Etichetă: sushi

Sushi la Sushi Terra

Sushi la Sushi Terra

Îmi vine să fac o glumă foarte proastă cu sushi, dar nu o zic, că poate mă citesc și minorii. 😀 Nu sunt eu un fan obsedat de sushi, dar uneori mi se face așa o poftă de el și de niște sos Wasabi pe care îl mănânc cu nemiluita. Și am observat că în ultima vreme nu mă mai dau în lături nici de la niște ghimbir murat sau pus generos în limonadă.

Pentru că soră-mea a intrat la clasa de japoneză în liceu, am zis că e momentul perfect să sărbătorim cu sushi! Și am zis să mergem la Sushi Terra, această combinație de fast-food și restaurant, cu niciun decor/vibe japonez, dar cu sushi suficient de bun cât să nu te mai intereseze. Prețurile sunt măricele, dar sunt mai ok decât dacă aș fi mers la restaurant tematic. Și momentan doar a intrat la liceu, la facultate va fi demnă de restaurant tematic.

sushi

Ne-am comandat pentru început niște supă miso și niște Ramen cu rață. Supa miso (9 lei) era cu tofu, ciuperci și alge. În mod surprinzător, chiar mi-au plăcut algele și acele bucăți de tofu. Supa Ramen (16 lei), în schimb, a fost o mare dezamăgire, era mai mult rece și avea niște noodles amărâți în ea. Și nu avea gust mai deloc. Clar nu comandați Ramen de aici.

Cum a fost sushi-ul:

Apoi, au venit și vedetele: 16 bucăți delicioase de sushi cu somon (30 lei), plus cu sos picant și salată iceberg. Fiecare bucată de sushi a fost ornată generos cu wasabi și acompaniată de niște ghimbir murat. A fost super sățios și gustos! Un alt preparat de la ei care este foarte popular sunt acele bărcuțe de sushi, dar eu încă nu am bani de d-alea. Mă rog, să mai vin cu cineva care are și el/ea salariu, poate.

sushi

Mi-am mai luat și niște limonadă cu castravete, ghimbir și mentă, a costat 17 lei, cam mult, zic eu. Ca să mă conving o dată pentru totdeauna că nu-mi place castravetele în băuturi. Dar am băut tot, că îmi era foarte sete.

sushi

La final, am încheiat cu desertul, care m-a umplut așa tare încât d-abia puteam să mă mai deplasez. Trei înghețate în sortimente diferite (11 lei): cu susan, ceai verde și ghimbir. Cea cu susan a fost foarte, foarte bună, la fel și cea cu ghimbir. În schimb, am fost chiar surprinsă că aia cu ceai verde a avut un gust oribil. O combinație de alifie cu frunze de pe stradă. Ew, nu o recomand deloc.

În concluzie:

Mergeți la Sushi Terra pentru sushi și înghețată! Și luați-vă și o bărcuță!