Etichetă: Verona

Ce veti face in noaptea de Revelion?

Ce veti face in noaptea de Revelion?

Cred că dacă s-ar face un top cu cele mai urâte întrebări care se pun vreodată, asta ar fi pe primele locuri, alături de ”când faceți nunta” sau ”când faceți copii”.  Dar să nu mă înjurați, Diana mi-a dat ideea acestui articol de Revelion. Ea și-a povestit experiențele ei în străinătate.  Vedeți articolul ei pentru inspirație.

Și acum vin eu și vă întreb, ce preferați:

Revelion în tara sau în afara?

În unele cazuri, un Revelion petrecut prin afară poate costa la fel de mult ca unul petrecut în Poiană (ca de exemplu).  Și, sincer, prefer oricând să dau aceeași sumă de bani ca să văd un oraș mișto decât să fac 6 ore până în Poiană cu traficul obișnuit de sărbători, ca mai apoi acolo să nu prea am ce face. Într-adevăr, în majoritatea pachetelor de Revelion sunt incluse tot felul de programe artistice.  Dar nu sunt toate pe gustul meu și prefer să-mi fac singură programul. Deci eu aș alege în afară și asta am făcut anul trecut, când am mers în Bologna. Și asta voi face și anul acesta, mă voi întoarce din nou în Italia.

Dar nu va fi închis peste tot?

Da și nu prea. Anul trecut, am putut vizita majoritatea obiectivelor din Bologna  fără probleme. Ba chiar de 1 ianuarie, de dimineață am urcat în turn și nici nu am stat la coadă. Evident oamenii încă mai dormeau la ora aia.  Nu am avut probleme nici cu ”programul artistic” din seara de Anul Nou. Fiecare oraș care se respectă va avea focuri de artificii în piața centrală și tot felul de petreceri prin cluburi.  Noi am stat în Piața Centrală, am dansat și ne-am uitat cum este arsă mascota (tradiția lor). Înainte de asta am fost la un restaurant unde am mâncat niște paste cu fructe de mare delicioase și cel mai bun desert cu cafea din întreaga lume. A fost meniu a la carte. 🙂

Anul ăsta vrem să dăm o fugă până în Verona și Veneția, iar Revelionul să-l petrecem în Verona. Sperăm să ni se concretizeze planurile, wish us luck. Recunosc că nu am găsit cea mai ieftină cazare,  având în vedere perioada, dar e aproape de centru și ăsta a fost un criteriu decisiv, plus avem mic-dejunul asigurat.

Oricum, va fi ultima vacanță de anul acesta și musai vreau să mă prindă Anul Nou într-un oraș străin. Cică aduce noroc și vei călători tot anul. Hehehe, așa să fie.  La revelionul din 2016 am stat cu pașaportul în mână la miezul nopții, altă superstiție idioată că te vei plimba mult.

Spuneți-mi și voi unde vă faceți Revelionul și cum ieșiți la bani, poate mai am timp să mă reorientez sau să păstrez ideea pentru 2018.

Aștept! 🙂

 Bologna Revelion