Etichetă: plecare

Cum să îți supraveghezi animăluțul când ești în vacanță

Cum să îți supraveghezi animăluțul când ești în vacanță

Mi-am luat pisici acum 3 ani de zile și recunosc că până să le iau nu am stat să mă gândesc ce voi face cu ele atunci când voi pleca de acasă. Eu doar m-am gândit „yeeey, am și eu pisici în sfârșit”. Dar să nu va gândiți că am fost iresponsabilă, căci imediat cum le-am luat, s-a și activat în mine un mommy instinct, iar în primele zile am stat lipită doar de ele. Am refuzat să ies în oraș și când finally am mers la un event cu Angela și Marin, tot ce îmi doream e să mă întorc acasă să stau cu ele.

La prima plecare în străinătate ele aveau 6 luni, deci erau oarecum puișori. Mă rog, și la 3 ani și jumătate cât au acum ele tot puișori sunt pentru mine. În fine, la prima plecare am avut inima strânsă. Lipseam 4 zile și urma să am o vacanță binemeritată în Italia (Verona și Veneția). Am rugat un amic să vină în vizită și să le verifice că nu au murit. Doar la asta mă gândeam. Că mor ele fără mine. Ahem, sunt pisici. În plus, le-am lăsat mâncare și apă cât să trăiască probabil 2 săptămâni. Au „supraviețuit”, am primit poze și filmulețe cu ele și au fost bine.

Apoi mi-am făcut tot mai des curaj să plec, ba chiar au fost ocazii în care nu m-am gândit obsesiv la ele. Crescuseră, erau mai independente, le durea la banană de mine. Dar am început să mă întreb. Oare ce fac ele când nu sunt acasă? Dorm? Clar. Se bat până nu mai pot? La fel de clar. Mai ales că uneori, după o perioadă de absență, găsesc totul răvășit prin casă, multe ghemotoace de blană smulse în urmă unei bătăi (se iubesc, though) și, ocazional, niște „surprize” din partea lor. Știți voi ce. Așa că am zis să iau o cameră video să le spionez cât timp lipsesc. Și e funny as hell!

Am cumpărat modelul acesta de la Orange, prin niște puncte de fidelitate, dar oricum camera video e accesibilă ca preț. Am montat-o într-un colț în care să pot vedea atât în dormitor (dacă o rotesc), cât și în sufragerie. Camera are și funcție de microfon, adică pot da comenzi vocale, să le strig pe nume :)) Ele sunt foarte confuze când zic „Zoe, Mia” și se așteaptă să ma vadă. Mia chiar a încercat și să dărâme camera. Teoretic, dacă ai avea un câine, ar trebui să o montezi undeva unde să nu ajungă să o distrugă. La pisici e mai ok, nu îi pot face mare lucru. Are și infraroșu, așa că e perfectă pentru a spiona și pe timp de noapte.

Din ce am observat, ele sunt foarte cuminți, nu fac nimic în mod special. Stau și dorm.

Dar camera video a demonstrat că NIMIC is what they do.

Și iată și niște poze și videos surprinse. Puteți observă ce fețe blege au și cât sunt de adorabile. E foarte funny să le urmărești de la distanță.

camera video
camera video
camera video
camera video

Dacă lipsiți mult timp de acasă, camera video e utilă să vedeți ce mai fac ele, că totul e bine. Of course, nu ar trebui să înlocuiască vizita unui adult care să se asigure că au apă, mâncare și că litiera e curată. E mai mult pentru fun și amuzament.