans acolo, în timp ce asamblai farfuria cu parmezan și semințe de pin. Produsul final a fost ăsta:

Au fost niște paste de casă absolut delicioase, le-am servit alături de al 2-lea pahar de vin. Apoi, pentru o siestă bună, am mai dansat încă o dată.  Cred că a fost unul dintre cele mai distractive evenimente la care am fost și cu siguranță cel mai dinamic workshop de gătit.  Căci nu sunt chiar la primul. În 2014, am fost într-un fel de mini-teambuilding într-un spațiu asemănător, a fost fun, dar treaba cu gătitul era tratată mai serios.  Anul trecut am fost la Cupa Agențiilor la Gătit și deși m-am distrat, am simțit din plin presiunea competivității.   Nu și de data asta. La plecare,  owner-ul a făcut o poză cu noi și ne-a spus și care e secretul fericirii, arătând spre camera unde erau toate vinurile. Nu îl contrazic.

Dacă vă tentează să mergeți și voi la un astfel de event, găsiți mai multe detalii la ei pe site.

Câteva poze:

50 de impresii din Bruxelles si Bruges

50 de impresii din Bruxelles si Bruges

Am auzit păreri foarte contradictorii despre Bruxelles.  Ba că este minunat și că trebuie să-l vezi, ba că nu e cine știe ce, mai bine mergi în altă parte. Era cât p-aci să merg în Bruxelles de ziua mea, dar prietenul meu a zis că nu e cine știe ce (influențat de alții),  așa că am mers în Barcelona. Nu regret nimic, dar pot să spun că mi-a plăcut tare mult excursia asta care a fost compusă din următorul itinerariu: Bruxelles, Bruges și Oostend.  Și dacă vă tentează și pe voi să vizitați, vă recomand cu mare mare drag traseul respectiv, pentru că o să aveți o experiență belgiană completă.

Impresiile mele:

Avion și transfer

  • Am zburat, ca de obicei, cu Ryanair și am avut mari emoții ca zborul nostru să nu fie pe lista celor anulate din perioada asta. Din fericire, nu a fost și am ajuns chiar mai devreme de ora stabilită, cu vreo 25 minute.
  • Emoțiile le-am avut, în schimb, la aeroport când am așteptat să ne luăm bagajele ce fuseseră duse la cală. Am așteptat 30 de minute și deja ne gândeam că ni le-au pierdut, mă dusesem și la ghișeu să le reclam. Dar s-a rezolvat.
  • Am aterizat pe Charleroi, care e în sud, la 50 de km de oraș. De aici am luat un shuttle bus care ne-a costat 56 euro dus-întors. Adică aproape cât am dat pe biletele de avion, așa că vă recomand să aterizați direct pe aeroportul din oraș, de unde aveți metode mai ieftine de transport și nici nu faceți ca noi 1 oră și 30 de minute până la hotel.
  • Shuttle bus-ul ne-a lăsat la gara Bruxelles-Midi unde găsești curse internaționale și de la care te poți deplasa prin oraș cu trenul. Noi am stat lână Gare du Nord, până acolo am plătit 2 euro de persoană o călătorie de nici 10 minute. Partea bună este că acel bilet este valabil toată ziua dacă mai faceți plimbări în oraș.

Transport

  • Plănuiam inițial să iau un abonament de 72 ore ce era valabil pe toate liniile, însă una din zile era petrecută în Bruges și plăteam prea mult pentru o zi de nefolosire – 36 euro (2 persoane).
  • Nu prea a mai fost nevoie de abonament așa mare, singurele curse cu autobuzul/tramvaiul erau dimineața și seara, deci 10 euro cheltuiți pe zi = 20 euro pentru 2 persoane.
  • În funcție și de ce vreți să vedeți, puteți planifica rutele,  de regulă ce e mai important de vizitat este în centru așa că faceți 10 minute pe jos dintr-un punct în altul. Și chiar dacă mergeți 30 de minute, tot e bine, orașul trebuie explorat la pas, nu din autobuz. Profitați să faceți piciorul frumos cu mersul pe jos.
  • Sunt  pante de urcat, pe alocuri, deci veți face ceva exerciții fizice, noi în prima zi am mers 26 de km pe jos. Încă nu mi-am bătut recordul din Barcelona de 30.
  • Autobuzele vin destul de repede și nu se aglomerează! Plus, nu prea schimbi, mergi cu același autobuz o bună bucată de drum.
  • Metroul acoperă și el foarte bine orașul, cu  aproximativ 70 de stații. Noi avem 52 pentru o suprafață de 228 km², iar  Bruxelles are o suprafață de doar  32,61 km².
  • Am mers și cu taxiul, my second time. Prima oară a fost în Salonic.  Aici am mers pentru că am ajuns în una din zile la 11 noaptea la hotel și fiind cu sora mea mai mică, nu am vrut să mergem 25 de minute pe jos. Eram și rupte de oboseală.  Am luat un taxi care m-a costat 8 euro pentru 10 minute de mers, fiind cu tarif de noapte, adică 2 euro extra.  A fost curat și civilizat.  Vă recomand aplicația asta dacă vreți să chemați,  te taxează direct pe card și poți face pre-comandă care vine la fix.
  • Trenurile sunt curate și civilizate și silențioase (atât cum se mișcă) cât și oamenii din vagoane. Am stat la clasa a doua și a fost chiar cu peste 100 de clase față de ce e la noi.

Muzee și ce e de văzut/făcut

  • Să nu mergeți la Palatul Regal,  se poate vizita (în interior) doar până la început  de septembrie, iar eu am aflat asta la fața locului. E a doua oară când fac ceva de genul.
  • Catedrala St Michel e cu intrare gratuită și pare o versiune mult mai mică și mai puțin impunătoare a domului din Milano. Poți da 1 euro să vizitezi catacombele, dar nu e nimic interesant.
  • Am fost și la Muzeul Bruxelles din Grand Place.  Pentru studenți este 4 euro intrarea, pentru minus 18 ani e gratuită. Muzeul e simpatic dacă vreți să aflați mai multe despre istoria orașului.
  • Mannequin Pis nu e cine știe ce, e foarte mică statuia. Dar mulțumită unui localnic binevoitor, acum am o amintire memorabilă  pentru că el s-a urcat pe gard, și-a dat jos pantalonii și a arătat tuturor ce are în comun cu statuia.
  • Ciocolateriile sunt peste tot, în prima zi am cumpărat prea multă ciocolată, nu era magazin în care să nu mă opresc și să mă uit, măcar.  Deși sunt foarte multe, fiecare magazin are un concept al său, cât mai diferit posibil, astfel încât să te facă să cumperi și de la ei ceea ce ai cumpărat și de la altul.
  • Au și mult magazine nostalgice cu comic books vechi, cărți și music records la mâna a doua și inclusiv jocuri din anii 90.
  • Grand Place este superbă! Evident, e și imaginea reprezentativă pentru Bruxelles dacă dai search pe Google.
  • Vă recomand să vizitați Muzeul de Comic Books, e foarte foarte fain și am și plecat de acolo cu niște benzi desenate.  Intrarea este 7 euro pentru studenți și chiar merită. Înveți despre tot procesul de realizare a unei benzi desenate, de la script până la activitățile de promovare.  Plus, puteai vedea cum  sunt făcute desenele digitale, întâi pe hârtie și apoi finisate pe calculator.
  • Există Primark în Bruxelles,  e fix pe strada lungă a magazinelor,  vă sugerez să mergeți în timpul săptămânii dacă se poate, în weekend a fost măcel.  Are doar un singur etaj.
  • Să mergeți în Parcul Jubileului dacă vremea este frumoasă, este foarte frumos și liniștit, noi am stat pe iarbă și am citit în soarele de amiază.
  • Am mers să vedem Parlamentul European, doar pe exterior, pentru că era sâmbătă. Nu faceți ca mine și mergeți în timpul săptămânii. Ce m-a uimit era că nu exista pază serioasă pe acolo, poate pentru că era weekend. În schimb, în gări și aeroporturi suntem mereu militari.
  • Aveam impresia că predomină franceza și  așa e în Bruxelles, dar la nivel de țară, doar  40% vorbesc franceza, conform Wiki. Unele reclame sunt în franceză, altele în olandeza, altele le conțin chiar pe amândouă (ceea ce mă gândesc că devine uneori un challenge pentru agențiile de advertising). Subtitrările la filme sunt duble.
  • Foarte puțin este folosită engleza pe tot ce înseamnă indicatoare și informații publice. Însă lumea știe și engleză, bineînțeles.

Mâncare

  • Primul prânz l-am luat la un local găsit pe Trip Advisor (btw, use it too), se numea Bia Mara. Am luat fish and chips, peștele era făcut  tempura cu ierburi aromate și totul a fost acompaniat de un sos de usturoi copt cu cimbru. Divin de bun. Cartofii aș fi vrut să fie french, nu british, dar hei, am comandat fish and chips. Berea a fost bună și suficientă pentru o lady ca mine.
  • Am ieșit la masă fix cu toți corporatiștii asa ca am așteptat destul de mult după mâncare și ne era super foame.
  • Voiam să încerc și niște mâncare asiatică, am luat dim sum cu creveți la doar 4 euro – 4 bucăți și sos de soia – Wok Up. Mi-a plăcut, deși era cu creveți, mirosea a parizer.
  • E o diversitate de nații, așa că avem diversitate  și la mâncare. Am mâncat  seara un miso delicios și picant, am gustat putin dintr-un sake și mi-am dat seama că nu e de mine.
  • E o stradă  unde găsiți aliniate multe restaurante cu mâncare asiatică. Vă recomand si mekusi.
  • Din Grande Place puteți să faceți plimbări pe străduțe și veți descoperi tot felul de hidden food gems, mie una de exemplu, mi s-a părut fain că există un restaurant etiopian. Ar fi trebuit să îl încerc.
  • Tot hidden gems sunt și cele 3 restaurante românești din Bruxelles, dintre care 2 sunt unul lângă altul. E fain că nu e vizitat doar de români,  ci și de străini cărora le-a plăcut mâncarea noastră, probabil după ce au încercat-o la noi.
  • Vă recomand să mâncați la Drug Opera, decorul este minunat, atât pe interior, cât și pe exterior. Am luat un kg de scoici fierte cu ceapă și țelină, au fost delicioase. Nu mai zic de cartofi! Doamne, cartofii prăjiți sunt minunați. Toate ”zvonurile” de pe Internet despre ei sunt adevărate. Să comandați cât mai multe sosuri ca să experimentați mai multe combinații.  Am plătit pentru 1 kg de scoici cu cartofi și sos 24 de euro – 2 persoane. Se poate și mai ieftin de atât, apropo.
  • Vă recomand ca tot ce luați să luați la 2 persoane, porțiile sunt mari și te saturi repede dacă bagi cartofi cu bere.  Metoda mea de a economisi bani și să nu te doară burta =  comanzi ca un om normal, mănânci, nu te-ai săturat? Comanzi din nou. Dar în 99% din cazuri, te saturi.
  • Am mâncat gauffre cu vanilie și ciocolată, bun de tot. Nu sunt fană, de regulă, dar la mama lor acasă, nu am zis nu.
  • Ca de obicei, oftica mea a fost că nu sunt suficiente mese pentru cât vreau eu să mănânc.  Și nici nu îmi era atât de foame cum îmi este acasă. Am decis că voi mânca puțin și lucruri care nu sunt mega sățioase. La micul dejun voi lua o omletă, nu un sendviș cu multă pâine etc. Nu m-am ținut de treaba asta.

Brugges și Oostende

  • A doua zi am luat trenul spre Brugges. Pentru că  aveam sub 26 de ani am plătit doar 6 euro pe sens. Deci dacă vă știți ”minori”, să cereți mereu bilete Go Pass 26 pentru că sunt mai ieftine.
  • Biletul nu îl iei doar pentru o anumită oră, ci e valabil toată ziua, așa că nu îți faci griji dacă pierzi trenul. Oricum circulă super des, media fiind undeva la 15-20 min pe timp de zi.
  • Pe drum am văzut zone pitorești,  vaci care pășteau, totul foarte îngrijit și frumos, ce e rural la ei nu seamănă cu ce este la noi.  E foarte frumoasă toamna acolo, ai o combinație de verde crud al ierbii cu galbenul copt la frunzelor din copaci.
  • Brugges e un oraș medieval superb, la doar 1 oră distanță de Bruxelles.  E super micuț așa că nu vă obosiți cu bilete de autobuz sau mai știu eu ce. Se merge pe jos sau se ia bicicleta.  Vedeam pe google maps cum un drum de 5 minute pe jos și 1 minut cu bicicleta poate fi de 15 minute cu mașina. Nu este oraș pentru mașini, străduțele sunt înguste,  tocmai d-asta sunt foaaarte mulți bicicliști! Și pedalează super joviali prin oraș.
  • Am fost la muzeul de ciocolată de unde am luat bilete la pachet și cu muzeul cartofilor prăjiți  – 2 persoane, cu reducere – 24 euro – a fost super frumos muzeul, aveau statui imense făcute din ciocolată. Am luat parte la o demonstrație live cu tasting,  plus  aveau un shop minunat unde am cumpărat trandafiri din ciocolată pentru mama.
  • La Muzeul Cartofilor Prăjiți am aflat și de ce french fries, care sunt de origine belgiană, se numesc așa. În Primul Război Mondial,  niște soldați belgieni au oferit cartofi prăjiți unor soldați americani. Pentru că vorbeau franceza, americanii au crezut că sunt, ghici ce, francezi. Și le-au spus french fries. 
  • 43 de ooduri vechi de sute se ani
  • Plimbarea cu barca a costat 8 euro/persoană și a meritat absolut din plin – vezi foarte mult din oraș și ai și un ghid excelent care îți povestea despre istoria orașului.   Vorbea și spaniola și mi se părea că în spaniolă spunea mai multe decât în engleză – de exemplu,  a zis de un pod ca e renumit pentru proaspăt căsătoriți în EN, dar în spaniolă a zis de newlyweds, dar și de amanți. Aha!
  • Am mâncat la Poules Moules niște cartofi prăjiți meeega buni, cu scoici demențiale ce erau fierte în diverse ierburi plus țelină și ceapă. Delicios, vă zic.
  • Berea acolo a fost bună, m-am speriat un pic când am gustat pentru că era foarte aromată și ușor amăruie, iar mie  nu îmi place așa, dar am băut cu mare poftă, a fost bună. 3 euro un pahar de 330 ml, aș zice că a fost chilipir.
  • La cartofi am primit un sos de usturoi cu smântână demențial. Am crezut că am murit și am ajuns în rai.   Nu doar fac cartofi buni, ci și sides dish sau sosuri excelente care să îi acompanieze.
  • Ne-au întrebat dacă vrem ketchup, am zis da, a fost bun de tot și din partea casei. Două persoane pot mânca lejer o singură porție și costă undeva între 20 și 25 euro. Deci 10 euro de persoană costă biletul vostru spre rai 🙂
  • Personalul a fost super amabil și ne-a servit ireproșabil, parcă aș fi fost la un restaurant de 5 stele.
  • Apoi am plecat spre Godiva de unde am luat căpșuni în ciocolată – absolut divin de bun. E 8,50 euro un con, cam scumpicel, aș zice, dar merită și oricum poate fi savurat again în 2 🙂
  • Am urcat și în turnul cu 366 de trepte ca să vedem priveliștea de sus, a fost ok, dar cred că e mai bine de văzut când e soare afară.
  • Din Brugges ne-am dus spre Oostende cu trenul, era ultima stație și era o călătorie de doar 15 min. A costat 6 euro de persoană.
  • Gara lor era în renovare și pentru un oraș atâât de mic pot să spun că gara lor era de 10 ori mai mișto decât a noastră din București. Nu mirosea a urină, pentru început.
  • Orașul e la mare și are un mic port chiar foarte simpatic. Ce mi-a plăcut a fost faptul că imediat cum am ieșit din gară am luat-o la pas pe faleză și am ajuns în vreo 10 minute la plajă.
  • Am văzut un apus absolut superb! Vă jur! Am stat cu picioarele în nisip și a fost fix ce trebuia.
  • În oraș era un fel de carnaval  cu parcuri de distracții. Ne-am dat în roller-coaster și apoi în caruselul din fața unei catedrale, a fost o super priveliște.

Wow, cât am scris. Mai mult de 50, sunt sigură. 🙂 Sper că v-am convins să mergeți acolo. Vă las și cu niște poze:

Am încercat semipreparatele 7 Minutes by Chef Foa

Am încercat semipreparatele 7 Minutes by Chef Foa

Am fost aseară la lansarea unei noi game de semipreparate, 7 Minutes by Chef Foa împreună cu nutriționistul Cristi Mărgărit, pentru Kaufland. Rețetele sunt excelente pentru cei care vor să mănânce sănătos și gustos, chiar dacă au un ritm de viață alert. Gama cuprinde șase tipuri de produse: Vegan, Goodbye Calories, High Protein, Gluten Not Friendly, Low Carb, Chef Recommends.

Preparatele sunt foarte bune și pentru cei care au la dispoziție doar 1 oră pentru masa de prânz, la birou. Ok, acum o să spuneți: ”dar de ce nu aș lua o masă caldă de la cantina x, cantina companiei etc etc.” Strict din experiența mea, mâncarea de la cantină este foarte grasă, înoată în sosuri sau este scumpă. Yep, când ai biroul în Dorobanți, te cam costă. Sau poate să însemne același fel de mâncare pe care-l mănânci la nesfârșit și în porții mici.

Am încercat toate preparatele din această gamă și vă povestesc și vouă mai jos cum au fost și ce puteți alege pentru masa de prânz. Mi-au plăcut că sunt diet friendly, îmi amintesc de zilele când mergeam la magazin și mă întrebam ce naiba să mai mănânc.

Trebuie să fiu și sinceră și să recunosc că sunt sceptică la orice produs ”gata preparat”. Sau orice produs care este pus într-o cutie de plastic. Dar pe acestea le-am scos și le-am pus frumos pe farfurie, ca să pară cât mai natural, after all arătau bine și păreau fresh, nu aveau aspectul ăla obosit de alimente uitate. Oricum, trebuie consumate în decurs de 24 ore de la deschiderea pachetului.

Porțiile sunt cam de 250 g sau 300 de g. Mai jos eu am pus pe farfurie cât am gustat/mâncat, nu vă luați după cantitatea aia, e mai mult în cutie. 🙂

Tabbouleh cu linte și roșii uscate (vegan):

Are cam mult năut pentru gustul meu, dar așa este și mai consistent, până la urmă. Eu, de regulă, mănânc tabbouleh on the side cu pește sau altă carne, îl văd mai mult ca pe o salată. Dar cine e mai puțin mâncăcios, cred că ar fi suficient și ca fel principal (datorită năutului).

Salată mexicană cu mix de fasole, ardei copt, jalapenos și coriandru proaspăt (rețetă vegană)

Ușor picant, cum îmi place mie. E foarte bun, dar again nu mă văd mâncând doar asta. Sau poate doar pentru că am gustat și nu îmi dau seama cât de sățioasă este o porție întreagă. Cred că pentru vegetarieni/vegani e fix ce trebuie.

Cremă de brânză blue cheese cu nuci și legume rădăcinoase la cuptor

Deși se servește rece, aș recomanda ca legumele să fie totuși încălzite și doar sosul să rămână rece. Personal choice. Merge mai mult ca aperitiv.

Toate preparatele de mai sus se servesc reci. Cele ce urmează se servesc calde.

Chilli con carne cu orez basmati:

A fost bun, un pic spicy, desigur – genul de preparat care mă face să deschid o bere – deci clar nu îl voi consuma la birou. E low fat, have no fear.

Salată de năut cu pui și sos dulce-iute

Se servește caldă și am mâncat doar puiul din combinația asta, îmi pare rău, dar era prea mult năut. Are și ghimbir și jalapeno și în mod surprinzător a fost mai spicy decât chilli-ul, ceea ce nu m-a deranjat absolut deloc.

Wok cu legume, piept de curcan marinat cu ghimbir, tăieței deorez, arahide și lemongrass:

Inițial credeam că sunt paste tagliatelle, însă sunt tăiței din orez – o alternativă bună la pastele obișnuite dacă încercați să slăbiți. A fost gustos chiar dacă avea ghimbir (nu îmi place) – era în cantități rezonabile.

După cum vedeți, totul e despre gust. Sunt bune, nu e nimic de reproșat aici, așa că puteți să le încercați și din ce v-am povestit, să vedeți care vă atrage mai mult. Prețurile variază între 12 și 16 lei, acceptabil.

Revin la ideea de plastic, pentru că îmi stă pe creier. Mi-ar plăcea ca orice preparat care are o poziționare în zona spre health să nu mai fie pus în plastic, îl asociez mereu cu ceva  nesănătos, d-asta sunt sceptică la semipreparate (printre altele). Poate în viitor se va găsi un mediu de stocare ce nu va fi plastic sau conservă.

Chef Foa e super simpatic și plin de viață, apropo. 🙂

„7 Minutes înseamnă ingrediente de calitate, curate, preparate corect, pentru a ne da tuturor
nutrienții necesari energiei și sănătății optime pe care ni le dorim. Combinațiile de ingrediente
acoperă tot spectrul nutrițional și răspund cerințelor modului de viață modern, reflectat în alegerile
celor interesați de a mânca și sănătos, nu doar gustos”, declară Cristian Mărgărit, nutrițonist.

Prin acest proiect, Kaufland România continuă demersul strategic de a colabora cu
producători români, de a identifica și fructifica toate mijloacele de parteneriat, investind în
același timp în inițiative care susțin dezvoltarea lor și a produselor românești.

Zucchini – acest dovlecel neînteles

Zucchini – acest dovlecel neînteles

Cred că mulți se întreabă care e diferența între cele 2, l-am fel cum m-am întrebat și eu destul de des. Am căutat și am găsit un articol care explică destul de bine diferențele, dar mai ales asemănările, pentru că la urmă vorbim tot de un dovlecel, doar că de alt soi. Adică cum ai și roșii cherry,  să zicem.

După ce am tăiat legumele la rețeta de zilele trecute, am rămas cu niște dovlecel în plus și nu am avut ce să fac cu el deja feliat. L-am pus în frigider fiind aproape convinsă că o rămână acolo și nu o să mai avem la ce să-l folosim. Partea bună a fost că sâmbătă m-am trezit cu poftă de mâncat ceva bun și mi-am amintit că îmi notasem pe o foaie o rețetă de pe Tasty (parcă) ce presupunea să faci chiftele cu broccoli. Plus să ai la îndemână panko bread crumbs, parmezan și ouă. Nu dispuneam de primele 2 ingrediente și nici la magazin nu aveam chef să mă duc. Am adaptat. Așa că iată ingredientele pentru chiftele cu zucchini și brânză (de țară):  zucchini, brânză de țară, 1 ou mare și fulgi de porumb pe care i-am mărunțit în blender.

Cum se întâmplă treaba? Păi, foarte simplu. Dai zucchini-ul pe răzătoare, îl storci de apă, îl pui într-un bol și adaugi 1 ou, fulgii de porumb mărunțiți, brânza rasă și amesteci până când totul devine o pastă omogenă. Faci mici bile din acea pastă, le așezi pe o foaie de copt în tavă și bagi la cuptor vreo 25 minute.

Au fost foarte buni, iar cu un sos de roșii alături, mmm. Experiență completă. Cred că data viitoare o să fac și cu un sos rece de iaurt și mărar. Deja îmi plouă în gură. 🙂

Cel mai bun risotto pe care l-am mâncat

Cel mai bun risotto pe care l-am mâncat

Unul din ”regretele” mele culinare este că am făcut 4 drumuri în Italia și nici măcar o dată nu m-am pus la masă  să savurez un risotto. Motivele?  Iubesc pastele, așa că mi se părea de cuviință să încerc cât mai multe soiuri. Apoi,  orezul nu e cel mai bun prieten al meu de când mi se servea sub formă de pilaf  în copilărie.  Totuși, am mai avut ocazia să mănânc risotto acum vreo câțiva ani, în România, dar nu m-a impresionat.  Asta până ieri, când am fost la lansarea noii emisiuni de la TV Paprika, “La Piață cu Antonio Passarelli, unde ni s-a pregătit live, chiar de chef, un risotto excelent făcut doar cu produse locale.  

Între niște legume ce se pregăteau să devină supă și un orez ce bolborosea în tigaie, Antonio ne-a povestit un pic viziunea sa asupra bucătăriei, pentru el fiind un mod de a trăi. În Italia găsești o tematică în orice restaurant –  km 0 – ceea ce presupune să gătești doar cu alimente/produse din imediata apropiere.  Plus, zicea că bucătăria trebuie să pună în evidență teritoriul respectiv. Ceea ce în România nu prea se întâmplă, decât în zone foarte mari și specifice.  Ca să mai fac o paranteză, citeam niște meniuri vechi de Revelion, de prin perioada interbelică și comunism, aveau tot felul de preparate (locale) de care nu am auzit în viața mea, dar nici nu mai există azi.

A pregătit o supă cu legume luate din piață, fiind singurul loc de unde își face cumpărăturile și, desigur, de la producătorii locali.  Cum îți dai seama dacă o roșie e gustoasă și nu are gust de plastic? O miroși. Mirosul de roșii e divin și oricât ar zice Mega Image că nu e nevoie să mă duc până la țară să le iau, eu tot o fac pentru că nu cred în roșiile lor ”perfecte”. Also, dacă numești o legumă ca fiind perfectă, cel mai probabil nu e.  Antonio cumpără legumele și le folosește în maxim 2-3 zile, altfel nu mai sunt proaspete.

Risotto-ul a ieșit excelent, absolut excelent. Era cât se poate de simplu la gust, practic aveai supa, orezul și parmezanul în compoziție. Nu ai nevoie de multe ca să fii fericit. Nu am apucat să mai pozez și produsul final din farfurie, dar aici e mai mult despre gust decât despre estetică, așa că vă rog să mă scuzați de data asta.  Clar m-a determinat, iar la următoarea incursiune în Italia primul preparat pe care-l voi comanda va fi risotto! Va trebui să-mi iau martori cu mine, probabil pe Corina, Simona și Roby, dacă tot ne-am bucurat de același lucru aseară.

Mai jos și câteva poze:

Noua producție autohtonă, “La Piață cu Antonio Passarelli”, are startul pe 18 septembrie, la TV Paprika,  cu 10 episoade delicioase în care maestrul italian ne invită pe toți la piață,  pentru a prinde gustul cumpărăturilor de la tarabele românești și ne învață cum să folosim produsele locale pentru  feluri sănătoase și delicioase. Plus, tot în noua emisiune vom regăsi trucuri utile pentru cumpărătorii începători, cât și pentru cei experimentați! Mai multe despre program, puteți citi aici

Ce sa mancati bun la Bucharest Street Food Festival

Ce sa mancati bun la Bucharest Street Food Festival

Am fost pentru prima dată la acest festival, deci nu am niciun alt termen de comparație pentru ediția de anul trecut, de exemplu. Cunoșteam 2-3 van-uri pentru că le-am încercat pe festivalurile de muzică, dar nu aveam experiența completă a unui festival de mâncare. Ok, poate am nimerit în Barcelona, în port, la un mini food festival, dar era pe chill și nimic organizat la scală mare.

Intrarea e 15 lei/zi și un abonament de 4 zile e 40 lei. Nu o să intru în polemica „de ce plătesc să intru undeva ca să plătesc din nou pentru mâncare”, eu am fost în intervalul de prânz, 12 – 15, când intrarea e gratuită. Am ales intervalul ăsta mai mult pentru faptul că nu voiam să prind aglomerația de seară și să stau la cozi. Toată treaba se întâmplă la Romexpo și când am ajuns ieri, am făcut efectiv un tur al întregii locații ca să mă decid ce vreau să mănânc. Totul e împărțit, ai o zonă specială cu van-uri pentru burgeri, alta pentru paste, desert etc. Plata se face cu un card pe care-l primești la tonetele de credit points și-l încarci cu cât ai tu nevoie. Also, sunt cam 3-4 puncte de unde îți poți realimenta cardul, which I thought it was nice.

Locul e  fain amenajat, conceptul fiind cel de carnaval. Ai mai multe zone de relaxare, preferata mea fiind cea de la Rompetrol, unde am servit și cea mai bună limonadă din tot Universul, anume  Limonada lui Iulian. Am băut vreo 4 pahare. Era singurul loc unde plăteai cash pentru că banii urmau să fie donați copiilor bolnavi de cancer de la Marie Curie. Donația minimă era de 10 lei (ieri, joi), astăzi a fost de 12 lei, mă gândesc că a crescut prețul pentru că toată lumea lăsa 10 lei? Oricum, limonada este divin de bună, musai musai să vă opriți acolo. Also, ce mi-a mai plăcut la acel corner, pe lângă cum era amenajat cu umbreluțe, era faptul că găseai cărți de colorat, creioane, plus puneau la dispoziție servețele uscate și umede. Puteai să te porcești în voie cu mâncarea. 🙂

 

Aveam o listă făcută cu van-uri la care vreau să mănânc din nou, printre care Camionetta și Drunken Squid. Însă în drum pe festival m-am răzgândit și mi-am zis să încerc doar lucruri noi! Altminteri stăteam la masă doar cu paste și fructe de mare, nothing new under the sun.

Buun,  acum hai să zic explicit ce recomand de mâncare. Pe rând, aleatoriu:

Nori Yakitori – meniu calamar

Am înțeles că ar fi singurul van japonez de la noi din țară. Am comandat un meniu calamar care cuprindea: orez, sos picant, pachețele de primăvară, calamar la grătar îmbălsămat în nu știu ce sos, niște salată verde și chives. A fost chiar delicios, deși orezul era puțiiin de tot cam uscat. Foarte bun, 25 lei porția:

Tot ei mai aveau niște frigărui făcute pe rocă vulcanică, nu am luat, dar suna interesant, poate încercați.

Simbio pe roti – french dog si ghimbirata

Să le luăm pe rând. Tipul care servea acolo m-a văzut un pic…tristă? A zis că face pariu cu mine că ”french dog-ul” lor e mai bun decât ce am mâncat înainte (calamarul) și că dacă nu-mi place, nu îl plătesc. Well, mi-a plăcut, deși maioneza era un pic cam grea, am uitat să întreb dacă e de casă sau nu. A fost un snack delicios,  dar ce mi-a plăcut CEL MAI MULT și nu mă așteptam a fost…ghimbirata. Adică un suc de ghimbir. V-am povestit cum nu-mi place nimic ce ține de planta asta? Well, era ca un fel de limonadă și ghimbirul nu prea se simțea, a fost foarte yummy, v-o recomand, e 6 lei paharul.

French dog-ul a fost 14 lei. Mai avea un sendviș cu brânza gouda și chutney. Prietena mea, Andreea, mi-a zis că a fost bun, nu neapărat wow. Tot ea a mai încercat niște blue cheese quesadilla de la un van cu mâncare mexicană, numit Duma, deși nu avea cel mai bun plating, a fost delicios și am apreciat că avea jalapeno din plin.

MEATic – pork in pita by Adi Hadean

A fost super lăudat pe internet acest porc în pită, de mi-am zis că musai îl încerc, ce naiba. Mă așteptam să găsesc coadă mare aici, dar a durat 3 min să plătesc și să-l primesc, probabil că seara e mai aglomerat. Nu m-am plâns. Sendvișul e foarte, foarte gustos prin simplitate. Adică are doar carne și un fel de pastă de pătrunjel cu usturoi. Nimic fancy, nu știu dacă așa e din totdeauna sau asta e o nouă variantă. Mi-a plăcut, aș mai mânca, vă recomand și vouă.

Gattini pasta – paste cu peperoncino

Ok, nu m-am putut abține și mi-am luat niște tagliatelle de casă cu  ulei de măsline, usturoi și ardei iute și parmezan. Au fost suuuuper picante, exact cum mănânc eu. Nu vi le luați dacă nu aveți toleranță la spicy food. Oricum, mai au și alte feluri de paste în meniu, sunt chiar bune dacă vreți să jucați safe la carnaval. 🙂

Japanos – ramen

Nu am mai mâncat până acum, a fost chiar delicios și pentru fani e fix trebuie (aka soră-mea), recomand să veniți să-l încercați.

Cam asta am mâncat eu și mi-a plăcut. Sorry că nu e niciun desert menționat, but I do not do desserts too often. Nu mi-a fost poftă.

Am scris articolul ăsta nu doar ca să povestesc că am fost în X loc, ci și m-am gândit că vă ajută să vă orientați pe acolo,   la 2452854 de food points câte sunt,  să știți ce e  de încercat. Sunt sigură că mai sunt și altele, nu doar ce am povestit eu mai sus, dar mna. Cât să mănânci?!

Oricum, cel mai funny mi s-a părut un tip ieșit în pauza de masă care vorbea la telefon (probabil cu un alt coleg) și îi spunea: ”Băi, frate, nu știu ce să mănânc aici”. Exact, ai atâtea din care să alegi.

Poftă bună!

50 de impresii din Lefkada

50 de impresii din Lefkada

M-am întors în Grecia după o pauză de 4 ani în care am vizitat alte meleaguri în luna august. Sau în care nu am vizitat mai nimic și mi-am plănuit concediile în afara extra-sezonului pentru că-i mai ieftin și mai puțin aglomerat.

De Lefkada auzisem numai lucruri de bine, iar un search pe Google m-a convins că ăsta e locul perfect pentru întoarcerea mea în Grecia. Se alătură minunatei liste de Corfu, Halkidiki și Salonic. Cele de 50 de impresii, mai jos:

1. Ca să ajungi în Lefkada ai 2 modalități de transport: mașina sau avionul. Recomand cu tărie avionul, cred că e evident de ce, dar biletele trebuie luate foarte din timp, altminteri costă cât chiria unui apartament pe o lună. Și ăsta e prețul doar de o persoană. Dacă mergi cu mașina,  va dura ceva drumul și ar fi indicat să fie făcut cu un popas pentru a evita oboseala cruntă.

2. Drumul până în Lefkada (cu mașina) durează 13 ore, dar nu le-am făcut dintr-o bucată, ci mai întâi ne-am oprit în Metsovo, un mic orășel ce se afla pe traseul nostru.

3. Metsovo e un mic oraș în munți, cu o priveliște superbă a văii, unde toate clădirile sunt aproape identice (faianță albă și cărămidă) și are un aer foarte pitoresc. Străduțele sunt înguste, iar accesul cu mașina e foarte dificil, dar nu imposibil. Fiind plasat pe coama unui munte, e foarte răcoros și destul de liniștit.

4. Am nimerit la un hotel simpatic, se numea Hotel Adonis, în caz că vă tentează. Camerele erau curate, iar proprietara  ne-a primit cu drag și a fost foarte amabilă cu noi.

5. Vă mai spun că aici am luat un mic dejun (bufet suedez) cu doar 15 euro pentru 4 persoane. Știu că poate nu e o comparație fair, dar îmi amintesc cum la hotelul din Barcelona cereau 40 de euro/persoană pentru mic dejun. Yep.

6. În Lefkada, am stat în zona Nikiana, care nu are nimic special, poate d-asta am și găsit acolo cu preț mai bun. Nu cred că avea vreo plajă deosebită.

7. Am închiriat un apartament cu bucătărie și toate cele, care avea o super priveliște, este cel de aici.

8. Recomand pensiunea, în fiecare zi se făcea curățenie în cameră, erau schimbate prosoapele, iar proprietara ne-a făcut cadou o sticlă de vin în ziua în care am sosit. Plus, instructaj cu locurile cele mai bune de mâncat/vizitat pe insulă.

9. Lefkada are un relief și un peisaj asemănător cu cel al insulei Corfu, de altfel sunt destul de apropiate. Trebuie să știți că insula e foarte greu de ”descoperit” la picior, e indicat să vă deplasați cu mașina. Din mai multe motive:

– nu prea au trotuare, e destul de periculos să mergi pe jos în curbe și, mai ales, pe întuneric.

– deși faci 2 minute cu mașina până într-un loc, pe jos faci acea distanță în 10-15 min. Asta pentru că mergi în pantă sau urci, după caz.

– distanțele între stațiuni sunt destul de mari și deși au autobuze, le-am văzut foarte rar.

10. Dacă mergeți cu mașina personală sau închiriați una, trebuie să mai știți că în majoritatea cazurilor este dificil de găsit parcare. Sau că unele drumuri sunt foarte abrupte/înguste.

11. Dacă nimeriți totuși o parcare , să știți că puteți plăti începând cu 3 euro/ora/ziua, după caz.

12. Ca top things to do, pe lângă sporturile de apă, ce poți face în Lefkada, implicit Grecia? Plajă! Top 3 plaje conform Trip Advisor, Google și eu: Egremni Beach, Milos și Porto Katsiki.

13. În Egremni a fost un cutremur acum 2 ani care a distrus o bucată din stâncă și accesul nu mai este permis pe scări. Nu mai e sigur de coborât.

14. Aici aveți varianta în care luați o croazieră (ce include doar 3 plaje! nu 5 sau 7, că pierdeți o zi întreagă alergând de colo colo) până la Egremni și Porto Katsiki și în program sunt incluse 2 ore de lenevit per plajă. Costul e de 20 de euro de persoană.

15. Vă recomand agenția Makedonia Palace, ne-am luat biletele de la o tipă din Chișinău ce ne-a făcut niște super recomandări. O să vedeți mai jos. 🙂

16. În prima zi de explorare a insulei, am mers să vizităm Plaja Milos. O frumusețe de plajă sălbatică! Erau 25 de oameni acolo pe fâșia de plajă, iar valurile absolut uriașe! Dacă credeați că ați văzut valuri mari, think again.

17. Nici vorbă de înotat acolo, cel mult stăteai la mal și te izbea apa, dar nu aveai cum să intri să înoți. Și spuma valurilor… era ca spuma de bere, atât de densă.

18. Se ajunge dificil acolo, trebuie să urci foarte multe cărări abrupte, iar apoi cobori alte cărări abrupte, dar merită efortul. Apa e azur curat și e superbă.

19. Milos e în Agios Nikitas, o stațiune micuță. Merită să mâncați la taverna care e față în față cu intrarea spre Plaja Milos. E foarte bună mâncarea și au și meniu în limba română. De altfel, am fost serviți de o româncă, care ne-a oferit cafea din partea casei.

20. În loc să faceți stânga spre drumul ce duce spre Milos, puteți merge înainte, treceți de toate cele 100 de taverne și ajungeți la o altă plajă, foarte mică, mai aglomerată, dar fără să mai urcați/coborâți coline.

21. Nu știu cum se numește plaja, e chiar după colț, cum s-ar spune, cu Milos și are o fâșie de nisip, plus baruri în apropiere dacă aveți nevoie de vreo bere. De fapt, cu 3 euro am luat o bere rece și niște alune de ronțăit și a fost cel mai bun snack ever! Jur, berea e cea mai bună când o bei ars de soare la plajă. În Grecia.

22. Era acolo  un ritm alene al vieții pe care nu îl găsești acasă sau în marile orașe. Mi-a luat ceva timp să mă deconectez.

23. Grecii se uită mirați la tine dacă te văd agitat sau stresat ca și cum nu ar putea înțelege aceste 2 stări. This is how I want to live too.

24. Am ascultat numai muzică grecească ca să intru în ritmul vieții de aici. Ah, și Lana del Rey.

25. Lidl-ul lor arată mai bine decât al nostru, just saying. Oare la Lidlul din Grecia au săptămână grecească?

26. Apă, soare și mâncare – dieta grecească.

27. Și că tot vorbesc de dietă, vreau să vă spun că am slăbit cât timp am stat acolo, deși am mâncat pâine zilnic, la 2 mese.

28. Am mâncat feta la cuptor până am crezut că o să mor. N-am murit, mai vreau.

29. Totodată, mi-am dat seama că feta prăjită e tot ce îmi trebuie în viață.

30. În Nikiana, aproape de pensiune, am mâncat într-un loc cu o priveliște superbă – Taverna Pantheon – o recomand, prețuri ok și  muzică grecească la un volum tolerabil. Ești servit chiar de patron și  au o musaca de casă foarte bună.

31. Am mâncat ardei umpluți cu feta, incredibil cum ceva atât de simplu are un gust atât de bun. Viață e simplă în insulele grecești și același principiu se regăsește și în farfurii.

32. Vă recomand să vă comandați miel (de oriunde din Grecia), îl gătesc al naibii de bine. Nu peste tot îl prepară în același fel, dar de fiecare dată este gustos.

33. La unele taverne, chiar la cele ce stau bot în bot cu marea, peștele poate fi destul de scump. Chiar te miri de ce.

34. Am încercat calamarul umplut, prăjit, la grătar și cam în toate formele sale. Concluzia surprinzătoare este că…la North See, în AFI, puteți lua un calamar la grătar G-E-N-I-A-L. Cel mai bun de pe acest pământ pentru mine, momentan.

35. Tot în Nikiana, am mâncat și la taverna Breath of Zorba, o recomand, e pe plajă, are muzică jazz în surdină, e foarte intimă și nu se aude zgomotul de la stradă. După o masă copioasă, din partea casei a venit pepene roșu ca desert. Dacă ați mâncat vreodată pepene de la țară, atunci vă puteți închipui cât de minunat a fost acela, rece și dulce.

36. Am încercat icrele, dar nu aveau gustul pe care-l știam eu, au fost delicioase oricum.

37. Mic-dejunul la greci nu este ceva deosebit, în mare parte pentru că nu-l tratează ca pe o masă importantă, cum ar fi prânzul sau cina. Așa că veți găsi mai mult varianta clasică, mic dejun continental, cu obișnuitele ”salam, cașcaval, roșii, castraveți etc”.

38. Chiar și așa, în ultima zi petrecută în Lefkada, am mâncat în port, aproape de intrarea pe insulă. Din păcate, nu am notat numele cafenelei, dar am comandat acolo un mic dejun grecesc pentru 2 persoane, cu 18 euro. Am mâncat 4 și ne-am săturat, a fost absolut delicios:

39. Mâncarea venea rapid oriunde mâncam, nu au fost probleme. Mai dificil era cu nota de plată, dacă prindeai un local aglomerat, puteai să aștepți vreo 25 de minute să o primești.

40. Nu am avut parte de țânțari, dar în schimb, am nimerit albine. Nu d-alea care te înțeapă, ci unele băgăcioase, care nu voiau să plece din farfuria ta.

41. Nu îmi amintesc din anii anteriori, dar acum am încercat să lăsăm de 2-3 ori bacșiș și chelnerii au fost chiar surprinși că primeau, unii au și refuzat.

42. În aventura noastră, am nimerit în Vasiliki, un sat micuț cu port și o priveliște foarte frumoasă. Posibil să aibă și plajă, așa am auzit, dar nu am fost la ea.

43. De aici am luat o barcă până Agiofili, a costat 6 euro dus-întors. E o plajă sălbatică, mainly, dar are și serviciu de șezlong. Thank God! Altminteri, era imposibil să stai pe plaja asta, avea doar pietre mari, era greu de mers pe ele fără papuci și la fel era și în apă. La magazine, găsiți un fel de papuci pentru înotat cu care vă puteți deplasa pe aceste pietre, dacă insistați.

44. Problema cu Lefkada este că are foarte multe plaje cu pietre, fie și ele mai mici, iar cele cu nisip fin sunt cele sălbatice și la care ajungi greu. În stațiuni, la plajele de lângă drum, găseai doar pietre.

45. Revenind la Agiofili, am luat șezlong, a costat 10 euro 2 scaune plus umbrelă, mi s-a părut ok. Ulterior, am descoperit, pe altă plajă, că 4 șezlonguri plus 2 umbrele pot costa 10 euro în total. Meh, a fost rezonabil.

46. Dacă o să ajungeți prin Vasiliki, să știți că pe lângă apă e un șir lung de taverne care mai de care. Mai greu e să te hotărăști unde să mănânci.

47. Spre deosebire de alte vacanțe, pentru care îmi făceam lista localurilor în care să mănânc, în Grecia nu e cazul de o astfel de pregătire. Ai pur și simplu atâtea opțiuni de taverne din în loc în loc,  încât o lista ar fi inutilă. Doar dacă știi de niște locuri absolut speciale pe care trebuie să le încerci.

49. În drumul dinspre Vasiliki în Nikiana, am oprit la o cramă, unde am avut parte de un tur gratuit plus degustare de vinuri. Am văzut care este procesul de producere a vinului, de la culesul strugurilor până la îmbuteliere și etichetare de sticlă. Am cumpărat mult vin de acolo, era divin de bun și o sticla costa 7 euro. Nu am reținut, again, numele locului, dar nu poate fi ratat. Mergi pe un drum absolut pustiu și apare această cramă în calea ta.

50. Am mai mâncat și în stațiunea Nidri, la un local autentic grecesc (dar care nu e?), aveau mâncare bună, chelneri prietenoși și priveliște la port. Se numea Mama Mia.

51. Tot în Nidri, am văzut un restaurant (dar nu am fost la el) cu un concept interesant.. no menu. Nu erau prețuri, mâncai de câți bani aveai în buzunar. Practic, îi spuneai chelnerului un buget și primeai ceva de mâncare în acea sumă de bani. Ăsta e restaurantul, poate îl încercați voi și îmi spuneți și mie cum a fost. 😀

52. Acum, o ultimă recomandare, dar p-asta e musai să o încercați. Tipa din Chișinău (vezi punctul 15) ne-a zis de un restaurant foarte fain, care e, ghici unde… în nori! Poza asta spune multe:

Sursa

Se numea Rachi, iar marea problemă cu acest loc era faptul că era full, iar timpul de asteptare pentru o masă ajungea și la 2 ore. Nu știu exact dacă este posibilă rezervarea, eu am citit pe Internet că nu, dar la fața locului unii încercau totuși să rezerve. Dați un telefon în prealabil,  totuși.

Dacă nu ai prins loc la masă, ei te invită la barul amenajat alături unde poți comanda cocktailuri și finger food, iar eu, de fapt, de locul ăsta m-am îndrăgostit. De ce? Pentru că au o terasă ce dă în prăpastie, iar pe canapelele amenajate te poți întinde chiar deasupra văii. Ai senzația că ești suspendat undeva între cer și pământ, e absolut fantastic. Aici muzica e super bună și vă recomand să veniți la apus, e out of this world să vezi cum soarele e înghițit de zare și să ai senzația că ai ajuns efectiv la marginea pământului.

Cam astea au fost impresiile și recomandările mele. Foarte multe sunt despre mâncare, sper că nu vă deranjează. Și dacă vă deranjează, atunci înseamnă că citiți blogul greșit.

Grecia e fantastică și nu te poți plictisi niciodată de brânza feta, de azurul apei și, hm, de câțiva bărbați greci. 🙂

Vă las și cu niște poze:

Niste broccoli folosit cum trebuie

Niste broccoli folosit cum trebuie

Cred că broccoli intră în categoria acelor legume la care îți pui întrebarea ”eu ce fac cu tine?”. În afară de fiert și pus drept garnitură la niște pui, ce naiba să îi mai faci? Acum câteva săptămâni am dat peste o rețetă de tip ”tasty” pe Instagram și am pus-o la păstrare pentru ziua în care o să-mi fac curaj să mănânc așa ceva. Ziua asta a venit weekend-ul trecut când mi-am zis: ”gata cu carbohidrații!”. Hmmm, dar aș mânca niște pizza. Ca să împac și mintea și inima, am pus în aplicare ce descoperisem: pizza din aluat de broccoli. What the…

500 de grame de broccoli de la Lidl cu 3 lei și mozarrela, sos de roșii picant tot de la Lidl, mozzarella rasă și salam peperoni. Sumă totală de 15 lei. Fericirea stă în lucrurile ieftine.

Am fiert leguma asta verde, am mărunțit-o la blender, am stors-o de apă bine-bine și am amestecat-o cu niște ou, mozarella, am întins-o pe o tavă cu hârtie de copt și am băgat-o 20 min la cuptor. Apoi, am scos-o, am întins sos de roșii pe ea, am pus mozzarella și salamul și am lăsat-o să se coacă încă 10 minute. A durat toată această treabă o veșnicie și am spălat o tonă de vase. Pe repede înainte:

Și aici și un close-up:

A fost mai bun decât mă așteptam, lucru confirmat și de soră-mea. După ce am terminat de mâncat, mi-am zis că o să mai repet experiența. Cu o pizza din aluat normal.

Reteta o găsiți aici dacă nu mă credeți pe cuvânt.

2 zile in Balchik

2 zile in Balchik

Nu-i mult, dar parcă nici puțin, mai ales când te gândești că Balchik-ul e destul de mic și în afară de castel și grădina botanică, nu prea ai ce face. Mă rog, doar să stai la plajă fără griji, cât e ziua de lungă. Ceea ce aproape am și făcut.

Am plătit 80 de lei pe noapte la un hotel de 3 stele cu piscină și vedere superbă la mare. Un preț foarte mic, am înțeles destul de repede de ce era asa. Deși hotelul era recent renovat, curățenia era cam la coada listei de priorități. Efectiv au uitat că mobila nouă nu îți distragea atenția de la faptul că parchetul din cameră era murdar, așa că după 2 ture de la pat la balcon eram deja neagră pe tălpi. Seara, la restaurantul de langă hotel, s-a pus muzică din anii 90 la un volum generos, fiind urmată apoi de manele, pentru că de ce nu, stațiunea era plină de români. Trecem peste, eram prea rupți de oboseală că să ne mai pese de muzică.

La capitolul mâncare, am gustat din minunile mării de la ferma de midii Dalboka, dar și de la restaurantele din Balchik.

În Balchik mi-a plăcut că pe faleza lor erau foarte multe restaurante lângă apă, nu erau aglomerate și nici zgomotoase. Prețurile foarte ok, am mâncat o porție de 800 g de midii cu 9 leva, adică 21 de lei. Mi se pare suuuuper bun. Toată lumea te intreba dacă ești român, ca să te agațe în terase cu “reduceri” și mâncare de la noi de acasă (sărmăluțe și d-astea). Având în vedere că toată lumea vorbește română aici, m-am simțit ca un American/englez, plecat in vacanta, nu își face griji că nu se va înțelege cu cineva.

Asta a fost a 3-a mea vizită în Blachik, dacă nu ați fost, merită să treceți pe aici. Also, când plecați spre Bulgaria, mereu, dar mereu trebuie să treceti pe la ferma de midii din Dalboka.

Au cea mai bună mâncare!