Categorie: Ce mancam azi?

Am mancat la Nikos Greek Taverna

Am mancat la Nikos Greek Taverna

Mai auzisem de locul ăsta, dar nu am avut vreo curiozitate să îl încerc chiar dacă mâncarea grecească este una dintre preferatele mele. De fapt, cred că este pe locul 2 după cea italienească. Sau locul întâi, încă nu m-am decis. Ideea este că mâncarea grecească am savurat-o mai mult în Grecia, iar în țară am evitat să merg în locuri cu specific grecesc de teamă să nu-mi strice amintirile frumoase pe care le am cu această bucătărie. Momentan, nimic nu poate depăși ce am mâncat în Timișoara, la restaurantul Kos, cred că este de departe cel mai autentic restaurant grecesc de la noi.

Duminica trecută aveam poftă mare de ceva gustos și ușor, căci tocmai încheiasem o sesiune extreeem de relaxantă de yoga. Dacă sunteți stresați, vă apasă problemele, pisicile voastre sunt nefericite, atunci vă recomand o sesiune de yoga cu Adelina (puteti merge la Elite Gym sambata la ora 20 sau duminica la 11:30). Și nu zic asta doar pentru că e prietena mea, dar she does wonders with your body! Așa, după 1 oră și 30 min de relaxat chakrele, m-a luat foamea și am găsit în zonă, aproape de Piața Alba Iulia, un Nikos Greek Taverna. Nu am apucat să văd interiorul, am stat pe terasă, pentru că era atât de frumoasă și caldă vremea.

Ne-am comandat brânză la cuptor (Buiurdi), cartofi cu brânză, măsline coapte, o salată grecească foarte mare și lipie caldă. Mmm, eram absolut hămesită, iar la final eram sătulă.

Brânza la cuptor a fost chiar bună, deși un pic cam sărată, măslinele coapte au fost o surpriză plăcută și lipia a fost divină. Mă gândesc un pic cu jind la prânzul ăsta. Am auzit că dovleceii sunt, de asemenea, foarte foarte buni aici. Toate cele de mai sus împreună cu un espresso au costat aproximativ 90 lei, deci cred că este un preț corect, mai ales pentru un restaurant cu specific.

A fost bun, m-aș mai întoarce, doar o singură problemă am avut. Servirea nesimțită. Chelnerii păreau că ne servesc cu scârbă și tot ce voiau era să scape odată și de clienții ăștia, să se termine ziua. Nu îi blamez, probabil că aveau lipsă de personal și nu făceau față, dar măcar prefă-te că nu sunt o pacoste pentru tine. Pentru că fix asta a fost senzația cât am stat acolo. Nu mai zic de momentul când am vrut să facem un split de bon, fiecare să plătească partea lui cu cardul. Nu aveau răbdare să asculte ce le ceream, înțelegeau altceva și erau iritați că ei nu au timp de așa ceva. Au avut timp, iar când au venit cu POS-ul și ne uitam pe bon, m-au pus pe mine să fac calculele cât trebuie să plătească fiecare. Wtf! Apoi tot ei probabil au fost revoltați că nu primesc bacșiș. Da, nu las absolut deloc bacșiș dacă sunt tratată așa.

În fine, mai e și un alt Nikos Greek Taverna unde servirea nu e așa proastă? Sau mai bine să caut un grecesc bun cap-coadă? Aștept recomandări în comentarii. 😀

Unde am mâncat în Copenhaga

Unde am mâncat în Copenhaga

Când merg în vacanțe un lucru pentru care mă entuziasmez foarte tare este mâncarea. Cred că au fost puține dăți în care să nu mă bucur de ceva delicios după o zi întreagă de plimbat. Și nu sunt genul care să ia mâncare de la supermarket și să o mănânce în camera de hotel. Nu că ar fi ceva rău cu cei care fac asta, sunt sigură că o fac doar din rațiuni de buget, însă vacanțele sunt pentru mine ocazia perfectă să mănânc în oraș, căci în țară nu o fac prea des. Ok, dacă citiți acest blog o să credeți că vorbesc prostii, dar sunt rare momentele când ies la un restaurant. Și nici nu comand mâncare acasă. Like never.

Copenhaga e acel oraș foarte scump unde te gândești că vei mânca doar de la supermarket, nu? Dar ce faci dacă e ora prânzului, afară sunt minus grade și mai și plouă? Nu ai încotro, trebuie să intri undeva, poate nu neapărat pentru mâncare, dar să-ți tragi sufletul și să te încălzești un pic măcar.

Vă prezint mai jos lista locurilor în care am mâncat, în ordine aleatorie. Nu pot spune că au fost prețuri imposibile așa cum credeam că vor fi, dar nici mici. Oricum, ideea e că nu am murit de foame.

1. Restaurant Vita

Era frig, era seară și eram super obosite după un zbor la 7 dimineața, iar pe Trip Advisor nu găseam nimic care să ne convingă. Așa că am intrat în acest restaurant, care zeci de ani a fost o farmacie (înființată in 1870). Era un piculeț cam fancy, dar serveau fish and chips la un preț ok. Ne-am luat toate același lucru și un Carlsberg.  Un cuplu asiatic care stătea în spatele nostru și ajunsese la 10 minute după noi, a stat o veșnicie să se decidă ce să comande. Noi terminasem de mâncat și ei d-abia se apucau să comande. Au stat foarte mult să calculeze cea mai bună opțiune, dacă își iau felul x și-l împart, atunci ies mai ieftin, dar stai, că el nu vrea ”x” lucru, ci ”y”.

Chelnerii au fost foarte politicoși cu noi, iar unul dintre ei, un domn respectabil, era român.

Cât am cheltuit: 186 DKK / 25 euro / 118 lei

Copenhaga

2. Fabro

Ce am observat în Copenhaga este că locurile mai accesibile pentru mâncat sunt foarte înghesuite, spațiul este mic. Mna, chiriile or fi mari. Așa este și acest locșor cu italian vibe în care am nimerit, norocul nostru a fost că am găsit una dintre cele 3 mese libere. Am mâncat niște bruschete și paste absolut delicioase aici. Prietena mea Diana încă se gândește cu drag la pastele astea.

Cât am cheltuit: ~120 DKK / 16 euro / 76 lei

3. Thai Asia 

Mirosea a prăjeală când am intrat, una plăcută, ce-i drept. Am mâncat pentru prima oară în viața mea Pad Thai și a fost delicios. Chelnerița avea o engleză de nu înțelegeai nimic. În astfel de situații eu aplic metoda „smile and wave”. Poate ne descurcăm prin limbajul trupului. Berea a fost foarte scumpă aici, dar mâncarea vine în porții gigantice, ca la orice asiatic care se respectă.

Cât m-a costat: 144 DKK / 19 euro / 95 lei

*menționez că pentru prânz îmi alocasem o medie de 25 euro. 

4. Frenchy

Nu prea am găsit așa multe locuri nice de brunch și breakfast pe cât ne așteptam. Oare pentru ei nu e așa important micul dejun? Nu de asta ai nevoie pentru rețeta daneză a fericirii? Dar Frenchy a fost nice, un loc cozy, cu elemente french, plasat în subsolul unei clădiri. Am mâncat un mic dejun sățios și foarte bun. Cam scump, ce-i drept, pentru o masă de dimineață. Cred că asta a fost singura ocazie în care mi-am depășit suma stabilită per masă. Pentru mic-dejun aveam alocați 15 euro.

Cât am cheltuit: 135 DKK / 18 euro / 90 lei

5. Next Door Cafe

Un alt loc delicios pentru mic dejun, chiar mai avantajos ca și preț. Arată ca un mic tattoo shop, iar chelnerul părea american. Ei zic că pregătesc pâinea în casă și că au multe lucruri homemade. Eu mi-am luat monstruozitatea delicioasă de mai jos împreună cu un Capuccino gigantic.

Fetele și-au luat clătite și am citit (plus că au confirmat și ele) că blueberry pancakes sunt the shit. Neapărat să vă comandați asta dacă ajungeți pe acolo.

Cât am cheltuit: 90 DKK / 12 euro / 59 lei

6. Wagamama

Un modern asian food chain. A fost o experiență cam impersonală, chelnerița care ne-a întâmpinat nu a fost așa drăguță, iar mâncarea destul de basic și scumpă, if you ask me. Partea bună este că aici am descoperit o combinație absolut delicioasă de Pak Choi cu usturoi călit în sos de soia. Wow, trebuie să îmi fac asta acasă căci a fost prea bun.

Cât am cheltuit: ~90 DKK / 12 euro / 57 lei

7. Sporvejen Byens Burger Bar

Acesta este un restaurant compus dintr-un fost tramvai. Da, ai citit corect. Practic, mănânci într-un vagon. Atunci am realizat că, de fapt, orașul nu are deloc tramvaie, au fost interzise de primar in 1972 fiind înlocuite cu metroul. Am venit aici pentru că aveam poftă de burgeri, dar sunt foarte basic, nu au nimic wow. Porția e mare, în schimb, a fost greu de terminat. Merită pentru decor.

Cât am cheltuit: ~120 DKK / 16 euro / 76 lei

8. Gasoline Grill

Ok, asta s-ar putea sa fie cel mai vânat restaurant de noi. Ne-am chinuit sa ajungem la el prin frig, crezând că este în exterior și d-abia așteptam să încercăm burgerii lor. De ce? Păi, în afara faptului că sunt recomandați de toată lumea, au apărut într-un top internațional ca fiind cei mai buni din Copenhaga. Sau chiar Danemarca. Nu mai am articolul respectiv ca să-l linkuiesc, dar am auzit numai de bine despre el. Păcat că nu i-am putut încerca. Nu sunt un restaurant per se, se apropie mai mult de fast food ca și locație, destul de mică și ea. Așa că în toate dățile când am dat peste Gasoline Grill fie era o tonetă și trebuia să mănânci afară, în frig, fie era prea mic spațiul și nu aveai loc, fie era închis (în cadrul unui fost mini food market). Deci ghinion pentru noi, dar mergeți voi și să-mi spuneți și mie cum a fost. Am văzut că burgerii încep de la un preț de 75 de coroane daneze.

9. Long Feng

S-ar putea ca ăsta să fie cel mai comunist restaurant asiatic pe care l-am văzut până acum. Era absolut pustiu, am fost singurii clienți cât am stat acolo. Mâncarea a fost bună și accesibilă ca preț, aveau niște meniuri dedicate și îți puteai alege așa ca să ieși mai ieftin. Eu mi-am ales un meniu vietnamez (parcă).  Toaleta era cel mai mic loc din Univers în care puteai să faci pipi, o adevărată experiență.

Cât am cheltuit: 116 DKK / 15 euro / 76 lei

10. Torvehallen food market

M-am bucurat de food market-uri în Dublin, Madrid și Barcelona și am fost chiar curioasă să văd ”piața” din Copenhaga. În exterior puteai cumpăra fructe, legume și flori de tot felul. În interior aveai multe standuri cu mâncare, evident. Am bălit peste tot și deși nu mi-am luat nimic de mâncare, am pozat tot și toate. Ok, mint, mi-am luat o limonadă de soc cu afine, ghimbir și mentă. A fost plăcută la gust, la fel de plăcut era și tipul de la care cumpărat-o. Mmm, blond cu ochii albaștri.

Peste tot am plătit exclusiv cu cardul și poți face un shared bill, fiecare să plătească partea lui. Bacșișul nu e mandatory, în unele locuri îl poți lăsa separat, într-un recipient dedicat. În altele, cum ar fi la acel restaurant woo, POS-ul te întreba dacă vrei să lași bacșiș. Cam incomod să răspunzi cu „nu” în timp ce chelnerița ține POS-ul.

Sunt curioasă, ăsta e primul meu articol dedicat mâncărurilor din vacanțe. V-ar plăcea să continui? Aștept comentariile voastre. 😀

Am mâncat la Mamizza…

Am mâncat la Mamizza…

…și a fost demențial de bună pizza! Ha, și cu rimă! A fost una dintre situațiile acelea foarte rare, când mergi cu niște așteptări uriașe și chiar îți sunt îndeplinite. Mamizza este un restaurant deschis de câteva luni, pe strada Tunari, în apropiere de metrou Ștefan cel Mare și face parte din grupul Kane & Camionetta. La Kane nu am ajuns încă, dar vizita din weekend m-a convins că trebuie să ajung să degust și meniul acela.

Mamizza are un vibe super fain, decorul e un mix de industrial cu tradițional, dar foarte modern totodată. Deși ar putea părea super hipster-ish și casual, ca orice loc în care se servește pizza, Mamizza e un pic diferit. Nu vreau să zic că e formal, nu chiar până într-acolo, dar chelnerii sunt îmbrăcați în uniforme și servirea ușor protocolară îți dă impresia că se ia foarte în serios acest preparat (pizza), pe care noi de multe ori îl asociem cu acel lucru super rapid de făcut, de mâncat doar ca să țină de foame. Și asta îmi amintește de o memă:

Și la Mamizza nu e cazul, pizza e treabă serioasă și asta se simte în gustul ei. Meniul este foarte variat, ai o mulțime de opțiuni, iar pizzele apar în 2 categorii: Neonapoletana și napoletana. Din ce am observat, cele din prima categorie au avut ingrediente mai fistichii și combinații mai puțin neobișnuite. Ce mi s-a mai părut interesant este că aveau nume de fete sau de orașe din Italia. Probabil că rețetele care poartă nume de orașe sunt, de fapt, rețete originare din zonele respective.  În meniu mai ai și paste sau salate, plus desert, cum ar fi tiramisu.

pizza
pizza

pizza

Mâncarea

Am început cu niște pahare de vin și 1 prosecco și am zis să comandăm mai întâi un aperitiv, scria în capul listei că sunt pentru ”sharing”. Ok, hai să luam așa. Ne-am comandat niște mozarella prăjită cu un sos de roșii foarte bun, pesemne că era de casă. Gustos, nu zic nu, dar cam lame să servești 3 bile într-un recipient în care evident ar încăpea mai multe. Plus, acum dacă mă gândesc mai bine, pentru că era ”sharing” și noi eram 3 fete la masă, e doar o coincidență că am primit 3 bile? Au costat 20 lei, dar mai bine mă lipseam. Restul aperitivelor erau 30 și un pic sau spre 40, probabil singurele variante pe care ar fi meritat să dai banii.

pizza

Nesatisfăcute și ușor confuze cu acest aperitiv, ne-am întâmpinat cu bucurie pizzele. Eu mi-am luat o pizza Cetara (o comună din provincia Salerno, regiunea Campania) care avea drept descriere „pomodori giallti, fior di latte, burrata, anchois, busuioc proaspăt) și arăta astfel:

pizza

Am ales cu greu din toate pizzele pentru că voiam ceva nou, dar totodată ceva safe. Sunt un pic tradiționalistă la capitolul pizza, îmi place să merg mereu la sigur, pentru că e un preparat așa bun, nu vreau să-l ”stric” cu combinații ciudate, precum pui sau porumb sau ananas. Doar din întâmplare am descoperit că adooor pizza cu anghinare și cea mai bună de acest fel este la Animaletto. La Mamizza nu aveau nimic cu anghinare, din păcate. Dar am riscat acum și a meritat, căci pizza din poza de mai sus a fost absolut demențială și nu mă așteptam să-mi placă, mai ales cu tot sosul acela de lapte.

S-a mai comandat la masa noastră și pizza cu Guacamole și Salame. Din nou, nu credeam că o să-mi placă vreodată să mănânc pastă de avocado pe pizza, dar iată-mă astăzi aici. Am evoluat ca individ, la fel și papilele mele gustative. Și cred că Mamizza e genul de loc care poate să convingă orice tradiționalist în gândire (care mănâncă pe repeat Quatro Stagioni) că o pizza tradițională, rețetă napoletană este fix ce trebuie.

pizza

pizza

Animaletto are pizza bună, dar la Mamizza e nivelul următor. Oricum, tot voi merge și la Animaletto, fiind singurii la care am găsit anghinare în rețeta lor de Capriciosa.

Servirea

Am ajuns la ora prânzului, sâmbăta, imediat după începerea programului: 12:00 – 15:30. Apoi se ia o scurtă pauză de 3 ore, iar la 18:30 restaurantul se redeschide până la ora 23. Și în intervalul acela de prânz este foarte full, iar rezervările se fac doar pentru grupuri de 8 persoane. Deci dacă veniți pe la ora 13:30 s-ar putea să găsiți mai greu o masă liberă. Și chiar dacă era plin, chelnerii s-au mișcat foarte rapid și erau foarte politicoși.

Merită pizza?

Da, de 3 ori DA.

Fructe de mare la Mesogios Primăverii

Fructe de mare la Mesogios Primăverii

Nu știu cum sunteți voi, dar oricâte restaurante aș vedea în feed-ul de Facebook / Instagram, când sunt pusă în situația reală, on the spot, să numesc unul la care să merg, în 99% cazuri nu am nicio idee. Poate pentru că văd atâtea opțiuni zilnic încât creierul meu nu mai poate să stocheze nicio informație. Sau o stochează așa bine încât în momentele importante ”the file can not be found”.  Situația mea devine și mai dificilă atunci când trebuie să ies în oraș cu familia mea. Câți membri, atâtea gusturi și preferințe.  Am mers odată la un restaurant coreean cu ai mei, sora mea (care e mare fan cultură asiatică) și prietenul meu. Dintre toți, doar eu și soră-mea ne-am bucurat cu adevărat de experiență. Pentru restul prezenți la masă să spunem că a fost o experiență cam prea…nișată.

Și acum câteva săptămâni, eram afară în parcarea de la clubul BOA și cu 10% baterie încercam să găsesc un restaurant mișto cu mâncare bună care să satisfacă și gusturile mele de ”vreau să pun poze pe Instagram” versus gusturile de ”vreau o ceafă de porc la grătar” ale lui tata. Așa am da peste Mesogios Food Primăverii, care se afla și în zonă. Ah, motivul random pentru care eram în parcare la BOA era că sor-mea avea balul de clasa a 9-a și am complotat mișelește să mergem într-un loc fără ea cât timp o așteptam să plece din club.

Să revenim. Mesogios Primăverii nu înseamnă ”ceafă la grătar”, dar un pește bun categoric poți să mănânci aici.  Nu e surpriză ce standard de calitate are (și prețuri!) dat fiind zona în care este amplasat. Casele și mașinile de pe strada Heleșteului (o locație pentru un restaurant de seafood) te făceau să te simți că ești într-o suburbie din străinătate. De altfel, și restaurantul arată foarte bine, e o combinație de high class cu family business restaurant, fiind amplasat în clădirea în care a locuit scriitorul și jurnalistul Zaharia Stancu în ultimii săi ani de viață.

Au fructe de mare proaspete, te uiți în meniu, îți alegi preparatul sau te poți uita direct la ce urmează să-ți fie cină și să alegi așa:

Noi am început cu un aperitiv: salată de icre Tarama (12 lei) la care am primit un coș plin de pâine caldă. Obișnuită să mănânc icre doar din comerț și, în general, d-alea care costă 2 lei cutia, vă dați seama ce încântare de papile gustative au fost acestea, nu?

La felul doi eu mi-am luat un somon la cuptor în crustă de ierburi aromate (39 lei), care a venit surprinzător de….gol. Pentru o garnitură de salată a trebuit să comand separat și dacă am reținut bine un bol cu frunze m-a costat vreo 17 lei.  Dar somonul a fost chiar delicios, de regulă prefer să îl mănânc la grătar, dar ăsta a fost chiar perfect.

Prietenul meu și-a luat paste cu fructe de mare și erau atâââââââât de bune. Am fost foarte aproape să mi le comand și eu, dar am zis să nu avem amândoi același fel, doar o să gustăm unul de la altul, nu? Scoicile erau gigantice și cărnoase, iar pastele erau pregătite în casă, drept urmare porția costa vreo 49 lei. Noroc că era consistentă.

Mama și-a luat vreo 200 de grame de scoici verzi gătite în sos de vin alb și cu sos de lămâie. Foarte, foarte bune, dar cred că trebuia să-și ia vreo 300 grame (16 lei / 100 g) ca să se sature bine de tot. Scoicile mai mult înotau în sos pe care l-am mâncat apoi cu pâinea caldă, o combinație bună.

Tata a făcut, în schimb, o alegere excelentă, deși el e mai ghinionist la încercat lucruri noi. De regulă nu îi plac. Și-a comandat acum un ton roșu la grătar, în crustă de susan negru, servit cu piure de cartofi și trufe (49 lei). Diviiiiin de bun și foarte sățios și nu credeam că poate să-mi placă atât de mult piureul cu trufe. Dacă ajungeți la Mesogios, neapărat să-i dați o șansă acestui preparat, nu o să vă dezamăgească. Adică nu l-a dezamăgit pe omul care ar mânca o halcă de carne de porc oricând.

Am completat toată experiența culinară cu un vin alb românesc, din Moldova, era 90 lei sticla. L-am băut cu plăcere și mi-a dat o amețeală plăcută, fără să am dureri de cap, cum mi se mai întâmplă cu altele. Nu mai știu cum se numea, dar chelnerul va ști ce să vă recomande.

Atenție la prețuri, multe dintre opțiuni sunt cotate la gramaj, altele au și preț fix, deci s-ar putea să vă încurce un pic. Pe scurt, a fost o experiență chiar faină, localul are o atmosferă intimă, cu oaspeți de calitate, mâncarea e foarte bună. E genul de loc unde ieși cu iubitul/iubita să sărbătoriți vreo aniversare sau să să vă anunțați părinții că vă căsătoriți. Sau că așteptați un copil. Sau să cunoască cele 2 perechi de cuscrii. Mă iertați, sunt sigură că nu este doar genul ăsta de restaurant, dar am avut și o companie care să mă influențeze.

Mic dejun la PAPILA

Mic dejun la PAPILA

Inainte de sfarsitul de an mi-am propus ca in 2019 sa vizitez mai multe locuri de brunch & breakfast din Bucuresti. Nu doar pentru ca imi ofera content de blog, dar si pentru ca am dezvoltat o pasiune pentru preparatele de dimineata: oua Benedict, Shakshuka, omleta etc. La mine acasa, in unele zile, masa de dimineata poate fi una destul de trista: gem cu unt  pe paine. Asa ca profit de orice ocazie in care savurez ceva diferit.

Am descoperit PAPILA pe Instagram (unde altundeva, pana la urma?) si le-am propus prietenelor mele (Cami si Diana) sa mergem acolo dupa al nostru sleepover. De altfel, cu ele am tot incercat locuri de mic dejun, dupa incursiunea de anul trecut in Timisoara, unde am mancat la cel mai bun loc de breakfast din oras (Neata Omellete Bistro). Nu stiu daca apoi am mai descoperit vreun loc care sa-l intreaca pe acela.

In fine, ne-am trezit nu chiar asa de dimineata cum imi doream, pentru ca PAPILA se deschide abia la ora 10.  O ora cam tarzie pentru un loc care serveste cafea si mic-dejun, daca ma intrebati pe mine. Daca ma trezesc de dimineata si nu mananc in 20 minute, ma iau niste dureri de stomac destul de inconfortabile. Cu disconfortul asta am ajuns la fata locului, noi fiind primii clienti. Rectific, noi si un cuplu de batranei turisti pe care nu ma asteptam sa ii vad acolo. Voi vedeti vreodata turisti in Bucuresti? In fine, locul e perfect pentru o poza de Instagram, unde o sa arate minunat acel 70’s vibe cu cateva filtre adaugate. Poti savura o cafea si sa citesti The New Yorker sau ultimul numar din DOR.

PAPILA

PAPILA

PAPILA

Papila

Papila

Meniul cuprinde si preparate de pranz, ai sandwich-uri, salate, supe etc.  Doar ca in intervalul de mic dejun ce dureaza doar 1 ora (wtf) in timpul saptamanii si 2 in weekend, nu poti comanda decat ce e in sectiunea de mai jos.

PAPILA

Eu am mers pe varianta Avocadou cu New York Pastramy, iar Cami si-a luat Oua dansante (scramble). Toate preparatele sunt servite cu paine cu maia si cred ca incep sa ma indragostesc de soiul asta, caci e atat de gustoasa! Comanda a venit relativ repede, iar mai intai ni s-au servit, desigur, cafelele. Si aici a fost o treaba care m-a deranjat teribil. Cafeaua mea era rece. Eu nu beau cafea rece, ice latte sau alte nebunii d-astea. Cafeaua trebuie sa fie calda. Imi venea sa le zic sa o incalzeasca la microunde, solutia mea cand mi se raceste cafeaua pentru ca am uitat sa o beau. Dar nu cred ca aveau si nici nu am vrut sa fac o scena din asta. Probabil au turnat lapte mult prea rece si mixul a rezultat asa.

Apoi, a venit mancarea, care a fost chiar buna, nu ca ma asteptam la altceva. Va zic, acea paine cu maia e delicioasa. Portiile sunt ok ca si marime, dar mi-ar fi placut un pic mai mari, caci e cea mai importanta masa a zilei. Ok, poate alte domnisoare se vor satura. Si eu m-am saturat. Aproape.  Ah, si nu le-a iesit oul posat, a fost doar un ou fiert.

PAPILA

PAPILA

PAPILA merita o vizita, mai ales ca experientele mele negative au fost doar un ghinion personal, cel putin asa sper. E intr-o zona centrala, in apropiere de Rosetti si accepta si woofers!

PAPILA

Pizza-tarta de casa

Pizza-tarta de casa

Întrebați-mă care este diferența între o pizza și o tartă și nu o să pot spune exact. Ah, ba pot. Pe o tartă pui fructe (multe și care nu sunt neapărat ananas) și întinzi un strat generos de cremă. Iar pe pizza întinzi un strat gros de sos de roșii (preferabil făcut de mama sau bunica) și presari cu mozzarella din plin.

Probabil vă întrebați de ce fac exercițiul ăsta ciudat de imaginație. Păi, pentru că odată am încercat să urmăresc o rețetă de tartă cu roșii, pesto și anghinare (deci am evoluat de la fructe) și a ieșit fix o pizza. Dar în rețetă scria că e o tartă! Și recent am încercat să fac o pizza folosind niște aluat din Lidl și nu mi-a ieșit un rotund perfect. Plus, nu am reușit să întind aluatul suficient de mult astfel încât să obțin cât mai mult din formă, așa că am avut una foarte mică. O tartă.

Scopul era fac niște poze pentru portofoliu, așa că am făcut-o pe repede înainte, având grijă doar să arate bine and that was it. Da, nu tot ce arată bine pe Internet se mănâncă. Dar din greșeală am făcut o pizza / tartă  care a fost chiar gustoasă, conform prietenului meu, aka ”șefu’ la pizza”.

Ingrediente:

  • sos de roșii din Lild (~1.50 lei)
  • Mozzarella rasă, tot din Lidl (6 lei)
  • Roșii cherry din Lidl (3.99 lei)
  • Pătrunjel (0.99 lei)

Nu avem busuioc de data asta, mergem pe varianta la fel de gustoasă, dar mai puțin parfumată, pătrunjelul. Se ține la cuptor vreo 10 minute, cred. Întâi am băgat pizza doar cu mozzarella deasupra, fără roșii. Am vrut să se pătrundă un pic brânza în aluat. Apoi am scos pizza și am adăugat roșiile care s-au înmuiat ușor până spre final. S-a scos pentru poze, apoi s-a mâncat rapid:

pizza

pizza

Și vreau să mulțumesc TV Paprika pentru cadoul minunat pe care mi l-au trimis: o piatră pentru copt pizza. Nu am mai făcut una până acum, deci dacă aveți sfaturi pentru mine, let me know. Voi raporta la datorie gustul ei versus procedeul obișnuit, de copt în tavă:

pizza

Cina la Palatul Stirbey

Cina la Palatul Stirbey

Am mers pe domeniul Știrbey de mai multe ori în viața asta, în mare parte datorită Summer Well și de fiecare dată îmi doream să descopăr interiorul acelui palat minunat, dar desigur nu putea fi deschis pentru 10.000 de oameni ce soseau la festival.  L-am descoperit în sfârșit aseară, la invitația TV Paprika și Antonio Passarelli care și-a lansat noul meniu în compania prietenilor apropiați și a prietenilor din presă și online.

Antonio ne-a pregătit un meniu excelent, poate nu inspirat de dinastia boierilor, dar cu siguranță la fel de îndulestător.  Patru preparate, unul mai delicios ca altul:

Meniul:

cina

terină de foie gras cu chutney de mere și sos de zmeură

cina

file de lup de mare cu vinete confiate

cina

bourguignonne de vită pe tagliatelle cu aromă de trufe și aspic de portocale

cina

frișcă cu sambuca și cremă de zabaione

Preferatul meu fost felul doi, combinația de pește cu salata de rucola e mereu câștigătoare pentru mine. Vânăta a fost ușor înțepătoare la gust, dar a acompaniat perfect restul aromelor. La desert pot să spun că eram extraordinar de plină și doar am gustat puțin, dar era delicios. Pe cât pot spune eu asta, că nu sunt fană deserturi.

D-abia după ce am primit lista preparatelor de la cina, mi-am dat seama ce denumiri lungi au acestea.  Și poate vă sună pretențios, dar Antonio era lipsit de pretenții când vorbea despre acesta: „meniul a fost extrem de greu de făcut, pentru că nu puteam să fac o bucătărie italiană, nici una românească, așa cum era când am venit eu (mici, cocoșei și mai știu eu ce) și atunci ne-am gândit ce ar mânca un boier nobil de suflet – atenție, nu de bani, de suflet! Un altfel de meniu”.

De altfel, ne-a povestit despre cum se prepară sosul bechamel, ne-a provocat să ghicim ingredientele secrete din preparatele de mai sus și ne-a spus câteva cuvinte despre colaborarea sa cu TV Paprika: ”Alături de TV Paprika am trăit experiențele cele mai frumoase din viața mea! Emisiunea cu bunicuțele, în care călătoream în toată România și găteam cu ele, mi-a rămas la inimă: ce am putut să învăț, ce gusturi am putut să găsesc în România… incredibil! Se mănâncă și cu ochii, sunt de acord, dar eu sunt adeptul bucătăriei ca acasă la mama. Poate că mâncarea ei nu era cea mai frumoasă, cea mai spectaculoasă, dar avea un gust care te dădea pe spate”.

În final…

Palatul Știrbey arată minunat și am văzut că au și un program pregătit pentru Revelion, unde va găti chiar Antonio. Așa că dacă aveți în plan să vă petreceți noaptea dintre ani într-un  mod memorabil, puteți să mergeți acolo. Eu o să mai rămân să suspin cu gândul la acele preparate delicioase. Cum încă mai suspin după primul meu risotto, preparat chiar de Antonio. 🙂

cina

Restaurant de ”tiristi” pe Trip Advisor

Restaurant de ”tiristi” pe Trip Advisor

În București îmi place să mănânc în locuri care au un decor aparte, puțin hipster-ish, cu un meniu mișto și oameni mișto. Și așa au, evident, un grad ridicat de a ajunge pe Instagramul meu, în stories. Dar uneori de atâtea fandoseală mi se ia, așa că fac apel la natura mea de meltean și merg și eu să mănânc în locuri fără ifose, fără decoruri, unde chelnerii încă se mai îmbracă la cămașă albă (pe dedesubt maiou) și pantaloni negri. Unul dintre aceste locuri poartă numele de ”La Nuci”, căci în grădina sa se regăsesc copaci din această familie.  E la mama-naibii în Afumați și nu știi să te oprești decât dacă pui ca destinație pe Waze.  Deci vi-l recomand dacă aveți mașină.

Inițial era și încă mai e, dar nu doar atât, un restaurant pentru tiriștii care trebuiau să se oprească și să mănânce ceva bun și rapid. Culmea că acel ceva bun e foarte bun și incredibil de diversificat. Nu are o nișă, servesc de la ciorbă de văcuță până la tacos și culmea că reușesc să le facă pe amândouă foarte bune.  La prima mea vizită acolo, în 2015, am mâncat un carpaccio demențial și o brânză picantă făcută la tigaie ca-n Grecia.  Mi-a plăcut și m-am tot reîntors pentru mâncare. Atmosfera poate fi un down-side uneori, în sensul în care mai prinzi seri cu muzică live de petrecere sau populară și tăntici și moși care fac hore. Dar dacă îți e foame suficient de mult, poți să devii surd și orb la ce e în jurul tău.

La ultima mea vizită, acum câteva săptămâni, am descoperit că acum aveau și certificat de excelență pe Trip Advisor. Bravo lor. 😀  Îl cam merită, căci de data asta mi-am luat și niște hamsii cu sos de usturoi de am simțit că mor de plăcere.  Limonada de ananas a fost foarte, foarte bună.  Pe partea cealaltă a mesei era prietenul meu care și-a luat o ciorbă rădăuțeană, apoi niște jumări cu mămăliguță. Foarte românească masa noastră și super delicioasă.

La nuci

La nuci

Prețurile sunt chiar decente pentru câte opțiuni ai în meniu. Toată treaba ne-a costat pe amândoi 70 lei.  Și am prins un apus frumos printre ramurile de nuc și nici nu a fost muzică live:

La nuci

Dacă aveți mașină sau dacă lucrați pe tir, merită o oprire La Nuci.  Ba nu, merită mai multe opriri.

Ca la mama acasa cu Patrizia Paglieri

Ca la mama acasa cu Patrizia Paglieri

Am fost prezentă în seara asta la un eveniment foarte fain. Dincolo că mă reîntâlneam cu prieteni dragi și mă bucuram de pasiunea vieții mele, mâncarea, am cunoscut-o pe Patrizia Paglieri. Nu are nevoie de introducere, o știți de la Masterchef. Am avut ocazia acum vreo 3 ani să mănânc la restaurantul unde era chef (Fior di Latte) și totul mi s-a părut excepțional. Acum am putut să o văd și în persoană și pot spune că e foarte exuberantă, zâmbitoare, drăguță și aproape „jenată” că i se acorda atâta atenție. Dar e normal, că doar e gazda noii emisiuni de la TV Paprika care se lansează luni.

Da, noua emisiune se numește „Ca la mama acasă” și pe care o veți putea urmări în fiecare luni, de la ora 21. Patrizia va găti o serie de rețete fusion, adică o combinație intre bucătăriile italiană, românească și internațională. Mai mult, va folosi ingrediente simple, accesibile tuturor (de la busuioc, ciuperci de pădure, până la zmeură sau mălai).

Ce mi se pare foarte fain este că îl va avea invitat special pe fiul ei de 22 ani, Francesco. Mama, promit că o să învăț să gătesc așa bine cât să avem și noi emisiunea noastră cândva. 😀

patrizia paglieri

În plus, am o mică surpriză pentru voi. Am primit în exclusivitate 2 dintre rețetele ce vor apărea în episoadele emisiunii. Ca să le savurați fix când vă uitați la emisiune.

Rețetele din emisiune

Avem așa, în primul episod, o rețetă tradițională cu un touch foarte modern: Millefeuille de mămăligă, cu fondue de raclette și bacon

Ca și ingrediente, aveți nevoie de:

• mălai

• 1 lingură de unt

• 200 g bacon

• 200 g cașcaval

• 1 ceapă

• 1 salată

• sare

Și se prepară astfel:

Se fierbe mămăliga la foc mic, se adaugă sarea și untul, apoi se lasă la răcit. Se taie felii și se adaugă peste fiecare felie câte o bucată de cașcaval, o felie rotundă și subțire de ceapă și o fâșie de bacon, până se obțin 3 straturi suprapuse. Se pune millefeuille-ul într-un vas termorezistent și se lasă la cuptor 25 de minute, la 210o C, sau până preparatul devine auriu și se topește cașcavalul. Se servește cu salată verde.

 

Mai rezistați la o rețetă sau nu mai puteți de poftă? Avem într-un alt episod ton în crustă de nuci, cu cremă de pere și mascarpone.

Ingrediente:

• 400 g ton

• 150 g nuci

• 100 g mascarpone

• 1 lingură de unt

• 1 borcan de compot de pere

• scorțișoară

• 1 lingură de unt

• coniac

• sare

Preparare:

Nucile se mărunțesc cu un sucitor, într-o pungă, sau folosind un aparat special. Se dă carnea de ton prin nuci și se prăjește într-o tigaie, cu untul. Se călește câteva minute pe fiecare parte, apoi se flambează folosind coniac. Pentru crema de pere, se omogenizează perele din compot și se amestecă bine cu scorțișoara, brânza mascarpone și un praf de sare. Se servește alături de ton.

O minunăție de arome! Vă recomand să vă uitați la emisiune în fiecare luni, la ora 21!

Sesiune de gatit la miezul noptii

Sesiune de gatit la miezul noptii

Sunt zile în care sunt o fată foarte leneșă, când nu sunt în stare nici să întind niște brânză pe pâine, iar în alte zile sunt extraordinar de harnică, de nici nu ai văzut așa ceva. Edenia mi-a trimis recent o surpriză faină, am primit din partea lor un pui de 1.5 kg, puiul fiind crescut 81 de zile la o fermă din Franța. Și am zis că musai trebuie să mă apuc să gătesc un pui întreg (pentru prima oară) după o zi la birou, când sunt mega obosită. Dar entuziasmul meu era prea mare, chiar dacă era 8 seara și eu doar aliniam ingredientele pe masă.

Am căutat și rețete, dar în final am ales să-l gătesc după chipul și asemănarea mea. Pardon, după gustul meu, asta voiam să zic. Prietenul meu era entuziasmat că mănâncă ceva deosebit la cină, dar i-am zis că mai are de așteptat și că oricum trebuie să facem poze înainte de toate. Mă gândesc întâi la cititorii mei, hehe. 🙂 Ca și reteță, am mers cu o variantă safe ca să nu stric bunătate de pui, anume l-am umplut și înconjurat cu legume și am făcut un sos  fantastic de smântână cu busuioc, ghimbir și un pic de curry.

Ingrediente

  • 1 ardei roșu gras
  • 2 morcovi
  • busuioc
  • ghimbir
  • 6-7 ciuperci
  • 2 dovlecei
  • ceapă verde
  • usturoi
  • unt
  • condiment pentru pui
  • smântână lichidă

Morcovii i-am călit în tigaie pentru că voiam să fie un pic mai moi atunci când îi bag la cuptor. Restul de legume le-am tocat cubulețe (mai puțin ciupercile) și apoi le-am îndesat în pui. Desigur, rămâi cu o cantitate generoasă, așa că ce a mai rămas am adăugat în tavă, alături de ciuperci.  Am topit o bucată de unt la microunde și am adăugat condimente și niște busuioc. Cu acest amestec am uns puiul și legumele, astfel să nu se ardă în cuptor și să mă asigur că rămâne fraged. Periodic trebuie scos puiul din cuptor pentru a fi uns, cam o dată la 25 minute, aș zice.

pui întreg

pui întreg

pui întreg

pui întreg

pui întreg

pui întreg

pui întreg

Totul a ajuns la cuptor, apoi m-am apucat de sosul de smântână. Ăsta e foarte simplu, se pune smântâna lichidă în tigaie, se presară niște curry împreună cu usturoi (pisat), busuioc și puțin ghimbir și se lasă vreo 15 minute la foc mic. Iese o nebunie. Pe acesta l-am adăugat în tavă, peste legume și pui când era spre final. Ah, să nu uit, puiul a stat la cuptor aproximativ 2 ore.  La final, am avut energia și să mai spăl vase, deși eram absolut ruptă de oboseală!

Câteva detalii despre Poulet jaune Fermier d’Auvergne: crescut lent, în cel puțin 81 de zile într-o fermă din Franța, cu alimentație 100% vegetală, fără administrare de antibiotice. Are certificare Label Rouge, puiul de acest fel crește în aer liber, în zone cu iarbă și copaci.

Cred că e o rețetă perfectă pentru ocazii speciale, de invitat socrii la masă și rudele să vadă că te descurci în viață, deci știi să gătești un pui întreg delicios.