Conacul Hariton din Săhăteni

Înainte să se întâmple toată nebunia cu statul acasă, am profitat de o ultimă ocazie în care să mai vizităm locuri abandonate. Ultimă ocazie e foarte dramatic spus, căci sper eu că o să revin la old habits cândva în acest an. Plus, în locurile abandonate nu dai mai niciodată de nimeni, așa că sunt safe din acest punct de vedere. Nu sunt safe ca și locuri în sine, că unele sunt aproape în colaps, dar asta e altă poveste. Deci vizitați cu măsură atunci când veți putea vizita.

Noi când vizităm conace în zilele de weekend avem misiunea grea de a găsi locuri aproape de București. Devine tot mai dificil să facem acest lucru pentru că le-am cam vizitat pe toate care erau accesibile sau care nu au apucat să se prăbușească / să fie dărâmate. Din acest motiv m-am minunat când am descoperit Conacul Hariton din Săhăteni, județul Buzău. La o oră și 10 minute de București. Perfecțiune.

Soarta conacului Hariton

A fost construit în 1930 de către boierul Gheorghe D. Hariton. Acesta era proprietarul unor suprafețe întinse de teren, case și tot felul de clădiri din Săhăteni. Conacul său este poziționat la marginea șoselei, pe DN 1B și poate fi văzut și din stradă.

Conacul Hariton a fost naționalizat de comuniști, familia Hariton fiind deportată peste noapte. Locul a fost transformat în centru de recreere, includea chiar și o sală de sport și de proiecții cinematografice. Apoi a devenit spațiu de funcționare birouri. După căderea comunismului, a fost lăsat de izbeliște, fiind vandalizat constant. A devenit, monument istoric între timp, însă acest lucru nu l-a salvat de la degradare. În continuare este părăsit și mai are puțin și se prăbușește.

Conacul Hariton în prezent

Gardul din piatră mai există doar pe 2 laterale. În partea stângă poți intra liber direct în curte. De fapt, ce aberez aici? Poarta nu mai există deloc, se poate intra direct prin față. Curtea este plină de buruieni și crengi uscate rămase de peste iarnă. Interiorul abandonat și parțial prăbușit amintește de vremurile de altădată când era impunător și cochet. Cum intri este un mic vestibul, apoi te întâmpină o sală uriașă. Posibil ca aici să fi fost zona de cinematograf.

Are un singur etaj și aș fi zis că nu e accesibil, dar poți urca. Scările sunt din ciment, astfel că sunt stabilie. Nu toate camerele sunt vizitabile, unele și-au pierdut din podea, dar le poți vedea din hol. Are și un balcon rotund foarte frumos. Plus, la parter sunt pe verandă niște coloane superbe flancate de lumina soarelui. Nu m-am gândit să număr camerele, dar cred că sunt cam 20 în total. Cele care au mai rămas.

Afară este o altă clădire de tip anexă, asemănătoare unui hangar. Probabil a funcționat ca și spațiu de depozitare.

”Spatele conacului” este deja prăbușit. Arată ca un monstru ce urmează să te înghită, cred că noaptea este foarte înfricoșător. Nu știu dacă aparține vreunui proprietar acum sau este al statului. Este mare păcat de el, dar și el ca multe alte monumente istorice, suferă de aceeași soartă: nepăsarea.