Acum 2 săptămâni am împlinit 5 ani de când mi-am făcut blog. Inițial aveam un blog pe wordpress, theshellseekers se numea ca URL și pe blog vedeai scris ”Au Revoir Simone” – care e numele unei trupe ce-mi plăcea în liceu.  Destul de evident că-mi plăcea mai mult pentru nume decât pentru muzică, dar nu contează.  Era o vraiște din blogul meu și nu avea niciun sens, d-abia începusem și facultatea și încă mai aveam o mentalitate de liceu tumblristă.  Apropo, dacă vreți să vedeți ce cont de Tumblr aveam, care culmea, tot theshellseekers se numea. Jeez.

În fine, am rezumat tot ce am  avut de zis în postarea de mai jos:

După ce mi-am pierdut blogul vechi, mi-am zis că e șansa mea să scriu fix despre ce îmi place. Mâncare și călătorii. Doar că nu e atât de simplu, nu zic mă așteptam să fie așa, doar, mna, constat.  E greu să cresc de la zero, first of all și e greu să crești nișat, nu mai pot să scriu despre orice.  Am porniri să scriu și despre alte lucruri din viața mea, așa cum o făceam până nu demult.

Uneori, sunt invitată la evenimente ce depășesc expertiza blogului, adică sunt despre alte chestiuni decât mâncarea și plimbatul. În cazurile astea am 2 variante: fie scriu pe Facebook ce am avut de zis despre x loc, fie reușesc să găsesc o conexiune cu unul dintre cele 2 subiecte ale acestui blog.  Mna, vreau să împac și capra și varza.

Scriu mai des acum decât altădată, dar  necesită și  mai mult efort de inspirație  și  timp de execuție. Pentru că nu mai scriu despre orice, trebuie să mă gândesc ce pot face.  Adică: ce mănânc, unde mănânc, unde să mă plimb etc. Și chestiunile astea necesită oportunități, mereu trebuie să fac ceva și mereu trebuie să investesc bani ca să pot face acele lucruri. Hai să zicem că articolul ăsta e free of charge, nu a trebuit să plătesc nimic ca să-l scriu (poate doar curent și internet), dar în rest,  trebuie să ies din casă. Dacă nu pentru o plimbare, atunci pentru mers la supermarket.

Și ce zic eu mai sus e  la modul super light, căci eu nu sunt food/travel blogger în toată regula. Nici nu-mi permit ca timp și job. Admir și respect foarte mult oamenii care-și dedică energia și banii pentru asta, e o muncă titanică în spate.  Chiar și rețetele alea de ”gata în 15 minute” necesită vreo 2 ore de executat și fotografiat, retușat și publicat.

Nu-mi plâng de milă, cum ziceam și în status, sunt mai fericită acum, însă voiam să spun și eu ce am pe suflet. Ah, și să mai public ceva care nu necesită bani. :))

Glumesc.