De ce ar trebui sa vizitezi satele sasesti

Șase sași în șase saci

La recensământul din 2011, sașii (persoane de etnie germană din Transilvania) erau în număr de 36.000 de persoane. Probabil că astăzi sunt mult mai puțini, iar în unele sate mai sunt doar o mână de sași.  Comunitatea săsească actuală este preponderent compusă din oameni în vârstă care poartă cu ei istoriei sașilor.

Numele de ”sas” a fost oferit de maghiari, într-o atestare din 1206,  în care regele Ungariei le-a acordat acestora privilegii și i-a recunoscut cu statut juridic – ” sas” ca urmare a faptului că germanii proveneau din Saxonia.

Prima mea vizită într-un sat săsesc a fost în Cincșor, loc de care m-am îndrăgostit iremediabil, întrucât câteva luni mai târziu m-am întors să descopăr și Viscri, Rupea, Cloașterf și Saschiz. Zona Transilvaniei este absolut superbă, iar satele sasesti nu fac o excepție. Pe Booking găsiți în fiecare sat o căsuță reabilitată de un proprietar, dar nu ca și pensiune. Pensiunile sunt acele vile cotate cu margarete de pe Valea Prahovei. În satele sasesti acestea se numesc case de oaspeți, unde ești întâmpinat de gazde care te tratează ca pe un musafir și nu ca pe un client. Sau chiar ca pe o rudă mai îndepărtată. Ospitalitatea lor o să te facă să te simți ca și cum ai fi de-al casei.

Înapoi în satele sasesti

Zilele trecute am revenit în Transilvania cu ocazia Săptămânii Haferland, organizată de fundația Michael Schmidt (Schmidt fiind una dintre familiile care contribuie la revitalizarea satelor săsești din Haferland). Este cel mai mare eveniment dedicat promovării culturii săsești din Transilvania, care a ajuns anul acesta la a 7-a ediție. Cele 5 zile de eveniment au inclus localitățile Archita, Viscri, Homorod, Saschiz, Rupea, Criț, Bunești, Roadeș, Meșendorf și Cloașterf, cu foarte multe activități interesante  în program.

Mai exact, vizite documentare la casele vechi din zona, brunch-uri, ateliere de olărit și pictură, diverse expoziții, concerte în bisericile fortificate, proiecții de film și un tradițional bal săsesc în satul Criț. Am participat la acel bal și pot spune că nu mă așteptam să-mi placă atât de mult. Energia acelor oameni era fantastică, imediat cum a început muzica, au ieșit cu toții la dans.  Tot în Criț am participat la un minunat concert de violoncel în biserica fortificată, ținut de către trupa Cello.

M-au fascinat poveștile lor despre cum trăiau pe vremuri ca și comunitate și cum se ajutau reciproc. Și nu era un sistem comunist de ce-i al meu trebuie cotizat la ”stat”, ci conta ajutorul comun. Asta era definiția vecinătăților săsești, unde erau stabilite reguli pentru ca toată lumea să trăiască în armonie, într-un spirit frățesc. Vecinătatea funcționa, astfel, precum o familie extinsă fiind condusă de un ”tată” ce orânduia. De asemenea, Biserica juca un rol deosebit de important, fiind  epicentrul comunității. În multe cazuri, preotul era învățător și persoana la care mergeai pentru sfaturi și îndrumări. Ca și pe vremuri, și astăzi evenimentele se țin în punctul central al comunității. Oamenii se strâng în jurul bisericii fortificate din sat.

Turnul cu slănină

Un obicei pe care îl aveau sașii ce dovedește și mai mult că erau (și sunt) o comunitate în adevăratul sens al cuvântului este cel cu slănina în turn. Tot ei au vorba  ”și cu slănina în pod, și cu sufletul în rai”.  Tradiția depozitării slăninii în turn este foarte veche și a pornit ca o modalitate de a păstra mâncarea, implicit proviziile, în caz de asediu. În cartea jurnalistei Ruxandra Hurezean, Criț. Istoria, poveștile și viața unui sat de sași, despre viața Sofiei Folberth (pe care am avut deosebita onoare să o ascult în ultima zi, în Meșendorf), aceasta povestea cum fiecare casă din satul Criț știa locul în care este depozitată slănina. Redau un fragment:

”Niciodată nimenea n-a jinduit la bucata altuia. O singură dată, țin minte că o noră care nu știa exact locul unde socrii ei țineau bucatele, a tăiat un șold de la altcineva, dar când a ajuns acasă, mama-soacră a și observat că nu este bucata lor și au dus-o la biserică, au întrebat cui îi aparține și au dat-o înapoi. Așa întâmplare a fost o dată într-o sută de ani”. 

Ca să vă dați seama ce fel de oameni au fost și sunt sașii. 🙂

Mi-au plăcut tare mult acești oameni, poveștile lor, felul în care își sărbătoresc cu mândrie tradițiile, cultura și identitatea. Un lucru pe care ar trebui să-l învățăm și noi, restul, de la comunitatea săsească. Să nu ne uităm istoria și să nu uităm cine suntem. O vorbă de-a lor pe care o citez aproximativ spune ”dacă nu ai scris, înseamnă că nu a fost”.

Am scris.