Activitate de weekend: serial His Dark Materials

Activitate de weekend: serial His Dark Materials

Noul serial BBC One și HBO, His Dark Materials/Materiile întunecate, poate fi urmărit pe HBO GO.

Adaptare a multi-premiatei trilogii omonime a lui Philip Pullman, serialul o urmărește pe Lyra (Dafne Keen), o tânără aparent obișnuită, foarte curajoasă, din altă lume. Aflată în căutarea unui prieten dispărut, ea descoperă un complot sinistru care implică mai mulți copii răpiți și încearcă să înțeleagă un fenomen misterios numit, Praf.

Pe măsură ce călătorește prin diferite lumi, Lyra întâlnește ființe extraordinare și află secrete periculoase, iar soarta tuturor ajunge în mâinile ei.

Din distribuție fac parte: Ruth Wilson (câștigătoare a Globului de Aur pentru rolul din The Affair) care o interpretează pe doamna Coulter, Lin-Manuel Miranda (câștigător al premiului Tony pentru “Hamilton”) este Lee Scoresby, James McAvoy (nominalizat la Globurile de Aur pentru Atonement) în rolul Lordului Asriel, Clarke Peters (The Wire, Treme) este Decanul Colegiului Jordan, James Cosmo este Farder Coram, Anne-Marie Duff este Ma Costa, Will Keen este părintele MacPhail și Ariyon Bakare este Lord Boreal.

Serialul fantasy este produs de Bad Wolf și New Line Cinema pentru BBC One și HBO. Producători executivi sunt: Dan McCulloch, Jane Tranter, Joel Collins și Julie Gardner pentru Bad Wolf; Philip Pullman, Jack Thorne, Tom Hooper, Otto Bathurst; Deborah Forte, Toby Emmerich și Carolyn Blackwood pentru New Line Cinema; și Ben Irving și Piers Wenger pentru BBC One.

Primul episod a avut premiera pe HBO GO pe 4 noiembrie, apoi un nou episod este disponibil în fiecare săptămână. Serialul este difuzat la HBO în fiecare marți, de la ora 20:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *