Un traseu usor de parcurs in Bucegi
Am fost în weekend prin Bucegi alături de Angela și Marin în ceea ce ne doream noi să fie un „traseu ușor pentru Angela”, fiind prima ei experiență montană. Ne-am dorit să fie ceva foarte light și plăcut, să ne bucurăm de o zi de toamnă. Am tot discutat în prealabil ce traseu ar putea fi potrivit pentru un începător. Apropo, și eu mă consider foarte începătoare în ale muntelui și mă bazez mereu că merg însoțită de oameni care știu mai multe decât mine. În cazul acesta era Marin. Dar Angela era și mai începătoare, așa că a durat ceva până ne-am hotărât la un traseu care:
A) este nou și inedit pentru toată lumea;
B) este super ușor de parcurs;
C) nu plecăm extrem de departe de București (din motive de trafic);
D) este suficient de scurt cât să ne putem întoarce în aceeași zi, înainte de înserat
Ne-am decis la un traseu în Bucegi, cu plecare din Bușteni (Mânăstirea Caraiman) către Valea Caraimanului și cu o abatere la Cascada Valea Spumoasă, mai jos reprezentare din Maps:
Traseul conform Maps
Citisem că e ușor de parcurs și ne dădea un timp rezonabil. Ne-am echipat super bine, înfofolindu-ne cu multe haine, luat bețe de trekking pe care le-am lăsat în mașină și uitând acasă ochelarii de soare, căci e clar că nu am fi putut avea nevoie de ei pe munte într-o zi super însorită, nu? Plus, ne-am burdușit și cu apă și ronțăieli cu care ne-am întors în București, seara.
La fața locului nu am mai fost așa de curajoasă când am văzut indicatoarele ce arătau drumul spre Valea Caraimanului și cel spre Valea Spumoasă ca fiind un pic mai dificile și cu potențial de urși. Se pare că nu m-am documentat suficient. Deși băieții din grup insistau să ne păstrăm planul inițial, am fost căpoasă și am zis că nu vreau să mă întâlnesc cu niciun pericol. Tot ei mi-au explicat că urșii, de regulă, se sperie de oameni și nu stau în calea lor dacă nu simt că le este amenințat teritoriul.
Nu m-au convins. Pe loc am ales traseul ce ducea către Cascada Urlătoarea. Era cel mai facil și era traficat de mulți oameni. Cascada o mai văzusem eu, copil fiind, dar restul din grup nu, așa că am purces pe drumul ăsta.
Traseu Bucegi – Cascada Urlătoarea
Durează aproximativ 1 oră dus și 1 oră întors, iar cascada nu are nimic spectaculos. Mai mult de atât, e probabil cea mai „comercială” drumeție cu putință și niciun om ce practică trasee montane în mod regulat nu l-ar propune. Și nu pentru că nu e foarte frumos peisajul, ci pentru că e atât de ușor drumul și e foarte aproape de o zona turistică aglomerată, încât vin foarte mulți oameni care vor doar să umple timpul și nu îi interesează realmente natura. Am văzut mulți cocalari, oameni mâncând semințe sau porumb fiert pe drum, încălțați cu tocuri (da, chiar da) și cu mini-boxa de muzică după ei. Celelalte 2 trasee spre Valea Spumoasă și Valea Caraiman sunt convinsă că nu erau atât de aglomerate.
Însă! Tot recomand traseul acesta, mai ales dacă vă aflați în zonă și doriți să mergeți cu copiii în natură sau să faceți o plimbare lejeră. În special toamna, peisajul este de vis și e foarte puțin de urcat, e chiar lejer. Ideal ar fi să mergeți mai degrabă duminica decât sâmbăta, cred că ar putea fi un pic mai gol, pentru cât mai multe momente de liniște și conectare cu natură. Le-am avut și p-astea, dar mi-aș fi dorit mai multă pustietate, recunosc.
Imagini din Bucegi
Masa de prânz la Ceasu Rău
Pentru că am terminat undeva la ora 14:30 traseul, am zis să mergem spre Brașov, să luăm masa de prânz. Am nimerit la Ceasu Rău. Propusesem și Sergiana, dar se pare că nu mai sunt ca altădată și e și foarte scump. Ceasu Rău e alternativă lor mai cheap. Ba mai mult, a fost chiar bună mâncarea și 4 persoane s-au săturat bine cu 158 lei:
- 2 ciorbe cu fasole și pui și tăiței de casă
- o porție de 6 mici, 1 porție de pomană porcului,
- 2 porții de cartofi prăjiți, 1 salată de varză murată, 1 cola și 3 beri.
Decent. Dacă ajungeți prin Brașov și nu sunteți decât în trecere, mai bine vă opriți aici decât să mai mergeți în centru. E greu de găsit parcare și costă și mai mult mâncarea.
Concluzie?
Recomand traseul în Bucegi către Cascada Urlătoarea pentru o drumeție scurtă, lejeră și accesibilă.