Autor: simona

În vizită la Casa Ceaușescu

În vizită la Casa Ceaușescu

Am fost în vizită la Casa Ceaușescu la 2 săptămâni de la ridicarea restricțiilor. Plănuiam de mult timp să merg aici, dar mereu amânam. Anul acesta mi-am făcut ziua de naștere în București și nu am mai plecat în străinătate (pentru prima dată în 5 ani), așa că am vrut să profit de ocazie și să merg la Palatul Primăverii.

Casa Ceaușescu a fost construită la începutul anilor 60, fiind întâi reședință de stat pentru Gheorghe Gheorghiu Dej până la moartea sa, în 1964. Nicolae Ceaușescu și familia sa au locuit aici pe tot parcursul guvernării sale, din 1965 până în 1989, la căderea regimului comunist. Casa era cunoscută pe vremea aceea (și acum, de altfel) drept ”Palatul Primăverii” și în interiorul acesteia nu puteau intra decât membrii familiei și oaspeții acestora. Că tot vorbim de oaspeți, aici i-a avut drept invitați pe Fidel Castro, Richard Nixon și Charlles de Gaulle. Fiecare vizită de stat presupunea un cadou, adesea în formă de obiecte decorative, ce sunt și astăzi acolo.

Inițial era o casă mult mai mică și mai modestă, dar la începutul anilor 70 a fost extinsă astfel cât să acomodeze un spațiu mult mai mare. Pentru proiectarea reşedinţei familiei Ceauşescu a fost ales arhitectul Aron Grimberg-Solari, arhitectul Robert Woll şi inginerul peisagist Teodosiu.

Foarte onest vă spun că mă așteptam să văd un kitsch arhitectural. Dar nu a fost așa, toate camerele sunt inspirate din locuri pe care le-a vizitat Nicolae Ceașusescu în străinătate, fiind angajați designeri de interior ce s-au ocupat de acestea. Majoritatea pieselor de mobilier sunt lucrate la noi în țară.

Cel mai mult mi-a plăcut apartamentul Zoiei Ceaușescu. Era cel mai subtil și boem dintre toate, iar baia ei roz cred că ar face invidioasă orice influenceriță de Instagram. Sau m-a făcut pe mine invidioasă, mai bine zis.

Casa Ceaușescu

Cât aur se află în Casa Ceaușescu?

Primele reportaje, după Revoluție, spuneau că este un Palat Aurit, încărcat de aur. În realitate în toată reședința nu sunt decât 150 de grame de aur adevărat. Cel mult aveau obiecte / piese de mobilier suflate cu aur.

De asemenea, casa nu a aparținut niciodată soților Ceaușescu. Realmente a fost și este proprietatea statului, funcționând ca o reședință prezidențială. Una în care niciun alt sef de stat nu a vrut să se mute după căderea comunismului. A mai fost folosită doar ocazional ca și clădire de protocol.

Casa Ceaușescu

Faimoasa piscină

Un alt element controversat al casei, dincolo de aur, este această piscină uriașă. Are 70 de metri pătrați și a fost decorată complet cu mozaic, dintr-un milion de bucăți. Lucrarea a fost terminată în doar 2 ani de către 2 artiști și în prezent este singura lucrare artistică din casă ce poartă și semnătura acestora. Din câte am înțeles, lucrările de artă din Palat nu sunt semnate de către creatorii lor.

Casa Ceaușescu
Casa Ceaușescu
Casa Ceaușescu

Este necesară rezervarea

Puteți programa o vizită la telefon sau online. Eu am ales varianta online și confirmarea s-a făcut destul de rapid, am primit o notificare pe mail. Pe site spune că este nevoie de rezervare cu cel puțin o zi înainte, asta ca să prindeți loc. Dar acum cu pandemia nu știu cine se îngrămădește să meargă la muzeu. Noi am fost 2 oameni și am intrat imediat cu ghidul care ne-a făcut turul complet.mSunt permise fotografiile fără blitz. Intrarea este de 45 lei de persoană. Scumpicel, dar merită văzută.

Tot aici poți închiria spațiu pentru diverse evenimente, conferințe de presă, teambuildings (lol) sau petreceri private (aniversări etc). Cred că experiența vine la pachet cu niște costuri absolut măricele. Bine, cred că din cauza Covid-19 nu mai poți face events o perioadă.

Voi ați vizitat Casa Ceaușescu, cum vi s-a părut?

Casa Ceaușescu
Casa Ceaușescu
Cu trotineta electrică prin Brașov

Cu trotineta electrică prin Brașov

Mi-am cumpărat o trotinetă electrică acum o lună și cred că este una dintre cele mai bune achiziții făcute. Eram un pic sceptică la început, aveam rețineri în a da 1500 lei în plină pandemie. Voiam să o las mai moale cu cheltuielile. Dar era redusă de la 2500 și am zis că o să fie un vehicul perfect atunci când o să mă reîntorc la birou. Mai bine să merg cu trotineta electrică decât să mă înghesui cu toată lumea în transportul public.

Mi-am luat Xiaomi ca și model, a venit cam într-o săptămână, fix în weekend-ul cu 1 mai. Oricum nu puteam pleca din oraș atunci, deci a fost la fix ca să mă pot pot plimba în proximitatea casei. Și m-am plimbat atât de mult încât am strâns doar într-o lună peste 300 km parcurși. Wow.

Și nu doar prin București m-am plimbat. Am mers și până la Brașov ca să fac fix același lucru. Nu că ar fi Brașov renumit pentru piste, dar am zis că merg ”for the view”. Îmi place orașul, îmi plac oamenii de acolo, îmi place peisajul. Nu e chiar orașul în care să te plimbi cu trotineta. Nu că ar fi Bucureștiul orașul perfect pentru asta, doar că în Brașov nu prea ai piste. Nu știu la ce se gândește Primăria. Că ăia care sunt pasionați de biciclism s-ar duce mai degrabă să facă trasee prin pădure? Căutam o informație despre cât de multe piste sunt în oraș. Un articol din 2018 spune că sunt doar 10 km de piste și alea făcute prost.

Eu voiam să mă plimb prin centru, desigur, căci acolo e cel mai frumos. Doar că ai multă piatră cubică și mulți oameni ce se plimbă cu copii. Chiar și în weekend-ul de dinaintea redeschiderii teraselor, deși era o aglomerație decentă, tot era mai safe să mergi pe lângă trotineta electrică, decât pe ea. Dar am dat și câteva ture prin Piața Sfatului. Plus, am făcut iar multe poze, m-am bucurat de aerul de munte și de apus.

pista se termina in aer

Cea mai bună cafea din oraș

Nu știu dacă au brașovenii un apetit pentru cafea sau doar voiau să simtă că au iar viață socială, căci toată lumea își lua cafea to go. Și se mai strângeau și în grupuri să vorbească. Eu eram deja somnoroasă la ora 5 când am ajuns, după un drum cu mașina și o plimbare pe munte, așa că am zis să mă opresc să iau o cafea. Nu beau cafea decât dimineața, altfel nu mai pot să dorm deloc noaptea. Dar am făcut o excepție, eram prea obosită și moleșită.

Cel mai simpatic loc cu o cafea excelentă este Book Coffee Shop. Oamenii de acolo sunt super nice, am stat cred că vreo 40 minute la discuții cu ei și la plecare mi-au recomandat și câteva locuri în care să mănânc în oraș. Am fost servită și cu niște pălincă de caise. Surprinzător de gustoasă, deși nu sunt fan tărie. Căutați #palincapeinstagram. Am primit cadou de la ei și o poezie de Nichita Stănescu.

Cele mai gustoase paste din oraș

Am primit recomandarea să merg la Dei Frati. Serveau, desigur, în regim de takeaway. Am luat niște gnocchi cu sos de roșii și mozzarella și ravioli făcuți în casă cu gorgonzola, salvie și pere în unt topit. Extraordinar de gustoase. Cred că doar în Italia am mai mâncat paste așa bune. Vreau neapărat să pregătesc acasă și eu acei ravioli. Sau să mă întorc acolo special pentru ele.

nu e cu plating când iei la pachet

Next, unde să mai merg cu trotineta?

Nu este Brașovul orașul prin care să mergi lin cu trotineta electrică, dar o plimbare scurtă tot am făcut. Unde să mai merg la plimbare?

Activitate de weekend: Gura Teghii și Lacul Siriu

Activitate de weekend: Gura Teghii și Lacul Siriu

A venit luna iunie, e vară, putem ieși din oraș fără declarație, yey. O facem la modul responsabil, desigur. Purtăm mască indoors, ne dezinfectăm mâinile și păstrăm distanța față de ceilalți. Și nu plecăm în locuri aglomerate. D-asta încercăm să găsim locuri cât mai remote. Vrem să ajungem și la mare în vara aceasta, dar nu să ne îngrămădim în stațiuni precum Mamaia sau Vamă, ci poate plaje mai retrase, precum Corbu, Vadu sau Tuzla. Dar începem ușor, întâi cu o plimbare la munte în weekend.

Gura Teghii

Mă amuză numele localității. Conform Wikipedia, se pare că numele vine de la pârâul Tega. Toponimul Tega este considerat a fi de origine dacă, cu sensul de râpă, conform unui istoriograf, dar un filolog de care nu am auzit, deși am făcut filologie în liceu (Corneliu Ștefan) consideră că vine de la cuvântul slav tiaga. Conform DEX, tiaga e dat cu sinonim ”teleagă”: Căruță mică, de obicei cu două roți, care servește la transportul persoanelor sau al unor poveri ușoare (sursa )

Comuna este situată în județul Buzău, apropo și este la o distanță de 2h și 30 min de București. Ce m-a determinat să vin aici? Unu la mână, știam că județul Buzău este neașteptat de frumos. Pe cât de anost este orașul, pe atât de mult ai ce să descoperi din punct de vedere natură și peisaje. Doi la mână, aici se află un pod din lemn foarte frumos, numai bun să faci poze.

Nu este șubred, se poate traversa fără probleme, localnicii sigur fac asta de câteva ori pe zi cel puțin. Ba chiar este traversat lejer și de animale. Am surprins doi câini și o pisică ce mergeau fără nicio problemă pe el.

Și sunt mai multe poduri în zonă, dar ăsta cred că este cel mai mare, este poziționat chiar la semnul ce anunță localitatea. Dar nu vă opriți doar la pozat podul, ci traversați-l. Veți ajunge în sat, unde puteți explora potecile și apoi urca pe munte. Este liniște, aer curat, auzi doar râul și ciripitul păsărilor. Este perfect 🙂 Ah, și în mod inexplicabil, în anumite locuri miroase a mentă, deși nu am reușit să identific ca să o culeg.

Lacul Siriu

Am vrut să mai găsesc un loc în aceeași zonă, căci ziua era lungă și era păcat să nu profităm cât mai mult ea. Realmente, într-o singură zi am bifat Gura Teghii, Lacul Siriu și o plimbare prin Brașov și asta fără să fim pe fugă. Dar despre Brașov o să vă povestesc într-un alt articol.

Și am verificat pe Maps că un alt loc apropiat era Gura Siriului, apoi acest minunat lac. Văzusem poze, check-in-uri pe Instagram de acolo, arăta superb, gata! Mergem! Pe drum am realizat că, de fapt, am mai vizitat locul ăsta acum vreo 3-4 ani, dar nu îmi aminteam deloc de el. Și mi-am dat seama și de ce nu a fost așa memorabil atunci. Căci m-am oprit la baraj, pe marginea drumului, unde se opresc toți lângă niște gunoaie ca să se uite de sus la apă. Da, frumos, dar nu prea.

De data asta i-am zis că nu mai vreau nici să cobor din mașină, e suficient să-l văd din mers dacă treaba e așa. L-am ocolit cam jumătate până când am observat că o ”intrare” în pădurea de lângă apă. Eh, aici e foarte, foarte frumos. Recomand, e liniște și pace.

Între Gura Teghii și Lacul Siriu este o distanță de 30 minute cu mașina. Și dacă vreți să ajungeți în Brașov pentru o zi de weekend, îl puteți cupla ușor în acest traseu.

weekend
weekend
weekend
weekend

Unde să mai plecăm în weekend?

Dacă nu putem pleca din țară din motive evidente, atunci avem în plan să tot descoperim locuri mișto, în weekend. Și cam am nevoie de idei pe care le aștept în comentarii. Începem light, cu locuri mai apropiate de București (max 3 ore). 😀

Cele mai controversate scări din București

Cele mai controversate scări din București

Sunt colorate, frumoase, dar, mai ales, controversate. Deși sunt plasate într-un cartier select din București, Cotroceni, unde ai spune că se află niște oameni cât de cât respectabili, acestea au avut o soartă destul de stupidă. Au fost vopsite, au stat câteva zile așa până când li s-a dus vestea ( și cei de la ProTV au filmat pe acolo o știre), apoi vecinii din cartier s-au inflamat și au reclamat la Primărie că scările îi ofensează, căci reprezintă simbolul LGBTQ+.

Toată povestea aici:

Am făcut 2 vizite la scări. La prima puseseră o bandă roșie de interzis și începuseră deja să le șteargă. În naivitatea mea, am sperat că, de fapt, mai fac niște îmbunătățiri. A doua oară când am venit (în ideea că le-au finalizat și le pot poza), deja erau aproape șterse complet.

Prima fază de ”distrugere”

A doua fază de ”distrugere”

Postarea de mai sus doar mi-a confirmat ceva ce știam deja. Suntem în 2020, a venit pandemia peste noi și pe unii tot îi freacă grija de alții. Eram sigurăăă când le-am văzut în culorile curcubeului că a stârnit niște reacții.

Printr-o minune, le-au refăcut. Am fost ieri, de 1 iunie, să le văd. Mai sunt câteva trepte în zona de sus ce trebuie vopsite, dar în mare parte sunt finalizate și sper să rămână așa, căci sunt superbe. Și ghiciți ce, pe cât de plini de ură suntem noi, adulții, pe atât de încântați sunt copiii de ele.

Altminteri, Cotroceni e un cartier foarte frumos, cu case vechi bine întreținute, cele mai scumpe depășesc 2 milioane de euro. Dar iată că nu este suficient doar să ai bani. Dacă făceau scările astea în Ferentari, oare care ar fi fost reacția? Propun un experiment. Scări colorate în fiecare cartier. Să vedem cine se inflamează mai tare.

Aceste scări colorate sunt și păzite de o mașină de poliție. Le puteți găsi în apropierea parcului Romniceanu, fix lângă Ceainăria Infinitea.

Imagini:

scări colorate
scări colorate
scări colorate

Ce produse veggie am început să folosesc

Ce produse veggie am început să folosesc

De când cu dieta am început să mai caut alternative de produse veggie care să fie mai puțin calorice raportat la ce produse foloseam deja.

Și simt nevoia să fac o paranteză, știu că e al 324256 articol în care vorbesc despre alimentație, dietă etc, dar literally nu am ce face. Nu e ca și cum pot pleca în vacanțe și să vă povestesc despre asta.

Revenind. Fie că am căutat variante light la lactate, de exemplu, fie că am trecut direct pe vegan, scopul meu a fost să mănânc cât mai puține calorii. Eu sunt mare mare fan brânză telemea și obișnuiam să o cumpăr pe cea de la Hochland, cu verdețuri, era delicioasă. Acum cumpăr doar Olympus – varianta light, pentru că este și mai ieftină decât Hochland (cu vreun 1 leu și ceva) și o găsesc și mult mai des în magazin. Hochland light chiar nu prea găsesc.

Am descoperit produse vegane și după ce am intrat într-un grup de Facebook numit ”Vegan în România”. Toată lumea lasă acolo recomandări de produse / magazine etc. Nu am de gând să devin vreodată vegană. Nu e doar despre alimentație, ci despre un stil de viață diferit. De exemplu, ar trebui să-mi schimb complet gama de produse de îngrijire & machiaj, căci majoritatea producătorilor testează pe animale. Bine, ideal ar fi să le schimb oricum, dar e foarte greu să găsesc înlocuitor ok pentru ele. Plus, deși tot mai multe branduri marketează ideea de ”cruelty-free”, tot rămâne o zonă destul de gri și incertă.

De exemplu, mi-am comandat o paletă de farduri de la Huda Beauty ce a fost destul de scumpă (150 lei – 9 pan-uri foarte mici) după ce m-am documentat că sunt un brand cruelty-free, vegan bla bla, că produsele se produc nu știu unde. Apoi, a venit produsul și pe cutie scria ”Made in China” sau o formulare similară. Ideea este că în China testarea pe animale este obligatorie pentru orice produs, înainte ca acesta să ajungă să fie vândut. Acum eu nu știu dacă în China se produce cutia, plasticul în care sunt puse fardurile, iar producția efectivă are loc în altă parte, dar it seems fishy anyway.

În fine, asta e o discuție separată și nu o să mă dau Maica Tereza în timp ce eu mănânc carne. Dar hai să vă arăt ce produse veggie am descoperit. Apropo, nu trebuie să fiți vegani, sunt chiar foarte bune de consumat la o alimentație clasică, mai ales ÎNGHEȚATA DE LA BEN & JERRY. DOAMNE, E DIVINĂ!

ÎNGHEȚATĂ BEN & JERRY

Efectiv cea mai bună înghețată din câte există. Nu îți dă deloc senzația că ar fi altfel decât una obișnuită. Are mai puține calorii și este muuult mai puțin dulce. Înghețatele lor întotdeauna mi s-au părut că sunt excesiv de dulci, dar p-asta o poți mânca lejer. E scumpuță, 30 lei, dar merită toți banii.

Și mai e și opțiunea asta, foarte bună și ea:

MOZZARELLA VEGANĂ

Am cumpărat mozzarella asta din curiozitate, are o textură puțin diferită, dar e chiar gustoasă, mai ales în salate. Apoi, i-am povestit și nutriționistei de ea și mi-a zis să nu o mai mănânc. Asta pentru că e făcută din ulei de cocos care are un boom de grăsimi ce îmi poate fi chiar dăunător. Ha, mă omoară pe mine ceva vegan, puteți să credeți? Pentru vegani, care nu își iau grăsimile din pește, carne etc, e potrivită, dar pentru mine e practic o îngroșare de artere. Și acest comentariu e valabil în general pentru uleiul de cocos. Presupun că mai sunt mozzarelle și din alte uleiuri, nu am căutat. O să rămân pe cea clasică, light.

LAPTE DE MIGDALE

Migdalele sunt un pic prăjite, deci laptele are un gust mai bun. Asta folosesc la smoothie și iese suuuper bun. Costă cam 13 lei.

IAURT CU AFINE

Tot din lapte de soia, e gustos. Îl mai alternez cu iaurtul obișnuit.

produse veggie

BĂUTURĂ CU MANGO ȘI FRUCTUL PASIUNII

Lapte de soia, again. Ce mă enervează este că are zahăr și e destul de dulce mai ales că are deja fructe. Eu în principiu am o mare problemă cu ce este prea dulce, fie că e vorba de un desert sau nu.

produse veggie

GRILLED CHEESE

Asta e delicioaaaaasăăăă, merge perfect pentru un grilled cheese sandwich.

produse veggie

PIZZA VEGGIE

E din Lidl și am luat prima oară anul trecut, la picnicul de ziua mea. E suprinzător de gustoasă și destul de ieftină. Give it a try.

alta poza nu s-a putut

Alte recomandări de produse veggie aveți? 😀

Cât de greu este să ții un jurnal alimentar

Cât de greu este să ții un jurnal alimentar

Să ții un jurnal alimentar e unul dintre lucrurile alea care sunt aparent simple, dar cu toate acestea, cumva, îți e târșă să-l faci. Ca atunci când îți propui să suni să faci programare la tuns. Tot amâni. Avoiding simple tasks because why not.

De când am început dieta (apropo, acum sunt în etapa de menținere), a fost nevoie să îmi țin cu strictețe numărul de calorii sub control, a fost nevoie să notez tot ce mănânc, cantitățile, orele etc. Desigur, făceam asta și înainte să merg la nutriționist, dar mai din an în Paște, așa. După ce am început oficial dieta, zi de zi a trebuit să notez fie în aplicație, fie pe foaie, tot ce mâncam. Absolut tot, chiar și o măslină luată ca snack trebuia trecută. Nu de alta, dar acum o măslină, mai încolo 3 măsline, apoi muști dintr-un burger și tot așa să pierzi controlul.

Ce informații cuprinde un jurnal alimentar?

Evident ce ai mâncat în ziua respectivă, dar sub ce formă?

  • Gramaj: Mâncarea e trecută cu gramaj pentru fiecare porție. Sau pentru produsul individual. De exemplu, la salate, eu obișnuiam să cântăresc roșiile, ceapa, castraveții, fiecare componentă. Îmi era mai simplu să știu așa cât mănânc realmente din fiecare, decât să cântăresc porția de salată cu totul.
  • Orele: la ce oră ai luat fiecare masă & gustare. Eu am încercat să mă încadrez în următoarele intervale orare: până în ora 10 pentru mic dejun, până în ora 15 pentru prânz, până în ora 20 pentru cină
  • Apă: să treci câți litri de apă bei. Nu am trecut niciodată mențiunea asta, recunosc că mi-a fost prea lene, de multe ori și uitam câte pahare am băut.
  • Activitatea fizică: trebuie să menționezi câte calorii ai ars în ziua respectivă sau câți pași ai făcut / ce tip de antrenament & cât a durat.

Aplicație sau jurnal alimentar fizic?

Eu folosesc myfitnesspal și știu că nu este chiar perfect, nu te lasă să dai export la tot planul alimentar (excel) ca să ai un overview mai clar decât daca alegi varianta premium. Also, nu sunt chiar absolut toate alimentele / mâncărurile introduse în sistem. Dar e ce trebuie chiar și așa. Desigur, știu că sunt și alte aplicații, dar nu am avut entuziasmul de a face research pe subiect. Era suficient că trebuia să stau să monitorizez totul.

Treaba arată cam așa:

În paralel, când aveam vizitele la nutriționist, scriam pe hârtie ce am mâncat în ultimele 2 săptămâni – adică reluam cumva ce scriam deja în aplicație. Posibil că era mai simplu să îi trimit o colecție de printscreens, dar aveam poftă de scris de mână, ce pot să spun:

Nu e obositor?

Poate fi, d-asta mai am lacune uneori în jurnal. Însă cu timpul ajungi și să înveți cum să le cântărești ochiometric și ce calorii ar avea fiecare. Acum recunosc că apelez la jurnal mai mult în zilele în care știu că urmează să mănânc ceva foarte caloric – ca să pot balansa restul de alimente. De exemplu, dacă la ora prânzului voi mânca niște cartofi prăjiți, atunci seara să mănânc o salată sau ceva mai light. Și, bineînțeles, să fac cât mai multă mișcare, indiferent de zi & ce mănânc.

Deci, ajungi să te obișnuiești și nu mai pare așa o corvoadă. Ba chiar nu trebuie să mai fie atât de strict, la virgulă – asta în etapa de menținere, zic. Ce mi se pare trist este că trebuie să fac acest lucru toată viața. Am un metabolism lent, trebuie să țin sub control caloriile. Și nu pot să spun că e ideal să mă gândesc mereu ”dar asta oare e ok să mănânc?”. E foarte tricky să nu cazi în vreo extremă când vine vorba de alimentație – prea mult / prea puțin.

Mă simt ca și cum merg în permanență pe o sârmă.

Cum am slăbit

Cum am slăbit

Am postat zilele trecute, pe contul de Facebook, un story cu cântarul meu care arăta 56.5 kg. Greutatea pe care nu am mai avut de foarte mult timp și practic slăbisem aproape 10 kg în vreo 2 luni. M-au întrebat mulți cum am reușit, așa că vă povestesc cu ocazia acestui articol.

„Mănâncă tot din farfurie”

Mi se pare că asta e cea mai periculoasă frază pe care o poți auzi copil fiind. Mănâncă tot, de ce nu termini, de ce nu mănânci suficient? Mi se pare că mulți părinți fac greșeala de aș îmbuiba copiii cu mâncare pe motiv că un copil slăbănog e unul nesănătos. Așa că m-am învățat de mică să mânânc tot și poate și ceva în plus. Tot de mică am mai învățat alte 2 obiceiuri foarte proaste, mâncatul între mese și mâncatul târziu. Mi se părea că aveam sfânta treime a unui bad eating disorder: mult, între mese, târziu.

Nu știu dacă mă citește vreun părinte și probabil nu ar vrea sfaturi de la o persoană fără copii (deh, ce știu eu), dar o să spun ceva în calitate de fost copil. Nu vă forțați copii să mănânce mult. Corpul cere cât are nevoie. Dacă există totuși o problemă în alimentație, mergeți la doctor pentru o dietă specială.

Alternarea în greutate, cel mai mare chin

Prima întrebare din chestionarul de la nutriționist a fost ”când ai avut ultima oară greutatea pe care ți-o dorești acum?” Am stat mult să mă gândesc pentru că am tot alternat cu kg pe parcursul anilor. Dar îmi amintesc de o perioadă în care îmi ziceau ai mei că ”ești prea slabă, uite cum se văd oasele pe tine”. Probabil că aveam 17 ani. Apropo, e o linie foarte subțire de la ”ești prea slabă” la ”te-ai cam îngrășat”. Căci asta a urmat ca și remarcă și mențiunea că ar trebui să mă păstrez sănătoasă. Doar că schimbarea nu a fost de ieri pe azi, iar eu nici nu am realizat realmente că m-am îngrășat. Blocam în minte ideea că sunt prea grasă.

Cred că în 2015 am fost cel mai grasă posibil. Intrasem și într-o relație nouă, eram happy, obișnuiam să văd multe filme / seriale și să ronțăi o groază de chestii. De atunci, în fiecare an am zis că slăbesc, dar tot ce s-a întâmplat a fost să alternez de la o greutate la alta și să mă obosesc psihic și fizic. Un timeline pe ani (deși am și schimbări multe în cadrul aceluiași an).

2014

Încă eram bine aici, deși începusem ușor-ușor să mă îngraș.


2015

Am urât anul ăsta. A fost the downfall for me.

mai 2015, în Roma

Ca și exemplu, sunt doar 2 ani între cele 2 poze:

2016

E un an la fel de trist.

2017

Am început să mai slăbesc.

2018

Am început să slăbesc, dar nu știu din ce motive. O bună parte din an eram ca în 2017, apoi brusc am ajuns așa:

2019

Iar am început să mă îngraș, astfel că în aprilie 2019 eram în Grecia și nu imi venea sa cred ca m-am ingrasat asa mult. Situația se prezenta așa (între poza de mai jos și cea de mai sus sunt doar 4 luni)

In iulie am început să merg și la sală, ceea ce m-a ajutat, dar nu complet, pentru că nu făcusem modificările în alimentație. Am slăbit un pic, m-am tonifiat, dar atât.

Cum a început procesul de slăbire pe bune

Fast-forward în 2020. M-am decis să fac în sfârșit ceea ce am tot încercat și amânat (motive financiare): să merg la nutriționist.

Am mers la clinica Kilostop, mi se păreau profi și mai știam de ei de la o prietenă (care culmea, nu fusese așa încântată), dar am zis să încerc și eu. Mai fusesem la un nutriționist la Medlife care îmi cerea 500 lei pe ședință și justifica asta printr-un ton super arogant că el este foarte bun la ceea ce face. Și mă trimitea să fac teste psihologice întâi ca nu cumva să vreau să slăbesc din motive estetice, ci doar medicale. Am o mare-mare-mare problemă cu oamenii care se laudă de cât de buni sunt și își iau aere de zei de dinainte de a-ți demonstra orice. Nu m-am mai dus la el.

La Kilostop am ales-o pe dr Alina Lăcătuș din lista de nutriționiști. Am ales-o de pe site că părea friendly în poză, dar nu știam nimic despre ea până când i-am zis întâmplător endocrinologului că merg la Kilostop și a strâmbat din nas. Dar când i-am zis de doamna Lăcătuș, atunci mi-a zis că am făcut o alegere foarte bună. Deci un medic a recomandat alt medic.

Procesul overall s-a desfășurat așa:

  • Chestionar nutriție lifestyle: mi-au trimis unul pe mail să-l completez și să răspund la tot felul de întrebări.
  • Prima consultație: am discutat cu medicul, i-am spus motivele pentru care vreau să slăbesc, cum mănânc, la ce greutate vreau să ajung etc. Mi-a recomandat un set de analize de sânge + investigații de metabolism.
  • Analizele: am făcut analizele de sânge, iar pentru metabolism m-au băgat într-un aparat, am stat acolo 30 min nemișcată și la final s-a calculat ce rată metabolică aveam.

Ce e rata metabolică? Câte calorii consumă corpul în stare de repaus. Mie mi-a ieșit una foarte mică, de vreo 1100 calorii. Asta înseamnă că dacă eu mănânc pe zi 1600 calorii, iar corpul consumă doar 1100, atunci 500 calorii se pun pe mine. Mă rog, și cât mai fac mișcare.

  • Stabilirea meniului: odată ce au fost gata investigațiile, ne-am întâlnit iar pentru a stabili meniul pe următoarele 2 săptămâni + target de slăbit. În principiu, în 2 săptămâni trebuia să slăbesc 2 kg.

Apropo, clinica are mai multe pachete dedicate, eu am cumpărat unul cu 2 ședințe pe lună.

  • Ședințe recurente: până când am slăbit, ne-am văzut la fiecare 2 săptămâni pentru cântărire și stabilirea noului meniu – care era tot în limita de 1000 calorii. Noul meniu in principiu era o extensie a celuilalt ca sa devina tot mai diversificat.

Cum au fost primele 2 săptămâni

Horror. Horror. Horror. Îmi amintesc cum vineri, 21 februarie, am avut ședința la nutriționist de dimineață, iar seara am fost să fac grocery shopping ca să încep ca lumea de sâmbătă, 22 februarie. În seara aia am avut un fel de one last meal acasă la mama soacră. Am mâncat cartofi prăjiți în ulei, carne prăjită, brânză grasă, sos de barbecue și am băut bere. Era my one last meal, trebuia să fie epică.

Sâmbăta a început cu un mic dejun foarte cumpătat (platouaș de brânză, roșii, castraveți, o omletă simplă cu o felie de pâine) la care mi-aș fi dorit să mai măresc cantitățile. Mai ales la pâine. La prânz am mâncat un sendviș cu mozzarella și brânză și câteva nuci. Muream de foame, nu mai puteam. Seara am mâncat 400 ml de ciorbă de legume (făcută dietetic – fără ulei, legume călite cu apă). Pentru corpul meu era un șoc să trec de la 1600 la 1000 calorii. Trei zile la rând am avut non-stop o migrenă pe care nu am putut să o potolesc cu nicio pastilă.

În prima săptămâna numai despre asta vorbeam la muncă. M-am plâns non-top că mă simt ca la închisoare, aștept ora x să mănânc, am rație. Nu aveam gustări, nu puteam să mănânc fructe. La cafeteria, dimineața, rugam la cappuccino să mi se pună mai mai multă cafea și mai puțin lapte. Nu mă înduram să renunț complet la lapte.

Săptămâna 2 a fost mai ok, dar tot simțeam că vreau să se termine mai repede. A venit și ziua la nutriționist. Aveam target de slăbit 2kg, am reușit să slăbesc 3.6 kg. Nutriționista nu m-a lăsat să mă bucur foarte mult, mai aveam treabă.

În perioada asta mi-am continuat și activitatea la sală.

A venit carantina peste mine

Eram în plin proces când a venit carantina și planurile mi s-au dat peste cap. Aveam 2 mari probleme: mișcarea limitată (nu mai puteam merge la sală) și accesibilitatea unui frigider plin. Plus, plictiseala, anxietatea, alte stări emoționale care te pot împinge la mâncat.

Și cumva nu voiam să pic pradă și să mănânc, dar cumva voiam. Aveam nevoie de acel comfort pe care doar mâncarea ți-l putea oferi. Dar m-am abținut și am încercată să îmi găsesc alte preocupări. Am scris aici mai pe larg despre asta.

Ce fac acum? Am ajuns la greutatea dorită: 56.5 kg. Pentru înălțimea și vârsta mea, greutatea standard este de 56 kg. Zic că sunt bine. Sunt momentan în etapa de menținere și cresc gradual numărul de calorii. De la 1000 la 1100, apoi 1200, apoi 1300. Cu mențiunea să ard zilnic cam 300 calorii prin mișcare.

Ce urmează? Să merg iar la sală și să mă tonifiez.

Ce sfat aș avea dacă vreți să slăbiți? Mișcarea nu e suficientă, e nevoie și de schimbări în alimentație. Și cel mai sigur este să mergeți la medic, pentru că altminteri o să tot alternați în greutate și o să vă frustrați sau, mai rău, să dezvoltați un eating disorder. Cel mai simplu și cel mai bine este să apelați la un medic.

Conacul nimănui

Conacul nimănui

Conacul din Măineasca l-am descoperit în turul nostru după ce am plecat deznăjduiți de la Conacul Hagi Tudorache. Ne și gândeam că am plecat cu atât de mult avânt de acasă și că plimbarea noastră se va opri doar la un conac care nici nu mai există. În urma unui research rapid în mașină am descoperit Conacul din Măineasca, ce se afla în apropiere. Se mai întâmplă în călătoriile noastre să fim dezamăgiți de faptul că nu putem intra sau ce căutam nu mai există, așa că trebuie să ne repliem rapid. Dar am avut noroc, conacul din Măineasca se afla la o distanță de vreo 16 km de locul în care eram. Adică vreo 20 minute de mers cu mașina.

Conacul se află pe proprietatea unei ferme de vaci. Când am coborât din mașină, ne-am întâlnit cu un localnic ce lucra la fermă și l-am întrebat dacă ne putem duce să vizităm conacul. Nu prea cred că înțelegea de ce voiam să vedem o casă abandonată, dar nici nu a pus întrebări și a zis că putem să mergem liniștiți.

Nu se știu foarte multe lucruri despre acest conac și cui i-a aparținut. Ușa de la intrare era larg deschisă. O încântare pentru mine, deși știu că realmente nu e de bine. Din puținul de informații pe internet, se pare că a funcționat la un moment dat ca și unitate militară. Are câteva elemente arhitecturale ce indică faptul că scopul său inițial era de locuință, dar schimbările aduse pentru noua funcție i-au mai deteriorat astfel din detalii. Tot pentru acest lucru, cel mai probabil în perioada comunistă, i s-au adăugat câteva anexe ce arată destul de nepotrivit cu restul construcției. Lemnul închis la culoare poate să indice că acesta era un conac de vânătoare. În spatele conacului poți privi de pe balcon o minunată livadă. Din păcate, am venit prea devreme ca și anotimp, dar cred că vara este superb.

Conacul deși era într-o stare avansată de degradare, părea destul safe pentru a fi vizitat. La data la care scriu acest articol, desigur. Am încercat să aflu mai multe despre el, dar din păcate nu am reușit. Am găsit, în schimb, pe un forum, reuniunea dintre acești 2 foști colegi ce au făcut armata acolo. Mi s-a părut drăguț.

Imagini – Conacul din Măineasca

Conacul Hariton din Săhăteni

Conacul Hariton din Săhăteni

Înainte să se întâmple toată nebunia cu statul acasă, am profitat de o ultimă ocazie în care să mai vizităm locuri abandonate. Ultimă ocazie e foarte dramatic spus, căci sper eu că o să revin la old habits cândva în acest an. Plus, în locurile abandonate nu dai mai niciodată de nimeni, așa că sunt safe din acest punct de vedere. Nu sunt safe ca și locuri în sine, că unele sunt aproape în colaps, dar asta e altă poveste. Deci vizitați cu măsură atunci când veți putea vizita.

Noi când vizităm conace în zilele de weekend avem misiunea grea de a găsi locuri aproape de București. Devine tot mai dificil să facem acest lucru pentru că le-am cam vizitat pe toate care erau accesibile sau care nu au apucat să se prăbușească / să fie dărâmate. Din acest motiv m-am minunat când am descoperit Conacul Hariton din Săhăteni, județul Buzău. La o oră și 10 minute de București. Perfecțiune.

Soarta conacului Hariton

A fost construit în 1930 de către boierul Gheorghe D. Hariton. Acesta era proprietarul unor suprafețe întinse de teren, case și tot felul de clădiri din Săhăteni. Conacul său este poziționat la marginea șoselei, pe DN 1B și poate fi văzut și din stradă.

Conacul Hariton a fost naționalizat de comuniști, familia Hariton fiind deportată peste noapte. Locul a fost transformat în centru de recreere, includea chiar și o sală de sport și de proiecții cinematografice. Apoi a devenit spațiu de funcționare birouri. După căderea comunismului, a fost lăsat de izbeliște, fiind vandalizat constant. A devenit, monument istoric între timp, însă acest lucru nu l-a salvat de la degradare. În continuare este părăsit și mai are puțin și se prăbușește.

Conacul Hariton în prezent

Gardul din piatră mai există doar pe 2 laterale. În partea stângă poți intra liber direct în curte. De fapt, ce aberez aici? Poarta nu mai există deloc, se poate intra direct prin față. Curtea este plină de buruieni și crengi uscate rămase de peste iarnă. Interiorul abandonat și parțial prăbușit amintește de vremurile de altădată când era impunător și cochet. Cum intri este un mic vestibul, apoi te întâmpină o sală uriașă. Posibil ca aici să fi fost zona de cinematograf.

Conacul Hariton

Are un singur etaj și aș fi zis că nu e accesibil, dar poți urca. Scările sunt din ciment, astfel că sunt stabilie. Nu toate camerele sunt vizitabile, unele și-au pierdut din podea, dar le poți vedea din hol. Are și un balcon rotund foarte frumos. Plus, la parter sunt pe verandă niște coloane superbe flancate de lumina soarelui. Nu m-am gândit să număr camerele, dar cred că sunt cam 20 în total. Cele care au mai rămas.

Conacul Hariton
Conacul Hariton
Conacul Hariton
Conacul Hariton
Conacul Hariton
Conacul Hariton

Afară este o altă clădire de tip anexă, asemănătoare unui hangar. Probabil a funcționat ca și spațiu de depozitare.

”Spatele conacului” este deja prăbușit. Arată ca un monstru ce urmează să te înghită, cred că noaptea este foarte înfricoșător. Nu știu dacă aparține vreunui proprietar acum sau este al statului. Este mare păcat de el, dar și el ca multe alte monumente istorice, suferă de aceeași soartă: nepăsarea.

Banana bread – cum o fac eu

Banana bread – cum o fac eu

Public și eu acest articol în prea inundatul intern de rețete de banana bread. Cred că mai bine numeam articolul ”chec cu banane”, așa am văzut la Jamila, deși mi se pare că doar prin formă se aseamănă cu un chec. Pentru mine există doar o singură variantă, aia pe care o făceau și mama și bunică-mea de când mă știu.

Așa că this is it banana bread. Prima oară l-am mâncat acum 2 ani, în Amsterdam. Când m-am dus cu Adelina la o ceainărie simpatică să ne încălzim un pic, luna martie poate fi foarte friguroasă acolo. Alături de ibricul fierbinte, ne-au adus și niște banana bread. Mi-a plăcut, a fost foarte gustos. Am zis să repet experiența 1 an mai târziu acasă după ce mai gustasem ocazional la noi prin diverse cafenele. Am căutat tot felul de rețete să văd cum îl fac mai bun, mai cremos. Am folosit chiar și iaurt grecesc, dar secretul l-am descoperit târziu. Și chiar când îmi era lumea mai dragă, am început dieta.

Deci nu o să las aici o rețetă a mea, ci doar o să vă spun ce fac eu ca să fie și extra gustos. Ca rețetă de bază cea bună și foarte corectă este a Jamilei, p-asta o urmăresc eu. Minus că nu pun mereu ciocolată, depinde dacă îl fac pentru mine sau invitați.

Ce fac eu extra:

  • folosesc esență de rom – găsiți la Lidl
  • folosesc esență de migdale – tot Lidl
  • adaug scorțișoară – vreo câteva lingurițe – e cam după gust, dar recomand o cantitate mai mare ca să se simtă odată ce amestecată cu toată compoziția
  • adaug fulgi de migdale – fie în compoziție, fie doar deasupra, fie ambele – tot la Lidl se găsesc la un preț decent
  • un pic de iaurt grecesc – nu mult, chiar puțin, dar suficient cât să îi dea cremozitate
  • bananele trebuie să fie foarte, foarte coapte

Greșeala mea la început era că luam banane care erau normale. Cele care sunt negre și de care nu te-ai mai atinge în mod obișnuit, alea sunt perfecte. Dincolo de faptul că le pasezi mai ușor cu furculița, își lasă o anumită dulceață și aroma e mult mai bună. Nu veți găsi banane în stadiul ăla de negre, dar le puteți lăsa o săptămână să ajungă așa. Best banana bread ever.

Poze cu banana bread

banana bread
banana bread