Etichetă: conac

Conacul Goleștilor din Ștefănești

Conacul Goleștilor din Ștefănești

Dacă sunteți cititori noi pe blogul meu, să știți că eu îmi fac un obicei din a vizita conace și clădiri abandonate (sau nu) și puteți citi despre câteva din aceste descoperiri. Cum ar fi Conacul Brâncoveanu din Breaza, Mânăstirea din Chiajna sau Conacul Marghiloman din Hagiești. Încerc să găsesc locuri frumoase cât mai aproape de București ca să pot pleca în excursii rapide, de o zi, ce nu necesită buget financiar foarte mare. De ceva vreme plănuiam să merg într-un anumit orășel să văd un conac, dar până la el am descoperit Conacul Goleștilor și am zis să poposesc aici deocamdată, urmând ca acel loc să-l vizitez cu altă ocazie. Nu vă zic momentan ce orășel, o să fie surpriză. 🙂

Sâmbăta trecută, după un mic dejun foarte copios la IKEA ce a devenit tradiție înainte de orice road trip pentru mine și prietenul meu, am purces la drum. Conacul Golești este la doar 1 oră și 20 minute de București, deci a fost perfect ca și timp pentru o excursie de o zi, fără să fie nevoie să ne trezim cu noaptea în cap. Și pe traseul ăsta nu e nici aglomerat.

Conacul Goleştilor a fost construit în anul 1640, de Stroe Leurdeanu, fiind singura construcţie laică medievală fortificată din ţară. Conacul avea ziduri înalte de cărămidă și tunuri în turnurile de apărare, dat fiind faptul că vremurile de atunci erau primejdioase și era considerat o inovație arhitecturală în zona muntenească.

Dinicu Golescu a înființat aici „Şcoala slobodă obştească”, prin care oferea copiilor săraci din împrejurimi şansa să înveţe alături de cei bogaţi. Cărțile școlare erau gratuite şi, pentru prima dată, erau acceptate şi fetele, alături de băieţi. Aceasta a fost prima şcoală modernă din mediul rural cu predare în limba română în perioada 1826 – 1830. Tot în acest conac Tudor Vladimirescu și -a petrecut ultimele zile, între 18 şi 21 mai 1821, înainte de a fi ucis în drumul să spre Târgoviște.

Curtea conacului este superbă, iar clădirea este atât de frumoasă încât cred că am pozat-o de cel puțin de 4 sau 5 ori doar din același unghi. Am vizitat și interiorul, însă nu puteai face poze cu aparatul. Conacul a fost restaurant în anii 2015 – 2016 cu fonduri europene.

Intrarea costă 7 lei și include și vizita la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii.

Conacul Brâncoveanu din Breaza

Conacul Brâncoveanu din Breaza

Eram în drum spre Transbucegi, iar Breaza era doar ocolul pe care Waze ni-l sugerase ca să mai evităm aglomerația de pe Valea Prahovei.  Primul care mi-a atras atenția a fost parcul, cu același nume, ce era plin de copii care se jucau. Apoi a apărut o clădire mare, somptuoasă și, din păcate, în paragină. Imediat am vrut să aflu ce e acel loc.

L-am presat pe prietenul meu să întoarcă și să ne ducem la conac. Drumul nostru trebuia să fi altul, să urcăm pe poteci și stânci (am făcut și asta apoi), dar mai important pentru mine era să descopăr acel conac. Am povestit aici un pic despre fascinația mea cu clădirile abandonate. Un lucru pe care mi-l doresc nu e doar să vizitez cât mai multe, dar să și intru în ele. Desigur, multe fiind în prag de colaps, în 90% din cazuri nu poți intra pentru că e periculos sau proprietarul nu își dorește vizitatori, chiar dacă ei vizitează ruine.

În orice caz, ne-am oprit pentru, ce credeam eu, o scurtă inspecție a clădirii. Geamuri sparte, bucăți lipsă din acoperiș, fațadă în curs de prăbușire. Am căutat pe Google, era Conacul Brâncoveanu-Bibescu, care anul trecut a fost aproape de a fi demolat pentru a se construi un supermarket în locul său. A fost ridicat în secolul 17-lea și inițial i-a aparținut lui Toma Cantacuzino (de altfel, conacul mai este cunoscut sub acest nume, iar ”Brâncoveanu” este mai mult pentru localnici), apoi lui Gheorghe Bibescu, domnitor al Țării Românești.  În perioada comunistă, a fost naționalizat și i s-a atribuit o nouă funcție: a devenit spital de tuberculoză. Ulterior, a devenit Hotelul Parc și a suportat modificări la nivel de structură astfel încât să acomodeze cerințele unui hotel. În anii 90 a fost cumpărat de un străin care apoi a pierdut conacul în urma unor procese cu moștenitorii familiei Cantacuzino.

L-am pozat în exterior din toate unghiurile posibile. M-am dus la intrare și am încercat să văd prin geam ce e înăuntru. Am văzut în capătul holului o scară frumoasă ce ducea la etaj și o fereastră uriașă (cu geamuri mai mult sparte) prin care intra lumina și crea o aură foarte mișto interiorului. Am suspinat ușor și, fără să-mi dau seama că mă sprijinisem de ușă, am zis cu voce tare ”ah, ce mi-ar plăcea să pot intra”.   Fix, dar fix în momentul ăla, ușa s-a deschis. În primul rând, nu îmi venea să cred că am norocul ăsta. În al doilea rând, wow, asta e magie neagră, vreun spirit rătăcit stă pe aici și eu urmează să fiu subiect de film horror. În al treilea rând, cum de locul ăsta nu e păzit și închis cu lacătul?!

Interiorul era mai rău decât mă așteptam. O cameră avea podeaua complet prăbușită. O alta era plină cu toate gunoaiele posibile. Vântul șuiera peste tot, podeaua scârțâia și mirosea a vechi, a mucegai, a gunoi. Posibil că era și rahat învechit pe acolo, cine știe.  Într-un mic hol, era o lustră care atârna cu tot cu fir din tavan și părea că e gata să cadă oricând. La etaj, singurul mobilier găsit era un dulap trântit în mijlocul drumului. Probabil cineva s-a chinuit să-l fure dintr-un dormitor și a capitulat la jumătatea drumului, lăsându-l vai de el. În altă cameră erau zeci de caiete și hârtii de pe vremea comunismului cu chitanțe și alte lucruri mărunte.

În tot timpul ăsta am stat cu teama că o să vină cineva după noi să ne dea o amendă, căci suntem pe proprietate privată. Deja mă pregăteam psihologic și financiar să o achit. O altă temere a fost că o să pice ceva pe mine, la cât de șubred era totul. Categoric nu aș spune să mergeți și voi acolo.

Acum, conacul aparține unei proprietăți juridice care nu are nici cel mai mic interes de a restaura clădirea. Nu este nici măcar un paznic acolo și, cum ziceam, ușa este deschisă. Lucru care m-a bucurat și întristat, deopotrivă. Eu, om civilizat, voi intra să fac câteva poze, dar alții intră să lase prezervative folosite și să fure din puținul care se mai află acolo.