Praga, orasul in care m-am pierdut

Praga, orasul in care m-am pierdut

Ard în flăcări. E din cauza febrei într-un sfârșit capricios de vară. Foarte cald, foarte frig. Nu știu ce mi-a făcut orașul ăsta, dar de la întoarcerea în țară mi se pare că-s un bolnav ce bâjbâie în întuneric după medicamente. Nu pot povesti ceva despre Praga fără să-mi tremure puțin mâinile. Sunt bolnavă, e febră.
Am rămas singură în Praga, desprinsă de grup. Eram panicată. Orașul mustea de agitație, de activități ce-ți încântau ochii și sufletul, un mozaic de oameni mi se așternea la picioare. Cum putea orașul ăsta să fie atât de tăcut noaptea și atât de viu ziua? Ghida mi-a ghicit panica și mi-a sugerat o sesiune de shopping la New Yorker, să stăm împreună. Am intrat, am lăsat-o în urmă și m-am dus în prima cabină de probă pe care am găsit-o. Mi-am tras mai jos fusta neagră peste dresul albastru. Am lăsat-o pe ghidă singură și am ieșit să mă plimb.

Am traversat poduri, am mângâiat ziduri, am plutit pe râul Vltava, am lăsat dorințe în urma mea. Am intrat în magazine și m-am lăcomit. Am purtat un balon mov după mine, ca și cum aș fi fost un copil ieșit la joacă. Clădirile erau desprinse din povești, impunătoare oricât de mici ar fi fost, eterne printre cetele de turiști gălăgioși. Îmi repetam în minte poemul Prințesei Sissi, cel pe care îl văzusem în apartamentele imperiale de la Palatul Hofburg. Nu eram legată de Viena, iar versurile erau parcă scrise pentru a le repeta fără încetare în Praga.

And where sea is at its deepest
There lower me down
Even when the storms rage above:
Down there will be peace.

Am mâncat pizza cu prosciutto și rucola stând pe o bancă din centrul Pragăi. Încă mai aveam în minte cuvintele italianului de la care cumpărasem pizza. ”Tu sei bella, Simona. Come tomorrow.” Mi-am spart singura cană pe care o cumpărasem, fix la jumătate, dându-mi speranța că încă mai poate fi reparată. Putea fi lipită, dar era ciobită, motiv de superstiție, ciobitura aduce ghinion.
Ziua m-am chinuit cu amintiri, iar noaptea am visat mult. Vorbeam în somn și eram agitată. Ziua îmi puneam dorințe, noaptea, în vise, ele se îndeplineau. Am prins un curaj nebun, nu mai știu nici eu dacă visez sau nu acum, când sunt acasă.

E frumos să te pierzi pe tine în Praga. Pornești dintr-un punct, mergi fără să te oprești, alergi, încetinești ritmul, încerci să cuprinzi orașul în brațele tale, nu te uiți înapoi, iar la primul pod venit în cale te oprești. Dincolo de el te vei găsi pe tine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.