Activitate de weekend: Parcul Natural Vacaresti
Când îmi zicea cineva de Văcărești acum câțiva ani, mă gândeam la o hazna murdară. Cred că nu eram departe de adevăr pe atunci, însă din 2016 Parcul Natural Vacaresti este declarat rezervație naturală. Este singurul parc natural urban de la noi din țară și prima arie naturală protejată din București. National Geographic a numit-o ”delta dintre blocuri”, ce descrie perfect zona respectivă.
Lacul Văcărești trebuia să fie ceea ce este Lacul Morii în prezent. Un lac antropic construit în caz de inundații, acesta să funcționeze ca un sistem de apărare hidrologic. Mai pe omenește spus, să se reverse apa acumulată în lac. Pentru acest lac s-a demolat Mânăstirea Văcărești, lucrările fiind începute în 1986 și sistate în 1989 odată cu căderea comunismului. Natura nu a așteptat după oameni și și-a urmat cursul firesc.
Intrarea este pe lângă complexul rezidențial Asmita Gardens, clădire în care am înțeles că ar fi și un observator de unde poți avea o priveliște 360 asupra deltei. Este nevoie de o programare și sunt organizate și tururi ghidate pentru cei care vor să facă o plimbare și să afle cât mai multe lucruri despre fauna din zonă. Parcul Natural Vacaresti este administrat de angajați și voluntari, conform site-ului dedicat, aceștia se ocupă de monitorizarea speciilor, patrulare și igienizare. Sunt adăpostite 157 specii de păsări, 333 specii de plante, 13 specii de mamifere și 120 specii de insecte. Au fost create trasee, astfel că te poți plimba foarte ușor cu bicicleta. De asemenea, au fost construite câteva puncte de observare în rezervație astfel cât să poți admira natura.
Vă recomand un traseu cu bicicleta pe aici, d-abia aștept să-l fac și eu. Și cred că o să mă întorc undeva mai pe la toamnă când nu o să mă ia cu leșin de la căldură.