Autor: simona

Ce poti face cateva ore in Cluj

Ce poti face cateva ore in Cluj

Duminica trecută nu am mai fost la EC pentru că nu aveam metode de transport foarte ok astfel cât să mă asigur că mă întorc în timp util la aeroport. După ora prânzului, din Bonțida nu mai pleca niciun autobuz care să oprească la aeroport și nu în Cluj.  Și mi-am zis că asta poate fi o ocazie pentru un mini-mini-city break până plecam spre aeroport, anume la ora 5 după-amiaza.

Am fost prima oară în Cluj acum 2 ani, tot cu ocazia EC, doar că atunci am petrecut puțin mai mult timp și am avut ocazia să mă plimb și prin centru și pe la Grădina Botanică.  Care mi-a plăcut, dar care este un pic prea hyped și toată lumea zice să mergeți categoric să o vedeți.  În caz că vă nimeriți cu vreo escală prin Cluj sau o scurtă vizită, vă las niște 2 locuri super nice în care să vă petreceți timpul.  Și nu, Grădina Botanică nu este inclusă.

Parcul Etnografic

Cred că ăsta va fi mult timp locul meu preferat din Cluj. Dacă mă citiți,  știți că am o mare pasiune pentru viața satului și aș vizita orice colț ce îmi amintește de simplitatea vremurilor când stăteam la țară. Parcul Etnografic a fost primul muzeu în aer liber din România și are în prezent aproximativ 200 de obiective și acoperă următoarele zone etnografice: Maramureș, Oaș, Năsăud, Câmpia Transilvaniei, Zarand, Podgoria Alba, Mocănimea Munților Apuseni, Depresiunea Călățele, Bran, Bistrița (sași) și Gurghiu. Este cocoțat sus pe un deal, deci v-aș recomanda să luați mașina sau autobuzul. Priveliștea de sus, deasupra orașului, e foarte faină. Parcul nu e foarte mare, dar e suficient cât să ai parte de liniște, să te plimbi printre pomii fructiferi și să admiri casele țărănești.

Pentru că probabil nu sunt invadați de turiști (erau câțiva oameni pe acolo), o parte din case sunt încuiate. Așa că trebuie să aștepți un membru din staff să vină să-ți deschidă. Inițial, nici nu credeam că pot să le vizitez, până când a venit o doamnă la mine să mă întrebe dacă vreau să vizitez o anume gospodărie. I-am zis că da, după ce alți turiștii o refuzaseră.  Tot ea bodogănea că turiștii sunt supărați că sunt casele închise, dar come on, cine o să stea să alerge muncitorii să întrebe dacă pot fi deschise. Eu credeam că sunt în revizii de nu sunt accesibile publicului.

În fine, intrarea pentru adulți este 6 lei (un chilipir) și doamna de la casa de bilete a fost foarte amabilă și a zis că e ok să-mi las rucsacul gigantic după ușă. Să nu-l car prin soare.

Zama

Nu e loc de vizitat decât cu stomacul gol. Acum doi ani când am mâncat în Cluj nu am rămas cu nicio experiență memorabilă. Anul ăsta am avut noroc și am mers aici (la recomandarea prietenelor mele, Crenguța și Dorina) și mi-au plăcut mult design-ul și mâncarea. Și am descoperit (cred) că în Ardeal mâncarea se servește înaintea băuturilor. Generalizez, la Zama oamenii primeau întâi mâncărurile și apoi ceva să-și ostoiască setea. În perioada festivalului nu primeau rezervări, iar localul se aglomera foarte repede, mai ales la ora prânzului. Noi am avut noroc, după ce am făcut pozele astea, mesele s-au ocupat rapid și cei care mai veneau, fie așteptau la intrare, fie plecau.

Mi-am luat un platou (de 2 persoane) cu 40 lei doar (!) și am gustat cel mai bun sos de smântână și piper verde din acest univers. Și deși nu sunt fană varză călită, varza de la Cluj a fost foarte gustoasă. Recomand să veniți aici.

Cum a fost la Electric Castle

Cum a fost la Electric Castle

Anul ăsta am văzut Electric Castle ca într-un vis, nici nu știu când am adormit, când m-am trezit și când am plecat de acolo. O zi am petrecut-o full pe domeniu, aprox 10 ore, iar restul e pe fast forward, prins avioane etc.

Trebuia să fie mai întâi o gașcă de  4 fete, apoi am rămas 3 și am zis să nu asigur efectul de domino. Și parcă voiam totuși să merg să văd Florence, dar apoi m-am lovit de problema zilelor de concediu. Mai am în plan niște lucruri pentru anul ăsta și parcă nu-mi convenea să-mi sacrific zilele (nici măcar una) pentru EC.  Mai ales că nu aveam doleanțe să văd 20 de trupe.

Nu cred că am mai povestit pe aici, dar eu când am o fixație pe o idee, fie ea și extraordinar de absurdă, tot o fac. Știam că nu este rentabil să merg doar de vineri seara până duminică seara la EC, știam că o să mă coste mult, but I did it anyway. Apoi, nici nu m-am gândit că o să fie haosul care a fost, astfel că duminica mi-am petrecut-o în Cluj, pentru că aveam zborul la 6 seara și din Bonțida nu mai pleca niciun shuttle bus spre aeroport după ora 12 (prânz), lucru pe care l-am realizat chiar vineri. Da, au fost niște opțiuni de transport extraordinare.

Toate zborurile, fie Tarom, fie Blue Air, au avut întârzieri. Vineri, o cursă Tarom a întârziat 4 ore, cică din motive tehnice. Și tot vineri a fost cea mai neagră zi pentru cei care au vrut să ajungă în Bonțida. După ce că oamenii stăteau și 2 ore să aștepte un autobuz să vină de la punctele de plecare din oraș, au mai făcut și drumul respectiv în 4 ore. În 4 fucking ore au făcut 30 km. Cred că aș fi coborât și aș fi luat-o pe jos, căci ar fi fost același lucru, doar să nu stau pe loc și să simt că mor de așteptare. Sâmbătă s-a defectat și un autobuz pe la jumătatea drumului, s-au dat jos oamenii și au așteptat în câmp să fie preluați de alt autobuz.  Și oamenii ăștia care veneau din Cluj au pierdut Florence din cauza acestui lucru, mi se pare cea mai nasoală chestie posibilă.

Flashback în 2017. Electric era mișto, era cu mulți oameni, dar categoric nu cu haosul întâmpinat acum. Pe atunci era sold out cu vreo lună înainte de festival, anul ăsta puteai să cumperi bilete general pass și în zilele de festival, deci clar au suplimentat ”locurile”. Ceea ce nu mi se pare a bad thing, mai ales că e în aer liber și oamenii se plimbă de colo-colo, nu sunt într-un spațiu închis să zici ”gata, nu mai are loc să intre nimeni”. Plus,  nu e cu oră fixă de intrare, deci nu poți controla fluxul de oameni. Dar of course, sunt anumite rush hours, doar că nu m-aș fi așteptat să fie chiar 4 ore. Da, avem o infrastructură oribilă, iar situația în zonă e total disproporționată cu rapiditatea în care se dezvoltă eventul. Și nu ține doar de organizatori să se rezolve acest lucru, deși le-aș inputa faptul că au zis oamenilor să se ia trenul din Cluj spre Bonțida,  că oprește acolo, când trenul ăla oprea, de fapt, în câmp și de acolo se mergea pe jos 45 minute.

Eu nu am prins niciun traffic jam, din fericire. Mulțumită întârzierii de zbor, vineri am pierdut shuttle bus-ul care ar fi trebuit să mă ducă de la aeroport în Bonțida. Bilete pentru următorul shuttle bus nu puteam să achiziționez decât cu 16 ore înainte (much digital service). Norocul meu a fost că m-am împrietenit cu o tipă în aeroport și am plecat cu ea cu mașina unui amic de-al ei. Așa că am plecat din Cluj cu autobuz pe la 1 dimineața. Șoferul ne-a zis că nebunia traficului s-a terminat abia la 10 seara.

Nu am stat la cozi la autobuz decât într-o singură zi (40 de min), iar seara ne-am luat priority boarding (35 lei) ca să nu fie nevoie să așteptăm, pentru că eram rupte de oboseală. Ce să zic, 100 lei transportul la fața locului, chiar nu știam cum să mă mai lipsesc și de acești bani. Ah, și overall am stat la un singur concert cap-coadă, anume la Subcarpați. Cred că a fost cel mai bun concert al lor. Și probabil cel mai scump concert Subcarpați la care voi merge vreodată. Și Adina a avut parte din prima ei ediție de EC într-un mod memorabil:

Altminteri, la fața locului e mișto, e fun, îmi place vibe-ul, e aproape ca o vacanță. Dar dacă nu vrei să vezi cel puțin 3 trupe de acolo, mai bine te lipsești.  Sper că în 2020 să fie un improvement pe ce înseamnă transportul la festival, fie mai multe autobuze, fie un drum ca lumea, orice, dar să nu stai 4 ore pe câmp.

Și măcar să închei într-o notă super pozitivă, vă las cu cel mai mișto lucru făcut de un brand acolo. Mastercard a adus-o pe Amber Galloway ca să traducă în limbajul semnelor piesele artiștilor. Nici nu știam că muzica poate fi transpusă în semne. Astfel, oamenii cu deficiențe de auz s-au putut bucura de 9 concerte transpuse în limbajul semnelor. Wow!

Cu velierul pe mare

Cu velierul pe mare

Iubesc marea și îmi este frică de ea, deopotrivă. Anul trecut mi-am înfrânt 2 frici în aceeași vară. Prima a fost plimbarea cu caiacul pe lacul Snagov, la care încă mă gândesc cu admirație, uite, domne, ce am putut să fac. A doua a fost parasailing în Antalya, anume am plutit în aer la 4 metri deasupra mării. Asta e pentru mine de trecut la hall of fame, căci îmi e frică și de înălțimi.

Plimbarea cu velierul o vedeam destul de simplă și safe, doar ești într-o barcă, nu? Well, da, este safe, te bucuri de valuri, de priveliște, asta dacă reușești să scapi de senzația de rău de mare. Ocazie cu care am aflat că am rău de mare, deși nu aș fi crezut asta despre mine. Am rău și de mașină, apropo, în zonele cu serpentine.

Am găsit o ofertă (330 lei – 6 persoane) și am zis că daca tot suntem la mare în acel weekend, ar fi bine sa profităm. Plecarea a fost în Port Constanța, la ora 6 și erau planificate 3 ore. Inițial nu ni se părea că e mult, dar după primele 10 minute, ne-am dat seama că nu avem cum să stăm chiar 3 ore pe vas. Asta pentru că eram 7 oameni (plus instructorul) într-un velier micuț și pentru că jumătate din noi nu se simțeau chiar foarte confortabil din cauza valurilor, deși marea era în una din zilele ei bune. Instructorul ne spunea că dacă ne simțim rău, atunci să privim mereu intr-un punct fix, ceea ce ajuta. Doar că nu puteam să stau așa non-stop, deci mai mult mi-a fost rău.

Vă recomand să vă luați niște pastile înainte în caz că vă veți simți rău. Se găsesc la farmacie cu câțiva lei. Ah, și nu mâncați înainte sau dacă o faceți, mâncați puțin și să nu fie prăjeală, că altfel o să vă simțiți și mai rău. Eu mâncasem la prânz niște hamsii cu puțin mujdei de usturoi. Proastă alegere, nu faceți ca mine.

Am prins apusul și ne-a plăcut mult, am râs, am făcut o mie de poze, am fost stropiți de unele valuri și ne-am întors la mal în siguranță. Aș mai repeta experiența faină cu minunatele mele Diana și Gabi.

Iată și pozele:

Mic dejun la M60

Mic dejun la M60

Nu știu cum de nu v-am povestit până acum de M60, mai ales că de un an și jumătate obișnuiesc să merg ocazional să iau micul dejun acolo. E atât de aproape de birou și e și central (în apropiere de Piața Romană). Plus, ca orice loc ce servește mic dejun este deschis de la 8 dimineața, astfel cât să îi acomodeze și pe cei care trebuie să ajungă foarte devreme la birou sau trebuie să-și programeze meeting-uri de dinainte de birou. Nu precum Papila unde micul dejun se ia aproape prânz.

Anyhow, îmi place la M60. Nu pentru că este hipsterish, dar cafeaua este foarte bună, mâncarea este foarte bună, iar cei din staff sunt foarte de treabă. Eu am tot timpul o fixație să nu mi se răcească cafeaua cât timp mănânc, căci dacă e ceva pe lumea asta ce detest este o cafea rece. Și da, nu-mi place nici iced latte-ul. De regulă, ți se aduce întâi cafeaua, apoi mâncarea, uneori ambele în același timp. Dacă eu primesc cafeaua mai întâi, atunci încep să o beau, dar trebuie să mă întrerup pentru că trebuie să mănânc și o fac pe fugă ca nu cumva să se răcească băutura. E o cursă destul de neplăcută pentru stomacul meu, mai ales dimineața. Dar acum le zic mereu să-mi aducă omleta / sandvișul etc înainte de cafea.

Ca și mâncare, aveți opțiuni destule din câte să alegeți. Eu într-o perioadă mâncam numai sandviș cu ouă și prosciutto, dar ultima oară am încercat și niște halloumi cu ou prăjit și salată alături. Prețurile sunt decente, între 20 și 25 lei pentru mic dejun și deserturi. Și că tot vorbim de deserturi, am auzit că la ei este foarte bun carrot cake-ul și d-abia aștept să-l încerc. Doar să mă nimeresc într-o după-amiază sau la un brunch, că pentru dimineață este prea mult dulce. Cafeaua este foarte bună, poate printre puținele cafele pe care pot să le beau fără să pun zahăr.

Dacă mergeți dimineața, să veniți cât mai devreme că se aglomerează repede, mai ales în timpul săptămânii.

Recomandare de traseu cu bicla in Bucuresti

Recomandare de traseu cu bicla in Bucuresti

Orașul ăsta este aglomerat, prăfuit, sufocant, prost organizat și lista de descrieri negative poate continua mult și bine. Din fericire pentru mine de aproximativ 2 ani merg cu STB-ul doar ocazional, iar metroul a devenit principalul mijloc de transport pentru mine. Nu că ar fi Metrorex ceva extraordinar, departe de mine acest gând, dar măcar nu mai stau în trafic, nu mai stau în aglomerație, nu mai stau într-o saună cu mirosuri oribile. Am norocul să circul pe o magistrală mai de doamne-ajută și mereu pe sensurile mai puțin aglomerate la orele respective. De exemplu, eu merg dimineața spre direcția Berceni, când pe sensul Pipera este crimă.

Ce vreau să spun este că de orașul ăsta mai degrabă ai vrea să fugi, decât să te mai chinui prin praf și căldură. O plimbare cu bicla, deși binevenită, trebuie să găsești locul potrivit dacă nu vrei să faci slalom printre oameni, mașini și claxoane. Pentru mine nici nu mai există pista aia de bicicliști de pe Calea Victoriei, de exemplu. Să zicem că m-aș plimba prin Herăstrău, ceea ce am mai făcut, dar sunt prea mulți oameni, prea mulți copii ce aleargă. V-am povestit că în Herăstrău am căzut peste un copil când eram cu bicla? Da, intrase în mine cu mini-trotineta lui, el nefiind atent, eu nefiind pe fază, bum. Urlete și plânsete, de am crezut că o să mă cert cu părinții, dar ei au fost suficient de smart cât să înțeleagă că nu am dat eu peste copilul lor.

De aproximativ 3 ani am un traseu nou, anume Lacul Morii – Chiajna. Se pornește de pe lac din drepul parcului Crângași, se merge spre direcția insulă (se face un tur și acolo), apoi se continuă frumos pe marginea lacului până când acesta se termină și apoi se intră pe străduțele cu case. Pff, iar unele case din zona de lângă lac și spre Chiajna sunt absolut superbe. Când o să fiu mare, o să am și eu o casă precum acelea, desprinse parcă din filmele americane.  Se trece pe lângă un cimitir, pe lângă o pădure, se coboară la vale (ah, minunată senzație), se admiră apusul, se ajunge la grădina zoologică, se ia o pauză de apă / înghețată și se continuă drumul înapoi spre casă. Sunt cam 25 km dus-întors dacă se înconjoară lacul, anume la întoarcere să veniți pe cealaltă parte. Dacă nu, sunt 17 km și arată așa:

 

Mie îmi place nebunie traseul ăsta și deși nu pot să-l fac în fiecare săptămână, măcar o dată pe lună tot reușesc să-l fac.  Vă atenționez că pavajul de pe lângă lac nu este extraordinar și deși nu e nevoie de o bicicletă sport, parcă nu aș merge cu una încărcată cu floricele.

Și câteva poze de pe traseul cu bicla:

Unde poti depozita bagajele in strainatate

Unde poti depozita bagajele in strainatate

Ni se poate întâmpla tuturor. Avem noroc de zbor de întoarcere târziu, iar check-out-ul de la cazare este dimineața, la ora 10 sau maxim 11. Mai aveți câteva ore bune de petrecut în oraș până la plecarea spre aeroport, deci și niște valize / geamantane de cărat.

Ce este de făcut? Well, prima opțiune ar fi să discutați cu gazda să vă păstreze bagajele până când le puteți lua, la plecare. Cred că în majoritatea cazurilor nu o să aveți nicio problemă, adică nu mi s-a întâmplat nici mie să mă refuze cineva cu depozitarea lor temporară. Cred totuși că sunt mai multe șanse în cazul în care rezervați la hoteluri sau pensiuni decât apartamente de tip Airbnb, propietarii mai pleacă, nu sunt mereu disponibili, iar în perioadele aglomerate, camerele / apartamentele trebuie curățate pentru a primi noii oaspeți, deci mai greu de păstrat bagaje.

De altfel, un alt motiv pentru care nu este mereu la îndemână să lași bagajele la cazare este pentru că la întoarcerea din centru spre aeroport ar trebui să mai faci un ocol până cazare. Doar dacă ai noroc și stai pe lângă gară sau chiar în centru astfel cât drumul să fie direct. De exemplu, în Copenhaga, am stat chiar lângă gară și am lăsat bagajele la hotel, unde aveau un spațiu dedicat pentru așa ceva. Practic, plăteai o anumită sumă (nu mai știu cât, din păcate) destul de ok și îți puteai lăsa bagajul acolo toată ziua, încuiat într-un dulap.

Însă în situația în care nu aveți luxul unei cazări accesibile, să știți că există business-uri pentru depozitarea bagajelor (storage lockers). Au centre peste tot în oraș astfel că nu trebuie să îți faci griji că nu ai unde să le lași sau că te chinui să le recuperezi apoi.

Lock & Be free – Madrid

În Madrid am avut fix genul de situație de care spuneam mai sus, cazarea fiind foarte departe și cu nicio rută directă centru – aeroport, așa că am căutat pe net opțiuni. Am găsit această firmă ”Lock & Be free” ( un nume foarte sugestiv), am văzut că se deschidea la ora 10 o locație chiar în centrul orașului și am mers acolo să ne lăsăm trolerele. Am plătit cred că 10 euro 1 dulap unde au intrat toate bagajele pe care le aveam și le-am lăsat toată ziua acolo. Am și semnat nu știu ce foaie, a fost un proces destul de simplu și rapid.  Locația este păzită cu camere de supravegheat.

În teorie ar trebui să faci rezervare online ca să prinzi un loc liber. Noi am avut noroc dacă am venit fix când s-a deschis, am prins un dulap liber. Am lăsat bagajele înăuntru, am setat o parolă pentru seif astfel cât să o știm doar noi. La plecare, am venit frumușel, am băgat parola, ne-am luat trolerele și la nici 5 minute am ajuns la o stație de metrou și am plecat spre aeroport.

Stasher – Pisa

Și aici am avut o situație de ”e prea complicat să ne întoarcem la cazare”, cu ceva ore bune de petrecut prin oraș. Am căutat pe internet soluții de storage în Pisa. Am găsit vreo 2-3 variante, nu foarte multe, căci vorbim până la urmă de un oraș mic. Plin ce turiști, ce-i drept. Am dat peste Stasher care este un fel de Vola sau Momondo al bagajelor, căci ei nu au locații owned, ci prin intermediul lor poți să book-iești să îți lași bagajele în diverse locații păzite. Funcționează destul de simplu. Alegi locația în care vrei să lași bagajul, în cazul meu ca și zonă a fost gara și el îți oferă o listă de locuri. Am ales un hotel ce era fix lângă gară, am bifat ora estimativă la care voi lăsa bagajele și la care le voi ridica. Am plătit 12 euro (6 euro de persoană) online și am primit un cod de rezervare pe mail.

Am mers la hotelul respectiv, am arătat rezervarea, ne-au preluat bagajele și ne-au dat niște jetoane cu numere. Simplu și super rapid.  La fel, la întoarcere, doar le-am ridicat, am mers 200 de metri și am intrat în gară. De acolo  am luat trenul rapid spre aeroport.

Îmi plac mult opțiunile astea de storage, căci te scutesc de multe bătăi de cap. Însă, oricât de safe ar fi, vă recomand să nu vă lăsați banii și actele, nu se știe niciodată.

Impresii din Pisa

Impresii din Pisa

Pisa este un oraș destul de mic, cu 90.000 de locuitori. Știți deja pentru ce este faimos, nu cred că e nevoie să intru în detalii. Întrucât am ales Pisa ca și destinație – gazdă pentru aventura noastră din Cinque Terre, nu am acordat prea multă importanță orașului,  dar am alocat oricum o zi întreagă ca să-l explorăm. Și recunosc că a fost o explorare destul de limitată întrucât căldura era insuportabilă. Oricum, nu aveam foarte multe lucruri de văzut și să caut locuri mai puțin cunoscute publicului, recunosc că nu aveam răbdarea și energia după ce am făcut hiking prin Cinque Terre.

Însă nu am putut rata vizita la turnul înclinat, cea mai faimoasă clădire înclinată din lume, fără de care orașul ăsta nu și-ar atrage atât de mulți turiști. Și pentru o zi obișnuită de marți erau chiar foarte mulți turiști în zonă, nu mă așteptam. Desigur, toți încercau să se pozeze cât mai ”original” și ”creativ”, adică prin a se poziționa astfel cât să pară că se sprijină de turn și alte idei ingenioase. Chiar am văzut un tip care își cumpărase un cornet gol de înghețată și încerca un selfie prin care să pară că turnul pleacă din cornet. Altă chestie originală. Era și greu să mergi prin zonă fără te bagi în poza cuiva.

Cum este turnul?

Interesant, alte cuvinte descriptive nu am. Cred că o experiență mai faină este dacă te urci în el. Dincolo de panoramă, cred că e o senzație mișto să te afli într-o clădire care se înclină. Din păcate, nu am putut să am această experiență pentru că intrarea în turn costă nu mai puțin de 18 euro! Da, am crezut inițial că nu citesc bine. Și pentru că eram și cu sor-mea și eram responsabilă de financiare și pentru ea, ar fi însemnat să plătesc 36 de euro ca să urcăm niște trepte. Am zis pas.

În aceeași zonă, anume Piazza del Duomo, mai sunt de vizitat Catedrala din Pisa, Camposanto (un edificiu istoric sacru), Baptiseria din Pisa și Muzeul Sinopie.  Dintre toate acestea noi am văzut Catedrala care avea intrare gratuită și care este foarte frumoasă. Nu se compară cu alte catedrale văzute în Italia, dar interiorul a fost somptuos și cel mai mult cred că mi-a plăcut tavanul.

Pentru Baptiseria din Pisa nu merită să dați banii (5 euro / adult). E un turn cu niște trepte și atât, nimic deosebit. Mă și miram că aici am plătit, dar la catedrală, în care chiar ai ce vedea, nu am dat niciun ban. Muzeul și Camposanto nu le-am mai văzut pentru că ar fi însemnat alți 20 euro (să nu uităm că eu plăteam la dublu) și nu cred că am fi văzut mare lucru. Cred.

Pentru că era atât de cald încât ne-am înarmat cu cremă de soare (ne-am oprit pe stradă ca să ne dăm cu ea), apă, evantai și un mini-ventilator pe baterii, am zis să nu ne plimbăm foarte mult prin soare. Așa că vreo 40 minute le-am petrecut în Piazza del Duomo, pe iarbă, la umbră. A fost perfect.

Apoi, am mers la masă ca să ne bucurăm de niște pizza și un pahar de vin alb (doar eu). În zona Turnului sunt foarte multe restaurante și deși nu aș mânca într-o zonă atât de turistică, nu prea mai aveam răbdare și energie să caut alte locuri prin soarele ăla. Am nimerit la un mic restaurant unde comanda a durat destul de mult, iar mesele erau prea mici ca să acomodeze 2 farfurii mari de pizza. Așa că în timp ce mă luptam să tai pizza mi-am trânti-o în poală, fierbinte cum era. Mda, a fost super, rochia a ajuns la curățătorie.

După masa de prânz și încă niște gelato, am făcut shopping pe Borgo Stretto, o arteră lungă plină de magazine. M-am oprit la KIKO, un magazin de cosmetice local, ce îmi place la nebunie. Sunt foarte bune produsele lor și au tot felul de oferte faine. L-am descoperit când am fost în Bologna și cred că o să vânez magazinul ăsta la fiecare vizită în străinătate.

Grădina Botanică din Pisa

Pentru că era în continuare cald și nu aveam unde să mergem, am zis să ne plimbăm prin Grădina Botanică, să mai stăm printre plante și la umbră. Intrarea pentru adult costă 4 euro, iar pentru student costă 2 euro. Este o grădină destul de mică și nu așa impresionantă, dar am făcut poze faine și ne-am relaxat pe iarbă.

Cum te deplasezi în Pisa?

În mare parte pe jos, am luat autobuz doar de la cazare, care era un pic mai spre marginea orașului. Biletul cumpărat în autobuz costă 2.5 euro și este valabil 70 minute. Există linii de noapte care circulă rapid și pe multe trasee. De la gară poți lua un PisaMover pentru aeroport. Este un fel de mini-metrou care circulă pe deasupra și faci doar 8 minute cu el până la aeroport. Biletul costă 2.70 euro, ceea ce este super mega ieftin.

Unde stai în Pisa?

Eu am găsit o super cazare pe Booking, am avut la dispoziție un apartament întreg care a avut și terasă. Fabrizio, gazda noastră, a venit să ne ia de la aeroport cu mașina deși era miezul nopții, am apreciat asta. Desigur, fără costuri.  La apartament am avut toate cele necesare. La bucătărie am avut fructe culese din grădină, cafea, biscuiți și prăjituri, lapte și cereale. La baie aveam gel de duș, șampon, cremă de față, de corp etc. Vă recomand locul dacă ajungeți prin Pisa.

Din Pisa se ajunge repede și ușor cu trenul în Cinque Terre (1h 30 min), Florența (49 min), Bologna (1h 38 min) și Firenze (49 min).

Alte poze:

Impresii din Cinque Terre

Impresii din Cinque Terre

O să vă mărturisesc un secret, anume tot ce se spune despre Cinque Terre este foarte adevărat: este un loc absolut superb. Deși nu am vizitat toată Italia, pot spune că acesta și Lacul Como sunt categoric cele mai frumoase locuri pe care le puteți vizita în această țară. Parcul Național Cinque Terre face parte din UNESCO.

Am vizitat toate cele 5 sate: Monterosso al Mare, Vernazza, Corniglia, Riomaggiore și Manarola în doar 2 zile. Desigur, poți vizita satele și într-o zi dacă ești pe fugă și mergi doar cu trenul, dar eu nu v-aș recomanda să vă alocați doar 1 zi dacă aveți de unde. Inițial, și eu voiam să ajung doar o zi, iar cealaltă să o dedic pentru Portofino, dar m-am răzgândit după ce am văzut cât de scump este Portofino și oricum nu aș fi avut așa multe lucruri de făcut acolo. Tocmai pentru că sunt săracă. Așa că am explorat toate cele 5 sate în ritmul meu, savurând peisajele și marea și un vin delicios la fiecare masă. Uneori, chiar și între mese, ups.

Cinque Terre nu este accesibil foarte ușor cu mașina, cred că sunt doar anumite zone în care poți călători așa, în rest, tren și mersul pe jos sau, mai bine zis, hiking. Dacă vă interesează să faceți trasee, vă recomand să vă uitați pe Internet mai întâi la starea drumurilor și accesibilitatea lor. De exemplu, faimoasa potecă a iubirii dintre Riomaggiore și Manarola este momentan închisă până în 2021. De asemenea, dacă nu faceți hiking de obicei, dar vă doriți să încercați un traseu, neapărat să alegeți unul de complexitate mică. Oricum, tot va fi greu dacă nu aveți antrenament, dar măcar nu muriți pe traseu.

Câteva sfaturi pentru hiking în Cinque Terre (vara):

  • haine lejere: pantaloni scurți, tricouri din bumbac, orice articol de îmbrăcăminte care este comod și nu jenează și care nu se lipește de corp dacă transpirați.
  • încălțăminte adecvată: nu sandale, nu converși, nu teneși.
  • cremă de soare: o să vă prindă soarele și o să vă coaceți mai ceva ca niște struguri
  • ochelari de soare & șapcă / pălărie
  • multă apă: și să fie rece
  • rucsac: care să conțină cele de mai sus

Eu nu am avut nimic din ce am scris acolo când am fost pe traseu, dar tocmai pentru că sunt pățită, zic să vă spun vouă cum ar fi mai bine 😀

Cum mi-am împărțit timpul?

Am explorat în prima zi 3 sate: Monterosso al Mare, Vernazza și Riomaggiore în această ordine. Am zis că pentru ziua 2 trebuie să mă dedic traseului de hiking ce începea în Corniglia, trecea prin Volastra și ajungea apoi în Manarola.  Dar întâi să vă povestesc de prima zi. Cum călătorești dintr-un sat în altul? Cu trenul, desigur, care face doar 4 minute, iar biletul costă 4 euro. Ceea ce mi se pare mult. Eu cu 4 euro am călătorit dus-întors vreo 120 km în Luxembourg. Dar mna, riviera italiană.

Monterosso al Mare

Este ultimul sat și vă recomand să începeți cu acesta ca apoi să o luați încetul cu încetul înapoi spre direcția din care ați venit. În cazul meu, eu veneam din Pisa, căci acolo aveam cazare, dar sfatul este la fel de valabil și dacă stați în La Spezia.  Acesta este cel mai aglomerat dintre toate și cel care este și cel mai turistic, având plaje amenajate de-a lungul falezei.  De altfel, are un aer mai puțin rustic și mai mult modern. Mi-a plăcut, păcat că era foarte înnorat când am ajuns eu să mă plimb. Tot aici am mâncat și masa de prânz care a fost foarte bună, mi-am luat un ”meniu turistic” de 15 euro cu salată de ton, paste cu pesto și 1 pahar de vin alb. Cinque Terre este scumpicel cam pe toată lungimea sa, să știți.  Dar mna, riviera italiană. Aveți și varianta în care încercați street food cu fructe de mare sau foccacia cu diverse topping-uri, dar aveți grijă să le luați proaspete.

Câteva poze:

Vernazza

Ăsta a fost satul numărul 2 și e o diferență imensă între el și Monterosso al Mare! În primul rând, are acel vibe rustic și autentic tradițional care lipsea în Monterosso. Apoi, deși are zonă de plajă, aceasta nu este deloc amenajată. Oamenii stau pe fâșia îngustă de nisip sau se urcă pe stânci / pietre. Este foarte aglomerat și plin de turiști, dar mi-a plăcut foarte mult. Puteți să mergeți la Castelul Doria (intrarea este 1.50 euro) și deși este un turn mic ce nu poate fi vizitat, de fapt, o să vă cucerească priveliștea de acolo. Este absolut superbă!

Câteva poze:

Unii spun că Vernazza ar fi cel mai frumos sat din Cinque Terre. Posibil, pentru mine cred că este pe locul 2, căci altul mi-a furat inima complet. Riomaggiore!

Riomaggiore

Am poposit în Riomaggiore după ora 4 după-amiaza când începea să fie acea lumină caldă, perfectă pentru poze. Și nu doar pentru poze, de fapt, ci și pentru starea de spirit pe care ți-o ofera. Am prins apusul aici și m-am îndrăgostit iremediabil de locul ăsta, mi s-a părut cel mai frumos dintre toate. Cum veniți dinspre gară, pe Via Dell’Amore, este o potecă ce duce spre niște trepte aproape de stânci. Riomaggiore este un sat destul de vechi și oferă cea mai memorabilă experiență dintre toate cele 5.

Câteva poze:

Corniglia

Este cel mai mic sat dintre toate și cel mai izolat.  Astfel că deși este populat de turiști, nu este o forfotă așa mare și își păstrează destul de mult din spiritul autentic pe care-l avea odată. Ne-am plimbat pe străduțe și am admirat priveliștea la mare. Tot aici am savurat o porție de paste cu salvie și niște spaghete bolognese delicioase într-o grădină umbrită.

Câteva poze din sat:

Ne pregăteam pentru traseul ce urma să pornească de aici și să traverseze Volastra (un alt sat foarte mic, cu doar 2 străzi) până în Manarola. Traseul efectiv începe chiar de pe lângă biserică cu câteva trepte pavate, apoi continui urcatul pe pământ. Distanța dintre Corniglia și Manarola este de 5,7 km și Google Maps spune că durează 1 oră și 49 min. Ei bine, nouă ne-a luat cam 3 ore cu toate opririle făcute atât pe traseu, cât și în Volastra.

De ce să faceți acest traseu? O să aveți parte de un view spectaculos, o mergeți prin vegetație, prin pădure unde se aud doar păsărelele, o să treceți prin zone cu lămâi și podgorii. Oricum, urcați doar la început, o bună parte este drum drept, probabil din acest motiv este considerat un traseu ușor. Din câte am citit, unele trasee (probabil cele dificile) ar fi cu plată, însă acesta a fost complet gratuit.

Câteva poze de pe traseu:

Manarola

După traseul ăsta care ne-a obosit îngrozitor, plus soarele care ne-a ars, nu îmi doream decât să lenevesc la o terasă lângă mare și să savurez un pahar de vin rece. Ceea ce am și făcut vreo 2 ore. Apoi ne-am plimbat un pic prin sat și ne-am așezat la un restaurant să mâncăm paste picante și fructe de mare, plus să savurez alt pahar de vin. Manarola este cel mai mare producător de vinuri dintre cele cinci sate din Cinque Terre. Am citit că aici ar fi și cea mai bună gelato dintre toate satele, pot să confirm.

Câteva poze:

De aici am luat trenul spre casă, adică în Pisa, drumul durează 1 oră și jumătate, iar biletul costă 11 euro pe sens. Deci da, drumurile dus-întors spre Cinque Terre m-au costat ceva, dar a fost cea mai bună alegere să ne petrecem cele 2 zile aici. Și cum ziceam, tot ce se zice despre Cinque Terre este perfect adevărat, zona este incredibil de frumoasă și este de neratat dacă sunteți iubitori de Italia.

Cum poti pleca cu un minor in strainatate

Cum poti pleca cu un minor in strainatate

În 2017 am pornit o tradiție pe care o doresc să fie cât mai îndelungată. Probabil că nu știți asta despre mine, însă eu am o soră mai mică cu 10 ani. Am fost împreună în multe vacanțe de familie, dar când a împlinit 15 ani, am zis că e timpul să se desprindă de casa părintească și să plece în lume cu mine. Prima noastră vacanță a fost în Bruxelles, apoi am fost în Dublin și zilele acestea suntem plecate în Italia. Pentru mine este a 5-a oară în Italia, pentru ea este prima dată. O să vă povestesc despre peripețiile noastre în perioada următoare.

Pentru că este minoră a fost nevoie să punem la punct câteva documente astfel cât să nu avem probleme la vamă. Nu îmi răpesc sora, părinții mei și-au dat acordul să plecăm, chestiuni d-astea ce trebuie dovedite autorităților. Dacă sunteți în situația mea, adică sunteți un adult major care trebuie să trebuie să însoțească un minor in strainatate și nu sunteți părintele lui, atunci aveți nevoie de următoarele:

Acte necesare

  • extras de cazier judiciar: mergeți la orice secție de poliție (deci nu e nevoie să mergeți la cea din sectorul în care locuiți), completați la fața locului o cerere + aveți buletinul la voi și vi se va elibera o foaie care atestă motivul pentru care aveți nevoie de ea: însoțire minor in strainatate și faptul că nu sunteți înscris în cazierul judiciar. Am 3 plecări la activ, în fiecare an m-am dus să-mi scot cazierul înainte de plecare. Durează 5 minute.
  • declarația ambilor părinți în prezența notarului: neapărat ambii părinți trebuie să-și dea acordul în scris, în fața notarului, de plecare minor cu un alt adult decât ei. Declarația asta se poate elibera pe maximum 3 ani. A noastră a fost făcută în octombrie 2017 (la prima plecare) și este valabilă până în 2020 adică când face oricum 18 ani și o să scăpăm de treburile astea.

Și, desigur, trebuie atât minorul, cât și adultul să aibă actele de identitate la îndemână. Dacă sunteți părinte și plecați cu copilul, tot trebuie să obțineți acordul celuilalt părinte.  Toate situațiile sunt explicate pe larg pe site-ul Poliției de frontieră, aici.

Eu am avut o situație cu declarația asta anul trecut. În 2017, când am autentificat-o, în buletin aveam o anumită adresă de locuință. Apoi, mi-am făcut buletin nou în 2018 (expirase) și aveam un nou nume de stradă în act, căci se schimbase numele străzii între timp. Dar în declarație era numele vechi. Am sunat la vamă să le spun de treaba asta, să mă sigur că nu vor fi probleme. Repet, eu aveam aceeași locuință, doar că se schimbase numele străzii. Nu au fost probleme la vamă, dar am stat un pic ca pe ace, recunosc.

Aștept să ajungă și soră-mea să aibă salariu și să vină să mă plimbe și pe mine pe banii ei. Până atunci, face ce spun eu în vacanțe, căci e pe cheltuiala mea. Glumesc, îi plac vacanțele cu mine, o duc numai în locuri frumoase 😀

Cum am organizat un picnic de ziua mea

Cum am organizat un picnic de ziua mea

Acum 1 an am primit cadou de la Staropramen un minunat coș de picnic. Unul identic a primit și Diana, pe care l-am folosit într-un couple picnic câteva săptămâni mai târziu, împreuna cu Gabi. Ne-a cam plăcut la iarbă verde, păcat că a urmat ploaia și ne-a forțat să plecăm spre casă, unde am continuat ”petrecerea” cu câteva ore de boardgames și jocuri pe Playstation.

De atunci mi-am tot zis că trebuie să prind o ocazie să pregătesc un picnic pentru mai mulți prieteni. Prin iarnă mi-a venit minunata idee să organizez mărețul meu picnic cu ocazia zilei de naștere. Dacă nu știți, ziua mea a fost pe 29 mai, iar pe 2 iunie, într-o duminică, am pus țara la cale în Grădina Japoneză din Herăstrău. 🙂

A ieșit minunat, ne-am distrat și m-am bucurat să am alături o bună parte din oamenii care mă fac foarte fericită. Cum a fost cu organizarea? Greu, foarte greu. Să pui la cale un picnic pentru 4 oameni care mai aduc și ei una-alta e simplu. Dar să inviți 17 oameni și să le spui tuturor că tu, sărbătorita, te ocupi de tot…well, e cam mult de cărat.

Dar asta nu trebuie să vă descurajeze din a organiza un picnic mai mare, căci am eu sfaturile potrivite pentru voi. Totul din experiența mea de organizare petreceri. 😀

  1. Găsește o tematică

E fun cu tematică, să ai toate decorațiunile într-un singur stil, mâncarea să urmeze o regulă, la fel și băuturile. Eu mi-am ales Italian picnic, căci bucătăria italiană are probabil cele mai ușoare preparate pentru un picnic.  Și pentru că sunt mare fan Italia și mulți dintre invitați cunoșteau spiritul italian, am zis că e o tematică appealing pentru toată lumea. Dar dacă aș fi să repet picnicul, aș merge și pe mexican, să avem piñata și sombreros.  Of course, când am pregătit invitația, a trebuit să am un mic vizual care să reflecte event-ul:

2. Alege o locație

Eu am mers în Grădina Japoneză din Herăstrău care mi se pare că acum arată mai bine ca niciodată, sunt mai mulți copaci și față de restul zonelor din parc, asta mi se pare mai intimă un pic. Cu o zi înainte de event, am mers să investighez dacă e totul în regulă, unde anume să ne așezăm astfel cât să avem și soare și umbră, d-astea. E important pentru o locație publică să o vezi înainte, să te asiguri că e totul perfect, nu să te trezești în ziua picnicului că nu te poți așeza acolo.

Tot pentru că e un spațiu public, pot avea loc diverse evenimente. Eu eram în weekend-ul cu 1 iunie și în parc au avut loc multe activități cu această ocazie. Dar am căutat îndelung înainte pe Google să mă asigur că niciunul nu se va întâmpla în grădină. Imaginați-vă că țineam picnicul și în jurul nostru ar fi fost zeci de copii țipând.

picnic

3. Verifică vremea

Din păcate, oricâte sfaturi aș putea oferi aici, nimic nu va schimba o vreme proastă: rain on your parade day. Când am ales data picnicului, adică cu 2 luni înainte, nu aveam de unde să știu cum va fi. Mna, luna iunie, nu poți spera decât că e soare și frumos. Nu e ca și cum aș fi pregătit un picnic în noiembrie. Dar fix în săptămâna aia la meteo nu erau decât știri cu furtună.  Tot am sperat că se schimbă, am urmărit 3539835 site-uri de meteo, majoritatea ziceau că plouă în ziua curentă, dar apoi nu mai ploua, ceea ce îmi dădea speranță pentru duminică.

Vineri, 31 mai, mă uit iar la meteo, nicio schimbare. Deja eram foarte panicată și începuseră să mă întrebe și invitații ce facem. Eram foarte mulți și nu am fi avut loc acasă la mine. Mă rog, am fi avut, dar cam înghesuit. Le-am zis că aștept să văd până sâmbătă. Sâmbătă urma să plouă, dar nu s-a mai întâmplat. Apoi, a început să se schimbe ușor și prognoza pentru duminică. Și gata, am decis. Ne vedem în parc! Totul e noroc pur, dar dacă organizați picnicuri mai micuțe și mai din scurt timp, aveți grijă să alegeți o zi cu 90% șanse de soare.

4. Ia pături groase

Întrucât eram foarte mulți oameni, a trebuit să merg să cumpăr pături de picnic. În teorie nu erau chiar de picnic și cred că s-a simțit asta pentru că deși zona în care ne-am așezat era relativ uscată (era și acoperită de multă iarbă), pământul era puțin umed astfel că păturile mele ALBE au rămas cu niște pete maronii. Da, ca să respect tema picnicului, am avut de ales în 3 culori: roșu, alb și verde. Dar nu am găsit decât pături albe și am zis fie! Lecția mea este să cumpărați pături speciale pentru picnic, ale mele erau pentru casă, pentru că cele speciale au o anumită textură și grosime pentru spațiile outdoor. Mna, e normal. Dar la câte pături aveam nevoie, costul ar fi fost undeva la 320 lei doar pentru pături. Și apoi nu aveam ce să mai fac cu ele, deci din motivul ăsta am mers pentru o alternativă mai ieftină. Dar pentru un picnic clasic de 4 oameni, o pătură ar trebui să fie suficient și pe asta o să o tot folosiți, deci merită banii.

5.  Atenție la mâncare

La orice picnic ai nevoie de mâncare și adesea sunt pregătite sandvișuri și fructe împreună cu o limonadă. Dar eu am vrut mai mult de atât, căci era o ocazie specială. Am pregătit:

  • salată de paste rece cu legume și sos de roșii de casă
  • aperitive cu pastă de măsline
  • tiramisu de casă  (tortul meu)
  • ruladă cu fructe (cumpărată din Lidl)
  • mini-pizze la cuptor (cumpărate din Lidl)
  • struguri roze cu brânză Brie
  • platou de morcovi, ardei și castraveți
  • chipsuri de ronțăit
  • ciocolată

Da, multă mâncare și acum îmi dau seama că m-aș fi putut tempera un pic, dar am vrut să mă asigur că nimeni nu pleacă nemâncat.  Nu faceți ca mine, alegeți ceva simplu de preparat, eventual cumpărați direct. Inițial voiam să pregătesc pizza de casă, dar ar fi durat o veșnicie să mai fac și asta, așa că am luat congelat. Tuturor le-a plăcut pizza aia! Deci să nu vă fie teamă să alegeți și câteva semi-preparate care să vă scutească din timp. Și atenție și la cantități! Food waste-ul nu este cool. Eu am rămas cu câteva cutii de salată de paste, dar pe care le-am mâncat zilele următoare la birou.

6. Nu e cu alcool

Oho, și aici e tricky. Legea nu permite consumul băuturilor alcoolice în spațiul public. Așa că, din păcate, la ziua mea am servit orice, dar nu alcool (sorry, guys!). Am avut niște vișinată de casă, dar mai mult nu m-am întins.  Băutura vedetă a fost limonada mea pe care o prepar al doilea an la rând și care prinde foarte bine la public. Nu e nici prea dulce, nici prea acră. Pentru că era un picnic, am vrut să o servesc cât mai autentic posibil. Așa că am cumpărat de la Jumbo un borcan imens de 5L care a avut cantitatea perfectă de limonadă (măcar p-asta să o fi nimerit). A costat doar 30 lei, evident nu e cel mai bun borcan din lume, dar și-a făcut treaba.

picnic

Cum am făcut limonada?

Rețeta de limonadă este simplă. Se iau 5 lămâi și un lime, 4 se taie în jumătate și se storc, iar a 5-a este tăiată felii și este aruncată în borcan. Lime-ul este și el stors complet. Se adaugă zahăr sau miere treptat și se gustă. Ca să fie proaspătă, întotdeauna trebuie să o preparați cu maxim o oră înainte de picnic. Și nu uitați să adăugați muuuultă gheață ca să fie cât mai rece.

7. Cere ajutor 

Am mers cu mașina, dar am avut atâtea lucruri de cărat, că am făcut cel puțin 3 drumuri din casă până jos. Apoi, au mai fost încă alte 3 drumuri de cărat de la mașină până în parc. Norocul nostru a fost că am găsit parcare aproape (în zona aia de regulă nu sunt), că altfel am fi MURIT. Să cari un borcan de 5L plus 6 pături, coș de picnic, mâncare, sticle cu băutură etc e o treabă foarte grea. M-a demoralizat destul de tare că eram deja foarte obosită după ce am stat până la 12 noaptea să pregătesc mâncarea și de dimineață ultimele retușuri, nu prea mă mai simțeam în stare de picnic. Bine că moralul mi-a revenit la loc odată ce au apărut și invitații.

Sfatul meu este să rugați 2-3 prieteni să vină și ei mai devreme cât să vă ajute cu set-up-ul și căratul. Eu nu am făcut asta și am regretat ulterior.

8. Fă cumpărăturile din timp

Pentru toată recuzita am apelat la Jumbo și Jysk la care am fost cu 1 săptămână înainte de picnic. Pentru mâncare și gustări am fost la Lidl cu o zi înainte, undeva pe la 6 seara și asta a fost o greșeală, că a fost prea târziu. Din păcate, nu am avut când mai devreme.

picnic

9. Distrează-te și fă multe poze

Sau roagă-ți prietenul care are aparat foto să surprindă atmosfera în timp ce tu te bucuri de tot ce ai muncit și de oamenii minunați care au venit la ziua ta.