O nouă producție autohtonă, plină de savoare și arome, debutează luna aceasta la TV Paprika: sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 20:30. Călătoria gustativă incitantă este ghidată de Mihaela Sava, cunoscută drept Prăjiturela.
Fiecare episod din primul sezon este o combinație delicioasă între vechi și nou, combinând rețete moștenite de Prăjiturela de la mama sau de la bunici, dar și idei noi și surprinzătoare, pline de inovație – combinații de ingrediente la care nu ne așteptăm. Rezultatele sunt deserturi savuroase, pline de culoare și care nu necesită prea mult timp de preparare, ceea ce e minunat, având în vedere criza constantă de timp în care ne aflăm.
Fiecare rețetă e grozavă și pentru petreceri și reuniuni cu cei apropiați, pentru că Mihaela propune și o băutură special aleasă care va scoate în evidență aromele din deserturi.
„Deserturi Magice cu Prăjiturela” este o emisiune aproape vrăjitorească: te poate transforma dintr-o persoană care găsește gătitul drept o activitate intimidantă, într-o persoană care poate crea cu libertate și încredere în propria bucătărie, preparate demne de maeștri cofetari sau patiseri. În episoadele noii emisiuni de la TV Paprika, Prăjiturela oferă sfaturi prețioase despre cum să-i atragem pe copii cu deserturi fantastice, dar și pe adulți, cu cocktailuri rafinate, cu sau fără alcool.
Prăjiturela vine dintr-o carieră surprinzătoare, având în vedere umorul și căldura cu care vorbește despre gastronomie și viață: 15 ani petrecuți în domeniul militar, dintre care 10 a fost în paralel și food blogger. Momentul în care s-a îndrăgostit de zona culinară a fost în timpul unei burse la Budapesta, unde trebuia să împartă bucătăria cu studenți din toată lumea.
Inspirația îi vine din explorările lumilor noi, fie că e vorba de paginile cărților, fie că e vorba de călătorii în toată lumea sau de amintiri din copilărie și creativitate pură. Bucatele pregătite și propuse de ea sunt irezistibile, pline de culori încântătoare.
Cu toate aceste influențe și inspirații, „Deserturi Magice cu Prăjiturela” nu este un simplu show culinar: este o adevărată experiență care te va purta într-o călătorie de neuitat, la început de toamnă. O să afli că poate fi simplu să pregătești o prăjitură cu care să te mândrești, că
poate fi distractiv și un act creativ să organizezi o petrecere și că e extrem de satisfăcător să-i răsfeți pe cei dragi, cu creații ne neuitat.
Urmărește, în fiecare weekend, la TV Paprika, noua emisiune culinară, producție locală, de la ora 20:30, ”Deserturi magice cu Prăjiturela”.
Acest articol era cât p-aci să nu existe. Și înainte să explic de ce, o să fac o paranteză mai lungă.
Am aterizat în Sevilla sâmbătă seara, la ora 19:25. Până am ieșit din aeroport, până ne-am dumirit cu transportul, până am găsit cazarea, am ajuns să facem check-in la 21:45. Am luat cazare în afara orașului, la Cucuieții din Deal. E și asta o poveste, o păstrez pentru articolul următor.
Ideea e că am ajuns hămesiți la cazarea ce se afla într-o zonă rezidențială. Aveam de căutat un restaurant la care să mâncăm. În mod normal în mijlocul unui câmp nu ai găsi mâncare la ore târzii. Dar aici vorbim de spanioli, știm că stilul lor de viață presupune să iei cina până târziu în noapte, în oraș, ca motiv de socializare. Astfel că în acea zonă am reușit să găsim un restaurant frecventat doar de localnici și cu un meniu restrâns, dar bun.
Eu m-am aruncat imediat să comand calamari prăjiți și o bere rece. Calamarii i-am luat ca să pot savura berea, asta mergea cel mai bine cu prăjeală. Și au fost așa buni! Combinația asta de calamar prăjit și bere m-a făcut foarte fericită și am știut în momentul ăla că asta vreau să mănânc toată vacanța.
Dar cum să faci un articol despre mâncarea din Sevilla doar cu un singur preparat?
Eram gata să nu mai scriu despre nicio mâncare, doar să pot mânca liniștită același preparat 4 zile, prânz și cină. Oricum, nu ar fi fost prima oară când aș fi făcut asta. În Dublin și Bruxelles s-a întâmplat la fel, am mâncat aceleași feluri de mâncare non-stop, fără prea multă varietate. Măcar erau preparate locale. Aici închid paranteza.
Am mâncat totuși și altceva în afară de calamari?
Răspunsul este da și din acest motiv există și articolul. Spania este oficial în topul preferințelor mele la capitolul mâncare. O să vă povestesc mai jos câteva lucruri bune pe care le-am mâncat.
Ce am mâncat bun în Sevilla:
Calamari prăjiți
Obviously. Indubitabil acesta a fost felul meu preferat de mâncare și pentru că era cel mai bun cu o bere rece Estrella, berea lor locală. Într-una din zile am mâncat la un local din zona în care eram cazați (Espartina) numit Casa Pedro. Aici am savurat cele mai bune fructe de mare din viața mea – calamari și caracatiță. Panada în care erau prăjiți era făcută din mălai, dacă nu mă înșel. Fructele de mare pot avea o textură de cauciuc dacă nu sunt proaspete sau dacă le prăjești prea mult. Acestea au fost super fragede, cum nu am mai gustat niciodată. A fost prânzul perfect.
2. Tocăniță coadă de bou
Tocănița asta e chiar un preparat specific pentru Sevilla. Tot ce pot să spun este că odată ce am gustat m-a dus cu gândul fix la Maroc și condimentele de acolo. A fost extrem de fragedă, cu un sos dens și aromat. 11/10. Recomand oricui, chiar merită încercată. Tot la Casa Pedro am savurat-o, dar sunt sigură că sunt multe localuri din centrul Sevilliei care gătesc foarte bine acest preparat.
3. Paella
Evident nu aveam cum să nu încerc și Paella, acest preparat spaniol celebru. Am mâncat una absolut excelentă. A fost un mixt atât cu fructe de mare (niște creveți uriași), cât și cu bucăți de pui. Foarte mare porția, te puteai sătura lejer și am servit-o tot alături de bere. De data asta nu mai era Estrella, ci Cruzcampo. Tot bere locală, bună, dar nu depășea Estrella. Apropo, vacanța asta am băut numai BERE. Credeam c-o să-mi iau și niște vin, dar soarta a decis să rămân pe licoarea asta.
4. Platou de pește
Nu știu să va spun toți peștii din acest platou. Și nici nu ar fi indicat să vă recomand restaurantul, avea un rating extrem de mic. Rating pe care l-am verificat după ce am mâncat acolo de 2 ori. Și culmea, mâncarea a fost bună, deci nu am înțeles ce problema aveau, de fapt. Peștele a fost proaspăt, divers, și pe săturate. Vă recomand să încercați în general fructele de mare și preparatele de pește când mergeți în Spania.
5. Gazpacho
Gazpacho mai este numit și gazpacho andaluz și este o supă rece făcută din legume crude, amestecate. Am descoperit și că se poate servi direct ca băutură. Se pune într-un pahar cu pai, ca și cum ai bea un suc sau un smoothie. Eu am mâncat-o ca și supă, un aperitiv înainte de paella. A fost bună, dar e un preparat de servit mai degrabă vara, la temperaturi ridicate.
6. Churros
Am mâncat ca și snack dulce niște churros înmuiați în ciocolată fierbinte. Dacă zic ceva de churros-ul ăsta, iar mă ia poliția internetului la rost. Dar o să zic, îmi asum gusturile și preferințele. Nu a fost un churros extraordinar. Bun, dar nimic wow. Și am avut grijă să îl încerc într-un loc în care făceau exclusiv churros și mai era și afacere de familie. Deci nu tourist trap.
Eh, dar hai ca zic. Am mâncat cel mai bun churros ever în Irlanda, la un street food fest. Era mai lat decât cel din poză, era foarte moale și avea multă scorțișoară. A fost pe gustul meu.
7. Multe tapas
Am mâncat numai tapas și sandwiches la micul dejun. Combinația supremă de tapas am încercat-o la 100 Montaditos (restaurant prezent în mai multe orașe din Spania, printre care Madrid). Numele se traduce simplu prin „100 de sandwiches” și chiar au 100 de variațiuni în meniul lor. Au prețuri foarte bune și mâncarea e excelentă. Am încercat un tapas care avea următoarele ingrediente:
A fost pur și simplu de vis! Altă combinație foarte bună mi se pare cea cu brânză, roșii, măsline verzi și ulei extra virgin. Asta a fost micul dejun preferat și în Portugalia. Am mâncat tapas și într-o seară, la cină, dar tot la micul dejun intră cel mai bine.
8. Sangria
Of course, am băut și puțină Sangria. A fost bună, nu contest, dar nu e de mine. Prea dulce băutura asta.
9. O friptură cinstită
Nu am ce altceva să mai zic.
10. Leche frita / lapte fript
Conform Wikipedia, Leche frita este un dulce spaniol tipic din nordul Spaniei. Se face prin amestecarea făinii cu lapte și zahăr până se îngroașă la un aluat ferm care apoi se porționează, se prăjește și se servește cu glazură de zahăr și scorțișoară pudră. A fost bun, sunt fan scorțișoară, deci aș mânca orice desert de acest fel.
11. Salată de creveți
Uite că îmi scapă complet numele corect al acestui fel de mâncare. Pot spune că era un fel de salată a la russe, mixt de cartofi, maioneză și creveți. Bun și interesant. Creveții tot i-aș mânca mai degrabă întregi.
12. Înghețată la Amorino
Toți puștanii făceau coadă la înghețata asta. Cine ar putea să știe mai multe despre dulciuri dacă nu ei?! Așa că ne-am luat și noi mai multe variante: dulce de leche, cafea, lime și busuioc, Nociola. Ba chiar aveau și cu churros. Puteai să alegi dacă să îți pună și un macaron deasupra. Înghețată a fost bestială, recomand gelateria Amorino dacă ajungeți în Sevilla.
13. Alte mini-preparate (poze)
Prețuri
Ok-ish, depindea foarte mult de locul în care mancai. Evident, mesele în Espartina au fost mai ieftine, iar în Sevilla, în centru, mai scumpe. Dar să zicem că în medie am cheltuit cam 40 euro la o masă consistentă, unde am mâncat feluri principale, am avut niște garnitură, 2 beri și un mic desert pe care l-am mâncat amândoi. Aș spune că 20 euro de persoană la o masă e bine pentru criză în care ne aflăm.
Vă las totodată și un link către un articol care povestește ce feluri de mâncare sunt musai de încercat în Sevilla. Cu toate rețetele locale pe care eu nu am apucat să le încerc. Și o să vă ajute să vă ghidați atunci când mergeți la restaurante.
E cu mâncare, pofte, bunătăți și e scris de două fete pasionate de tot ce înseamnă mâncarea. Pe Oana (jumătatea duo-ului) o cunosc de vreo 10 ani de zile de pe Internet. Nu știu cum ne-am nimerit. Și cred că de maxim 2 ori ne-am întâlnit random, unde altundeva decât la Electric Castle, ea fiind din Cluj. Pe lângă asta, Oana cred că era cam singura persoană de pe Instagramul meu la care puteam să mă uit când venea vorba de mâncare. Avea un stil foarte peaceful & comforting de a prezenta experiențele culinare, se simțea pasiunea când povestea ce mâncăruri a descoperit, gustul, aromele.
Acum s-a alăturat Anei pentru a lansa proiectul The Open Button (funny), „un newsletter despre mâncat, gătit & everything în between.” , așa cum îl definesc ele. Am primit deja prima ediție a newsletter-ului și am citit-o, cum altcumva, decât cu mare poftă. Și mă bucur că pot să îmi extind lectura de dimineață cu ceva delicios.
Știu că e o modă acum pe Instagram și pe TikTok să mergi să încerci șaorma la 5 lei și să îți curgă sosul din gură când îi dai rating, să scoți sunete grobiene pentru likes & views sau să inventariezi toate crâșmele posibile din București. Cu atât mai mult, contentul acestor fete pasionate vine ca o gură de aer proaspăt.
Va puteti abona AICI, iar contul lor de Instagram pentru The Open Button este acesta.
Aproape am uitat și eu că mai scriu pe acest blog și despre mâncare. Rectific, aproape am uitat că pot să mai scriu și despre relația mea cu mâncarea pe acest blog. Pe lângă recenziile de restaurante, foodie stuff și impresii culinare. Ele nu prezintă la ce nivel toxic am ajuns când vine vorba de o dietă. Diet culture, mai exact.
Acum 2 ani de zile am reușit să slăbesc 10 kilograme după ce am ținut o dietă câteva luni. Totul s-a bazat pe contorizarea numărului de calorii și sport. Știam că atunci când vine vorba de slăbit, nutriția contează cam 85% în raport cu mișcarea. Sală făceam de multe luni de zile, dar pentru că nu mâncam corect, atunci nu slăbeam, doar mă tonifiam. Tot era bine, dar nu era fix ceea ce îmi doream.
După ce am apelat la serviciile lui nutriționist, mi-am format un obicei mai bun de a mânca, mult mai organizat, temeinic, cu mâncare pregătită în avans. Dulciuri și sucuri acidulate nu obișnuiam să consum, deci era vorba doar de numărul de calorii. În cazul meu acesta era mult prea mare, pentru că am trăit pe sistemul tradițional românesc de „nu e frumos să lași ceva în farfurie„. Și pentru că în copilărie această farfurie era umplută cu nevoile altora, nu ale mele.
Corpul meu a cedat undeva pe la 22-23 ani când m-am îngrășat enorm și am ajuns, cred, la 70 de kilograme. Nu mai reiau povestea. Am fost extrem de fericită când am reușit să slăbesc în 2020 și să ajung la 56 kg, ăsta era targetul meu. Doi ani mai târziu am 58 și vreau înapoi la 56, dar mi-am dat seama că am în continuare o relație disfuncțională cu mâncarea, ca la 23 ani. Diferită, dar toxică în continuare.
Dietă a funcționat. Dar nu și diet culture
Am preluat niște obiceiuri bune de la nutriționist care au funcționat doar prin prisma faptului că în lunile alea am trăit închisă. Era carantină. Stăteam tot timpul acasă și puteam să îmi pregătesc foarte atent mesele. Nu aveam access la dulciuri și nu trebuia să ies în oraș să consum alcool, nu sărbătoream 5 oameni într-o lună la birou etc. Având controlul 100% asupra a ceea ce mănânc, am slăbit.
Nu mult timp după am ajuns într-o altă extremă, cea în care mă obsedează prea mult acel 56 și pe care vreau să îl obțin din nou prin aceeași dietă drastică. ”Poate dacă mă chinui un pic, reușesc”. Asta mi-am tot spus. Și tot nu am reușit mai mult de 57kg, am recidivat de fiecare dată. Acum sunt sătulă să mai încerc și să mai am perioade restrictive. Am alternat de la 1-2 kg în plus și în minus de prea multe ori. Și corpul meu a simțit asta din plin.
Mai mult de atât, mi-a luat bucuria din a găti mâncare acasă care să aibă cu gust și să nu fie doar săracă în număr de calorii. Să îmi facă plăcere să o mănânc și să mă îndemne să gătesc mai mult. Să nu mai comand tot timpul ceva dacă vreau să fie gustos.
Frica de ulei
O chestie cu care am rămas după dietă a fost teama de ulei. Sună dubios, nu? Ulei pe care îl consum oricum la fast-food și dacă mănânc ceva gătit de alte persoane. Dar dacă nu torn eu uleiul ăla cu mâna mea, nu se pun că fiind aceleași calorii, nu. Știu, nu are logică, dar în capul meu așa funcționează. Ce nu știi, nu te afectează. Așa că în toate perioadele mele restrictive am renunțat la ulei și în loc să călesc ceapa firesc, o căleam în…apă. Așa cum primisem instrucțiuni. Cooking with water – acest procedeu salvator care te scapă de calorii și te aruncă în plasa mâncărurilor fără gust că apoi să dai iama în mâncăruri grase că apoi să te pedepsești și să te arunci în mâncăruri fade drept pedeapsă. Și e un ciclu vicios care nu ajută.
Revelația asta am avut zilele trecute când gătit niște pui cu curry și lapte de cocos și orez. Am folosit ulei (în niște cantități foarte decente) și am pregătit și o marinadă pentru pui. Am adăugat niște ardei verde și ceapă călită în ulei de cocos. A fost extrem de bun și eram foarte încântată că am reușit să îmi gătesc asta. De regulă, îmi fac un pui direct în tigaie ce se usucă foarte tare și cu o conopidă fiartă. Ultima dată când mi-am gătit asta, am dat mâncarea la animale a doua zi. Nu am mai suportat-o. Tot așa insistam să îmi fac o tocăniță de legume ce o uităm în frigider de bună ce era. Făcută toată doar cu apă. Astea erau mâncărurile din perioada de carantină. Ajută pe termen scurt cu obiectivul de slăbire, dar pe termen lung cred că mai rău îți fac.
Evident, extrema cu uleiul o cunoaște toată lumea. Cred că suntem țara din Europa ce consumă foarte mult ulei. Eu cred că am sticle de ulei de care nu mă ating luni de zile. Mi-am dat seama că gătitul cu apă și restricția la carbohidrați m-au determinat doar să cad într-un guilt tripping și să revin tot timpul la astea două sub forme extreme. M-au făcut să mă îndepărtez de mâncarea proaspătă, de gătit, de a pune gust în ceva, să mă bucur de mâncarea aia nu doar pentru că mă ajută să slăbesc, ci pentru că e bună pentru mine.
Și cum am văzut la cineva pe TikTok, acest cooking with water mi se pare un produs al diet culture. Obsesia să arăți bine și alegi metodele triste & lipsite de orice plăcere ca să ajungi acolo. Poate părea că exagerez, dar pentru mine a făcut diferența acest detaliu mărunt.
Ce voi face?
Cred că secretul e să rămâi stabil o perioadă mai îndelungată. Nu am renunțat la 56. Dar vreau să abordez lucrurile diferit. Să păstrez acest 58 în lunile de iarnă, să mănânc cumpătat și cu gust și să am din nou o relație sănătoasă cu mâncarea. Și să reiau mișcarea frecventă. Dar ușor-ușor vreau să ajung să nu mai am vreo aversiune față de niciun aliment, să scap de diet culture. Doar să fiu în echilibru.
TV Paprika lansează: Culoare în farfurie – pe drumul vinului
Săptămâna trecută am avut plăcerea de a participa la evenimentul de lansare a noi emisiuni TV Paprika, ce se potrivește mănușă (una de bucătărie, haha) sezonului de toamnă: Culoare în farfurie – pe drumul vinului. Producția locală, prezentată de chef Radu Dumitrescu debutează pe 10 octombrie, de la ora 21:00 și va putea fi urmărită de luni până vineri. Show-ul prezintă felul în care un vin bine ales poate îmbogăți și ridica experiența culinară. Vinul devine felul principal și abia aștept să văd noua producție. Mă așteaptă 10 episoade,fix cât un sezon al unui serial bun.
Și că tot ziceam că am fost la lansare, am surprins și câteva imagini din atmosfera de toamnă de la fața locului:
Comunicatul de presă complet:
Fiecare vin se potriveste perfect cu felul de mâncare ales și fiecare fel de mâncare ales este pus în valoare de vinul potrivit. Pământul românesc are o tradiție de mii de ani în cultivarea viței de vie, fiind în primele 5 țări din lume cu cele mai bune soiuri de vin. Fie că sunt albe aromate, rozé sau roșii, poveștile lor sunt deja în istoria locului. Trebuie doar spuse la o degustare și în compania potrivită.
Radu revine la TV Paprika invitându-i pe telespectatori să-l însoțească pe acest drum al vinului, din Drăgășani spre Dealu Mare, până spre bătrâna Dobroge. Privește spre podgorii întinse pe dealuri încărcate de istorie și tradiție, ajungând până la malul Marii Negre. Întâlnește și crame de tip boutique, însă savoarea și aroma vinurilor se simte până în sufletul degustătorului. Mânat de aroma strugurilor pârguiți și de tăria vinului învechit după cele mai iscusite metode, ne ademenește prin micile ecrane să descoperim împreună poveștile cramelor românești, din Drăgășani, Dealu Mare și până în Dobrogea, cum era odinioară.
În fiecare episod este alături de gazda cramei, fie că este proprietarul, managerul sau enologul, dezvăluind pe înțelesul tuturor povestea locului, a cramei sau a podgoriei, a tradiției locale păstrate cu multă dragoste și pasiunea pentru vița de vie.
Și, pentru că mâncarea fără vin este greu digerabilă, așa cum toate gazdele cramelor au recunoscut, Radu va găti în fiecare episod câte două rețete savuroase, pline de culoare în farfurie, ce se vor asorta perfect cu cele mai bune vinuri ale cramei respective. Acestea vor întregi peisajul pitoresc în care se află și, desigur, vor fi stârni pofta privitorului.
Pe 10 octombrie, spectatorii care urmăresc primul episod vor putea participa la un concurs pe pagina de Facebook a postului TV Paprika (https://www.facebook.com/tvpaprikaromania).
Chef Radu Dumitrescu a mai prezentat două emisiuni pe TV Paprika: „Culoare în farfurie”, difuzată în 2020 și „Mai multă culoare în farfurie”, difuzată în 2021. Noua producție are 10 episoade, difuzându-se de luni până vineri, de la ora 21:00. Nu ratați luna aceasta la TV Paprika, emisiunea care vă va purta în locuri unde vinul este felul principal!
„POVEŞTI URBANE”, un now show culinar marca TV Paprika
Am avut plăcerea aseară de a participa la lansarea noi emisiunii culinare marca TV Paprika, o nouă producție locală. M-am bucurat să degust din preparatele lui Robert Petrescu, câștigător al Masterchef în 2017 și cel care a inaugurat primul food truck japonez din România. Am fost surprinsă de cât de savory pot fi preparatele aparent simple, dar fiecare cu un twist aparte. Și am ghicit și ingredientul secret din ouăle umplute. Era wasabi!
Vă las cu câteva detalii din comunicatul de presă și cu recomandarea de urmări emisiunea la TV Paprika. Nu știu de voi, dar eu chiar aveam mare nevoie de inspirație la gătit, căci de câteva luni bune mănânc doar piept de pui la grătar cu salată goală.
Emisiunea prezentată de Robert Petrescu va avea premiera pe micul ecran pe 23 mai, de la ora 18:30.
Noua producție TV Paprika este despre străzi, despre culturi, despre o reconstruire a mâncării într-un mod aproape arhitectural. Robert Petrescu va face asta prin gust, prin mirodenii de la chioșcurile indiene, prin ingrediente din cartierele chinezești, prin mâncare stradala care pleacă din Amalfi și ajunge la tarabele din Osaka.
Emisiunea „Povești urbane” are 16 episoade a câte jumătate de oră, difuzându-se de luni până vineri, iar fiecare dintre episoade este plin de arome, delicii și surprize culinare. Pe lângă acestea, fanii de pe Facebook ai TV Paprika au parte de rețete din emisiune, tot felul de alte surprize și sfaturi de gătit care vin chiar de la Robert.
Protagonistul emisiunii, în vârstă de 37 de ani, este tătic și medic stomatolog, însă pasiunea pentru arta culinară l-a dus foarte departe. A făcut primii pași în bucătărie încercând rețete de pe diverse bloguri, apoi trecând la cărți de gătit serioase din care a pregătit bucate pentru prietenii săi.
El este cel care a inaugurat primul food truck japonez din România, iar acum va împărți rețetele sale și toate secretele culinare cu telespectatorii TV Paprika.
Robert Petrescu aduce un suflu nou gătitului acasă, într-un stil modern și practic, îndemnând telespectatorii să se bucure de prezent: ”Nu am înțeles niciodată ce reprezintă ”timpul”, de unde vine, unde se duce și ce lasă în urma lui, Cred totuși că își lasă trecutul, dar și trecutul are limba lui și de asta sunt sigur. Aici este vorba despre ACUM! Despre străzi și mâncare într-un stil actual, extrem de urbanizat”.
Noua producție locală TV Paprika este despre mâncarea delicioasă și ingredientele ale căror arome îți amintesc de cele mai reușite ieșiri cu prietenii, de mâncarea stradală extraordinară care se împarte mereu cu cei apropiați și te îmbie să trăiești experiența prezentului în cel mai delicios și distractiv mod posibil. ”Povești Urbane” îți reamintește de gustul adevărat al bucuriei!
În decembrie am abuzat de toate petrecerile de Crăciun și dine out-urile, astfel că am ieșit în oraș într-o lună cât nu am ieșit într-un an. Mi-am depășit bugetul lunar, dar măcar a meritat toată distracția, căci am descoperit niște locuri foarte mișto. Printre ele se numără și MOM, un restaurant cu un meniu fusion între bucătăria italiană, cea franţuzească şi cea americană.
Am citit un pic despre acest loc și nu întâmplător se numește MOM – deși eu îl pronunțam în așa manieră încât nici nu mă gândeam la semnificația sa evidentă – mama, dar se pare că asta e. Așa cum este prezentat în acest interviu, este un restaurant menit să celebreze energia feminină. Recunosc că nu am făcut asocierea asta în mintea mea nici la fața locului. Dacă e să mă gândesc la mama, cu siguranță nu mi-ar fi făcut de mâncare ceea ce se vede în poza de mai jos. Mai degrabă aș fi „gătit” eu asta, într-o vacanță la Mangalia, când aveam 7 ani și mergeam la plajă.
Să revenim. Decorul „arid” și minimalist e foarte welcoming, restaurantul are un spațiu mic, dar intim, cu scopul de bring that family together. Staff-ul este politicos, atent și timpul de așteptare e destul scurt. Sau poate trece repede la prima vizită, când faci 35554 poze pentru Instagram, și te zgâiești la open kitchen-ul lor. Meniul e compus în mare parte din preparate uzuale (burger, lasagna etc), cu un mix surprinzător de ingrediente, unele mai sofisticate, la care nu m-ar fi dus capul să fac o astfel de reinterpretare: butter and cinnamon oven baked apple confiture, prosecco & vanilla cream, cranberry sauce, caramelized phyllo pastry, thyme and pistachio.
Cum a fost la MOM?
Divin. Desăvârșit. Incredibil. Și nu vorbesc doar de plating și de combinațiile fistichii, ci și de GUST! Mie, de exemplu, îmi displac foarte mult stafidele și rahatul turcesc. Dar dacă MOM lansează mâine un desert cu astea 2 ingrediente sunt șanse mari nu doar să îmi placă, ci chiar să devină preferatul meu. Da, atât de buni sunt oamenii ăștia la ceea ce fac.
Dar ce ne-am comandat de am fost așa impresionați?
Am fost 3 oameni și doi dintre noi au mâncat același burger, iar eu mi-am luat o lasagna, prezentată astfel:
MILLE-FEUILLE LASAGNA. Fresh cinquepalmi lasagna pastă, slow cooked bolognese sauce, fior di latte, blanched baby spinach, parmigiano reggiano, fennel infused tomato sauce, topped with burrata and basil oil.
Pretențios tare, dar a fost cea mai bună lasagna din viața mea, cum nu am mâncat nici în Italia. În fine, comparația nu e 100% fair, că în Italia nu m-am dus la corespondentul lui MOM ca să mănânc lasagna. Am mâncat și eu într-un restaurant lângă o stație murdară de metrou din Roma. În orice caz, a fost absolut delicioasă. Și mai mult de atât, m-am săturat.
Cum a fost BURGERUL DE LA MOM?
MOM’S BURGER. Homemade buttery brioche bun, 100% black angus chuck roll patty, wild mushroom coffee, green salsa, gochujang spicy sauce, double fried french fries with dehydrated prosciutto, yeast flakes and parsley
Ahh, fix cum îl făcea mama în zilele reci de iarnă când ne strângeam lângă sobă. Și ăsta cred că tot cel mai bun burger din viața mea a fost. Chifla primește nota 11/10, a fost moale, ușor dulce, pufoasă. Ce mi s-a părut că diferențiază burgerul acesta de oricare a fost sosul de green salsa, foarte fresh și bold, dar fără să acapareze restul ingredientelor. Combinația era foarte echilibrată, cât să poți distinge fiecare ingredient în parte. Americans could never.
Și ne-a plăcut așa mult primul fel de mâncare, încât ne-am comandat și un desert livrat tocmai din rai. Numit EDEN, cum altfel:
butter and cinnamon oven baked apple confiture, prosecco & vanilla creăm, cranberry sauce, caramelized phyllo pastry, thyme and pistachio.
Crema aia de vanilie cu prosecco este minunată și a încheiat perfect toată experiența.
Preț?
E scumpuț, dar nu strigător la cer. Burgerul a fost 52 și lasagna la fel. Desertul a fost 32 lei. Oricum, e cel mai bun raport calitate-preț pe care l-am întâlnit la un restaurant. În calitate de om zgârcit, vă spun sincer că nu m-a durut sufletul când am dat cu cardul. Va recomand să îi urmăriți pe Instagram, ador estetica profilului lor și dacă veți cauta acest hashtag o să vedeți exact ce au în meniu: #mombucharestmenu
Înainte să plec într-un city break la Iași, am întrebat pe Facebook pentru recomandări de restaurante / locuri mișto ce nu trebuie să le ratez. Am bifat o parte din toate sugestiile primite, cât a permis programul, desigur. 🙂 Și deși am primit multe recomandări pe bază de mâncare, ce mi-a plăcut cel mai mult este unul care nu se afla în recomandarea nimănui. Ha. 😀 Poate pentru că avea un meniu predominant vegan și vegetarian?
Bindu este un bistro amplasat chiar lângă Mitropolie și e un loc destul de neconvențional pentru acea zonă, if you ask me. Mi-a plăcut mult și descrierea lor de pe Instagram: Bindu îți merge la suflet și te cheamă înapoi îndată ce ai plecat. Aproape spiritual. Da, ne-a mers la suflet și ne-am întors imediat a doua zi să îl încercăm iar. Asta deși eu sunt genul care merge one time într-un loc ca să aibă timp să exploreze și altele. Dar nu s-a putut, căci ne-am îndrăgostit iremediabil de locul ăsta la care am ajuns întâmplător. Voiam doar să ne tragem sufletul după o zi de drum lung, trezit la 5:30 și plimbat prin Palatul Culturii.
Și inițial am zis că ne luăm doar un pahar de vin. Un vin alb demisec și un vin roșu. Strunga Winery. Ex-ce-lent. Dar cu vinul ăsta bun ni s-a făcut și poftă de mâncare. Prietenul meu (mare fan carne) și-a comandat un platou cu legume, compus din: hummus aromatizat cu suc proaspăt din ghimbir, salată de vinete cu Tahini, fasole roșie bătută aromatizată cu chimion, toate numai bune de întins pe o lipie proaspăt coaptă. Dacă ajungeți vreodată pe acolo, vă rog frumos să va comandați acest platou. Fasolea roșie cu chimion avea și ceapă prăjită deasupra. A fost super gustoasă. Eu mi-am comandat, însă, ceva ce ne-a schimbat complet viețile și motivul pentru că ne-am și întors: ciuperci pleurotus gătite pane, pesmet, semințe coapte de în, pătrunjel verde, cubulețe de roșii proaspete, servite cu sos din iaurt și usturoi proaspăt.
Ciupercile alea au fost de vis, super crocante și delicioase. Le-am mâncat și a două oară și am luat și la pachet. Am mai comandat și un burger vegan cu proteină din mazăre. A fost bun. Porțiile au fost mari, prețurile mici. Platoul de legume a fost 25 lei, ciupercile la fel. Am mai luat eu o supă crema de legume coapte și a fost 15 lei. Paharul de vin era 10 lei. Super accesibil și ospătarii erau super amabili și de treabă. Clar îl văd ca pe un loc mai de hipsteri, dar partea bună este că și livrează ceea ce promite.
Ce alte locuri am mai încercat în Iași și ne-au plăcut?
Restaurant Panoramic de la Hotel Unirea: aici am fost și cazați și la restaurant ne-am bucurat de o priveliște superbă asupra orașului, atât ziua, cât și noaptea. Am mâncat o friptură de ton minunată și am băut cel mai bun Ice Tea de mango pe anul ăsta.
City View: deschis recent, am mers acolo împreună cu niște prieteni, la apus. Priveliștea e superbă de pe deal. E un pic cam în afara orașului, dar merită să mergeți acolo. Am mâncat pește cod cu piure de rădăcinoase și am băut vreo 2 pahare de Strunga. Recomand să faceți rezervare în prealabil ca să prindeți cel mai bun loc.
Beer Zone: aviz băutorilor înrăiți de bere. Meniul lor este un pdf de scroll never ending la soiuri de bere de care nici nu am auzit vreodată. Foarte bun, recomandăm!
Îmi pare rău, în schimb, că nu era deschis la Toujours. Mai mulți oameni mi l-au recomandat, eram foarte excited să îl încercăm și deși noi am ajuns în intervalul lor de program, nu era nimeni acolo. Poate data viitoare.
Promit că revin și cu un articol dedicat pentru ce am făcut în Iași.
Dacă își amintește cineva, acum câteva luni am scris despre cum am incept de una singură un program de meal prepping. Aveam deja experiență programului de nutrititie pe care îl începusem cu un an înainte și, deși, atunci nu îmi pregăteam neapărat mâncare cât pentru o săptămână, principiul era oarecum același. Anume de a avea control asupra alimentației mele. M-am documentat mai în detaliu despre cum pot pune mai bine în aplicare conceptul de meal prepping, m-am dotat cu recipiente din sticlă și am început să țin săptămânal un jurnal de idei de rețete.
În momentul de față am cam 6 luni de program, dar cu o serie de pauze – justificate de plecările în concedii, citybreaks and so on. Dar pot spune oricum că pentru mine dă rezultate și e de mare ajutor să îl urmez, întrucât am un program foarte încărcat la muncă și, în lipsa meal prepping-ului, cad în 2 capcane:
Mănânc prostii și le mănânc pe repede înainte.
Nu mănânc deloc pentru că nu am timp să pregătesc ceva care să nu intre în cele descrise la punctul 1
Și pe lângă orice monitorizare de calorii, dietă și așa mai departe, faptul că pregătesc mâncarea pentru 5 zile de lucru, mă ajută să mănânc și eu ceva mai decent când am zile super pline. Dar hai să vă spun și ce lucruri am realizat în toată perioada asta:
Duminica e cea mai bună zi pentru gătit
Duminică pe la ora 5 – 6 mă apuc să gătesc tot ce am de mâncat în săptămâna respectivă. E un proces pe care încerc să -l limitez la maximum 2 ore ca și durată. Și îmi place foarte mult, mi se pare relaxant. Mai greu să gătești când sunt 40 de grade afară, dar în ultimele dăți temperatura a fost suportabilă. Pe mine gătitul mă deconectează și fiindcă sunt foarte hands-on (al propriu și la figurat), atunci nu mai pierd vremea cu scroll pe FB sau Tik-Tok. Nu mă gândesc la ce am de făcut în ziua x sau ce task-uri mă așteaptă la muncă. Gătesc și atât. E foarte nice.
Mersul la piață este o rutină sănătoasă
În fiecare sâmbătă dimineață merg cu lista de ingrediente pe care trebuie să le cumpăr pentru meal prep. Nu înainte să mă opresc la 5togo pentru o cafea pe care o savurez în timp ce mă plimb prin piață. De multe ori cumpăr mai multe lucruri decât am preconizat, dar nu se poate altfel. Găsesc tot felul de fructe și legume proaspete, ouă, brânză, zacuscă, ardei iuți, pate de casă etc etc. Nu mă pot abține să nu încerc ceva nou. Am scris despre ce îmi place când merg la piață, aici.
Recipientele de sticlă sunt viață
Cred că poți ține în ele un preparat chiar și mai mult de o săptămână. Desigur, depinde și ce tipul preparatului. Eu mi le-am luat din Auchan și am dat cam vreo 20 lei pe fiecare. Își fac treaba excelent, nu ies mirosuri, nu se strică mâncarea. Însă! Neapărat preparatele trebuie ținute în recipientele de sticlă la frigider!
Să ții un jurnal de rețete este greu
Nu tot timpul am inspirație și nu orice se poate face la fel de rapid. Vă las și vouă o serie de idei de preparate pe care le-am tot gătit și eu, s-au făcut rapid și au rezistat. Vă mai recomand și să vă uitați pe Tik Tok, sunt mulți creatori de conținut ce gătesc super bine și în maximum 1 minut ai o rețetă clară de ce să faci și cum.
Șnițele cu cartofi copți la cuptor și salată de varză cu mărar
Paste cu ciuperci pleurotus și sos de roșii
Chifteluțe de pește / legume cu salată verde ca și garnitură
Wrap cu hummus, cartofi, morcovi și dovlecel
Pește la cuptor cu legume (de orice fel)
Ardei umpluți cu orez fiert și ciuperci
Somon la grătar cu zucchini și salată verde
Conopidă la cuptor cu sos arăbesc și sos de iaurt
Noodles cu legume și pui
Pizza
Salată de vinete
Orez mexican cu legume
Friptură de pui la grătar cu legume / piure de broccoli și mazăre
Pui cu legume la cuptor
Dovlecei prăjiți cu sos de Tzatziki
etc.
Șiiii….acum pentru the final learning. Ce o să vă spun mai jos mi se pare că anulează orice demers al meu de pro-meal prepping :)))) But oh well, măcar sunt sinceră:
Mâncarea proaspătă e cea mai bună!
Da, oricâte recipiente s-ar inventa pe lumea asta să păstrezi mâncarea mâncabilă mai multe zile, nimic nu poate întrece un preparat cald, pregătit proaspăt. Asta e, cumva îți asumi. Nu zic că nu mai poți mânca niște chiftele după 4 zile (doar știm că mamele noastre ne puneau să mâncăm aproape același lucru zi de zi), însă oricând aș ceda prânzul de meal prep în favoarea aceluiași preparat, dar pregătit atunci!
Da, restaurantele de pe litoral sunt chiar de vis. Am fost de curând în Muntenegru (o să povestesc despre asta în zilele ce urmează) și a fost probabil una dintre cele mai mișto vacanțe pe care le-am avut în ultima perioada. Nu că aș fi avut ocazia să plec foarte des (mulțumesc, COVID-19), însă pe lângă peisajele minunate, Muntenegru este și foarte accesibilă ca și preț chiar și pe Coasta Adriatică. Să vă dau două exemple de prețuri la restaurante, mic-dejun și cină:
Mic-dejun: Am luat un English Breakfast mediteranean – adică în loc de fasole aveai varză și în loc de cârnați aveai cartofi prăjiți și crenvurști. Deci primeai 2 ouă prăjite, roșii, varză, cartofi prăjite, crenvurști și 2 felii de șuncă + muștar, cafea sau apă. Totul pentru 30 lei. On top, mai primeai din partea casei niște aperitive (un fel de icre cu crema de brânză – foarte bune) și 2 pahare de suc de mere. Repet, noi plăteam doar 30 lei pentru un English Breakfast. Toată porția era foarte consistentă, așa că puteai lejer să sari și peste prânz.
Cină: Îmi era tare foame după ce nu mâncasem la prânz, așa că am zis că aș mânca și felul 1 și felul 2. Și am mers la un restaurant în centru (nu fast-food, nu toneta), unde am comandat un meniu de 14 euro (69 lei) ce includea o supă de pește, o salată verde, o porție de cartofi prăjiți cu calamari la grill și sos de usturoi verde și piper. Super bun și sățios, chiar pentru 2 persoane.
Nu mai zic și de peisajele superbe, de apa curată, de oamenii prietenoși, de asfaltul bun (am mers cu mașina) și așa mai departe. Bun, avem acest exemplu minunat în minte.
Cat te costa mancarea pe litoral?
Ne întoarcem pe meleagurile noastre, în Năvodari. Am lucrat o săptămâna la mare, teambuilding style, iar în una din seri am mers la Cherhanaua Tașaul, despre care am înțeles că ar fi ok (în raport cu alte locuri). Și chiar a fost decentă, dar pentru cât a costat și senzația că mai ai puțin și plătești și tacâmurile, nope, nu mă mai întorc. Plus, pe terasă era incredibil de cald seara și umiditatea extrem de ridicată. Erai aproape ca-n într-o seră. Nu am văzut niciun sistem de aer condiționat.
Am comandat o doradă cu mămăligă și mujdei de usturoi. Nu poți înlocui mămăliga cu altă garnitură, așa că am cumpărat separat o porție de cartofi prăjiți. În România la sarmale și pește ți se bagă mămăligă pe gât, orice ar fi. Bine că mai comandasem și un platou de aperitive înainte, căci pentru felul 2 au trecut câteva secole până sa fie servit la masă. Peștele a fost bun, deși era greu să nu fie, nu era nimic complicat în a-l face pe grătar.
În schimb, când a venit nota mi-a cam stat în gât mâncarea. Dorada era chiar 45 lei (250g….), mămăliga și mujdeiul fiind cotate separat, deși în meniu sunt trecute împreună. Urmând această logică, de ce nu m-au lăsat atunci să înlocuiesc mămăliga dacă tot o plăteam separat? Deci eu plătesc 18 lei în plus pentru că…? În fine, porția asta de mâncare a costat 75 lei. Niște pește amărât pe grătar cu mămăligă și cartofi prăjiți (probabil congelați). Ba nu, stați, mi-am amintit ce mi-a dat trigger să scriu articolul asta. Mi-au cotat 2 lei pentru o felie de lămâie, pe care nici nu o cerusem. Ahhhh, iubesc restaurantele de pe litoral!
Nota de plata:
În Muntengru au uitat să îmi aducă un fel de aperitiv (nici măcar fel principal). La final și-au dat seama și și-au cerut scuze, așa că ne-au adus un desert din partea casei – două porții. Ce erau mai scumpe decât dacă mi-ar fi adus aperitivul. Deci iată că se poate și să ai respect față de clienți, dar dacă ești antreprenor român cu afacere pe litoral, probabil o să râzi la acest articol.
În fine, pentru mine zona de nord a litoralului este a no-go și dacă nu ar fi fost ocazia de ieșire de grup, nu aș fi călcat piciorul acolo. Aștept să ajung la Krapets în curând, nu vreau să mai am de-a face cu vreo plajă sau stațiune din România. Restaurantele de pe litoral sunt de vis.
