Categorie: Ce mancam azi?

Un newsletter la care trebuie să vă abonați

Un newsletter la care trebuie să vă abonați

E cu mâncare, pofte, bunătăți și e scris de două fete pasionate de tot ce înseamnă mâncarea. Pe Oana (jumătatea duo-ului) o cunosc de vreo 10 ani de zile de pe Internet. Nu știu cum ne-am nimerit. Și cred că de maxim 2 ori ne-am întâlnit random, unde altundeva decât la Electric Castle, ea fiind din Cluj. Pe lângă asta, Oana cred că era cam singura persoană de pe Instagramul meu la care puteam să mă uit când venea vorba de mâncare. Avea un stil foarte peaceful & comforting de a prezenta experiențele culinare, se simțea pasiunea când povestea ce mâncăruri a descoperit, gustul, aromele.

Acum s-a alăturat Anei pentru a lansa proiectul The Open Button (funny), „un newsletter despre mâncat, gătit & everything în between.” , așa cum îl definesc ele. Am primit deja prima ediție a newsletter-ului și am citit-o, cum altcumva, decât cu mare poftă. Și mă bucur că pot să îmi extind lectura de dimineață cu ceva delicios.

Știu că e o modă acum pe Instagram și pe TikTok să mergi să încerci șaorma la 5 lei și să îți curgă sosul din gură când îi dai rating, să scoți sunete grobiene pentru likes & views sau să inventariezi toate crâșmele posibile din București. Cu atât mai mult, contentul acestor fete pasionate vine ca o gură de aer proaspăt.

Va puteti abona AICI, iar contul lor de Instagram pentru The Open Button este acesta.

Opinie personală: pizza din Italia e dezamăgitoare

Opinie personală: pizza din Italia e dezamăgitoare

Probabil este o opinie controversată, Italia nu are cea mai bună pizza. Nici nu am avut curiozitatea să mai întreb în stânga și în dreapta dacă mi se pare doar mie. Sau să caut pe Internet și să citesc poveștile altora. Tot ce pot să spun e că nu merită să mâncați pizza dacă mergeți acolo. Pastele, brânzeturile, caprese și orice alt preparat italienesc este totally worth it, dar nu și pizza. Nu cred că am avut nici „ghinion” după 8 orașe vizitate acolo.

Italienii întrec orice nație când vine vorba de paste, poate d-asta și Tik Tok-ul meu este plin de native italians care doar asta fac. Foarte rar nimeresc video-uri cu ei pregătind pizza.

Am câteva experiențe notabile privind pizza de acolo.

Cea mai bună experiență: Napoli

Dacă era cumva un dubiu, cred că Napoli este cel mai potrivit oraș din Italia în care să mănânci o pizza bună. Deși orașul în sine e un mare jeg, măcar te poți bucura de preparatul ăsta. Însă pentru mine parcă tot nu a fost suficient de bună pentru ce așteptări aveam. Nu va gândiți că îmi place pizza americană, ba chiar sunt fan al stilului napoletan (încercat prima dată în România). Iar pizza din Napoli tot nu a atins nivelul înalt de perfecțiune. Plus că am mâncat și unde a mâncat Gordon Ramsay. Ar fi trebuit să fie perfectă!!

Cea mai proastă experiență: Veneția

Cred că pizza asta ia premiul și pentru „bani dați degeaba”. A fost o pizza cu aluat oarecum crud, gust dubios și all în all, îmi doresc să fi mâncat paste sau un sendviș și nu asta.

cea mai bună pizza

Cea mai dureroasă experiență: Pisa

Pizza te poate răni. Și nu doar sufletește, ci și fizic. După ce am terminat de vizitat Turnul din Pisa, ne-am dus undeva în apropiere să mâncăm de prânz. O mică paranteză. Nu ai ce să faci în Pisa în afară de celebrul Turn. Literally poți sta în Pisa 1 oră și este suficient.

Așa, revenind. La restaurantul la care am mers, mesele din exterior erau chic, dar extrem de mici pentru mâncarea ce urma să vină la 2 persoane.

Astfel că eu mi-am comandat o pizza și sora mea la fel. Au venit niște farfurii gigant care, evident, nu aveau deloc spațiu pe masă. Mai mult de atât, masa nu era stabilă, se clătina. Evident, pizza a alunecat din farfurie direct pe coapsa mea. Era extrem de fierbinte, m-am ars și m-am și pătat de sos roșu pe rochie.

cea mai bună pizza
Before the disaster

Dincolo de șocul fierbințelii, m-a enervat și chelnerița ce stătea ca o tută și nu m-a ajutat deloc. Sau să aducă altă pizza, să nu mai mănânc una ce mi s-a scurs pe picior. În fine, gustul a fost destul de lame.

Cea mai „yuck” experiență: Palermo (Sicilia)

Pizza siciliană este cu totul altceva decât vă așteptați. Nu e pizza, mostly, cam asta e părerea mea. E mai mult foccacia, dar realmente i se spune „sfincione”. Arată cam așa și este super nașpa dacă aveți ghinionul să mâncați una ce nu e proaspătă. Like I did. Culmea, era și ultima masă pe care o aveam în Palermo, după o călătorie culinară de excepție. Am închis vacanța cu un preparat foarte prost făcut.

cea mai bună pizza

Unde se află cea mai bună pizza?

Închei prin a spune că pentru mine cea mai bună pizza ever o găsești în România. Mamizza e top de top, Animaletto la fel, nu mai zic de Latin Pizza că dă clasă. Plus alte locuri din București cu pizza bună la care vreau și eu să ajung.

Italia este locul pentru paste divine, vin excepțional, fructe de mare delicioase, tiramisu și gelato. Să cedeze drepturile de pizza către români. We do it better.

Fun fact: nu există Pizza Hut în Italia.

Diet culture e real și toxic

Diet culture e real și toxic

Aproape am uitat și eu că mai scriu pe acest blog și despre mâncare. Rectific, aproape am uitat că pot să mai scriu și despre relația mea cu mâncarea pe acest blog. Pe lângă recenziile de restaurante, foodie stuff și impresii culinare. Ele nu prezintă la ce nivel toxic am ajuns când vine vorba de o dietă. Diet culture, mai exact.

Acum 2 ani de zile am reușit să slăbesc 10 kilograme după ce am ținut o dietă câteva luni. Totul s-a bazat pe contorizarea numărului de calorii și sport. Știam că atunci când vine vorba de slăbit, nutriția contează cam 85% în raport cu mișcarea. Sală făceam de multe luni de zile, dar pentru că nu mâncam corect, atunci nu slăbeam, doar mă tonifiam. Tot era bine, dar nu era fix ceea ce îmi doream.

După ce am apelat la serviciile lui nutriționist, mi-am format un obicei mai bun de a mânca, mult mai organizat, temeinic, cu mâncare pregătită în avans. Dulciuri și sucuri acidulate nu obișnuiam să consum, deci era vorba doar de numărul de calorii. În cazul meu acesta era mult prea mare, pentru că am trăit pe sistemul tradițional românesc de „nu e frumos să lași ceva în farfurie„. Și pentru că în copilărie această farfurie era umplută cu nevoile altora, nu ale mele.

Corpul meu a cedat undeva pe la 22-23 ani când m-am îngrășat enorm și am ajuns, cred, la 70 de kilograme. Nu mai reiau povestea. Am fost extrem de fericită când am reușit să slăbesc în 2020 și să ajung la 56 kg, ăsta era targetul meu. Doi ani mai târziu am 58 și vreau înapoi la 56, dar mi-am dat seama că am în continuare o relație disfuncțională cu mâncarea, ca la 23 ani. Diferită, dar toxică în continuare.

diet culture

Dietă a funcționat. Dar nu și diet culture

Am preluat niște obiceiuri bune de la nutriționist care au funcționat doar prin prisma faptului că în lunile alea am trăit închisă. Era carantină. Stăteam tot timpul acasă și puteam să îmi pregătesc foarte atent mesele. Nu aveam access la dulciuri și nu trebuia să ies în oraș să consum alcool, nu sărbătoream 5 oameni într-o lună la birou etc. Având controlul 100% asupra a ceea ce mănânc, am slăbit.

Nu mult timp după am ajuns într-o altă extremă, cea în care mă obsedează prea mult acel 56 și pe care vreau să îl obțin din nou prin aceeași dietă drastică. ”Poate dacă mă chinui un pic, reușesc”. Asta mi-am tot spus. Și tot nu am reușit mai mult de 57kg, am recidivat de fiecare dată. Acum sunt sătulă să mai încerc și să mai am perioade restrictive. Am alternat de la 1-2 kg în plus și în minus de prea multe ori. Și corpul meu a simțit asta din plin.

Mai mult de atât, mi-a luat bucuria din a găti mâncare acasă care să aibă cu gust și să nu fie doar săracă în număr de calorii. Să îmi facă plăcere să o mănânc și să mă îndemne să gătesc mai mult. Să nu mai comand tot timpul ceva dacă vreau să fie gustos.

Frica de ulei

O chestie cu care am rămas după dietă a fost teama de ulei. Sună dubios, nu? Ulei pe care îl consum oricum la fast-food și dacă mănânc ceva gătit de alte persoane. Dar dacă nu torn eu uleiul ăla cu mâna mea, nu se pun că fiind aceleași calorii, nu. Știu, nu are logică, dar în capul meu așa funcționează. Ce nu știi, nu te afectează. Așa că în toate perioadele mele restrictive am renunțat la ulei și în loc să călesc ceapa firesc, o căleam în…apă. Așa cum primisem instrucțiuni. Cooking with water – acest procedeu salvator care te scapă de calorii și te aruncă în plasa mâncărurilor fără gust că apoi să dai iama în mâncăruri grase că apoi să te pedepsești și să te arunci în mâncăruri fade drept pedeapsă. Și e un ciclu vicios care nu ajută.

Revelația asta am avut zilele trecute când gătit niște pui cu curry și lapte de cocos și orez. Am folosit ulei (în niște cantități foarte decente) și am pregătit și o marinadă pentru pui. Am adăugat niște ardei verde și ceapă călită în ulei de cocos. A fost extrem de bun și eram foarte încântată că am reușit să îmi gătesc asta. De regulă, îmi fac un pui direct în tigaie ce se usucă foarte tare și cu o conopidă fiartă. Ultima dată când mi-am gătit asta, am dat mâncarea la animale a doua zi. Nu am mai suportat-o. Tot așa insistam să îmi fac o tocăniță de legume ce o uităm în frigider de bună ce era. Făcută toată doar cu apă. Astea erau mâncărurile din perioada de carantină. Ajută pe termen scurt cu obiectivul de slăbire, dar pe termen lung cred că mai rău îți fac.

diet culture

Evident, extrema cu uleiul o cunoaște toată lumea. Cred că suntem țara din Europa ce consumă foarte mult ulei. Eu cred că am sticle de ulei de care nu mă ating luni de zile. Mi-am dat seama că gătitul cu apă și restricția la carbohidrați m-au determinat doar să cad într-un guilt tripping și să revin tot timpul la astea două sub forme extreme. M-au făcut să mă îndepărtez de mâncarea proaspătă, de gătit, de a pune gust în ceva, să mă bucur de mâncarea aia nu doar pentru că mă ajută să slăbesc, ci pentru că e bună pentru mine.

Și cum am văzut la cineva pe TikTok, acest cooking with water mi se pare un produs al diet culture. Obsesia să arăți bine și alegi metodele triste & lipsite de orice plăcere ca să ajungi acolo. Poate părea că exagerez, dar pentru mine a făcut diferența acest detaliu mărunt.

Ce voi face?

Cred că secretul e să rămâi stabil o perioadă mai îndelungată. Nu am renunțat la 56. Dar vreau să abordez lucrurile diferit. Să păstrez acest 58 în lunile de iarnă, să mănânc cumpătat și cu gust și să am din nou o relație sănătoasă cu mâncarea. Și să reiau mișcarea frecventă. Dar ușor-ușor vreau să ajung să nu mai am vreo aversiune față de niciun aliment, să scap de diet culture. Doar să fiu în echilibru.

TV Paprika lansează: Culoare în farfurie – pe drumul vinului

TV Paprika lansează: Culoare în farfurie – pe drumul vinului

Săptămâna trecută am avut plăcerea de a participa la evenimentul de lansare a noi emisiuni TV Paprika, ce se potrivește mănușă (una de bucătărie, haha) sezonului de toamnă: Culoare în farfurie – pe drumul vinului. Producția locală, prezentată de chef Radu Dumitrescu debutează pe 10 octombrie, de la ora 21:00 și va putea fi urmărită de luni până vineri. Show-ul prezintă felul în care un vin bine ales poate îmbogăți și ridica experiența culinară. Vinul devine felul principal și abia aștept să văd noua producție. Mă așteaptă 10 episoade,fix cât un sezon al unui serial bun.

Și că tot ziceam că am fost la lansare, am surprins și câteva imagini din atmosfera de toamnă de la fața locului:

Comunicatul de presă complet:

Fiecare vin se potriveste perfect cu felul de mâncare ales și fiecare fel de mâncare ales este pus în valoare de vinul potrivit. Pământul românesc are o tradiție de mii de ani în cultivarea viței de vie, fiind în primele 5 țări din lume cu cele mai bune soiuri de vin. Fie că sunt albe aromate, rozé sau roșii, poveștile lor sunt deja în istoria locului. Trebuie doar spuse la o degustare și în compania potrivită.

Radu revine la TV Paprika invitându-i pe telespectatori să-l însoțească pe acest drum al vinului, din Drăgășani spre Dealu Mare, până spre bătrâna Dobroge. Privește  spre podgorii întinse pe dealuri încărcate de istorie și tradiție, ajungând până la malul Marii Negre. Întâlnește și crame  de tip boutique, însă savoarea și aroma vinurilor se simte până în sufletul degustătorului. Mânat de aroma strugurilor pârguiți și de tăria vinului învechit după cele mai iscusite metode, ne ademenește prin micile ecrane să descoperim împreună poveștile cramelor românești, din Drăgășani, Dealu Mare și până în Dobrogea, cum era odinioară.

În fiecare episod este alături de gazda cramei, fie că este  proprietarul, managerul sau enologul, dezvăluind pe înțelesul tuturor povestea locului, a cramei sau a podgoriei, a tradiției locale păstrate cu multă dragoste și pasiunea pentru vița de vie. 

Și, pentru că mâncarea fără vin este greu digerabilă, așa cum toate gazdele cramelor au recunoscut, Radu va găti în fiecare episod câte două rețete savuroase, pline de culoare în farfurie, ce se vor asorta perfect cu cele mai bune vinuri ale cramei respective. Acestea vor întregi peisajul pitoresc în care se află și, desigur, vor fi stârni pofta privitorului. 

Pe 10 octombrie, spectatorii care urmăresc primul episod vor putea participa la un concurs pe pagina de Facebook a postului TV Paprika (https://www.facebook.com/tvpaprikaromania). 

Chef Radu Dumitrescu a mai prezentat două emisiuni pe TV Paprika: „Culoare în farfurie”, difuzată în 2020 și „Mai multă culoare în farfurie”, difuzată în 2021. Noua producție are 10 episoade, difuzându-se de luni până vineri, de la ora 21:00.  Nu ratați luna aceasta la TV Paprika, emisiunea care vă va purta în locuri unde vinul este felul principal!

Am incercat fried chicken-ul de la Le Bab

Am incercat fried chicken-ul de la Le Bab

În ultimii 2 ani (cred?) a început un trend cu fried chicken la restaurantele cu concept gourmet, chefs și alte nebunii. Ocazie cu care am aflat și eu cum se prepară fried chicken-ul la americani: îl marinezi în lapte bătut cu mirodenii ca să fie fraged și gustos, apoi îl prăjesti în baia de ulei ca să fie crunchy. Primul fried chicken de acest fel l-am încercat la Anika Fried Chicken. Un restaurant ce și-a extins în pandemie, dacă nu mă înșel, linia de business cu acest preparat ce venea sub multe combinații de side dishes: coleslaw, waffles (!!) sos aioli, murături etc + varianta de a-l savura ca și burger sau aripioare, piept. De fiecare dată când postau pe Instagram îmi venea să plâng, puiul lor arăta extrem de bine.

Dar după aia au luat o pauză de 1 an și nu s-a mai auzit nimic de ei. Chiar eram convinsă că s-au închis de tot. Au readus puiul doar la un event și pe Facebook scrie în continuare permanently closed…dar pe Google sunt deschiși. Anyway, ca să îmi ostoiesc dorul de fried chicken am mers la Le Bab, unde l-au introdus în meniu de curând.

Cum este fried chicken-ul lor?

Nu este trecut ca fel principal, ci este aperitiv…în viața mea nu am mai văzut puiul prăjit să fie considerat aperitiv, probabil că un american ar râde de asta, dar na, restaurantul are influențe orientale, deci makes sense, nu? Nu. Ce înseamnă că e aperitiv? Înseamnă că vin 3 fâșii de strips…

…care sunt bune, nu mă înțelegeți greșit. Însă aveam așteptări foarte mari și chiar îmi doream o porție mai consistentă. Și să iau 2 porții și să dau 64 lei pe ele, no ma’am. Au fost gustoase, dar tânjeam să mănânc mai mult, porția are doar 180 grame. Ca să completez experiență mi-am luat niște cheesy tots și niște Pimientos de Padron. Foarte bună mâncarea. Chiar bună, dar puiul merita mai mult. Eu meritam mai mult.

Oricum, doar pentru că nu e chiar tipul meu preferat de fried chicken, asta nu înseamnă că nu ar trebui să nu mergeți la Le Bab. I-am mai recomandat eu aici pe blog și o să o fac de fiecare dată. Mâncarea e super bună, locația din Centrul Vechi are un view mișto, cocktail-urile sunt gustoase (da, ăsta e termenul) și personalul foarte ok.

Cred că o să mă duc să văd dacă oamenii de la Anika Fried Chicken au deschis totuși locația din Centrul Vechi și pur și simplu au nevoie să le mai actualizeze cineva conturile, să nu pară că nu mai există deloc.

Mai știți și alte locuri din București care să aibă fried chicken bun?

„POVEŞTI URBANE”, un now show culinar marca TV Paprika

„POVEŞTI URBANE”, un now show culinar marca TV Paprika

Am avut plăcerea aseară de a participa la lansarea noi emisiunii culinare marca TV Paprika, o nouă producție locală. M-am bucurat să degust din preparatele lui Robert Petrescu, câștigător al Masterchef în 2017 și cel care a inaugurat primul food truck japonez din România. Am fost surprinsă de cât de savory pot fi preparatele aparent simple, dar fiecare cu un twist aparte. Și am ghicit și ingredientul secret din ouăle umplute. Era wasabi!

Vă las cu câteva detalii din comunicatul de presă și cu recomandarea de urmări emisiunea la TV Paprika. Nu știu de voi, dar eu chiar aveam mare nevoie de inspirație la gătit, căci de câteva luni bune mănânc doar piept de pui la grătar cu salată goală.

Emisiunea prezentată de Robert Petrescu va avea premiera pe micul ecran pe 23 mai, de la ora 18:30. 

Noua producție TV Paprika este despre străzi, despre culturi, despre o reconstruire a mâncării într-un mod aproape arhitectural. Robert Petrescu va face asta prin gust, prin mirodenii de la chioșcurile indiene, prin ingrediente din cartierele chinezești, prin mâncare stradala care pleacă din Amalfi și ajunge la tarabele din Osaka.

Emisiunea „Povești urbane” are 16 episoade a câte jumătate de oră, difuzându-se de luni până vineri, iar fiecare dintre episoade este plin de arome, delicii și surprize culinare. Pe lângă acestea, fanii de pe Facebook ai TV Paprika au parte de rețete din emisiune, tot felul de alte surprize și sfaturi de gătit care vin chiar de la Robert.

Protagonistul emisiunii, în vârstă de 37 de ani, este tătic și medic stomatolog, însă pasiunea pentru arta culinară l-a dus foarte departe. A făcut primii pași în bucătărie încercând rețete de pe diverse bloguri, apoi trecând la cărți de gătit serioase din care a pregătit bucate pentru prietenii săi.

 El este cel care a inaugurat primul food truck japonez din România, iar acum va împărți rețetele sale și toate secretele culinare cu telespectatorii TV Paprika. 

Robert Petrescu aduce un suflu nou gătitului acasă, într-un stil modern și practic, îndemnând telespectatorii să se bucure de prezent: ”Nu am înțeles niciodată ce reprezintă ”timpul”, de unde vine, unde se duce și ce lasă în urma lui, Cred totuși că își lasă trecutul, dar și trecutul are limba lui și de asta sunt sigur. Aici este vorba despre ACUM! Despre străzi și mâncare într-un stil actual, extrem de urbanizat”. 

Noua producție locală TV Paprika este despre mâncarea delicioasă și ingredientele ale căror arome îți amintesc de cele mai reușite ieșiri cu prietenii, de mâncarea stradală extraordinară care se împarte mereu cu cei apropiați și te îmbie să trăiești experiența prezentului în cel mai delicios și distractiv mod posibil. ”Povești Urbane” îți reamintește de gustul adevărat al bucuriei! 

Brunch decent la Ever After

Brunch decent la Ever After

Cred că în ultimii doi ani s-a dezvoltat o pepinieră de brunch and coffee places în toate marile orașe din țară, să nu zic doar de București. La fel cum acum câțiva ani era o mare nebunie cu burgerii, acum lucrurile sunt mai așezate, iar burgerii au ajuns precum pizza, aproape mainstream. Zic aproape pentru că pe cei din generația mai veche nu îi văd să comande un burger cum comandă o pizza, de exemplu. Încă le e oarecum nefamiliar conceptul.

Dacă locuiești în București și e o zi frumoasă de duminică, cel mai probabil pleci la plimbare. Pe Calea Victoriei, Floreasca, Dorobanți, Amzei – acolo sunt focare de oameni ce ies să mănânce Croque Madame și să bea o cantitate periculoasă de cafea pentru ora 13. Așa am fost și eu astăzi, când am făcut o vizită la Ever After, acest frate al lui Gramb Bistro. La Gram Bistro am mâncat super bine, atât lunch, cât și brunch și am băut o strachină de cafea. Nu, serios, servesc cappucino într-o cană super mare. Îi zic „Cappucino The Great”. Și cred că asta a fost primul motiv pentru care mi-a plăcut de ei. De fiecare dată când mergeam undeva să beau cafea primeam o chicineață de cană.

Și la Ever After servesc același tip de cafea în cantitate mare. Cred că asta e the best thing about them. Asta și locul unde sunt poziționați. În Amzei, fix lângă Ototo și vizavi de M60. Perfect pentru mine dacă vreau să mănânc ceva, apoi să socializez cu hipsterimea din apropiere.

Ce am comandat?

Ouă Shakshuka și pancakes cu fructe și sirop de miere și lavandă. Am mâncat niște Shakshuka demențiale la viață mea, la Simbio și într-un local din Sibiu. Dar la Ever After nu. Nu mi-a plăcut singurul oul gigant din farfurie, era cam sleios. Știu că sunt multe feluri de Shakshuka, dar cea cu năut sub stratul de ou și roșii nu e preferata mea. Mi-au venit alături the tiniest bread slices, ce nu îți ajungeau nici la o măsea, darămite să întinzi în tot acel sos. Am cerut pâine extra. Din fericire, nu mi-au mai trecut-o pe bon. Și nici nu am mai terminat de mâncat, că m-am umflat repede în stomac de la năut.

Clătitele erau bune, pufoase, dar cred că un pic cam fade la gust. Ajuta siropul de miere și lavandă. Nu aș fi făcut o combinație între căpșuni și pere, însă au fost bune per total.

Cafeaua? Hm. Clar am băut cafea mai aromată în alte locuri. Și când îți vine un monstru de cană, păi, nu mai ai de ales și trebuie să o dai gata.

brunch
brunch
brunch
brunch

Cât a costat acest brunch?

O sticlă de apă la 0.75, 1 porție de ouă Shakshuka, 1 porție de pancakes și 2 cappucino au fost 104 lei. Mult, puțin? Cam în linie cu prețurile obișnuite de brunch. Mă oftic că nu am mers pe un preparat mai simplu, omletă scrambled cu feta sau roșii. Ceva cu care să nu dai greș.

Interiorul arată bine, ospătarii sunt foarte amabili și, again, este foarte bine poziționat. So give it a try, poate a fost cu nenoroc la mine.

Voi ce alte locuri de brunch mai recomandați? 

MOM, o experiență desăvârșită

MOM, o experiență desăvârșită

În decembrie am abuzat de toate petrecerile de Crăciun și dine out-urile, astfel că am ieșit în oraș într-o lună cât nu am ieșit într-un an. Mi-am depășit bugetul lunar, dar măcar a meritat toată distracția, căci am descoperit niște locuri foarte mișto. Printre ele se numără și MOM, un restaurant cu un meniu fusion între bucătăria italiană, cea franţuzească şi cea americană.

Am citit un pic despre acest loc și nu întâmplător se numește MOM – deși eu îl pronunțam în așa manieră încât nici nu mă gândeam la semnificația sa evidentă – mama, dar se pare că asta e. Așa cum este prezentat în acest interviu, este un restaurant menit să celebreze energia feminină. Recunosc că nu am făcut asocierea asta în mintea mea nici la fața locului. Dacă e să mă gândesc la mama, cu siguranță nu mi-ar fi făcut de mâncare ceea ce se vede în poza de mai jos. Mai degrabă aș fi „gătit” eu asta, într-o vacanță la Mangalia, când aveam 7 ani și mergeam la plajă.

Să revenim. Decorul „arid” și minimalist e foarte welcoming, restaurantul are un spațiu mic, dar intim, cu scopul de bring that family together. Staff-ul este politicos, atent și timpul de așteptare e destul scurt. Sau poate trece repede la prima vizită, când faci 35554 poze pentru Instagram, și te zgâiești la open kitchen-ul lor. Meniul e compus în mare parte din preparate uzuale (burger, lasagna etc), cu un mix surprinzător de ingrediente, unele mai sofisticate, la care nu m-ar fi dus capul să fac o astfel de reinterpretare: butter and cinnamon oven baked apple confiture, prosecco & vanilla cream, cranberry sauce, caramelized phyllo pastry, thyme and pistachio.

Cum a fost la MOM?

Divin. Desăvârșit. Incredibil. Și nu vorbesc doar de plating și de combinațiile fistichii, ci și de GUST! Mie, de exemplu, îmi displac foarte mult stafidele și rahatul turcesc. Dar dacă MOM lansează mâine un desert cu astea 2 ingrediente sunt șanse mari nu doar să îmi placă, ci chiar să devină preferatul meu. Da, atât de buni sunt oamenii ăștia la ceea ce fac.

Dar ce ne-am comandat de am fost așa impresionați?

Am fost 3 oameni și doi dintre noi au mâncat același burger, iar eu mi-am luat o lasagna, prezentată astfel:

MILLE-FEUILLE LASAGNA. Fresh cinquepalmi lasagna pastă, slow cooked bolognese sauce, fior di latte, blanched baby spinach, parmigiano reggiano, fennel infused tomato sauce, topped with burrata and basil oil.

Pretențios tare, dar a fost cea mai bună lasagna din viața mea, cum nu am mâncat nici în Italia. În fine, comparația nu e 100% fair, că în Italia nu m-am dus la corespondentul lui MOM ca să mănânc lasagna. Am mâncat și eu într-un restaurant lângă o stație murdară de metrou din Roma. În orice caz, a fost absolut delicioasă. Și mai mult de atât, m-am săturat.

Cum a fost BURGERUL DE LA MOM?

MOM’S BURGER. Homemade buttery brioche bun, 100% black angus chuck roll patty, wild mushroom coffee, green salsa, gochujang spicy sauce, double fried french fries with dehydrated prosciutto, yeast flakes and parsley

Ahh, fix cum îl făcea mama în zilele reci de iarnă când ne strângeam lângă sobă. Și ăsta cred că tot cel mai bun burger din viața mea a fost. Chifla primește nota 11/10, a fost moale, ușor dulce, pufoasă. Ce mi s-a părut că diferențiază burgerul acesta de oricare a fost sosul de green salsa, foarte fresh și bold, dar fără să acapareze restul ingredientelor. Combinația era foarte echilibrată, cât să poți distinge fiecare ingredient în parte. Americans could never.

MOM
MOM

Și ne-a plăcut așa mult primul fel de mâncare, încât ne-am comandat și un desert livrat tocmai din rai. Numit EDEN, cum altfel: 

butter and cinnamon oven baked apple confiture, prosecco & vanilla creăm, cranberry sauce, caramelized phyllo pastry, thyme and pistachio.

Crema aia de vanilie cu prosecco este minunată și a încheiat perfect toată experiența.

MOM

Preț?

E scumpuț, dar nu strigător la cer. Burgerul a fost 52 și lasagna la fel. Desertul a fost 32 lei. Oricum, e cel mai bun raport calitate-preț pe care l-am întâlnit la un restaurant. În calitate de om zgârcit, vă spun sincer că nu m-a durut sufletul când am dat cu cardul. Va recomand să îi urmăriți pe Instagram, ador estetica profilului lor și dacă veți cauta acest hashtag o să vedeți exact ce au în meniu: #mombucharestmenu

Deci, da, mergeți la MOM neapărat. 

Ce restaurant mi-a plăcut în Iași

Ce restaurant mi-a plăcut în Iași

Înainte să plec într-un city break la Iași, am întrebat pe Facebook pentru recomandări de restaurante / locuri mișto ce nu trebuie să le ratez. Am bifat o parte din toate sugestiile primite, cât a permis programul, desigur. 🙂 Și deși am primit multe recomandări pe bază de mâncare, ce mi-a plăcut cel mai mult este unul care nu se afla în recomandarea nimănui. Ha. 😀 Poate pentru că avea un meniu predominant vegan și vegetarian?

Bindu este un bistro amplasat chiar lângă Mitropolie și e un loc destul de neconvențional pentru acea zonă, if you ask me. Mi-a plăcut mult și descrierea lor de pe Instagram: Bindu îți merge la suflet și te cheamă înapoi îndată ce ai plecat. Aproape spiritual. Da, ne-a mers la suflet și ne-am întors imediat a doua zi să îl încercăm iar. Asta deși eu sunt genul care merge one time într-un loc ca să aibă timp să exploreze și altele. Dar nu s-a putut, căci ne-am îndrăgostit iremediabil de locul ăsta la care am ajuns întâmplător. Voiam doar să ne tragem sufletul după o zi de drum lung, trezit la 5:30 și plimbat prin Palatul Culturii.

Și inițial am zis că ne luăm doar un pahar de vin. Un vin alb demisec și un vin roșu. Strunga Winery. Ex-ce-lent. Dar cu vinul ăsta bun ni s-a făcut și poftă de mâncare. Prietenul meu (mare fan carne) și-a comandat un platou cu legume, compus din: hummus aromatizat cu suc proaspăt din ghimbir, salată de vinete cu Tahini, fasole roșie bătută aromatizată cu chimion, toate numai bune de întins pe o lipie proaspăt coaptă. Dacă ajungeți vreodată pe acolo, vă rog frumos să va comandați acest platou. Fasolea roșie cu chimion avea și ceapă prăjită deasupra. A fost super gustoasă. Eu mi-am comandat, însă, ceva ce ne-a schimbat complet viețile și motivul pentru că ne-am și întors: ciuperci pleurotus gătite pane, pesmet, semințe coapte de în, pătrunjel verde, cubulețe de roșii proaspete, servite cu sos din iaurt și usturoi proaspăt.

Ciupercile alea au fost de vis, super crocante și delicioase. Le-am mâncat și a două oară și am luat și la pachet. Am mai comandat și un burger vegan cu proteină din mazăre. A fost bun. Porțiile au fost mari, prețurile mici. Platoul de legume a fost 25 lei, ciupercile la fel. Am mai luat eu o supă crema de legume coapte și a fost 15 lei. Paharul de vin era 10 lei. Super accesibil și ospătarii erau super amabili și de treabă. Clar îl văd ca pe un loc mai de hipsteri, dar partea bună este că și livrează ceea ce promite.

Ce alte locuri am mai încercat în Iași și ne-au plăcut?

  1. Restaurant Panoramic de la Hotel Unirea: aici am fost și cazați și la restaurant ne-am bucurat de o priveliște superbă asupra orașului, atât ziua, cât și noaptea. Am mâncat o friptură de ton minunată și am băut cel mai bun Ice Tea de mango pe anul ăsta.
  2. City View: deschis recent, am mers acolo împreună cu niște prieteni, la apus. Priveliștea e superbă de pe deal. E un pic cam în afara orașului, dar merită să mergeți acolo. Am mâncat pește cod cu piure de rădăcinoase și am băut vreo 2 pahare de Strunga. Recomand să faceți rezervare în prealabil ca să prindeți cel mai bun loc.
  3. Beer Zone: aviz băutorilor înrăiți de bere. Meniul lor este un pdf de scroll never ending la soiuri de bere de care nici nu am auzit vreodată. Foarte bun, recomandăm!

Îmi pare rău, în schimb, că nu era deschis la Toujours. Mai mulți oameni mi l-au recomandat, eram foarte excited să îl încercăm și deși noi am ajuns în intervalul lor de program, nu era nimeni acolo. Poate data viitoare.

Promit că revin și cu un articol dedicat pentru ce am făcut în Iași.

Imagini de la Bindu

Cum mai merge cu meal prepping-ul

Cum mai merge cu meal prepping-ul

Dacă își amintește cineva, acum câteva luni am scris despre cum am incept de una singură un program de meal prepping. Aveam deja experiență programului de nutrititie pe care îl începusem cu un an înainte și, deși, atunci nu îmi pregăteam neapărat mâncare cât pentru o săptămână, principiul era oarecum același. Anume de a avea control asupra alimentației mele. M-am documentat mai în detaliu despre cum pot pune mai bine în aplicare conceptul de meal prepping, m-am dotat cu recipiente din sticlă și am început să țin săptămânal un jurnal de idei de rețete.

În momentul de față am cam 6 luni de program, dar cu o serie de pauze – justificate de plecările în concedii, citybreaks and so on. Dar pot spune oricum că pentru mine dă rezultate și e de mare ajutor să îl urmez, întrucât am un program foarte încărcat la muncă și, în lipsa meal prepping-ului, cad în 2 capcane:

  1. Mănânc prostii și le mănânc pe repede înainte.
  2. Nu mănânc deloc pentru că nu am timp să pregătesc ceva care să nu intre în cele descrise la punctul 1

Și pe lângă orice monitorizare de calorii, dietă și așa mai departe, faptul că pregătesc mâncarea pentru 5 zile de lucru, mă ajută să mănânc și eu ceva mai decent când am zile super pline. Dar hai să vă spun și ce lucruri am realizat în toată perioada asta:

Duminica e cea mai bună zi pentru gătit

Duminică pe la ora 5 – 6 mă apuc să gătesc tot ce am de mâncat în săptămâna respectivă. E un proces pe care încerc să -l limitez la maximum 2 ore ca și durată. Și îmi place foarte mult, mi se pare relaxant. Mai greu să gătești când sunt 40 de grade afară, dar în ultimele dăți temperatura a fost suportabilă. Pe mine gătitul mă deconectează și fiindcă sunt foarte hands-on (al propriu și la figurat), atunci nu mai pierd vremea cu scroll pe FB sau Tik-Tok. Nu mă gândesc la ce am de făcut în ziua x sau ce task-uri mă așteaptă la muncă. Gătesc și atât. E foarte nice.

Mersul la piață este o rutină sănătoasă

În fiecare sâmbătă dimineață merg cu lista de ingrediente pe care trebuie să le cumpăr pentru meal prep. Nu înainte să mă opresc la 5togo pentru o cafea pe care o savurez în timp ce mă plimb prin piață. De multe ori cumpăr mai multe lucruri decât am preconizat, dar nu se poate altfel. Găsesc tot felul de fructe și legume proaspete, ouă, brânză, zacuscă, ardei iuți, pate de casă etc etc. Nu mă pot abține să nu încerc ceva nou. Am scris despre ce îmi place când merg la piață, aici.

Recipientele de sticlă sunt viață

Cred că poți ține în ele un preparat chiar și mai mult de o săptămână. Desigur, depinde și ce tipul preparatului. Eu mi le-am luat din Auchan și am dat cam vreo 20 lei pe fiecare. Își fac treaba excelent, nu ies mirosuri, nu se strică mâncarea. Însă! Neapărat preparatele trebuie ținute în recipientele de sticlă la frigider!

Să ții un jurnal de rețete este greu

Nu tot timpul am inspirație și nu orice se poate face la fel de rapid. Vă las și vouă o serie de idei de preparate pe care le-am tot gătit și eu, s-au făcut rapid și au rezistat. Vă mai recomand și să vă uitați pe Tik Tok, sunt mulți creatori de conținut ce gătesc super bine și în maximum 1 minut ai o rețetă clară de ce să faci și cum.

  • Șnițele cu cartofi copți la cuptor și salată de varză cu mărar
  • Paste cu ciuperci pleurotus și sos de roșii
  • Chifteluțe de pește / legume cu salată verde ca și garnitură
  • Wrap cu hummus, cartofi, morcovi și dovlecel
  • Pește la cuptor cu legume (de orice fel)
  • Ardei umpluți cu orez fiert și ciuperci
  • Somon la grătar cu zucchini și salată verde
  • Conopidă la cuptor cu sos arăbesc și sos de iaurt
  • Noodles cu legume și pui
  • Pizza
  • Salată de vinete
  • Orez mexican cu legume
  • Friptură de pui la grătar cu legume / piure de broccoli și mazăre
  • Pui cu legume la cuptor
  • Dovlecei prăjiți cu sos de Tzatziki

etc.

Șiiii….acum pentru the final learning. Ce o să vă spun mai jos mi se pare că anulează orice demers al meu de pro-meal prepping :)))) But oh well, măcar sunt sinceră:

Mâncarea proaspătă e cea mai bună!

Da, oricâte recipiente s-ar inventa pe lumea asta să păstrezi mâncarea mâncabilă mai multe zile, nimic nu poate întrece un preparat cald, pregătit proaspăt. Asta e, cumva îți asumi. Nu zic că nu mai poți mânca niște chiftele după 4 zile (doar știm că mamele noastre ne puneau să mâncăm aproape același lucru zi de zi), însă oricând aș ceda prânzul de meal prep în favoarea aceluiași preparat, dar pregătit atunci!