Arhive londra - Simona Mocanu

City break-uri în care am mâncat foarte bine

By simona | 17 august 2019 | Comments 4 comments

Partea mea preferată dintr-un city break este categoric mâncarea. De fapt, nu, mă scuzați. Nu doar dintr-un city break, ci din orice vacanță. Desigur, ne relaxăm, ne distrăm, dar mai trebuie să și mâncăm. Orice vacanță în care merg trebuie neapărat să presupună un restaurant, o tavernă, niște local street food. Orice, dar nu ” e ora prânzului, hai să luăm un sendviș de la supermarket”. Deși în afară sendvișurile de la supermarket pot fi mai variate și mai bune decât ce găsești la noi, dar ideea în sine. Nu e nimic local și autentic în experiența asta. Mai rău de atât, să mănânci la fast food în vacanță mi se pare cu atât mai nașpa. Poți vedea din curiozitate care este echivalentul unui McPuișor, dar cam atât.

Am avut city break-uri în care m-am bucurat de cea mai bună experiență culinară și altele în care am rămas mai degrabă cu un gust amar. Un astfel de exemplu este Berlin în care am avut ghinionul să nimerim doar restaurante scumpe și fără o mâncare extraordinară. Știu că Berlin ar fi unul dintre orașele alea în care te poți bucura de o bucătărie multiculturală, dar la mine nu a fost să fie. Cea mai bună masă a fost, în schimb, niște noodles cu legume luați de la o gheretă cu specific asiatic de la metrou. A costat 2.50 euro și a fost absolut delicios.

Dar hai să vă povestesc de vacanțele în care am fost în foodie heaven. Deși merită pe deplin, nu am trecut Grecia pe listă, pentru că aici nu am făcut deloc city break-uri, în termenul lor clasic. Poate doar Thassos fiind o excepție.

Și aș vrea să mai fac o mențiune. Lista de mai jos e pur subiectivă. Sunt sigură că un top comercial de ”cele mai bune destinații de vacanță pentru iubitorii de mâncare” nu ar arăta fix așa. Toate recomandările sunt personale, dar știu că unii oamenii se vor regăsi în ele. Așa că iată lista:

Dublin

Prima zi în Dublin era ploioasă și ușor friguroasă, fiind octombrie. D-abia ajunsesem de 1 oră și un pic și era prânzul, deci nu puteam decât să intrăm într-un pub. Mi-am comandat o tocăniță în sos de bere Guinness, piure și mazăre. Sor-mea și-a luat fish and chips, ceea ce mi s-a părut o alegere mult mai inspirată decât a mea. Și chiar dacă mi-a plăcut tocănița, am făcut amândouă o fixație și la prânz timp de 4 zile am mâncat doar fish and chips. Din locuri diferite, evident. Am mai încercat și o supă de ceapă sau un chowder (wow, chiar bun), dar nu ne-am abătut de la fish and chips.

Seara schimbam registrul și mergeam în China Town și mâncam la un restaurant coreean de care știam că este foarte bun (internet reviews). Acolo ne luam barbeque cu tot felul de salate și alte garnituri. Asta făceam în fiecare seară. Dimineața mâncam cu 10 euro (amândouă, deci 5 euro de fiecare) un mic dejun autentic irlandez. Mmm, fiecare masă era supeeeer gustoasă, chiar dacă mâncam de fiecare dată în altă parte (la prânz cel puțin).

Tot aici, fun fact, am mâncat și cel mai bun churros, cum nu a fost în stare Spania să-mi ofere. Dublin, I miss you!

Bruxelles – Brugges – Oostende

Cred că știu mai mulți oameni cărora nu le-a plăcut Bruxelles decât cei care chiar să se fi bucurat de acest oraș. Ok, nu este fantastic, dar pentru mine este o amintire foarte, foarte frumoasă. A fost prima vacanță împreună cu sora mea și am făcut oricum și excursiile în Brugges și Oostende. Chiar vă recomand să ajungeți să vedeți aceste orașe.

Așa, la capitolul mâncare. Am ajuns și am încercat direct niște pește Tempura într-un restaurant ce avea reviews foarte bune pe Trip Advisor. Seara am ajuns să mâncăm la un asiatic. Dar minunea s-a întâmplat a doua zi când am încercat moules-frites, adică midii cu cartofi prăjiți și sosuri de toate felurile. Doamne, era ca un drog felul ăsta de mâncare. Super delicios, mai ales cu o bere rece alături (doar eu, că sor-mea e minoră). Nu ne puteam sătura, așa că 80% din mesele noastre au fost doar midii cu cartofi.

Când ne-am întors în țară am experimentat un dor imens după aceste mese. Ba chiar am încercat să reproducem preparatul acasă, dar nimic nu se compară cu experiența belgiană. Tot în Belgia am băut cea mai bună bere și am mâncat cea mai bună ciocolată. Ce surpriză, știu.

Bologna

Da, Italia cred că este în topul tuturor atunci când ne gândim la mâncare. Vin excelent, paste divine. În Italia mori și ajungi în rai, nu e niciun dubiu. Deși am vizitat Milano, Pisa, Cinque Terre, Veneția, Verona, Burano, Roma, Bergamo, nicăieri nu am mâncat așa bine precum am făcut-o în Bologna. În primul rând, în Bologna nu am făcut greșeala de a mânca pizza. Da, nicăieri în Italia nu am mâncat o pizza bună, nici cât să se apropie de cea de la Mamizza sau Animaletto. Și m-am învățat, în Italia mănânc doar paste și brânzeturi. Nu de alta, dar astea se potrivesc cel mai bine cu un pahar de vin. Apoi, aici am avut marele noroc de a nimeri doar locuri cu mâncare absolut delicioasă. Am mâncat zece feluri de paste, de la cele mai simple (cu sos de roșii și mozzarella) până la cele mai fancy (cu fructe de mare), o înghețată cu cafea fabuloasă și cel mai pretențios platou cu brânzeturi. De am dat 60 euro la masa. Dar a meritat.

Uf, îmi e dor un pic de Bologna cea grasă și roșie.

Londra

Fără o bucătărie proprie care să mă atragă, pe lângă clasicul english breakfast pe care nu l-aș mânca în mod normal, și un fish and chips cam nasol, Londra m-a cucerit cu altceva. A fost un Berlin multicultural, doar că unul în care am avut noroc să nimeresc mâncare super bună. A ajutat faptul că m-am plimbat parțial singură, deci am ales doar eu u unde să mănânc și nu a mai fost nevoie să țin cont de părerea altcuiva. Am mâncat de toate, dar cea mai faină experiență a fost în China Town când eram LIHNITĂ de foame. Am nimerit într-un restaurant asiatic super înghesuit ți întunecat. Mi-am comandat noodles cu legume + alte legume făcute la aburi. Așa comandă un stomac gol, ce să faci. Plus mi-am luat și o Cola rece cu multă gheață. Doamne, a fost o masă ca-n reclame de bună. Și cam peste tot unde am mâncat am avut noroc de ceva bun.

La voi care au fost cele mai mișto orașe din punct de vedere culinar?

Am mâncat la The Harp Irish Pub

By simona | 15 mai 2019 | Comments 2 comments

În vacanța mea din Dublin am devorat fish and chips la mesele de prânz. Rutina mea era următoarea: irish breakfast, fish and chips for lunch and asian for dinner. Da, asiatic, căci eu și sora mea suntem mari fani și în Dublin am găsit niște restaurante super bune. După atâta fish and chips delicios, pe care ulterior l-am mai experimentat și în Copenhaga și nu am fost dezamăgită.

Am zis să văd cum este un fish and chips și la noi la capitală, mai ales că am văzut că avem câteva locații de profil. Unul dintre acestea este The Harp Irish Pub, din zona Unirii, fix lângă Hotel Horoscop. Locul arată foarte mișto, decorul este autentic irlandez și ridică un pic ștacheta în ceea ce privește așteptările. Plus, e destul de crowded și zgomotos, televizorul e dat pe sports, fix ca într-un pub.

Mâncarea

Doar că experiența irlandeză se oprește cam aici, căci la capitolul mâncare nu e nici pe departe ce trebuie, iar prețurile sunt destul de măricele. Eu mi-am comandat, evident, fish and chips, care a costat 33 lei. Mă așteptam să vină serviți cu sos tartar și niște piure de mazăre. Nu a venit cu mazăre, dar e ok, căci nu mă aștept să există o rețetă corectă și universal valabilă de fish and chips, deși varianta cu piure de mazăre am întâlnit-o cel mai des în Londra și Dublin și Howth. Dar ce nu mă așteptam eu (și nici nu am găsit varianta asta pe undeva) a fost faptul că în loc de mazăre mi-au pus un alt sos care era…tzatziki. Serios, what the f? Dacă voiam grecesc, mergeam la grecesc. În meniu nu scria nimic de vreun sos, deși cred că preparatele ar trebui să conțină descrierile complete. În fine, peștele a fost ok-ish, sosul tartar nu prea mi-a plăcut, era mai mult o pastă foarte groasă decât un sos, iar tzatziki-ul, bietul de el, era pierdut pe acolo.

Angela și-a comandat o tartă cu bacon, spanac și brânză (30 lei) și arăta super sexy. Not:

Dar hai să zicem că nu aspectul contează (lol, contează și la mâncare), ci gustul. Nu era o plăcintă cu bacon și spanac, era doar spanac și niște bacon uitat și parcă și niște legume, deși nici alea nu erau menționate în meniu. Totul călit într-o baie de ulei și băgat la cuptor, ți se apleca un pic.

Cel mai corect non-irlandez preparat a fost friptura de pui la grătar cu cartofi prăjiți (33 lei). Chiar bună.

Servirea

Proastă, am așteptat 50 de minute să ne vină mâncarea, bine că luasem 3 beri cât să umflăm stomacul cu ceva, căci muream de foame. Chelnerița părea cam ciufută.

O să mă mai întorc? Nope.

De ce nu prefer Airbnb

By simona | 20 octombrie 2017 | Comments 0 Comment

Inițial voiam să pun titlul ”de ce nu îmi place Airbnb”, dar apoi mi-am dat seama că e prea dramatic. Pentru că și după ce voi publica acest articol, dacă se ivește o ocazie bună, tot voi folosi platforma. Însă hai să zic de ce nu o prefer și, în general, aleg să mă cazez în hoteluri.

Airbnb e o platformă prin care te poți caza în casele/apartamentele localnicilor. Ai mai multe opțiuni de tip de cameră, poate fi shared, e a ta, dar restul casei (și mai ales baia) o împarți cu altcineva (adesea proprietarul), private room cu baia ta (dar împarți restul) sau închiriezi toată casa, iar ultima variantă e cea mai potrivită, din punctul meu de vedere. Cu siguranță ați fost și voi măcar o dată sau cel puțin ați auzit de experiențele altora. Avantajele Airbnb versus restul?

Ai un decor/view super mișto. Găsisem eu o căsuță pe plajă, arăta superb. În multe cazuri, te bucuri de ceva mult mai fain dpdv design decât un hotel basic. Dacă mergi și într-un loc foarte diferit față de ceea ce cunoști tu, cu atât mai mult ar fi fain să experimentezi cultura locală.
Poate fi mai ieftin. Însă! Acest ieftin, de regulă, se aplică doar pentru camerele shared, nu per tot apartamentul, atunci poate fi foarte scump. Rentabil este doar dacă pleci cu gașca, dacă sunteți în 2, atunci e chiar costisitor.
Experiența culturală. Cunoști oameni faini (în unele cazuri), înveți lucruri noi și îți fac cele mai bune recomandări pentru tot ce înseamnă best things to do local.

De ce nu prefer eu:

Curățenia. Jur că ăsta e cel mai subiectiv aspect pe care l-am întâlnit în review-urile de turiști. Oameni care poate trăiesc acasă în cocină sau sunt foarte puțin pretențioși, așa că au recenzii precum ”a fost foarte curat și frumos”, iar la fața locului mie mi se murdăresc tălpile. Cu Airbnb am avut aceeași problemă de fiecare dată, cearșafuri neschimbate, fire de păr pe jos, praf etc etc. În multe cazuri, gazdele angajează un cleaning service să curețe camera înainte, dar nu e același lucru cu acea curățenie standard pe care o vezi în hoteluri. Nu că și ele nu ar avea problemele lor, dar sunt șanse muuuult mai mici să găsești o cameră la fel de murdară ca pe Airbnb.

Nu știu, cred că fiecare percepe altfel mizeria, dar eu nu concep să dorm în cearșafuri neschimbate. Nu pot și nu vreau. Voi o să ziceți ”dar de ce nu îi spui proprietarului?”. Aici intervine problema nr 2.

Jena. Imaginați-vă următorul lucru. Mergeți în vizită la cineva, o persoană pe care nu o cunoașteți foarte bine sau deloc. Casa e jegoasă. Îi veți spune în față lucrul ăsta? Ținând cont că vizita aia ar dura 2-3 zile și veți sta cu aceeași persoană în casă. La hotel e ușor să te plângi de nereguli, lumea e angajată să-și facă treaba. Again, ai un disconfort destul de mare dacă vrei să te plângi de ceva. Eu nu prea pot să o fac.

Proprietarul. Stai în casă cu proprietarul. Nu e ciudat să ieși din duș și să dai peste el/ea în casă? Nu știu, oamenii își trăiesc viața acolo și vii și tu peste niște străini să faci o baie, să dormi, să le umbli în frigider. E ciudat, chiar e. Nivelul de privacy e spre zero, uneori.

Lipsa proprietarului. Nici cu el nu e bine, nici fără el nu e bine. Anul trecut, în Milano, ușa de la apartament nu se deschidea absolut deloc, în fiecare noapte stăteam 30 de min în fața ușii și ne chinuiam să intrăm. La un moment dat chiar ne gândeam că vom dormi pe scară. Proprietarul era în altă țară și ne-a zis că putem lua legătura cu o tanti care locuiește nu știu pe unde și nici nu vorbește engleza. Great.

Vă dau un sfat, nu rezervați case/apartamente în care gazdele sunt studenți. Nu faceți asta! Never ever. Nivelul de mizerie este incredibil.

De fiecare dată când m-am regăsit în situațiile de mai sus, am strâns din dinți, am zis ”asta e, oricum nu petrec mult timp în cameră”. Recunosc că am avut și întâmplări mișto, în Londra am fost în gazdă la o tipă din Vietnam, stăteam noaptea și vorbeam câte 2-3 ore cu ea și era super de treabă. S-a oferit chiar să mă țină încă o noapte, pe gratis, ca să nu o petrec în aeroport, aveam zbor super devreme.

Concluzia? Prefer hotelul, dar dacă bugetul e strâns tare, atunci mna, mai încerc o dată Airbnb. Cât sunt încă tânără, probabil că toleranța la disconfort o să scadă mult pe măsură ce mă apropii de 30 ani.

Etichetă: londra