Autor: simona

Cele mai frumoase locații de Crăciun din București

Cele mai frumoase locații de Crăciun din București

Dacă în articolul anterior vă povesteam cum cele două târguri din București nu sunt cine știe ce, acum vreau să va sugerez niște locuri superbe pe care să le vizitați. Și mi-am dat seama că nu am nevoie de un târg ca să simt magia Crăciunului. Vă luați un ceai la pachet, niște mănuși și o căciulă (e foarte frig afară) și puteți pleca la pas să descoperiți orașul. Puteți face oricând opriri să beți un ceai cald sau să mâncați o pizza bună la Latin Pizza (Centrul vechi) sau Antica (în Amzei). Cam asta am făcut eu când am purces să descopăr o parte din aceste locații de Crăciun din București

Hotel Marmorosch

Cred că de departe este cea mai impresionantă decorațiune de anul acesta. Plănuiesc curând să mă opresc și în interior, la barul hotelului. Partea bună este că nu a fost foarte aglomerat și am putut să facem poze într-un ritm confortabil. Go see it!

Casa Mița Biciclista

Ok, aici va fi un puhoi de oameni, dar tot merită. Casă e decorată super frumos și probabil că e visul oricărui bucureștean de Crăciun, anume să ai o locuință împodobită astfel. Și cu trenuleț în fața casei. E cel mai instagramabil loc din București la ora actuală, deși pentru mine rămâne tot hotelul Marmorosch pe primul loc. Iar doamna Mița e un personaj istoric despre care ar fi bine să căutați, o să aflați niște lucruri interesante. Tot ce pot spune e că această casă i-a fost făcută cadou de Regele Ferdinand. Pe acesta, printre alții, a reușit să îl cucerească cu farmecul ei.

Maison Dadoo

Într-o existență viitoare îmi doresc să lucrez la Maison Dadoo ca să pot aduce și eu la viață decorul ăsta de poveste. Este minunat în fiecare an.

Mace by Joseph Hadad

O surpriză extrem de plăcută a fost și unul dintre cele două restaurante ale lui Hadad, din Amzei. Mai exact, Mace (care este și cel mai nou) avea un decor foarte frumos și crăciunistic la intrare, deși este un restaurant libanez. Adică nu ar avea neapărat motive să celebreze Crăciunul. Evident, nu au făcut-o pentru ei, cât pentru clienți, dar măcar they did it right. Arată foarte bine.

Boiler x Guido

Lista de astăzi se încheie cu un alt loc din Horeca ce s-a întrecut pe sine la capitolul decorațiuni. Dacă aveți poftă de o cafea bună pe care să o savurați într-un loc de poveste, atunci this is the place. Sau poate chiar să va bucurați de un brunch. Îl găsiți pe Calea Victoriei, deci e și super convenient.

Traseul celor mai frumoase locații de Crăciun din București

Acum că le-am listat pe toate cinci, v-aș recomanda să începeți traseul de la Piața Unirii, astfel că faceți și o plimbare foarte plăcută și într-un timp decent (doar durata drumului, evident).

Voi ce alte locuri care ar merită să fie vizitate mai știți? 🙂

Târgul de Crăciun din Budapesta

Târgul de Crăciun din Budapesta

Am făcut o mică escapadă de zilele astea libere și am plecat în Ungaria. Vine curând un articol dedicat pentru asta, apropo. Pe lângă vizitatul orașului, am mers și la Târgul de Crăciun din Budapesta să ne încântam privirile și să ne încălzim cu niște vin fiert. 

Auzisem în anii anteriori că au un târg frumos, demn de vizitat, inspirat de la vecinii lor din Vest: Austria, Franța și Germania. Însă Târgul de Crăciun din Budapesta a fost sub așteptările noastre. Nu știu dacă au decis că anul acesta să fie făcute niște economii, dat find contextul actual, dar nu era nimic notabil. Sau poate am avut noi niște așteptări prea mari. Târgul era compus, de fapt, din două târguri relativ mici. Mai mici decât ce avem noi în București. 

Târgul de lângă Fashion Street

O piațetă la intersecția mai multor străzi, printre care și Fashion Street, era locul dedicat acestui târg. Căsuțele de lemn ce serveau mâncare imprejmuiau piata, iar în mijloc era un brad simpatic. Mirosea puternic a vin fiert, ciolan fript și kurtos kolacs. Ca pe meleagurile noastre, de altfel. Am făcut 1-2 poze, la cozile de mâncare nu am stat, că nu aveam răbdare și apoi am purces pe Fashion Street, ce era decorată cu luminițe. Am intrat în câteva magazine și ne-am cumpărat papuci pufoși, îmbrăcăminte pentru petrecerea de Crăciun și alte lucrușoare mărunte. A fost un târg mai de shopping, mai puțin despre spiritul de Crăciun.

Târgul de lângă Basilica Sfântul Ștefan

A avut o proiecție de lumini pe biserică. Inițial am fost foarte încântată să văd un spectacol de lumini. Biserica arăta superb și era foarte impunătoare. Dar când am văzut că prima proiecție e o poveste despre cum să te căsătorești și să faci copii și să crezi în Dumnezeu (ok, vizual arăta bine), am zis că nu îmi trebuie așa ceva și nu am mai stat să mă uit. Subtilitatea filmulețului era precum cea a unui elefant într-un magazin de bibelouri. Rata natalității în Ungariei este într-un declin continuu.

Târgul avea mai multe culoare de căsuțe ce vindeau mâncare, dulciuri, bijuterii, chestii handmade, decorațiuni etc. Atmosfera de Crăciun era mai pregnantă și inclusiv aveai un panou digital unde puteai să îți faci un selfie și să ți-l trimiți pe mail. Cam asta era highlight-ul. Acum mă gândesc că nu am văzut niciunde un carousel de călușei. Păcat, ar fi fost nice.

Bine că nu am fost special în Budapesta pentru Târgul de Crăciun, să străbatem țară în lung și lat să vedem aceste mici târguri ce nu aveau nimic deosebit.

Târgul de Crăciun din Budapesta
Târgul de Crăciun din Budapesta
Târgul de Crăciun din Budapesta
SONY DSC
Târgul de Crăciun din Budapesta
Târgul de Crăciun din Budapesta

Pe meleagurile noastre

Am fost la târgul de Crăciun din Drumul Taberei duminica trecută. A fost măcel acolo. Sectorul cu cea mai mare densitate a populației și toți erau în momentul ăla la târg. Am înaintat cu greu, nu am văzut ceva extraordinar și prețurile erau cumplite. 50 Lei un sendviș. Prefer să îmi fac acasă atmosfera necesară de Crăciun, decât să mai merg să mă calc în picioare cu alții. Noi am fost duminică, dar dacă am fi mers sâmbătă, pe lângă și mai mulți oameni, am fi putut asculta și manele. Un vis.

La cel din Piața Constituției nu am ajuns, însă am înțeles că e sub “calitatea” celui din Drumul Taberei. Posibil mai ușor de străbătut, nefiind așa mulți oameni, dar plin de gropi. Crăciun fericit, ce să zic. 

S-au aprins luminițele din brad, în Brașov. Puhoi de lume. De Sibiu nu am auzit să fi fost ceva ieșit din comun, am mers anul trecut, ne-am simțit bine, dar nu simt nevoia să îl revăd anul acesta. 

Numitorul comun între toate târgurile astea este prețul. Toate produsele sunt extrem de scumpe, iar aglomerația e inconfortabilă. 

Drept urmare, în continuarea acestor sărbători minunate, o să recreez atmosfera de Crăciun cât pot eu de bine la mine acasă și o să mai fac o drumeție pe la munte, pentru peisajele de iarnă. E mai bine pentru suflet așa decât să ascult manele la un târg de 2 lei. 

Puteti citi AICI impresiile mele si de la alte targuri de Craciun din Europa.

Diet culture e real și toxic

Diet culture e real și toxic

Aproape am uitat și eu că mai scriu pe acest blog și despre mâncare. Rectific, aproape am uitat că pot să mai scriu și despre relația mea cu mâncarea pe acest blog. Pe lângă recenziile de restaurante, foodie stuff și impresii culinare. Ele nu prezintă la ce nivel toxic am ajuns când vine vorba de o dietă. Diet culture, mai exact.

Acum 2 ani de zile am reușit să slăbesc 10 kilograme după ce am ținut o dietă câteva luni. Totul s-a bazat pe contorizarea numărului de calorii și sport. Știam că atunci când vine vorba de slăbit, nutriția contează cam 85% în raport cu mișcarea. Sală făceam de multe luni de zile, dar pentru că nu mâncam corect, atunci nu slăbeam, doar mă tonifiam. Tot era bine, dar nu era fix ceea ce îmi doream.

După ce am apelat la serviciile lui nutriționist, mi-am format un obicei mai bun de a mânca, mult mai organizat, temeinic, cu mâncare pregătită în avans. Dulciuri și sucuri acidulate nu obișnuiam să consum, deci era vorba doar de numărul de calorii. În cazul meu acesta era mult prea mare, pentru că am trăit pe sistemul tradițional românesc de „nu e frumos să lași ceva în farfurie„. Și pentru că în copilărie această farfurie era umplută cu nevoile altora, nu ale mele.

Corpul meu a cedat undeva pe la 22-23 ani când m-am îngrășat enorm și am ajuns, cred, la 70 de kilograme. Nu mai reiau povestea. Am fost extrem de fericită când am reușit să slăbesc în 2020 și să ajung la 56 kg, ăsta era targetul meu. Doi ani mai târziu am 58 și vreau înapoi la 56, dar mi-am dat seama că am în continuare o relație disfuncțională cu mâncarea, ca la 23 ani. Diferită, dar toxică în continuare.

diet culture

Dietă a funcționat. Dar nu și diet culture

Am preluat niște obiceiuri bune de la nutriționist care au funcționat doar prin prisma faptului că în lunile alea am trăit închisă. Era carantină. Stăteam tot timpul acasă și puteam să îmi pregătesc foarte atent mesele. Nu aveam access la dulciuri și nu trebuia să ies în oraș să consum alcool, nu sărbătoream 5 oameni într-o lună la birou etc. Având controlul 100% asupra a ceea ce mănânc, am slăbit.

Nu mult timp după am ajuns într-o altă extremă, cea în care mă obsedează prea mult acel 56 și pe care vreau să îl obțin din nou prin aceeași dietă drastică. ”Poate dacă mă chinui un pic, reușesc”. Asta mi-am tot spus. Și tot nu am reușit mai mult de 57kg, am recidivat de fiecare dată. Acum sunt sătulă să mai încerc și să mai am perioade restrictive. Am alternat de la 1-2 kg în plus și în minus de prea multe ori. Și corpul meu a simțit asta din plin.

Mai mult de atât, mi-a luat bucuria din a găti mâncare acasă care să aibă cu gust și să nu fie doar săracă în număr de calorii. Să îmi facă plăcere să o mănânc și să mă îndemne să gătesc mai mult. Să nu mai comand tot timpul ceva dacă vreau să fie gustos.

Frica de ulei

O chestie cu care am rămas după dietă a fost teama de ulei. Sună dubios, nu? Ulei pe care îl consum oricum la fast-food și dacă mănânc ceva gătit de alte persoane. Dar dacă nu torn eu uleiul ăla cu mâna mea, nu se pun că fiind aceleași calorii, nu. Știu, nu are logică, dar în capul meu așa funcționează. Ce nu știi, nu te afectează. Așa că în toate perioadele mele restrictive am renunțat la ulei și în loc să călesc ceapa firesc, o căleam în…apă. Așa cum primisem instrucțiuni. Cooking with water – acest procedeu salvator care te scapă de calorii și te aruncă în plasa mâncărurilor fără gust că apoi să dai iama în mâncăruri grase că apoi să te pedepsești și să te arunci în mâncăruri fade drept pedeapsă. Și e un ciclu vicios care nu ajută.

Revelația asta am avut zilele trecute când gătit niște pui cu curry și lapte de cocos și orez. Am folosit ulei (în niște cantități foarte decente) și am pregătit și o marinadă pentru pui. Am adăugat niște ardei verde și ceapă călită în ulei de cocos. A fost extrem de bun și eram foarte încântată că am reușit să îmi gătesc asta. De regulă, îmi fac un pui direct în tigaie ce se usucă foarte tare și cu o conopidă fiartă. Ultima dată când mi-am gătit asta, am dat mâncarea la animale a doua zi. Nu am mai suportat-o. Tot așa insistam să îmi fac o tocăniță de legume ce o uităm în frigider de bună ce era. Făcută toată doar cu apă. Astea erau mâncărurile din perioada de carantină. Ajută pe termen scurt cu obiectivul de slăbire, dar pe termen lung cred că mai rău îți fac.

diet culture

Evident, extrema cu uleiul o cunoaște toată lumea. Cred că suntem țara din Europa ce consumă foarte mult ulei. Eu cred că am sticle de ulei de care nu mă ating luni de zile. Mi-am dat seama că gătitul cu apă și restricția la carbohidrați m-au determinat doar să cad într-un guilt tripping și să revin tot timpul la astea două sub forme extreme. M-au făcut să mă îndepărtez de mâncarea proaspătă, de gătit, de a pune gust în ceva, să mă bucur de mâncarea aia nu doar pentru că mă ajută să slăbesc, ci pentru că e bună pentru mine.

Și cum am văzut la cineva pe TikTok, acest cooking with water mi se pare un produs al diet culture. Obsesia să arăți bine și alegi metodele triste & lipsite de orice plăcere ca să ajungi acolo. Poate părea că exagerez, dar pentru mine a făcut diferența acest detaliu mărunt.

Ce voi face?

Cred că secretul e să rămâi stabil o perioadă mai îndelungată. Nu am renunțat la 56. Dar vreau să abordez lucrurile diferit. Să păstrez acest 58 în lunile de iarnă, să mănânc cumpătat și cu gust și să am din nou o relație sănătoasă cu mâncarea. Și să reiau mișcarea frecventă. Dar ușor-ușor vreau să ajung să nu mai am vreo aversiune față de niciun aliment, să scap de diet culture. Doar să fiu în echilibru.

Un traseu usor de parcurs in Bucegi

Un traseu usor de parcurs in Bucegi

Am fost în weekend prin Bucegi alături de Angela și Marin în ceea ce ne doream noi să fie un „traseu ușor pentru Angela”, fiind prima ei experiență montană. Ne-am dorit să fie ceva foarte light și plăcut, să ne bucurăm de o zi de toamnă. Am tot discutat în prealabil ce traseu ar putea fi potrivit pentru un începător. Apropo, și eu mă consider foarte începătoare în ale muntelui și mă bazez mereu că merg însoțită de oameni care știu mai multe decât mine. În cazul acesta era Marin. Dar Angela era și mai începătoare, așa că a durat ceva până ne-am hotărât la un traseu care:

A) este nou și inedit pentru toată lumea;

B) este super ușor de parcurs;

C) nu plecăm extrem de departe de București (din motive de trafic);

D) este suficient de scurt cât să ne putem întoarce în aceeași zi, înainte de înserat

Ne-am decis la un traseu în Bucegi, cu plecare din Bușteni (Mânăstirea Caraiman) către Valea Caraimanului și cu o abatere la Cascada Valea Spumoasă, mai jos reprezentare din Maps:

Traseul conform Maps

Citisem că e ușor de parcurs și ne dădea un timp rezonabil. Ne-am echipat super bine, înfofolindu-ne cu multe haine, luat bețe de trekking pe care le-am lăsat în mașină și uitând acasă ochelarii de soare, căci e clar că nu am fi putut avea nevoie de ei pe munte într-o zi super însorită, nu? Plus, ne-am burdușit și cu apă și ronțăieli cu care ne-am întors în București, seara.

La fața locului nu am mai fost așa de curajoasă când am văzut indicatoarele ce arătau drumul spre Valea Caraimanului și cel spre Valea Spumoasă ca fiind un pic mai dificile și cu potențial de urși. Se pare că nu m-am documentat suficient. Deși băieții din grup insistau să ne păstrăm planul inițial, am fost căpoasă și am zis că nu vreau să mă întâlnesc cu niciun pericol. Tot ei mi-au explicat că urșii, de regulă, se sperie de oameni și nu stau în calea lor dacă nu simt că le este amenințat teritoriul.

Nu m-au convins. Pe loc am ales traseul ce ducea către Cascada Urlătoarea. Era cel mai facil și era traficat de mulți oameni. Cascada o mai văzusem eu, copil fiind, dar restul din grup nu, așa că am purces pe drumul ăsta.

Traseu Bucegi – Cascada Urlătoarea

Durează aproximativ 1 oră dus și 1 oră întors, iar cascada nu are nimic spectaculos. Mai mult de atât, e probabil cea mai „comercială” drumeție cu putință și niciun om ce practică trasee montane în mod regulat nu l-ar propune. Și nu pentru că nu e foarte frumos peisajul, ci pentru că e atât de ușor drumul și e foarte aproape de o zona turistică aglomerată, încât vin foarte mulți oameni care vor doar să umple timpul și nu îi interesează realmente natura. Am văzut mulți cocalari, oameni mâncând semințe sau porumb fiert pe drum, încălțați cu tocuri (da, chiar da) și cu mini-boxa de muzică după ei. Celelalte 2 trasee spre Valea Spumoasă și Valea Caraiman sunt convinsă că nu erau atât de aglomerate.

Însă! Tot recomand traseul acesta, mai ales dacă vă aflați în zonă și doriți să mergeți cu copiii în natură sau să faceți o plimbare lejeră. În special toamna, peisajul este de vis și e foarte puțin de urcat, e chiar lejer. Ideal ar fi să mergeți mai degrabă duminica decât sâmbăta, cred că ar putea fi un pic mai gol, pentru cât mai multe momente de liniște și conectare cu natură. Le-am avut și p-astea, dar mi-aș fi dorit mai multă pustietate, recunosc.

Imagini din Bucegi

Bucegi
Bucegi
Bucegi
Bucegi
Bucegi
Bucegi

Masa de prânz la Ceasu Rău

Pentru că am terminat undeva la ora 14:30 traseul, am zis să mergem spre Brașov, să luăm masa de prânz. Am nimerit la Ceasu Rău. Propusesem și Sergiana, dar se pare că nu mai sunt ca altădată și e și foarte scump. Ceasu Rău e alternativă lor mai cheap. Ba mai mult, a fost chiar bună mâncarea și 4 persoane s-au săturat bine cu 158 lei:

  • 2 ciorbe cu fasole și pui și tăiței de casă
  • o porție de 6 mici, 1 porție de pomană porcului,
  • 2 porții de cartofi prăjiți, 1 salată de varză murată, 1 cola și 3 beri.

Decent. Dacă ajungeți prin Brașov și nu sunteți decât în trecere, mai bine vă opriți aici decât să mai mergeți în centru. E greu de găsit parcare și costă și mai mult mâncarea. 

Concluzie?

Recomand traseul în Bucegi către Cascada Urlătoarea pentru o drumeție scurtă, lejeră și accesibilă. 

Expoziție foto cu portrete ale unor femei care au trecut prin cancer

Expoziție foto cu portrete ale unor femei care au trecut prin cancer

Cancer. Un cuvânt dureros și apăsător. Când vorbești despre un diagnostic de cancer poate fi cea mai dificilă conversație pe care poți să o ai. Am participat zilele trecute la lansarea expoziției foto cu potrete ale unor femei care au trecut prin cancer. În deschiderea evenimentului au vorbit rând pe rând actrița Ada Galeș, fotografa Ioana Dodan și președinta Asociației Imunis, Cosmina Grigore. Și două dintre cele 16 femei fotografiate au avut discursurile lor. Mi s-a rupt sufletul când una dintre ele ne-a povestit reacția ei la aflarea diagnosticului cumplit.

”Nu vreau să plec”

Femeile acestea sunt o forță incredibilă, și-au depășit diagnosticul și și-au rescris povestea așa cum și-au dorit. Curajul lor de a celebra viața în continuare.

Expoziția „Curajul de a celebra viața” reunește portretele a 16 femei care au parcurs programul „Feminitate după cancer” al Asociației Imunis și este găzduită de Institutul Cervantes până pe 4 noiembrie. Vă recomand să vă opriți la Institut și să vizitați expoziția.

Vă las și cu mai multe detalii din comunicatul de presă:

Expoziția și programul din care face parte sunt o pledoarie pentru încurajarea
tuturor femeilor care au primit un diagnostic oncologic să includă în procesul lor
de vindecare și recalibrarea feminității.

Programul „Feminitate după cancer” a ajuns anul acesta la a patra ediție. La
program au participat 55 femei care în urma tratamentului – operații,
chimioterapie, radioterapie, hormonoterapie, alte tratamente adjuvante – și-au
pierdut încrederea în sine, în propriul corp, în partenerul de viață, și-au pierdut
libidoul ori un atribut al feminității: sânii, părul, calitatea pielii, unghiile, dantura,
suplețea corpului etc.

Dintre cele 55 de femei, 16 au ales să își dezvăluie portretul în expoziția „Curajul
de a celebra viața”.

„Mi-am dorit mult această expoziție. Am vrut să arătăm societății chipul femeii
care a lucrat la recalibrarea feminității ei post diagnostic. Femeile din România
sunt o forță, iar la Imunis lucrăm cu această forță pentru a le ajuta pe femei să-
și înțeleagă pilonii feminității, să-i hrănească și să se așeze în puterea lor în
ciuda faptului că, da, au pierdut temporar sau definitiv un atribut al feminității.
Cele 16 portrete reprezintă un testimonial comun, o moștenire pe care o creăm

pentru viitoarele generații de femei care vor fi diagnosticate din păcate cu
cancer. Vrem să ne găsească, să știe că am trecut și noi prin ce trec ele și că se
poate să se schimbe. Vrem să știe cum poate arăta viața lor, în ciuda tuturor
greutăților. Nu suntem un exemplu, nu suntem 2 exemple, suntem 16 exemple!
Iar la Imunis continuăm să formăm, în cadrul programului Feminitate după
cancer, tot mai multe femei care-și recalibrează feminitatea. Creștem, cu fiecare
femeie, moștenirea Imunis. Le sunt recunoscătoare femeilor cu care construiesc
Imunis, partenerilor asociației și tuturor celor care sprijină demersurile
inovatoare ale Imunis”, a explicat Cosmina Grigore, președinta Imunis,
diagnosticată cu cancer de sân în 2013.

„Programul de feminitate a fost ceva absolut formidabil pentru mine. Am înțeles,
cu ajutorul Cosminei și al fetelor din program că nu suntem singure, că suntem
minunate, creative, magice. Am ales să fac parte din expoziție ca să-mi
depășesc limitele, să fiu puterea exemplului că se poate, că există o viață
absolut fantastică după cancer.” a declarat Elena Teodora Nicolae, una dintre
femeile care au portretul în expoziție, speaker la vernisaj.

„Programul „Feminitate după cancer” a însemnat o regăsire și în același timp o
redescoperire de sine. M-a ajutat să devin mai blândă cu mine și să mă accept
așa cum sunt. Dintr-o dată, culmea, am mai mult timp pentru mine,
experimentez mai multe lucruri. Mi-am fixat un obiectiv și anume acela de a crea
cât mai multe amintiri plăcute în timpul pe care îl mai am la dispoziție. Prețuiesc
fiecare moment de viață alături de cei dragi și mă bucur de fiecare zi! Așa că da,
există viață după cancer. Poți fii fericit după și merită să lupți. Este tot ce aș
vrea să transmit celorlalte femei, mame, bunici care trec printr-o experiență
similară.” a declarat Elena Dumitrache, una dintre femeile care au portretul în
expoziție, speaker la vernisaj.

Ioana Dodan – arhitect și fotograf de brand personal – este cea care a
fotografiat femeile din Imunis. Ea spune că „a fost o încântare să am atât de
multă energie pozitivă în studio. Fiecare femeie a venit în fața aparatului meu cu
multă dragoste pentru ea, cu bucurie și cu blândețe. A fost un moment de

celebrare atât pentru mine, cât și pentru ele. Cu unele dintre ele am plâns, cu
TOATE am râs, ne-am conectat cu siguranță și simt că am făcut împreună mai
mult decât o poză. Am creat împreună un manifest pentru o feminitate plină de
viață, pentru bucuria de a fi femeie și puterea asta infinită a noastră de a crea
frumusețe.”

Expoziția „Curajul de a celebra viață” este găzduită de Institutul Cervantes. Anul
acesta, Imunis și Institutul Cervantes au semnat un parteneriat pe 4 ani menit
să sprijine demersurile pe care asociația le dezvoltă pentru pacienții din
România. „Institutul Cervantes este un organism public spaniol dedicat predării
și diseminării limbii spaniole și culturii de limbă spaniolă. Dar nu trebuie să uităm
că activitatea noastră se desfășoară în fiecare dintre țările care ne sunt gazde, în
cazul nostru România, țară de care ne simțim strâns legați cultural, uman. În
acest context profund omenesc se situează această primă colaborare a noastră
cu IMUNIS, o colaborare pe care o vom dezvolta și în anii care urmează, dat fiind
acest subiect care preocupă ambele societăți; vom aborda, în spaniolă și în
română, această problemă care îi afectează deopotrivă pe cetățenele și cetățenii
noștri”, a declarat Jorge Jiménez-Zumalacárregui, director al Institutului
Cervantes din București.

Expoziția „Curajul de a celebra viață” a fost posibilă cu sprijinul partenerilor
strategici ai asociației: Fundația Superbet, Institutul Cervantes din București,
Novartis, Roche, MSD. S-au alăturat punctual în acest proiect și partenerii:
LONCOLOR, Domeniile Sâmburești, Aqua Carpatica, Niran Cosmetics, Smart
Drinks, Sloop.

„Arta are puterea de a informa și influența atitudini, comportamente, artiștii pot
menține subiecte dificile în conversația publică. În ultimii doi ani, în special de la
mișcarea #MeToo, am putut vedea cu toții puterea enormă pe care o are această
conversație publică despre subiecte considerate tabu legat de corpul femeii,
feminitate. Susținem constant acțiunile Asociației Imunis, ne implicăm în lupta
împotriva cancerului la femei alături și de alte entități din România, iar în spatele

acestor eforturi nu este doar dorința de a ajuta, ci și de a educa și a schimba
comportamente”, a declarat Augusta Dragic, Președinta Fundației Superbet.

Poveștile și curajul pacientelor ne inspiră și ne dau mereu curaj să mergem mai
departe. Vom fi întotdeauna alături de pacientele care luptă acum cu această
boală, precum și de cele care au învins-o, pentru că doar împreună putem reuși.
Ne bucurăm că am putut să ne alăturăm inițiativei „Feminitate după cancer”, un
program dedicat femeilor diagnosticate cu cancer din România, care vor să își
re-câștige feminitatea și ne învață pe noi toți „curajul de a celebra viața”, a
declarat Marta Niculaie, Communication & Advocacy Head, Novartis România.

Un diagnostic de cancer la sân este văzut adesea o condamnare, o sentință cu
un sfârșit inevitabil. Din fericire însă, în ultimii ani, acest lucru începe să se
schimbe. Datorită atenției acordate prevenției la nivelul întregii societăți, o
proporție din ce în ce mai mare a noilor cazuri de cancer de sân sunt depistate în
stadii incipiente. Controlul periodic la medic poate transforma cancerul de sân
într-o poveste de speranță pentru că dacă reușim să diagnosticam boala mai
repede, avem șanse mari să tratăm cu succes și chiar să vindecăm.” explică
Cezara Căruntu, Squad Value Owner Oncology, Roche România.”

Vernisajul expoziției a avut loc pe 26 octombrie. La eveniment au participat
peste 160 persoane – ambasadori ai țărilor din America de Sud, parteneri,
sponsori, pacienți, membri de familie, membri din comunitatea Imunis, jurnaliști
și influenceri.

TV Paprika lansează: Culoare în farfurie – pe drumul vinului

TV Paprika lansează: Culoare în farfurie – pe drumul vinului

Săptămâna trecută am avut plăcerea de a participa la evenimentul de lansare a noi emisiuni TV Paprika, ce se potrivește mănușă (una de bucătărie, haha) sezonului de toamnă: Culoare în farfurie – pe drumul vinului. Producția locală, prezentată de chef Radu Dumitrescu debutează pe 10 octombrie, de la ora 21:00 și va putea fi urmărită de luni până vineri. Show-ul prezintă felul în care un vin bine ales poate îmbogăți și ridica experiența culinară. Vinul devine felul principal și abia aștept să văd noua producție. Mă așteaptă 10 episoade,fix cât un sezon al unui serial bun.

Și că tot ziceam că am fost la lansare, am surprins și câteva imagini din atmosfera de toamnă de la fața locului:

Comunicatul de presă complet:

Fiecare vin se potriveste perfect cu felul de mâncare ales și fiecare fel de mâncare ales este pus în valoare de vinul potrivit. Pământul românesc are o tradiție de mii de ani în cultivarea viței de vie, fiind în primele 5 țări din lume cu cele mai bune soiuri de vin. Fie că sunt albe aromate, rozé sau roșii, poveștile lor sunt deja în istoria locului. Trebuie doar spuse la o degustare și în compania potrivită.

Radu revine la TV Paprika invitându-i pe telespectatori să-l însoțească pe acest drum al vinului, din Drăgășani spre Dealu Mare, până spre bătrâna Dobroge. Privește  spre podgorii întinse pe dealuri încărcate de istorie și tradiție, ajungând până la malul Marii Negre. Întâlnește și crame  de tip boutique, însă savoarea și aroma vinurilor se simte până în sufletul degustătorului. Mânat de aroma strugurilor pârguiți și de tăria vinului învechit după cele mai iscusite metode, ne ademenește prin micile ecrane să descoperim împreună poveștile cramelor românești, din Drăgășani, Dealu Mare și până în Dobrogea, cum era odinioară.

În fiecare episod este alături de gazda cramei, fie că este  proprietarul, managerul sau enologul, dezvăluind pe înțelesul tuturor povestea locului, a cramei sau a podgoriei, a tradiției locale păstrate cu multă dragoste și pasiunea pentru vița de vie. 

Și, pentru că mâncarea fără vin este greu digerabilă, așa cum toate gazdele cramelor au recunoscut, Radu va găti în fiecare episod câte două rețete savuroase, pline de culoare în farfurie, ce se vor asorta perfect cu cele mai bune vinuri ale cramei respective. Acestea vor întregi peisajul pitoresc în care se află și, desigur, vor fi stârni pofta privitorului. 

Pe 10 octombrie, spectatorii care urmăresc primul episod vor putea participa la un concurs pe pagina de Facebook a postului TV Paprika (https://www.facebook.com/tvpaprikaromania). 

Chef Radu Dumitrescu a mai prezentat două emisiuni pe TV Paprika: „Culoare în farfurie”, difuzată în 2020 și „Mai multă culoare în farfurie”, difuzată în 2021. Noua producție are 10 episoade, difuzându-se de luni până vineri, de la ora 21:00.  Nu ratați luna aceasta la TV Paprika, emisiunea care vă va purta în locuri unde vinul este felul principal!

E haos la pasapoarte

E haos la pasapoarte

Zilele astea am fost pe drumuri sa imi iau noul buletin (I got married, yuhuu) si sa ma pregatesc de noile plecari din tara. Voi zbura catre Napoli la final de luna si mai intai de asta o sa petrec cateva zile si in Atena. Doar ca zborul spre Atena va fi cu escala in Istanbul, asa ca pentru a fi on the safe side, o sa imi actualizez si pasaportul. Un pasaport pe care l-am reinnoit anul trecut, dar daca mi-a trebuit maritis…aia e, o iau de la capat. Teoretic, poti tranzita aeroportul doar cu buletinul, dar am vrut sa fi sigura.

Pentru buletin am depus actele miercuri, 8 iunie, la pranz. Nu se poate plati o taxa o de urgenta, asa ca tot ce am putut sa sper a fost sa il primesc in timp util pentru a merge la pasapoarte. Vineri la pranz era gata. Am fost super happy ca s-au miscat asa de repede, iar personalul a fost foarte amabil si profi.

Acum hai la pasapoarte

Am cautat sa vad cand m-as putea programa la pasapoarte. Primul loc disponibil? In luna august. Fir-ar! Daca nu se poate cu programare, atunci ma duc sa stau la coada. Asta am si facut, iar la ora 14 ajungeam in Plaza Mall. Ce putea fi acolo decat un haos imens? Erau formate 2 cozi, una de depuneri si alta pentru eliberare. Cei cu programare online intrau imediat. Eram invidioasa pe ei, dar plecarea mea cu escala a fost neprevazuta. Altminteri as fi procedat la fel, m-as fi organizat din timp.

Am ajuns la ora 14 si la 16:30 se incheia programul. Credeti ca am mai reusit sa intru dupa 2 ore si jumatate de stat la coada? Nu, normal. Am avut norocul de a ajunge fix in dreptul usii ca sa mi se inchida in fata. Mai era inaintea mea o doamna cu copil. A inceput sa planga. Alta doamna din spatele meu avea copil de 3 luni dupa ea si a inceput sa faca scandal ca nu e posibil asa ceva etc.

Ce-i drept, programul e program. Dar pentru 258 lei platiti ca sa ti se faca pasaport si sa fie doar cateva ghisee functionale…e bataie de joc. Si nu am inteles de ce politistii aia care stateau de paza nu au taiat coada de mult. Sa spuna direct: nu mai e loc, atat mai permitem, 5 indivizi. Nu, sa stea 60 de fraieri la coada, taiem doar pana intr-un punct anume sa le dam impresia ca mai au totusi vreo sansa, desi era evident ca nu. Plus, nu era un ritm anume de intrare, nu iti dadeai seama cand vei avansa.

Iata un filmulet facut de mine la fata locului:

Ma duc marti la ParkLake la 7 dimineata desi programul incepe la 8:30. Nu plec pana cand nu imi fac pasaportul. Apoi ma mai asteapta inca o coada de cateva ore ca sa il ridic, de ce nu. Viata e prea frumoasa ca sa nu o irosesti cu institutiile statului la pasapoarte.

pasapoarte

Activitate de weekend: Tiriac Collection

Activitate de weekend: Tiriac Collection

In weekend-ul cu ziua mea am zis sa merg sa vad colectia de masini a lui tiriac. Ce mod mai bun de a-ti petrece varsta de 29 ani decat sa ma uit la o serie de masini care valoreaza mai mult decat voi valora eu vreodata? Acum, eu mereu ii confund, dar el sau Ilie Nastase a fost rasist cu Serena Williams? Ah, chiar Tiriac a fost. Omul are 83 de ani si o avere estimata de Forbes la 1.5 miliarde de dolari, deci cred ca i se rupe de tot ce zice si face, like any old (rich) person nowadays.

Am mers la muzeu si am platit o taxa de 20 lei. Asa ramane bogat, apropo. Muzeul are o colectie de aproape 200 de exponate, cel mai „vechi” fiind produs in anul 1899. Sunt si cateva modele foarte recente, din 2020 si 2021, modele hybrid ale unor masini sport cu sute de cai putere. Printre aceste se numara urmatoarele branduri: Mercedes-Benz, Rolls-Royce, Jaguar, Cadillac, Ferrari, Aston Martin, Maserati, Ford, Chevrolet sau Harley Davidson.

Are inclusiv o masina ce fost achizitionata si personalizata in roz de Elton John, plus una dintre masini poarta semnatura Simonei Halep pe capota.

Imagini de la Tiriac Collection:

Conform website-ului lor se pare ca asta e „singura colectie actuala din lume care detine toate cele 7 modele Rolls Royce Phantom ale seriei I-VII, inclusiv 2 unitati din seria a IV-a, cea mai exclusivista generatie Rolls Royce construita vreodata.” Si ca doar 18 astfel de modele au fost produse intre 1950 si 1956 si au fost destinate, initial, familiilor regale si sefilor de stat.

Toate masinile expuse sunt functionale, fiind intretinute de o echipa dedicata de mecanici, iar o parte dintre acestea au fost restaurate complet in atelierul propriu.

Au la vanzare si diverse suveniruri, dar am plecat cu mana goala de la Tiriac Collection, resemnata ca singura colectie de masini pe care o voi avea vreodata ramane cea de la gumele Turbo.

Am incercat fried chicken-ul de la Le Bab

Am incercat fried chicken-ul de la Le Bab

În ultimii 2 ani (cred?) a început un trend cu fried chicken la restaurantele cu concept gourmet, chefs și alte nebunii. Ocazie cu care am aflat și eu cum se prepară fried chicken-ul la americani: îl marinezi în lapte bătut cu mirodenii ca să fie fraged și gustos, apoi îl prăjesti în baia de ulei ca să fie crunchy. Primul fried chicken de acest fel l-am încercat la Anika Fried Chicken. Un restaurant ce și-a extins în pandemie, dacă nu mă înșel, linia de business cu acest preparat ce venea sub multe combinații de side dishes: coleslaw, waffles (!!) sos aioli, murături etc + varianta de a-l savura ca și burger sau aripioare, piept. De fiecare dată când postau pe Instagram îmi venea să plâng, puiul lor arăta extrem de bine.

Dar după aia au luat o pauză de 1 an și nu s-a mai auzit nimic de ei. Chiar eram convinsă că s-au închis de tot. Au readus puiul doar la un event și pe Facebook scrie în continuare permanently closed…dar pe Google sunt deschiși. Anyway, ca să îmi ostoiesc dorul de fried chicken am mers la Le Bab, unde l-au introdus în meniu de curând.

Cum este fried chicken-ul lor?

Nu este trecut ca fel principal, ci este aperitiv…în viața mea nu am mai văzut puiul prăjit să fie considerat aperitiv, probabil că un american ar râde de asta, dar na, restaurantul are influențe orientale, deci makes sense, nu? Nu. Ce înseamnă că e aperitiv? Înseamnă că vin 3 fâșii de strips…

…care sunt bune, nu mă înțelegeți greșit. Însă aveam așteptări foarte mari și chiar îmi doream o porție mai consistentă. Și să iau 2 porții și să dau 64 lei pe ele, no ma’am. Au fost gustoase, dar tânjeam să mănânc mai mult, porția are doar 180 grame. Ca să completez experiență mi-am luat niște cheesy tots și niște Pimientos de Padron. Foarte bună mâncarea. Chiar bună, dar puiul merita mai mult. Eu meritam mai mult.

Oricum, doar pentru că nu e chiar tipul meu preferat de fried chicken, asta nu înseamnă că nu ar trebui să nu mergeți la Le Bab. I-am mai recomandat eu aici pe blog și o să o fac de fiecare dată. Mâncarea e super bună, locația din Centrul Vechi are un view mișto, cocktail-urile sunt gustoase (da, ăsta e termenul) și personalul foarte ok.

Cred că o să mă duc să văd dacă oamenii de la Anika Fried Chicken au deschis totuși locația din Centrul Vechi și pur și simplu au nevoie să le mai actualizeze cineva conturile, să nu pară că nu mai există deloc.

Mai știți și alte locuri din București care să aibă fried chicken bun?

„POVEŞTI URBANE”, un now show culinar marca TV Paprika

„POVEŞTI URBANE”, un now show culinar marca TV Paprika

Am avut plăcerea aseară de a participa la lansarea noi emisiunii culinare marca TV Paprika, o nouă producție locală. M-am bucurat să degust din preparatele lui Robert Petrescu, câștigător al Masterchef în 2017 și cel care a inaugurat primul food truck japonez din România. Am fost surprinsă de cât de savory pot fi preparatele aparent simple, dar fiecare cu un twist aparte. Și am ghicit și ingredientul secret din ouăle umplute. Era wasabi!

Vă las cu câteva detalii din comunicatul de presă și cu recomandarea de urmări emisiunea la TV Paprika. Nu știu de voi, dar eu chiar aveam mare nevoie de inspirație la gătit, căci de câteva luni bune mănânc doar piept de pui la grătar cu salată goală.

Emisiunea prezentată de Robert Petrescu va avea premiera pe micul ecran pe 23 mai, de la ora 18:30. 

Noua producție TV Paprika este despre străzi, despre culturi, despre o reconstruire a mâncării într-un mod aproape arhitectural. Robert Petrescu va face asta prin gust, prin mirodenii de la chioșcurile indiene, prin ingrediente din cartierele chinezești, prin mâncare stradala care pleacă din Amalfi și ajunge la tarabele din Osaka.

Emisiunea „Povești urbane” are 16 episoade a câte jumătate de oră, difuzându-se de luni până vineri, iar fiecare dintre episoade este plin de arome, delicii și surprize culinare. Pe lângă acestea, fanii de pe Facebook ai TV Paprika au parte de rețete din emisiune, tot felul de alte surprize și sfaturi de gătit care vin chiar de la Robert.

Protagonistul emisiunii, în vârstă de 37 de ani, este tătic și medic stomatolog, însă pasiunea pentru arta culinară l-a dus foarte departe. A făcut primii pași în bucătărie încercând rețete de pe diverse bloguri, apoi trecând la cărți de gătit serioase din care a pregătit bucate pentru prietenii săi.

 El este cel care a inaugurat primul food truck japonez din România, iar acum va împărți rețetele sale și toate secretele culinare cu telespectatorii TV Paprika. 

Robert Petrescu aduce un suflu nou gătitului acasă, într-un stil modern și practic, îndemnând telespectatorii să se bucure de prezent: ”Nu am înțeles niciodată ce reprezintă ”timpul”, de unde vine, unde se duce și ce lasă în urma lui, Cred totuși că își lasă trecutul, dar și trecutul are limba lui și de asta sunt sigur. Aici este vorba despre ACUM! Despre străzi și mâncare într-un stil actual, extrem de urbanizat”. 

Noua producție locală TV Paprika este despre mâncarea delicioasă și ingredientele ale căror arome îți amintesc de cele mai reușite ieșiri cu prietenii, de mâncarea stradală extraordinară care se împarte mereu cu cei apropiați și te îmbie să trăiești experiența prezentului în cel mai delicios și distractiv mod posibil. ”Povești Urbane” îți reamintește de gustul adevărat al bucuriei!