Contrar așteptărilor populare, vara nu este cel mai potrivit sezon pentru călătorii. Nu pentru mine cel puțin. Nu e ca și cum vara nu aș călători absolut deloc, din contră, o bună parte din vacanțele mele s-au desfășurat în acest minunat sezon. Desigur, aveam și 7 ani și eram la decizia părinților mei, care nu concepeau să avem o vacanță în oricare perioadă a anului. Apropo, mi se pare că asta e o mentalitate colectivă printre români, musai vara este pentru vacanțe, musai luna august, musai 2 săptămâni. Nu cred că mi-am luat absolut niciodată un concediu de 2 săptămâni, mereu am plecat doar câteva zile de acasă. Dar asta e deja altă discuție despre cât ar trebui să ne luăm, concediu și o să revin cu un articol separat.
Deci ce motive să ai ca să nu te chinui cu un concediu vara? Pff, destule.
Prețuri accesibile
Motivul primordial. Faceți o comparație între un sejur de o săptămână (cazare și transport) în Grecia în luna august și luna septembrie. Am făcut eu și nu exagerez când spun că poți economisi până la 50%. Cât timp am călătorit cu ei mei, toate vacanțele în Grecia erau fix în mijlocul lunii august și de fiecare dată se plângea tata că uite cât costă vacanța. Dar nu, trebuia să fie acolo de Sfântă Mărie, că altfel nu se putea.
Și nu doar septembrie are prețuri avantajoase în destinații cu plajă, ci și octombrie și noiembrie sunt cheap pentru orice city break. Eu așa am profitat de bilete de avion ieftine în Berlin, Bruxelles, Dublin, Milano și altele. Cel mai ieftin a fost biletul spre Milano, 60 lei (da, lei, nu euro) dus-întors. Și Lacul Como pe timp de toamnă este la fel de superb, credeți-mă.
Temperaturi suportabile
Încălzirea globală is a real thing și nu cred că am mai simțit o căldură atât de ucigătoare cum a fost cea din vara asta. Mie nu îmi place căldura de la sine, prefer frigul, dar asta a fost deja prea mult. În fiecare zi aveam un nivel foarte ridicat de disconfort, în multe zile aveam dureri de cap, iar noaptea îmi era foarte greu să adorm. Închipuiți-vă un city break în această situație. Ați face insolație, ați vomita, v-ar lua moleșeala și somnul. Da, nici la plajă nu ați putea sta.
Am fost la mijlocul lui iunie în Cinque Terre și Pisa și căldura a fost destul de intensă. Era 10 dimineața și deja ne cumpăram cremă de soare ca să ne plimbăm liniștite (eu și sora mea) prin oraș. Degeaba, tot ne-am ars și nici 5 înghețate nu ne-ar fi putut răcori atunci.
Septembrie mi se pare luna perfectă. Încă este cald, dar temperaturile nu mai ajung la acel punct critic. Dimineața este răcoare și este plăcut să mergi pe jos. Octombrie poate veni cu temperaturi mai scăzute și ploi pe ici pe colo, dar nu mă deranjează așa tare. Noiembrie este friguț și urâțel, dar vine cu mood-ul ăla de iarnă și mă gândesc ce târguri de Crăciun să vizitez din Europa, așa că deja nu îmi mai pasă. Cel puțin nu mă ia cu amețeala de la căldura inumană.
No pressure
Îl vezi pe Gigel că își face selfie în Roma, o vezi pe Gigela că face shopping la Paris sau pe alți gigei că pleacă în gașcă la mare. Vrei și tu, desigur. Și eu aș vrea. Asta mă enervează vara, este această presiune socială de a ieși din casă și de a face lucruri. Ce? Nici tu nu știi. Poate nici nu prea ai bani să pleci în fiecare weekend. Social media este acolo să-ți reamintească de faptul că alții se distrează și tu nu. Nu contează dacă se distrează pe bune sau doar au făcut-o să pară în stories, efectul s-a produs deja.
Toamna mi se pare că sunt mai puțini oameni care să se aventureze la drum. Pentru mine e perfect, acum vreau să plec și să descopăr lucruri.
Adulthood
Și, în final, să fim sinceri și să spunem cu voce tare motivul pentru care verile sunt nasoale în general. Avem job. Nu mai sunt 3 luni de făcut nimic. Nu mai sunt 3 luni în care nu mergi la școală. Acum avem joburi, ne trezim dimineața, ajungem seara acasă. Nu mai e nimic exciting de așteptat. Ultima mea vară cu adevărat liberă (deci fără să învăț pentru bac sau facultate) a fost în….hmmm, 2011. Apoi, chiar dacă nu m-am angajat imediat, am intrat la facultate, am început să fac voluntariat, apoi chiar m-am angajat și tot așa. 8 ani de când verile nu sunt decât o corvoadă.
Dacă o să-mi iau vreodată un sabatic, o să mi-l iau vara.
Partea mea preferată dintr-un city break este categoric mâncarea. De fapt, nu, mă scuzați. Nu doar dintr-un city break, ci din orice vacanță. Desigur, ne relaxăm, ne distrăm, dar mai trebuie să și mâncăm. Orice vacanță în care merg trebuie neapărat să presupună un restaurant, o tavernă, niște local street food. Orice, dar nu ” e ora prânzului, hai să luăm un sendviș de la supermarket”. Deși în afară sendvișurile de la supermarket pot fi mai variate și mai bune decât ce găsești la noi, dar ideea în sine. Nu e nimic local și autentic în experiența asta. Mai rău de atât, să mănânci la fast food în vacanță mi se pare cu atât mai nașpa. Poți vedea din curiozitate care este echivalentul unui McPuișor, dar cam atât.
Am avut city break-uri în care m-am bucurat de cea mai bună experiență culinară și altele în care am rămas mai degrabă cu un gust amar. Un astfel de exemplu este Berlin în care am avut ghinionul să nimerim doar restaurante scumpe și fără o mâncare extraordinară. Știu că Berlin ar fi unul dintre orașele alea în care te poți bucura de o bucătărie multiculturală, dar la mine nu a fost să fie. Cea mai bună masă a fost, în schimb, niște noodles cu legume luați de la o gheretă cu specific asiatic de la metrou. A costat 2.50 euro și a fost absolut delicios.
Dar hai să vă povestesc de vacanțele în care am fost în foodie heaven. Deși merită pe deplin, nu am trecut Grecia pe listă, pentru că aici nu am făcut deloc city break-uri, în termenul lor clasic. Poate doar Thassos fiind o excepție.
Și aș vrea să mai fac o mențiune. Lista de mai jos e pur subiectivă. Sunt sigură că un top comercial de ”cele mai bune destinații de vacanță pentru iubitorii de mâncare” nu ar arăta fix așa. Toate recomandările sunt personale, dar știu că unii oamenii se vor regăsi în ele. Așa că iată lista:
Dublin
Prima zi în Dublinera ploioasă și ușor friguroasă, fiind octombrie. D-abia ajunsesem de 1 oră și un pic și era prânzul, deci nu puteam decât să intrăm într-un pub. Mi-am comandat o tocăniță în sos de bere Guinness, piure și mazăre. Sor-mea și-a luat fish and chips, ceea ce mi s-a părut o alegere mult mai inspirată decât a mea. Și chiar dacă mi-a plăcut tocănița, am făcut amândouă o fixație și la prânz timp de 4 zile am mâncat doar fish and chips. Din locuri diferite, evident. Am mai încercat și o supă de ceapă sau un chowder (wow, chiar bun), dar nu ne-am abătut de la fish and chips.
Seara schimbam registrul și mergeam în China Town și mâncam la un restaurant coreean de care știam că este foarte bun (internet reviews). Acolo ne luam barbeque cu tot felul de salate și alte garnituri. Asta făceam în fiecare seară. Dimineața mâncam cu 10 euro (amândouă, deci 5 euro de fiecare) un mic dejun autentic irlandez. Mmm, fiecare masă era supeeeer gustoasă, chiar dacă mâncam de fiecare dată în altă parte (la prânz cel puțin).
Tot aici, fun fact, am mâncat și cel mai bun churros, cum nu a fost în stare Spania să-mi ofere. Dublin, I miss you!
Bruxelles – Brugges – Oostende
Cred că știu mai mulți oameni cărora nu le-a plăcut Bruxellesdecât cei care chiar să se fi bucurat de acest oraș. Ok, nu este fantastic, dar pentru mine este o amintire foarte, foarte frumoasă. A fost prima vacanță împreună cu sora mea și am făcut oricum și excursiile în Brugges și Oostende. Chiar vă recomand să ajungeți să vedeți aceste orașe.
Așa, la capitolul mâncare. Am ajuns și am încercat direct niște pește Tempura într-un restaurant ce avea reviews foarte bune pe Trip Advisor. Seara am ajuns să mâncăm la un asiatic. Dar minunea s-a întâmplat a doua zi când am încercat moules-frites, adică midii cu cartofi prăjiți și sosuri de toate felurile. Doamne, era ca un drog felul ăsta de mâncare. Super delicios, mai ales cu o bere rece alături (doar eu, că sor-mea e minoră). Nu ne puteam sătura, așa că 80% din mesele noastre au fost doar midii cu cartofi.
Când ne-am întors în țară am experimentat un dor imens după aceste mese. Ba chiar am încercat să reproducem preparatul acasă, dar nimic nu se compară cu experiența belgiană. Tot în Belgia am băut cea mai bună bere și am mâncat cea mai bună ciocolată. Ce surpriză, știu.
Bologna
Da, Italia cred că este în topul tuturor atunci când ne gândim la mâncare. Vin excelent, paste divine. În Italia mori și ajungi în rai, nu e niciun dubiu. Deși am vizitat Milano, Pisa, Cinque Terre, Veneția, Verona, Burano, Roma, Bergamo, nicăieri nu am mâncat așa bine precum am făcut-o în Bologna. În primul rând, în Bologna nu am făcut greșeala de a mânca pizza. Da, nicăieri în Italia nu am mâncat o pizza bună, nici cât să se apropie de cea de la Mamizza sau Animaletto. Și m-am învățat, în Italia mănânc doar paste și brânzeturi. Nu de alta, dar astea se potrivesc cel mai bine cu un pahar de vin. Apoi, aici am avut marele noroc de a nimeri doar locuri cu mâncare absolut delicioasă. Am mâncat zece feluri de paste, de la cele mai simple (cu sos de roșii și mozzarella) până la cele mai fancy (cu fructe de mare), o înghețată cu cafea fabuloasă și cel mai pretențios platou cu brânzeturi. De am dat 60 euro la masa. Dar a meritat.
Uf, îmi e dor un pic de Bologna cea grasă și roșie.
Londra
Fără o bucătărie proprie care să mă atragă, pe lângă clasicul english breakfast pe care nu l-aș mânca în mod normal, și un fish and chips cam nasol, Londra m-a cucerit cu altceva. A fost un Berlin multicultural, doar că unul în care am avut noroc să nimeresc mâncare super bună. A ajutat faptul că m-am plimbat parțial singură, deci am ales doar eu u unde să mănânc și nu a mai fost nevoie să țin cont de părerea altcuiva. Am mâncat de toate, dar cea mai faină experiență a fost în China Town când eram LIHNITĂ de foame. Am nimerit într-un restaurant asiatic super înghesuit ți întunecat. Mi-am comandat noodles cu legume + alte legume făcute la aburi. Așa comandă un stomac gol, ce să faci. Plus mi-am luat și o Cola rece cu multă gheață. Doamne, a fost o masă ca-n reclame de bună. Și cam peste tot unde am mâncat am avut noroc de ceva bun.
La voi care au fost cele mai mișto orașe din punct de vedere culinar?
În vacanța mea dinDublin am devorat fish and chips la mesele de prânz. Rutina mea era următoarea: irish breakfast, fish and chips for lunch and asian for dinner. Da, asiatic, căci eu și sora mea suntem mari fani și în Dublin am găsit niște restaurante super bune. După atâta fish and chips delicios, pe care ulterior l-am mai experimentat și în Copenhaga și nu am fost dezamăgită.
Am zis să văd cum este un fish and chips și la noi la capitală, mai ales că am văzut că avem câteva locații de profil. Unul dintre acestea este The Harp Irish Pub, din zona Unirii, fix lângă Hotel Horoscop. Locul arată foarte mișto, decorul este autentic irlandez și ridică un pic ștacheta în ceea ce privește așteptările. Plus, e destul de crowded și zgomotos, televizorul e dat pe sports, fix ca într-un pub.
Mâncarea
Doar că experiența irlandeză se oprește cam aici, căci la capitolul mâncare nu e nici pe departe ce trebuie, iar prețurile sunt destul de măricele. Eu mi-am comandat, evident, fish and chips, care a costat 33 lei. Mă așteptam să vină serviți cu sos tartar și niște piure de mazăre. Nu a venit cu mazăre, dar e ok, căci nu mă aștept să există o rețetă corectă și universal valabilă de fish and chips, deși varianta cu piure de mazăre am întâlnit-o cel mai des în Londra și Dublin și Howth. Dar ce nu mă așteptam eu (și nici nu am găsit varianta asta pe undeva) a fost faptul că în loc de mazăre mi-au pus un alt sos care era…tzatziki. Serios, what the f? Dacă voiam grecesc, mergeam la grecesc. În meniu nu scria nimic de vreun sos, deși cred că preparatele ar trebui să conțină descrierile complete. În fine, peștele a fost ok-ish, sosul tartar nu prea mi-a plăcut, era mai mult o pastă foarte groasă decât un sos, iar tzatziki-ul, bietul de el, era pierdut pe acolo.
Angela și-a comandat o tartă cu bacon, spanac și brânză (30 lei) și arăta super sexy. Not:
Dar hai să zicem că nu aspectul contează (lol, contează și la mâncare), ci gustul. Nu era o plăcintă cu bacon și spanac, era doar spanac și niște bacon uitat și parcă și niște legume, deși nici alea nu erau menționate în meniu. Totul călit într-o baie de ulei și băgat la cuptor, ți se apleca un pic.
Cel mai corect non-irlandez preparat a fost friptura de pui la grătar cu cartofi prăjiți (33 lei). Chiar bună.
Servirea
Proastă, am așteptat 50 de minute să ne vină mâncarea, bine că luasem 3 beri cât să umflăm stomacul cu ceva, căci muream de foame. Chelnerița părea cam ciufută.
M-am decis sa plec in Dublin undeva prin vara, cand cautam destinatii de vacanta cu sora mea. Voiam, desigur, sa o petrecem impreuna si sa fie o experienta la fel de misto precum cea din Bruxelles, de anul trecut.
Si asa a fost. Dublin e un oras minunat, am adunat mai jos, pe categorii, toate impresiile si sfaturile mele daca va tenteaza sa vizitati Dublin in viitorul apropiat. Eu va spun ca e de mers si de explorat. Si nu doar capitala, ci intreaga tara. „Land of the fairies” cum mai este numita Irlanda. Fun fact? Asta a fost tema lucrarii mele de atestat la engleza in clasa a 8-a.
Orasul
Foarte frumos si curat. Mi s-a parut ca e doar o Londra mai pitoreasca, caci in centrul orasului nu ai cladiri inalte sau de sticla. Au arhitectura specifica locului, mai mult pitice si din caramida, cu superbele fatade irish, in culori de verde, negru cu auriu, rosu si cu multe multe flori, alaturi de steagul irlandei. Multe case din centru au usi colorate, e Instagram heaven. Ba chiar gasiti si vederi cu “Dublin colored doors” de cumparat. Sa aveti grija la traversat, ei nu au clasicele zebre, dar au trasate pe jos 2 linii albe plus mesajul “Look left/right” ca si semn ca pe acolo poti trece. Sau traverseaza pe rosu impreuna cu puhoiul de localnici carora le e lene sa astepte pentru verde. Glumesc, nu, respecta legea.
Traficul este ok, desi am prins niste ocazii in care am stat in coloanade masini, dimineata in special. Autobuzele merg foarte repede, avand si linie dedicata, desi cred ca nu peste tot in oras. Desigur, daca nu va deranjeaza sa mergeti pe jos, va recomand sa o faceti, descoperiti mult mai misto orasul. Perioada asta a anului e superba, nu e nici exagerat de frig si, in plus, combinatia de verde crud si frunzele ingalbenite ofera o priveliste foarte faina.
Am stat intr-o zona de suburbie, doar cu case old style but in a modern way, pe Garville Avenue. Foarte linistita zona, cu statii de autobuz la 5 minute distanta. Nu mi-a fost frica sa ma intorc noaptea pe strazi, m-am simtit in siguranta. Si in timp ce mergeam seara pe strada, ma uitam in casele oamenilor care aveau lumina aprinsa. Aratau superb in interior, un design de foarte bun gust, unele aveau si candelabre. Mi s-a parut ca atentam la intimitatea oamenilor faptul ca trageam cu ochiul, dar o iau tot ca pe o experienta culturala. Tot ce spun este ca mi-as fi dorit o astfel de locuinta. Si nici nu cred ca ii puteam cataloga neaparat ca oameni bogati, ci mai mult un “upper middle class”.
Vremea e asemanatoare cu cea a Londrei, adica poate ploua mult. Doar ca ploua mult si torential o data, fara oprire, versus Londra unde poti avea parte si o simpla burnita. In prima zi am prins o ploaie cumplita si desi aveam umbrela, am fost facute ciuciulete. Fix cand ne-am adapostit si noi sub prelata unui magazin, ne-a abordat o fata blonda cu gene albe care ne-a spus ca e mormona si ca il iubeste pe Dumnezeu si pe scurt “join us”. No, thanks. Dar Dumnezeu a tinut totusi cu noi, ca in urmatoarele zile a fost doar soare!
Obiective turistice
Nu am fost la Guinness Storage House! Stiu, e recomandata de toata lumea, dar era foarte scump (36 euro un adult si un copil) si sora mea nu cred ca ar fi fost neaparat interesata de bere. Si nici eu nu beau bere neagra. Pe unde am fost noi:
Kilmainham Gaol– ati mai vizitat vreodata o fosta inchisoare? E fascinant si un pic chilling sa afli povestile celor inchisi acolo, iar pe vremuri erau inchisi chiar si copiii care erau prinsi la furat. Nu se poate vizita decat in baza unui tur ghidat, dar afli o multime de lucruri despre locul respectiv cat si despre istoria Irlandei. 12 euro un adult si un copil, foarte rezonabil ca pret.
Trinity College –The Long Room – ati vazut-o sigur pe internet. E fantastica, va spun! Chiar nu trebuie sa plecati din dublin fara sa o vedeti, mai ales daca sunteti book lovers! 25 euro intrarea pentru adult si un student. Va recomand insa sa le cumparati online, sunt mai ieftine si nu trebuie sa stati la coada. Am ajuns la 4:00 acolo si la 4:30 era ultima intrare si noi aveam in fata noastra ditamai coada. Am avut mare noroc ca am intrat la 4:20.
Leprechaun Museum – eu sunt fana a povestilor despre fairies, asa ca am mers la acest muzeu unde am avut parte de un tur ghidat in care am ascultat povesti despre spiridusi si alte zane din credintele populare irlandeze. Nu e pentru oricine, doar daca va stiti fascinat de aceste creaturi mitice, atunci o sa va placa. Mi-am cumparat din shop-ul lor si o carte cu ghost stories. 26 euro un adult si un copil.
National Gallery of Ireland– se poate vizita gratuit, anumite expozitii find insa cu taxa. Va puteti cumpara din shop sosete cu Salvador Dali 😛
Christ Church – o catedrala ok-ish, dar nu cred ca merita timpul vostru, nu e spectaculoasa. Cel mai fain lucru aici a fost ca aveau o pisica careia i-au acordat un loc special in camera de comori. Laurence era numele pisicii, avand functia de “Church mouser”. Mi s-a aparut adorabil!
Unele locuri au preturi reduse pentru copiii pana in 17 ani. Ba chiar mai avantajoase decat daca ai avea card de elev. Ce este enervat este ca toate obiectivele se inchid cam pe la 17. Deci e greu sa te coordonezi sa ajungi peste tot unde ti-ai propus intr-o zi.
Mancarea
Mmm, subiectul meu preferat! Ce feluri traditionale va recomand sa incercati:
Beef stew with Guinness sauce – o tocanita cu legume si piure de cartofi. Merge excelent langa o bere blonda.
Fish & chips – clar, fara discutie! In Londra am mancat niste fish & chips destul de naspa, dar aici a fost divin. Combinatia este cu sos tartar plus piure de mazare. La Leo Burdock cica se servesc cei mai buni, dar e locatie stradala si nu voiam sa stau in picioare sa mananc. In general, in pubs/restaurante, portiile de fish & chips sunt gigantice si costa undeva la 12-15 euro. Va recomand sa impartiti cu cineva nu doar mancarea, ci si nota de plata.
Seafood chowder– o supa crema cu fructe de mancare (bucati maricele). Este absolut cremoasa si delicioasa. Costa cam 7.50 euro, merita!
Pentru un mic dejun ieftin si satios, va recomand Ann’s Bakery. Ai mini-breakfast cu 2 items incluse, cafea sau ceai, 2 felii mari de toast si gem si unt la 4.95 euro. Eu imi luam carnat/bacon si hashbrown si ma saturam.
Seara, tradam tara si mancam doar asiatic. Va recomand restaurantul Arisu, au preturi super bune si primesti complimentary dishes’: kimchi, seaweed salad, mini miso soup. Cu 25 euro mancam barbeque cu porc si creveti, orez si asta includea si bauturile (suc si bere).
Cum am zis mai sus, nu am baut bere Guinness pentru ca nu imi place berea neagra. Kill me for this! 🙂
Transportul
Autobuzul 16 este cea mai ieftina optiune pentru un drum la aeroport si viceversa. Cam 3.50 euro / sens. Doar ca opreste in multe statii. Cealalta optiune de autobuz este cel express, 747/757 sunt 2 linii care opresc doar in anumite puncte din oras si care se misca mult mai rapid. Costul calatoriei este de 7 euro/ sens.
Ca si in Londra, au autobuze supraetajate, va recomand sa mergeti la etaj ca sa aveti cel mai bun view in timpul calatoriei. Plus, iti poti incarca si telefonul, au USB integrat in scaune. Foarte misto!
Pentru deplasarile in oras, ei au un “leap card” pe care il alimentezi cu bani. Costurile calatoriei sunt astfel mai mici decat daca platesti calatorii individuale, la sofer, fara card. Well, eu nu am stiut de unde sa il iau, nu m-am strofocat sa aflu, asa ca am mers doar cu plata la sofer. 2.85 euro calatoria si puteam plati doar in monezi! Deci nu e vorba de cash in hartie, ci doar monezi. Trebuia sa ma sigur mereu ca am marunt la mine. Doar autobuzele express accepta cash si in hartii.
Nu au metrou, deci nu va agitati, trebuie sa va plimbati doar la suprafata. Au si trenuri care circula in oras, calatoriile sunt ok ca pret, depinde si de distanta, desigur. Unele autobuze vin foarte greu in weekend, poate chiar la jumatate de ora, dar depinde de unde il iei.
Oamenii
Oamenii sunt incredibil de draguti, iti vor zambi sincer si cu gura pana la urechi doar daca le faci loc sa treaca. Sunt foarte comunicativi, indiferent cu cine vorbesti: soferul de autobuz iti va ura o seara placuta atunci cobori, omul din aeroport te va felicita daca ii vei spune ca zbori la un interviu (“fingers crossed”). E chiar placut sa te inconjori de oameni atat de draguti.
Accentul lor este foarte ciudat si uneori este dificil de inteles ce spun. M-am trezit ca in cateva cazuri eu nu faceam decat un “smile and wave” type of thing pentru ca intelesesem doar partial ce spusesera. Ah, si nu ma ajuta nici ca stau mai prost cu auzul.
Am trecut si printr-o patanie serioasa. Bazandu-ma prea mult pe Google Maps in ceea ce priveste orarul autobuzelor si traseele aferente, am cam gresit treaba fix in dimineata in care ne grabeam sa ajungem la aeroport. Apropo, reteaua lor de autobuze, Dublin Bus, are aplicatie dedicata, va sfatuiesc sa o folositi pe aceea. Asa, ne-am dat seama ca autobuzul pe care il luasem ne lasase intr-o statie unde nu oprea autobuzul expres (747/757) care sa ne duca direct la aeroport. Google maps imi dadea tot felul de rute care implicau alte autobuze pana la 747 si nu mai aveam deloc monezi.
Intr-o disperare mare, am traversat la statia de vizavi ca sa vad daca acolo ar fi statie dedicata. Nu era… Apoi a venit un autobuz obisnuit, soferul m-a vazut complet aiurita si mi-a facut semn sa vin sa vorbesc cu el. I-am explicat ca ne-am pierdut si nu mai avem monezi ca sa luam autobuzul 16. A zis sa urcam, ca ne duce el la o statie de autobuz express. Pe gratis! Doamne, a fost salvarea noastra! Am luat apoi 747 si am ajuns la aeroport fix cum ne-am planificat.
Sa stiti ca irish luck chiar exista. Va las cu povestea de mai jos:
All in all, Dublin e minunat, dar nu am terminat de scris, mai urmeaza un articol despre Howth, un loc mirific in care trebuie sa ajungeti, ca e la doar 25 minute de oras.
Nu ma pot abtine cand plec in strainatate sa nu cumpar lucruri. Unele suveniruri sunt prea tentante! Alteori, unele au niste dealuri atat de bune incat chiar nu pot sa le zic nu.
In Dublin sunt o multime de magazine cu super oferte, de la cele no name pana la brandurile mari. Tesco spune ca are cele mai mici preturi. Lidl vine apoi si spune explicit si citez: “we beat Tesco’s prices”. Apoi e Primark (Penneys este numit local) de care sunt deplin indragostita si din care imi cumpar tot timpul cate ceva, de fiecare data cand calatoresc. Si, nu in ultimul rand, in Dublin am gasit niste food hall shops, un fel de piete de aprovizionare foarte fancy din care cumperi carne, branzeturi, fructe si legume proaspete sau poti sa te asezi sa iei masa. Eu am fost in vreo 2 food hall shops (Fallon & Byrne – preturi foarte bune) si am cumparat o tona de mancare. De altfel, imi place la nebunie sa cumpar mancare pe care nu o gasesc in tara.
Pentru suveniruri, va recomand Carroll’s este un shop plin de lucruri verzi (doh, irish) pe care le puteti lua drept cadou: irish whiskey chocolate, Guiness branded stuff, Leprechaun stuff etc.
Ce food goodies am adus cu mine:
Bacon – 2 euro – se vedea deja in poza, dar ce nu se vede este ca e o halca transata acolo. Adica, mananc o saptamana din el
Branza – 3 euro – in Amsterdam era mai scump, domne
Ciocolata – 2 euro – din gama Deluxe, de la Lidl. Pe la noi nu cred ca am vazut (inca).
Ciocolata irish – 2 euro
Ghimbirul murat – 0.99 eurocenti
Marmelada de portocale – 0.50 eurocenti
Trufe cu ciocolata si bere Guinness – 3 euro
Sos cu bere Guiness – 3 euro
Biscuiti – 4 euro
Ciocolata cu whiskey – 1.50 euro
Ce Primark goodies am adus cu mine:
Paleta farduri – 10 euro
Beauty blenders – 1.60 euro
Ser pentru unghii – 0.50 euro centi
Pensula machiaj – 1 euro
Exfoliant buze – 2.50 euro
Iluminator – 4 euro
Iluminator (2) – 1 euro
Lumanare de Craciun – 1 euro
Masca de par – 1 euro
Oja si primer – 1 euro fiecare
Pulover galben si pufos care nu apare in poza – 16 euro
Geanta draguta care nu apare in poza – 6 euro
Bereta neagra (tricotata) care nu apare in poza – 2.50 euro
Sosete flufy 3 perechi – 3 euro
Cuvant decorativ cu lumini – 2 euro (redus de la 6)
Ce goodies literare am adus cu mine:
Creion de la Trinity College – 1 euro
Carte „Hannibal” luata de la un anticariat – 2 euro
Cartea lui Oscar Wilde – 1.50 euro
Cartea cu povestile de groaza irlandeze – 14 euro (mai scump, da)
Plus alte maruntisuri si multe vederi pe care le adaug la colectia mea. Costul unei vederi este cam de 0.50 euro centi si 1 euro, depinde de unde le achizitionezi. Nu ma intrebati de totalul celor de mai sus, va las pe voi sa faceti calculul daca sunteti curiosi. Eu nu prea vreau sa lesin gandindu-ma cat am cheltuit.
Oricum, concluzia acestui articol este ca se gasesec suveniruri la pret avantajos in Dublin, desi este catalogat ca un oras scump. In urmatorul articol o sa va povestesc mai mult despre cum m-am descurcat la capitolul bani.
Pana atunci, daca v-a placut articolul asta, poate vreti sa stiti ce mi-am luat si din Amsterdam.
