Arhive conac - Simona Mocanu

3 locuri abandonate pe care aș vrea să le explorez

By simona | 23 ianuarie 2023 | Comments 6 comments

Îmi e tare dor să explorez locuri abandonate, dar în ultimul an am avut tot mai puțin timp pentru asta. Să fac research, să planific când, cum și unde plecăm. Să aflu dacă sunt accesibile astfel cât să nu batem drumul degeaba. Vreau să revin la obiceiul meu de a găsi aceste locuri ascunse, însă cu siguranță nu mai pot fi escapade de o zi. Am cam epuizat zona Ilfov, Prahova și Giurgiu. Știu niște locuri superbe în care trebuie să ajung, dar sunt la mare depărtare. Cred că o să ne băgăm la un road trip prin țară pentru ele.

Până atunci aș vrea să arunc o dorință în univers să pot explora totuși niște locuri foarte aproape de casă. În momentul de față sunt inaccesibile, întrucât sunt proprietăți private sau păzite. Sper doar că asta va însemna reabilitarea lor și apoi să fie redeschise publicului. În toate locurile menționate mai jos am fost în multiple ocazii, sperând de fiecare dată că o să pot vedea ceva mai mult decât un gard.

Conacul Oteteleșanu

Într-o zi mohorâtă de februarie, acum 3 ani, am făcut un drum cu mașina special pentru acest conac. Am rămas doar cu o plimbare la final, conacul fiind închis și accesul interzis. Nu prea înțelegeam cum, văzusem poze din interior publicate recent. Arăta foarte impunător și sobru, îmi imaginăm că interiorul său este distrus și golit de orice mobilă și decorațiune. Avea ferestrele și ușile complet acoperite. Probabil ca să nu se fure și mai mult. Da, în România se poate fura și nimicul din conacele abandonate.

Conacul se află în Grădinari, județul Giurgiu și a fost construit în 1895, în stilul neoclasic. A aparținut familiei Oteteleșeanu și era folosit ca și proprietate de vacanță, membrii familiei își petreceau verile pe domeniul acesta. Nu știu ce gânduri are noul proprietar, dar sper că îi va păstra grandoarea și il va aduce din nou la viață. Cred că poate fi un loc de cazare inedit, iar domeniul să fie transformat într-o locație turistică premium. Este și foarte aproape de București, deci ar putea fi un loc de weekend getaway și o experiență inedită și pentru turiștii ce vin să viziteze capitala.

Palatul Ghica din Căciulați

Alt loc foarte aproape de București, în comuna Moara Vlăsiei. Îl primesc și eu în continuare ca sugestie de explorat și documentat pentru blog, însă domeniul este păzit și nu îl poți accesa. Locul este, de fapt, un ansamblu istoric, fiind catalogat ca și monument istoric în 1945, de către Regele Mihai. Ansamblul este format din palat, biserică, parc și capelă.

De altfel, palatul aparține Academiei Române și din 1982 administratorul este Nicolae Călin Pantazi, fiul unui deținut politic din perioada comunistă. Lipsa de fonduri a adus acest domeniu într-o stare de degradare. Uneori locul este folosit ca și platou de filmare sau spațiu de evenimente, dar probabil că se întâmplă lucrul asta cu anumite limitări. Pentru că multe zone din acest ansamblu au nevoie de restaurare.

Însă pe cât de frumoasă e arhitectura sa neoclasică, plus amplasarea lângă lac, înconjurat de verdeață, pe atât de dubioasă este istoria sa. În primul rând, circulă câteva legende cum că într-una din camerele palatului ar fi fost ucisă o femeie de iubitul ei după ce acesta ar fi aflat că îl înșela. Altă legendă spune că există tunele subterane care leagă palatul de biserică de celelalte locuri administrative de pe domeniu. În al doilea rând, în 1983 s-au descoperit acolo sute de schelete îngropate. După mai multe ipoteze, se pare că acești oameni ar fi fost victime ale comunismului.

Institutul Tutunului Băneasa

Sau Institutul de Chimie Alimentara. Descoperit de mine din întâmplare când mergeam spre casă cu trotineta. Era închis cu lacăt, cum altfel. Pentru că nu m-am uitat la suficiente filme să învăț cum să descui fără chei, am rămas doar cu uitatul prin crăpătura ușii. Holul și scara ce duceau spre etajele superioare arătau impresionant. Un fotoliu stingher si amărât stătea în mijloc și erau cateva cărți vechi aruncate în jurul lui. Deși în continuare mi-aș dori să intru înăuntru să fac poze, mă consolez că altcineva a reușit să îl exploreze și a și documentat acest lucru aici.

Conacul Matac din Valea Călugărească

By simona | 20 aprilie 2021 | Comments 6 comments

Conacul mi se pare că este într-o stare excelentă și nu cred că lucrările de reabilitare ar fi prea dificile sau imposibile din punct de vedere financiar. Am crezut realmente că am ajuns la o pensiune ce avea porțile închise pentru că mai erau necesare câteva reparații. Ce-i drept, nu am putut vedea si interiorul, pentru că era închis cu lacătul (și mai bine că era așa), dar am putut vedea parterul printr-un colț de geam spart si părea ca nu este atât de gravă situația. Dar nu mă pronunț 100%, pentru că nu știu sigur ce probleme ascunde.

Aici s-au filmat scene pentru câteva filme românești pe care nu le-am vizionat, dar poate cu ocazia asta o să le văd și eu: “Colierul de turcoaze” și “Secretul lui Bachus”. Ba mai mult, la acest conac au fost invitați la o degustare de vinuri în perioada comunistă chiar Fidel Castro și Richard Nixon.

Iar câteva cupluri și-au făcut ședința foto de nuntă acolo.

Arată superb și deși nu se compară nivelul de distrugere cu alte conace vizitate de mine, tot pot spune că este o ruină. Abandonat să fie cuprins de negura timpului. Am devenit și poetică. Dar serios vorbind, conacul este o bijuterie ce are un potențial enorm, fiind într-o zonă viticolă, situat în zona “Drumul Vinului”. Reabilitat, Conacul Matac din Valea Călugărească ar putea atrage foarte mulți turiști.

Conacul Matac din Valea Călugărească – origini și prezent

Conacul Matac a fost construit între anii 1901-1903, pe moșia Cantacuzino din Valea Călugărească, județul Prahova. Proprietarul conacului a fost Barbu Matac, un înalt funcţionar de la Căile Ferate Române.

Am găsit mai multe informații despre încercările de salvare a acestui conac:

În prezent clădirea se află în inventarul Ministerului Finanţelor şi în administrarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie de la Valea Călugărească. În anul 2011 s-a încercat un parteneriat între Consiliul Județean Prahova, Primăria Valea Călugărească și Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație din Valea Călugărească în vederea restaurării conacului și a introducerii lui în circuitul turistic, pe „Drumul Vinului”.

Inițiativa era bună dat fiind că vechiul conac boieresc face parte din patrimoniul naţional, este localizat într-o zonă viticolă reprezentativă pentru viticultura judeţului Prahova și, în plus, ar fi devenit o atracție pentru turiștii amatori de degustări de vinuri.

Sursă informații.

Ion Marin, directorul ICDVV Valea Călugărească: “Din 2002, institutul nu a mai primit niciun leu de la bugetul de stat. Statul este proprietar, noi suntem doar administratorii, nu putem face credite, nu putem folosi instrumente de plata care le folosesc alte societăți, nu putem concesiona, nu putem nimic, decât să funcționăm la limita.”

Problema este una birocratică, ca întotdeauna. Se vrea, dar nu se poate. Mare păcat.

Iată și câteva imagini cu Conacul Matac din Valea Călugărească

Conacul Goleștilor din Ștefănești

By simona | 31 mai 2019 | Comments 0 Comment

Dacă sunteți cititori noi pe blogul meu, să știți că eu îmi fac un obicei din a vizita conace și clădiri abandonate (sau nu) și puteți citi despre câteva din aceste descoperiri. Cum ar fi Conacul Brâncoveanu din Breaza, Mânăstirea din Chiajna sau Conacul Marghiloman din Hagiești. Încerc să găsesc locuri frumoase cât mai aproape de București ca să pot pleca în excursii rapide, de o zi, ce nu necesită buget financiar foarte mare. De ceva vreme plănuiam să merg într-un anumit orășel să văd un conac, dar până la el am descoperit Conacul Goleștilor și am zis să poposesc aici deocamdată, urmând ca acel loc să-l vizitez cu altă ocazie. Nu vă zic momentan ce orășel, o să fie surpriză. 🙂

Sâmbăta trecută, după un mic dejun foarte copios la IKEA ce a devenit tradiție înainte de orice road trip pentru mine și prietenul meu, am purces la drum. Conacul Golești este la doar 1 oră și 20 minute de București, deci a fost perfect ca și timp pentru o excursie de o zi, fără să fie nevoie să ne trezim cu noaptea în cap. Și pe traseul ăsta nu e nici aglomerat.

Conacul Goleştilor a fost construit în anul 1640, de Stroe Leurdeanu, fiind singura construcţie laică medievală fortificată din ţară. Conacul avea ziduri înalte de cărămidă și tunuri în turnurile de apărare, dat fiind faptul că vremurile de atunci erau primejdioase și era considerat o inovație arhitecturală în zona muntenească.

Dinicu Golescu a înființat aici „Şcoala slobodă obştească”, prin care oferea copiilor săraci din împrejurimi şansa să înveţe alături de cei bogaţi. Cărțile școlare erau gratuite şi, pentru prima dată, erau acceptate şi fetele, alături de băieţi. Aceasta a fost prima şcoală modernă din mediul rural cu predare în limba română în perioada 1826 – 1830. Tot în acest conac Tudor Vladimirescu și -a petrecut ultimele zile, între 18 şi 21 mai 1821, înainte de a fi ucis în drumul să spre Târgoviște.

Curtea conacului este superbă, iar clădirea este atât de frumoasă încât cred că am pozat-o de cel puțin de 4 sau 5 ori doar din același unghi. Am vizitat și interiorul, însă nu puteai face poze cu aparatul. Conacul a fost restaurant în anii 2015 – 2016 cu fonduri europene.

Intrarea costă 7 lei și include și vizita la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii.

Conacul Brâncoveanu din Breaza

By simona | 30 septembrie 2018 | Comments 7 comments

Eram în drum spre Transbucegi, iar Breaza era doar ocolul pe care Waze ni-l sugerase ca să mai evităm aglomerația de pe Valea Prahovei. Primul care mi-a atras atenția a fost parcul, cu același nume, ce era plin de copii care se jucau. Apoi a apărut o clădire mare, somptuoasă și, din păcate, în paragină. Imediat am vrut să aflu ce e acel loc.

L-am presat pe prietenul meu să întoarcă și să ne ducem la conac. Drumul nostru trebuia să fi altul, să urcăm pe poteci și stânci (am făcut și asta apoi), dar mai important pentru mine era să descopăr acel conac. Am povestit aici un pic despre fascinația mea cu clădirile abandonate. Un lucru pe care mi-l doresc nu e doar să vizitez cât mai multe, dar să și intru în ele. Desigur, multe fiind în prag de colaps, în 90% din cazuri nu poți intra pentru că e periculos sau proprietarul nu își dorește vizitatori, chiar dacă ei vizitează ruine.

În orice caz, ne-am oprit pentru, ce credeam eu, o scurtă inspecție a clădirii. Geamuri sparte, bucăți lipsă din acoperiș, fațadă în curs de prăbușire. Am căutat pe Google, era Conacul Brâncoveanu-Bibescu, care anul trecut a fost aproape de a fi demolat pentru a se construi un supermarket în locul său. A fost ridicat în secolul 17-lea și inițial i-a aparținut lui Toma Cantacuzino (de altfel, conacul mai este cunoscut sub acest nume, iar ”Brâncoveanu” este mai mult pentru localnici), apoi lui Gheorghe Bibescu, domnitor al Țării Românești. În perioada comunistă, a fost naționalizat și i s-a atribuit o nouă funcție: a devenit spital de tuberculoză. Ulterior, a devenit Hotelul Parc și a suportat modificări la nivel de structură astfel încât să acomodeze cerințele unui hotel. În anii 90 a fost cumpărat de un străin care apoi a pierdut conacul în urma unor procese cu moștenitorii familiei Cantacuzino.

L-am pozat în exterior din toate unghiurile posibile. M-am dus la intrare și am încercat să văd prin geam ce e înăuntru. Am văzut în capătul holului o scară frumoasă ce ducea la etaj și o fereastră uriașă (cu geamuri mai mult sparte) prin care intra lumina și crea o aură foarte mișto interiorului. Am suspinat ușor și, fără să-mi dau seama că mă sprijinisem de ușă, am zis cu voce tare ”ah, ce mi-ar plăcea să pot intra”. Fix, dar fix în momentul ăla, ușa s-a deschis. În primul rând, nu îmi venea să cred că am norocul ăsta. În al doilea rând, wow, asta e magie neagră, vreun spirit rătăcit stă pe aici și eu urmează să fiu subiect de film horror. În al treilea rând, cum de locul ăsta nu e păzit și închis cu lacătul?!

Interiorul era mai rău decât mă așteptam. O cameră avea podeaua complet prăbușită. O alta era plină cu toate gunoaiele posibile. Vântul șuiera peste tot, podeaua scârțâia și mirosea a vechi, a mucegai, a gunoi. Posibil că era și rahat învechit pe acolo, cine știe. Într-un mic hol, era o lustră care atârna cu tot cu fir din tavan și părea că e gata să cadă oricând. La etaj, singurul mobilier găsit era un dulap trântit în mijlocul drumului. Probabil cineva s-a chinuit să-l fure dintr-un dormitor și a capitulat la jumătatea drumului, lăsându-l vai de el. În altă cameră erau zeci de caiete și hârtii de pe vremea comunismului cu chitanțe și alte lucruri mărunte.

În tot timpul ăsta am stat cu teama că o să vină cineva după noi să ne dea o amendă, căci suntem pe proprietate privată. Deja mă pregăteam psihologic și financiar să o achit. O altă temere a fost că o să pice ceva pe mine, la cât de șubred era totul. Categoric nu aș spune să mergeți și voi acolo.

Acum, conacul aparține unei proprietăți juridice care nu are nici cel mai mic interes de a restaura clădirea. Nu este nici măcar un paznic acolo și, cum ziceam, ușa este deschisă. Lucru care m-a bucurat și întristat, deopotrivă. Eu, om civilizat, voi intra să fac câteva poze, dar alții intră să lase prezervative folosite și să fure din puținul care se mai află acolo.

Etichetă: conac