Autor: simona

Am încercat produse plant-based de la fast food-uri

Am încercat produse plant-based de la fast food-uri

Burger King au spart gheața lansând Plant-based Whopper-ul la noi în țară. În străinătate lanțurile mari de fast-food deja au pus la vânzare de ceva timp diverse preparate vegane sau plant-based. Ușor-ușor vor apărea și la noi tot mai multe opțiuni de acest fel și am zis să încerc și eu să văd cum sunt.

Disclaimer: nu sunt vegană sau vegetariană, ci încerc să am o dietă cât mai echilibrată, preponderent formată din legume sau carne light (pește, pui) + cât mai puține alimente procesate.

Să trecem la preparatele testate. Avem Burger King & Nordsee. IKEA mai au niște hotdogs vegetali, dar nu am mai apucat să îi testez, deși eram în zonă, căci era too much pentru bietul meu stomac să mănânce atâta sintetic și soia.

Burger King – Whopper Plant-based

Notă: 9 / 10

Începem cu Burger king și al lor Whooper. Ei zic „voi ați cerut, noi am adus”. Și serios mă întreb who asked for this.

Plant-Based Whopper a fost bun, mi se părea că mănânc burgerul obișnuit, cu carne. Am avut o foarte ușoară senzație de greață după, dar a trecut imediat (posibil de la prea multe grăsimi, nu mănânc foarte des așa). Dar am savurat burgerul și nu aș zice „nu” dacă ar fi să mai am ocazia să îl mănânc data viitoare când mai trec pe la ei. Carnea ar fi făcută din proteină de soia.

Atenție că nu este vegan! Este făcut pe același grill cu carnea obișnuită și maioneză folosită este una normală, cu ou.

Am apreciat transparența lor, că au pus asta ca și disclaimer în vizualul în care au anunțat produsul. Mi se pare foarte fair. Deci am putea spune că Plant-Based Whopper este mai potrivit pentru vegetarieni sau pentru vegani on a cheat day (dacă au așa ceva). Și pentru cei care țin post.

plant-based
plant-based

Burger King – Plant-based nuggets

Notă: 1 / 10

Oh, dear lord. Dacă la Plant-based Whopper mai ai și alte gusturi și texturi (chiflă, sosuri, roșie, salată, castraveți etc), la nuggets nu rămâne decât să îi treci prin niște sos și aia e. Nu ai cum să eviți gustul lor oribil și mirosul de pastile. Yeap, fix așa sunt. Am mâncat jumătate de nugget alături de niște sos sweet Chilli și mi-a fost de ajuns. Prietenul meu i-a mâncat pe toți și i s-au părut decenți, dar nu i-ar mai cumpăra voluntar. 

*eu i-am cumpărat for research purposes, să scriu acest articol*.

Spre desoebire de Whopper, ei sunt prăjiți separat de restul produselor, ceea ce, de asemenea, au comunicat către consumatori. A durat un pic până mi-am primit comanda (Burger King Băneasa), iar angajata de acolo și-a cerut scuze pentru acest lucru (fără ca eu să îi zic ceva). Se pare că nu sunt mulți care comandă acest produs. I wonder why.

plant-based
plant-based
plant-based

Nordsee – Vish

Notă: 7.5 / 10

Vish! E funny numele, pare că așa ar putea să îl cheme pe un guru de yoga. Sau așa se poate numi un produs cu care spăl rufe / vase / suprafețe. Noul și îmbunătațitul Vish, acum și pe bază de plante. Vish is no fish, dar e atât de aproape. Nu știu ce inginerie au făcut, serios, pentru 1 secundă am vrut să mă întorc la ei și să le spun că mi-au dat din greșeală sendvișul cu pește. Avea fix același gust. Pe net oamenii mai ziceau că seamănă la gust cu o pastă de cartofi. Dacă stai să analizezi super mult cred că poți să îi găsești multe asemănări, dar tot gustul de pește predomină. Arată cam așa:

plant-based
plant-based

Vish este vegan, să știți. Are sos Remoulade vegan, chiflă integrală, salată și roșie. A fost bun, mi-a plăcut. Again, mă simțeam un pic ciudat cu ”peștele” ăsta, părea că mănânci ceva feels illegal, but it isn’t. Sau invers, nu știu. Nu prea mi-a plăcut culoarea, în schimb, prea închisă, deși nu era overly cooked. Părea suspect.

Sendivșul a costat 17 lei și mai aveai varianta de Vish & chips cu 22 lei. Scumpicel amândouă, dar la Nordsee mereu a fost așa.

În concluzie, cred că poți opta pentru aceste produse dacă ești vegetarian și vrei să ai un cheat day de mâncare nesănătoasă sau dacă ții post și nu ai unde să mănânci în oraș. Besides this, it’s a no go. Mai bine mergi undeva de unde să îți comanzi un burger cu vânătă la grătar și halloumi decât să mergi pe variantele astea on a regular basis. Am mai scris despre opțiuni veggie, aici.

Le-a mai încercat cineva, cum vi s-au părut?

 

Rutina de mers la piață este cea mai bună rutină

Rutina de mers la piață este cea mai bună rutină

Mă trezesc mereu sâmbătă dimineața pe la 8. Nici nu mănânc. Știu că am de mers întâi la piață și apoi pot ajunge să îmi fac micul dejun. Mi-ar plăcea ca la 16 Februarie să existe și un coffee shop mai de doamne ajută. E oarecum în apropiere 5togo. Dar nu e chiar același lucru cu ce tip de cafea îmi doresc. Înțeleg însă și perspectiva și targetul. Nu foarte mulți hipsters & millenials o să meargă la piață pentru cafea.

Anyway, am reușit să găsesc un coffee place unde un ”băiat” se chinuie el să facă o cafea d-aia fancy, mă întreabă de 20 ori ”vreți și zahăr, nu?” (clar nu) și poartă masca aproape corect. Și dacă mor de foame până când ajung să îmi fac de mâncare, atunci iau și un covrig la 1 leu de la cele 3-4 covrigării din același perimetru.e

Piața are o zonă interioară, acoperită, plus mulți comercianți care vând lângă piață, în exterior. Teoretic la ei ai putea găsi prețuri mai decente decât la cei care au de plătit chirii mai mari. Da și nu. De exemplu, acum 2 săptămâni 1 kg de cartofi noi costau 15 lei indiferent de la ce tarabă cumpărai. Personal, prefer să cumpăr de la tarabele din interior pentru că mi se pare că sunt mai atenți cu marfa ( o parte din ei) și legumele par mai proaspete.

Știu că mulți se duc în Obor pentru piață, dar e prea departe de mine și nu se poate numi rutină plăcută dacă trebuie să străbat jumătate de oraș ca să ajung să cumpăr pătrunjel. Plus că nici nu ar mai avea cum să devină o rutină in the first place.

Ce cumpăr?

Pâine proaspătă, carne de la măcelărie (ficăței, pui, frigărui – în funcție de meniul pe care l-am pentru săptămâna ce vine), apoi fructe și legume în funcție de sezon. Ceea ce se traduce astfel: ardei, castraveți, roșii, cartofi, salată verde (IT IS A MUST), ceapă verde, mărar, pătrunjel, spanac – anything green for short – dovlecel, vânătă, căpșuni și, eventual, mere. Îmi place că este un domn cu tarabă la care vinde doar fructe de toamnă (mere, gutui, pere) și de fiecare dacă când cumpăr de la el suc de mere (super bun), îmi dă ”din partea casei” și 2 mere sau niște pere. Sunt client fidel.

Mai obișnuiesc să cumpăr măsline și (cremă de) brânză, dar nu extraordinar de des. Am intrat 5 minute la pescărie și nu m-am încumetat să cumpăr ceva de acolo, arăta foarte fishy. Pentru fructe de mare și pește bun chiar m-aș duce la Obor.

De unde cumpăr?

Am de recomandat 2 locuri din piață pe care le-am descoperit cu ajutorul lui Mihai Petrea, colegul de apartament al Gabrielei:

  • carmangeria Dumi: au carne absolut excelentă și în fiecare săptămână au un alt sortiment la display, ca să zic așa. De exemplu, au avut frigăruri de curcan învelit în fâșii de zucchini. Sau această pastramă cu vibe exotic, de mai jos. Și mai au și niște frigărui cu halloumi delicioase.

  • brutăria Grivița – au pâine foarte, foarte bună. Deși recunosc că eram mare fan Miez, îmi e cam peste mână să merg până acolo. Pâinea ”Rădăcină” e preferata mea (e împletită). Ah, și unrelated cu piața, pâinea de la Lidl cu cartofi este also the shit.

În rest, pe lângă piață găsești de toate: outlets, SH-uri, mini-supermarkets, pescării, târg de vechituri, florării, curățătorie, centru xerox, anything you need. Și îmi place tare tare mult să iau flori de la piață, îmi dă o stare de bine să îmi umplu casa cu ele.

Rutina de mers la piață e cea mai bună rutină

Pare că am făcut un advertorial pentru Piața 16 februarie, dar nu mă plătește nimeni în cartofi pentru articolul ăsta. Acum că sunt aproape de final, îmi dau seama că I missed the purpose of what I was trying to say. Scuzați romgleza. De când cu pandemia, nimic nu mai e sigur, nimic nu mai e cert, nu știi dacă vei putea pleca la munte cu prietenii, că poate se închide orașul, nu știi când prinzi loc la vaccin, când te reîntorci la muncă, dacă o să mai ai un loc de muncă etc etc.

Sunt multe incertitudini și mi se pare că față de anul trecut, când mai aveam o doză de speranță, acum efectele tuturor restricțiilor și contextului sumbru se resimt mult mai tare. Explică mai bine articolul ăsta la ce mă refer. Și astfel că a avea rutine ce îți oferă un fel de normalitate de care poți bucura recurent este de vis. Mă gândesc mereu că d-abia aștept să vină ziua de sâmbătă să merg la piață, să fiu eu cu mine și cu plasa mea din pânză, e cea mai bună rutină. Am și eu o bucurie din prea puține bucurii.

Conacul Matac din Valea Călugărească

Conacul Matac din Valea Călugărească

Conacul mi se pare că este într-o stare excelentă și nu cred că lucrările de reabilitare ar fi prea dificile sau imposibile din punct de vedere financiar. Am crezut realmente că am ajuns la o pensiune ce avea porțile închise pentru că mai erau necesare câteva reparații. Ce-i drept, nu am putut vedea si interiorul, pentru că era închis cu lacătul (și mai bine că era așa), dar am putut vedea parterul printr-un colț de geam spart si părea ca nu este atât de gravă situația. Dar nu mă pronunț 100%, pentru că nu știu sigur ce probleme ascunde.

Aici s-au filmat scene pentru câteva filme românești pe care nu le-am vizionat, dar poate cu ocazia asta o să le văd și eu: “Colierul de turcoaze” și “Secretul lui Bachus”. Ba mai mult, la acest conac au fost invitați la o degustare de vinuri în perioada comunistă chiar Fidel Castro și Richard Nixon.

Iar câteva cupluri și-au făcut ședința foto de nuntă acolo.

Arată superb și deși nu se compară nivelul de distrugere cu alte conace vizitate de mine, tot pot spune că este o ruină. Abandonat să fie cuprins de negura timpului. Am devenit și poetică. Dar serios vorbind, conacul este o bijuterie ce are un potențial enorm, fiind într-o zonă viticolă, situat în zona “Drumul Vinului”. Reabilitat, Conacul Matac din Valea Călugărească ar putea atrage foarte mulți turiști.

Conacul Matac din Valea Călugărească – origini și prezent

Conacul Matac a fost construit între anii 1901-1903, pe moșia Cantacuzino din Valea Călugărească, județul Prahova. Proprietarul conacului a fost Barbu Matac, un înalt funcţionar de la Căile Ferate Române.

Am găsit mai multe informații despre încercările de salvare a acestui conac:

În prezent clădirea se află în inventarul Ministerului Finanţelor şi în administrarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie de la Valea Călugărească. În anul 2011 s-a încercat un parteneriat între Consiliul Județean Prahova, Primăria Valea Călugărească și Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație din Valea Călugărească în vederea restaurării conacului și a introducerii lui în circuitul turistic, pe „Drumul Vinului”.

Inițiativa era bună dat fiind că vechiul conac boieresc face parte din patrimoniul naţional, este localizat într-o zonă viticolă reprezentativă pentru viticultura judeţului Prahova și, în plus, ar fi devenit o atracție pentru turiștii amatori de degustări de vinuri.

Sursă informații.

Ion Marin, directorul ICDVV Valea Călugărească: “Din 2002, institutul nu a mai primit niciun leu de la bugetul de stat. Statul este proprietar, noi suntem doar administratorii, nu putem face credite, nu putem folosi instrumente de plata care le folosesc alte societăți, nu putem concesiona, nu putem nimic, decât să funcționăm la limita.”

Problema este una birocratică, ca întotdeauna. Se vrea, dar nu se poate. Mare păcat.

Iată și câteva imagini cu Conacul Matac din Valea Călugărească

Conacul Matac din Valea Călugărească
Conacul Matac din Valea Călugărească
Conacul Matac din Valea Călugărească
Conacul Matac din Valea Călugărească
Conacul Matac din Valea Călugărească
Imagine din cladirea de tip anexa
Conacul Matac din Valea Călugărească
Imagine din cladirea de tip anexa
Imagine din cladirea de tip anexa
Am adoptat un catel la distanta :)

Am adoptat un catel la distanta :)

Cand eram mica tot ce visam si imi doream era sa adopt un catel. Aveam la tara, la mamaie, aveam si in Bucuresti, la cealalta mamaie, dar voiam si unul pentru mine. Nu l-am primit, ai mei nu voiau animale in apartament. Desi as fi zis atunci despre mine ca sunt a dog person, mi-am adaptat dorintele la ceva mai simplu de tinut la bloc, anume o pisica. Asa am devenit de-a lungul anilor pana la maturitate a cat person. Ceea ce si detin in prezent (am doua pisici).

Insa odata ce am avut pisicile mi-am dat seama ca nu mai sunt nici cat, nici dog person. Sunt animal lover. Nu raman indiferenta la suferinta niciunui animal, donez frecvent pentru diverse cauze ce sprijina animalele si in ultimii ani mi-am donat cei 2% (care acum au devenit 3.5%, parca) catre asociatii / ONG-uri de animale. Cand vad pe YT un video cu un animal rescued, ma uit direct la final sa vad ca este fericit si sanatos. Nu pot rezista psihic si emotional sa vad povestea unui animal chinuit, chiar daca e cu happy end apoi (in sensul ca a depasit suferinta si are un camin). Ah, si toti cei care ranesc in mod intentionat animalele sper sa aiba parte de cea mai cruda soarta. Si-o merita.

Unde vreau sa ajung. Mi-a revenit dorinta de a avea un caine, insa nu am unde sa il cresc in apartament alaturi de cele 2 pisici. Eu as face o incercare, dar nu am spatiul suficient de mare si un mediu prielnic pentru asta. Asa ca… am adoptat un caine la distanta de la Adapostul Speranta. 🙂

Mereu am vrut sa adopt un catel

Il cheama Tinu si este o adorabilitate. A ajuns la adapost, din pacate, in urma unui accident de masina prin care si-a pierdut mobilitatea la picioarele din spate (povestea aici). Din fericire, are un carucior cu ajutorul caruia se deplaseaza si, in ciuda faptului ca nu poate alerga, este un catel foarte voios si activ. Este cuminte, jucaus si foarte iubitor. Ne-am imprietenit imediat.

L-am adoptat acum cateva saptamani, insa pentru ca am avut Covid, nu am putut sa vin sa il vad pana acum 2 weekend-uri. Am adus si un sac de mancare mai mare donatie tot pentru adapost.

Sursa foto

adopt un catel
adopt un catel

Nu statea locului sa il facem o poza, atat de bucuros era.

Ce inseamna adoptia la distanta?

Este modalitatea prin care poti face o fapta buna si sa contribui la bunastarea unui caine fara a-l lua acasa, daca nu ai posibilitatile necesare sa te ocupi de el 100%. Se incheie un contract intre tine si adapost prin care esti de acord sa contribui cu o suma (aleasa de tine) pentru o anumita perioada de timp (aleasa tot de tine).

Am prioritate pentru adoptie, in cazul in care cineva se arata interesat de Tinu sa il ia acasa. Voi fi informata de starea lui de sanatate si pot veni sa il vizitez atat pe el, cat si restul cainilor de la adapost. Cred ca, desi nu am intrebat, ca mai si posibilitatea sa adopt un catel, altul decat Tinu. Sa fie 2, cum sunt si pisicile mele 😀

Sunt atat de multe suflete acolo ce isi cauta o familie. Toti au suferit intr-o forma sau alta si merita sa fie fericiti. Eu ii iubesc pe toti. Si da, cand ma voi muta la o casa cu gradina, imi fac si eu propria gradina de animale. Acum cativa ani din adapost erau adoptati cel putin un catel pe zi. Acum se intampla asta mai mult 1 data pe saptamana sau la cateva zile.

Stiu ca nu toata lumea are posibilitatea sa adopte, dar eu v-as incuraja macar sa donati, sa adoptati la distanta sau sa alegeti metoda 3.5%. Pe scurt, incercati sa ajutati cum puteti. Conteaza fiecare gest.

adopt un catel
În vizită la Moara de Vânt Sălicea

În vizită la Moara de Vânt Sălicea

Moara de Vânt Sălicea este un parc de agreement aflat în apropierea orașului Cluj, undeva la 25 de minute de mers cu mașina, fiind poziționat pe o colină de unde ai o priveliște absolut superbă. Nu mai stiu cum am descoperit locul ăsta, dar m-am îndrăgostit imediat de el când am aflat că pe domeniul său se află animale libere în țarcuri imense și le poți hrăni.

Sunt aproximativ 250 de animale din peste 45 de specii: iepurași, rățuște, gâște, găini, bibilici, fazani, păuni, porumbei, prepelițe, porcușori de Guineea, capre, căpriori, cerbi, curci, ponei, măgari, lame, mufloni, maimuțe, cai, porci vietnamezi, ulii, șoimi, văcuțe pitice Zebu, dragoni cu barbă, potârnichi de California, broaște țestoase, ratoni, ursuleți năsoși, oi de camerun, veverițe.

De mulți ani de zile am încetat să mai merg în grădini zoologice pentru că nu îmi place să văd animale închise în cuști. Mi se rupe sufletul. Însă la Moara de Vânt Sălicea sunt mostly animale domestice pe care le întâlnești și la tine la țară și câteva animale sălbatice care au țarcuri imense și înverzite. Cu excepția unei pisici sălbatice ce părea nefericită. Nu știu dacă mi s-a părut mie, dar așa mi-a lăsat impresia. Asta a fost singurul caz ce mi-a displăcut. Din fericire (?), era și singurul exemplar de acest fel.

Să hrănești animalele, să le mângâi și să interacționezi cu ele e o experiență foarte faină nu doar pentru copii, ci și pentru adulți. Eu, adult de 27 ani, am petrecut jumătate de oră în țarcul cu iepurași și nu îmi mai venea să plec de acolo. Am hrănit cu morcovi fiecare iepuraș pe care l-am întâlnit și nu pot spune că erau puțini :)) Și lamele sunt foarte dornice să interacționezi cu ele, deși mi se părea că oricând pot rupe gardul ăla și să o ia la fugă, aveau prea multă energie.

Pe domeniu poți face și alte activități, poți lua masa, poți merge în parcul de aventură sau la minigolf. Noi doar am hrănit animale, le-am pozat și ne-am plimbat prin natură. A fost perfect și m-aș întoarce oricând acolo dacă aș mai ajunge prin zonă.

Intrarea este 15 lei pentru adulți și neapărat trebuie să cumpărați și o găletușă cu mâncare (porumb + morcov feliat) pentru animale, costă doar 3 lei. E o experiență memorabilă să le hrăniți. 🙂

Imagini:

Moara de Vânt Sălicea
Moara de Vânt Sălicea
Moara de Vânt Sălicea
Moara de Vânt Sălicea
Moara de Vânt Sălicea
Moara de Vânt Sălicea
Moara de Vânt Sălicea
Am vizitat Închisoarea Doftana

Am vizitat Închisoarea Doftana

Uită-te la mine cum scriu eu în titlu că am vizitat Închisoarea Doftana de parcă ar fi un muzeu la care mi-am făcut rezervare online. În noiembrie anul trecut am vrut să facem o excursie de 1 zi pe Valea Doftanei ca să vedem toamna în toată splendoarea ei. Doar că pe drum ne-am răzgândit.

Ne era tare dor să mai vedem o locație abandonată așa că am căutat în zonă să vedem dacă e ceva ce am putea explora. Și am dat peste minunăția asta de închisoare, de care nici nu auzisem anterior. Dacă știam că există o închisoare abandonată la noi în țară, aș fi vizitat-o de mult.

Disclaimer foarte important:

Închisoarea este într-o stare avansată de degradare. Din acoperișul rămas se desprind periodic bucăți de tablă (de fier, ce probabil au pe puțîn 5 kg fiecare). La fel și podeaua…în unele locuri nu mai există. Așa că intrarea se face pe propria răspundere. Ba chiar îmi vine să recomand să o vedeți doar din poze. 🙂 

Am ajuns la închisoare în jurul orei prânzului, în satul Doftana. Nu știam dacă vom putea realmente să intrăm, dacă are paznic, câini sau alte pericole, dacă va fi nevoie să sărim vreun gard. Și nici nu am avut dificultăți în a intra pentru că, ghiciți ce, poarta avea barele de fier depărtate, astfel cât se putea strecura foarte ușor orice adult.

Istoria închisorii

Închisoarea Doftana a fost construită între anii 1894 și 1897 și a fost dată în folosinţă în 1895, îndeplinind acest rol până în 1960. A fost proiectată de un arhitect belgian şi avea toate dotările necesare pentru a funcționa într-un regim modern, anume avea apă curentă, încălzire centrală pe culoare şi electricitate. Avea 397 de celule, majoritatea fără ferestre și 3 curți interioare. De asemenea, avea 2 rânduri de ziduri, pe care le-am putut observa și noi.

Printre deținuții săi celebri se numără Nicolae Ceaușescu, Corneliu Zelea Codreanu, Alexandru Moghioroș sau Gheorghe Gheorghiu-Dej. Nicolae Ceaușescu a fost arestat pentru propagandă comunistă în vara anului 1936 și a fost încarcerat aici. Câțiva ani mai târziu a fost arestat din nou din aceleași motive, doar că a fost plasat la Jilava. Închisoarea Doftana era, de altfel, în perioada comunistă cunoscută ca acest loc martir, un simbol de suferință pentru comuniști și a fost transformată apoi în muzeu. Nicolae Ceaușescu obișnuia să o viziteze în perioada în care era muzeu și cerea să fie pus covorul roșu. Cred că avea o satisfacție foarte mare că ajunsese el să dețină soarta locului, nu viceversa.

Închisoarea Doftana era și un loc de tortură. Secția H era special desemnată pentru acest lucru, pentru cei periculoși sau pentru pedepsirea membrilor existenți. Am încercat să identific secția respectivă când am explorat-o, dar recunosc că nu am reușit. Erau 8 sectii, de la A la H. Clădirea a fost construită sub formă de potcoavă și avea un culoar foarte lung. Auzisem că este specific arhitecturii de închisoare (cel puțin una care să te dărâme psihic) să se construiască holuri si culoare la care nu vezi capătul, astfel cât dacă încerci să evadezi să te descurajeze să înaintezi. Cred că sunt niște principii arhitecturale destul de greu de digerat.

A fost dărâmată la cutremurul din noiembrie 1940, luând odată cu ea şi o parte din puşcăriaşi, ce au rămas captivi sub ziduri. S-a mai prăbuşit încă o dată la cutremurul din 1977.

Închisoarea a avut și propria gazetă ce era pregătită de câțiva deținuți, dacă vă interesează, am găsit un articol ce abordează mai în detaliu acest aspect.

Un prezent desprins ca dintr-un horror

Tavanul este aproape dispărut. Scările nu mai duc nicăieri. Podeaua e ceva de domeniul trecutului. Într-una din încăperi am găsit chiar macheta închisorii, de pe vremea când era muzeu. Acum până și macheta asta este în mare parte distrusă. E o experiență uimitoare să explorezi locul asta încărcat de istorie și amintiri dureroase. E uimitor să vezi cum zidurile înalte se ridică spre cerul albastru. Și cum cel mai bine păzit loc din care nu a evadat nimeni niciodată este acum un monstru slăbit de timp și de natura ce îl înconjoară.

„Even behind prison walls, I can see the heavy clouds and the blue sky”.

Au apărut și câteva capre

Să fii într-un loc părăsit în care pare că nu a mai călcat nimeni de ceva vreme, să fie liniște și dintr-odată să auzi un sunet de talangă și să vezi cum mai multe capre apar una câte una la păscut în curtea închisorii. E ceva aproape suprarealist. Domeniul închisorii este vast și încărcat de vegetație, așa că oamenii ce locuiesc în apropiere își mai aduc aici animalele la păscut.

Imagini cu Închisoarea Doftana:

Închisoarea Doftana
Închisoarea Doftana
Închisoarea Doftana
Închisoarea Doftana
Închisoarea Doftana
Închisoarea Doftana
Închisoarea Doftana
Închisoarea Doftana
Închisoarea Doftana
Închisoarea Doftana
Închisoarea Doftana

Disclaimer foarte important:

Închisoarea este într-o stare avansată de degradare. Din acoperișul rămas se desprind periodic bucăți de tablă (de fier, ce probabil au pe puțîn 5 kg fiecare). La fel și podeaua…în unele locuri nu mai există. Așa că intrarea se face pe propria răspundere. Ba chiar îmi vine să recomand să o vedeți doar din poze. 🙂 

Rețeta de paste cu lămâie, parmezan și pătrunjel

Rețeta de paste cu lămâie, parmezan și pătrunjel

Tik Tok-ul mi-a fost un bun companion cât timp am fost bolnavă în ultimele 2 săptămâni. Am ajuns să îmi filtrez feed-ul astfel cât să rămân doar cu două mari teme: astrologie și mâncare. Tik-Tok este minunat la capitolul mâncare, cred că aici văd cele mai faine și rapide rețete și pe toate pe care le-am încercat până acum pot spune că au fost un hit absolut. De regulă, salvez toate video-urile respective în telefon și îmi fac un album dedicat denumit simplu „Rețete Tik-Tok”. Apoi încep să le gătesc. Fie ca și one-time thing, fie intră în planificarea mea săptămânală de mese.

Am descoperit o rețetă demențială de paste cu lămâie, parmezan și pătrunjel, am văzut-o de vreo 2-3 ori în feed și nu am mai rezistat. Am făcut o comandă pe Glovo din Kaufland să vină nenea curier cu lămâile, ceapa, pătrunjelul și parmezanul. Este super simplu de făcut.

Deci cum este rețeta de paste cu lămâie?

Ai nevoie de doar câteva ingrediente. Cu puțin noroc le ai deja acasă și te poți apuca imediat de treabă:

  • sucul unei lămâi (cam jumătate din ea) + păstrează coaja, o să o razi la final peste paste
  • 2 legături de pătrunjel
  • 3 buc usturoi
  • jumătate de ceapă albă
  • sare, piper, oregano
  • câteva linguri de smântână lichidă
  • 50g de parmezan Gran Padano (sau Pecorino Romano)

Smântâna lichidă nu e mandatory. Prima oară am făcut fără, a doua oară cu și recunosc că a doua oară mi-a plăcut mai mult. Are un gust foarte bun în combinație cu parmezanul, plus toată treaba iese mult mai fină și mai cremoasă. Eu pun 2-3 linguri căci nu vreau să mi se aplece (deși lămâia contrabalansează senzația) și nici să aibă multe calorii. Vreau să fie cât mai guilt-free rețeta.

Se călesc în ulei de măsline ceapa și usturoiul până se înmoaie (atenție, nu le lăsăm până se ard). Se presară mult oregano deasupra, cât și sare. Se fierb pastele. Puteți folosi orice formă, dar cele recomandate sunt spaghetele. Se adaugă spaghetele peste ceapa și usturoiul călite și apoi se pun sucul de lămâie, smantana lichida și parmezanul și se amestecă. Spre final se mai adaugă și pătrunjelul tocat mărunt împreună cu piperul, se mai amestecă bine încă o dată și se servește în farfurie cu puțină lămâie rasă deasupra, cât și parmezan. E cam delicioasă rețeta de paste cu lămâie!

Cum este să nu ai gust și miros

Cum este să nu ai gust și miros

Acum 2 săptămâni am primit vestea că am Covid. Marți dimineață mă simțeam excelent, ba chiar făcusem chiar și niște exerciții fitness cu Pamela. Pe la ora 11:30 am început, însă, să mă simt rău. Aveam o stare febrilă. Mi-am luat temperatura și aveam 37.5, a fost clar un semnal de alarmă. Lângă casa mea e o clinică medicală unde m-am dus să îmi fac testul. Am ajuns la 14:15 la ei, fix când se pregăteau să ducă ce au recoltat în ziua aia la laborator. Doamna de acolo a fost super drăguță și l-a rugat pe băiatul care făcea „livrarea” să mai aștepte un pic până când îmi recoltează și mie. Mi-a zis că îmi vor da rezultatul în 24 de ore. Doar că a venit mult mai devreme, la ora 10 noaptea (lol) mi-au scris pe Whatsapp că sunt pozitivă.

A două zi de dimineață m-am apucat să anunț colegii de muncă, prietenii, oamenii cu care intrasem în contact. M-a sunat DSP-ul, ceea ce s-a întâmplat foarte repede, anume la ora prânzului ei deja mă contactau și 1 oră mai târziu îmi trimiteau pe mail documentele necesare să pot să obțin concediul medical. Eu începeam să mă simt tot mai rău, aveam febră, frisoane, durere de cap, dureri musculare, dureri în gât, o senzație de oboseală și amețeală. Le aveam pe toate și speram să se oprească aici, dar….nu. Mi-au dispărut gustul și mirosul complet. Ca să mi le testez m-am dus și am dat cu parfum pe ușa dulăpiorului din baie. Am inspirat adânc…nimic. Am încercat să mănânc ceva…nimic.

În primele zile nu am avut timp să mă gândesc foarte mult la asta, mă simțeam prea rău. 

O paranteză, nu am făcut o formă gravă de Covid care să necesite internare în spital, dar nici pot spune că am făcut o formă ușoară. Am fost undeva la mijloc și tot neplăcut a fost. 

Dar odată ce am început să îmi revin cât de cât, a început să mă obsedeze ideea că nu mai am simțurile astea și poate nu o să le mai am niciodată. Paranoia kicked în.

Știu că în majoritatea cazurilor gustul și mirosul revin în 2-3 săptămâni. Evident, Tik Tok a știut că mă pasionează subiectul, așa că mi-a dat în feed un video al unei tipe care după 10 luni de la momentul în care a făcut Covid, ea tot nu avea miros. M-am mai documentat și am aflat că trebuie doar să am răbdare și să fac ceea ce se numește „smell training” cu uleiuri esențiale. Să îmi exersez mirosul prin a inspira aromele uleiurilor. În principiu, ar trebui să faci asta cu uleiuri sau alte substanțe naturale, precum cafeaua și nu cu substanțe chimice, precum Domestos. Nu știu cine mi-a zis de Domestos, dar să îl inspiri zi de zi doar că să îți exersezi mirosul este o idee foarte proastă. Inspiri toți vaporii aia chimici. De asemenea, e foarte important să faci apel la memorie de fiecare dată când miroși ceva. Să îți amintești cum mirosea portocala, lavanda, cafeaua etc.

Dar hai să va spun cum este viață fără gust și miros. Pe scurt, e groaznic. Pe lung, e ca și cum trăiești într-un laborator perfect dezinfectat și oricât de bine te-ai simți fizic, tot ai impresia că ești bolnav. Și am aflat destul de repede că aceste 2 lipsuri nu impactează doar plăcerea de a te bucura de mâncarea ta preferată, ci și siguranța și starea generală de bine.

Cu ce m-am confruntat până acum din cauza lipsei de miros:

  1. Nu mai aprind lumânări – deși nu erau lumânări foarte parfumate nici înainte, măcar simțeam mirosul că arde ceva în casă. Acum nu mai simt nimic, deci dacă uit vreo lumânare aprinsă și ia foc ceva, poate fi prea târziu.
  2. Uit să dau drumul la hotă – de fiecare dată când gătesc ceva uit să aprind hota, pentru că evident mie nu îmi miroase a nimic ce necesită aerisire. Într-un caz extrem, dacă aș fi singură acasă și aș uită ceva în cuptor / pe aragaz, ar fi șanse foarte mari să se declanșeze un incendiu. E foarte periculos.
  3. Curățenia nu mai e la fel – eu sunt genul care cumpără de fiecare dată alt gel de duș. Îmi place să încerc arome noi, am o mie de creme corporale și body scrub-uri. Și îmi place foarte mult senzația de fresh bath, pijama moale și parfumată, să mă cufund în cearșafuri. Eh, acum pot să mă spăl și cu untură, că tot aia va fi. Nu simți când ești murdar, dar nici când ești curat. Incredibil cât de mare poate fi impactul olfactiv pentru senzația de bine. La fel și pentru curățenia din casă. Nu simți că ești într-un mediu mai curat. Nu simți nimic.
  4. Nu mai simt litiera pisicii – nu prezintă niciun dezavantaj
  5. Nu îmi pot da seama dacă mâncarea e stricată sau nu – când un aliment / preparat începe să miroasă neplăcut e destul de clar că nu mai e potrivit pentru consum. Dar dacă eu nu mai simt nimic, iar preparatul ăla arată normal în continuare, cum aș putea să știu? Și să zicem că mă și încumet să gust, dar din nou, cum aș putea să îmi dau seama? Zilele trecute am comandat o supă vietnameză și nu am mâncat-o pe toată în aceeași seară. Am zis că mai mănânc și a doua zi, la prânz. Doar că a doua zi începuse să arate ciudat, tăiteii din orez aproape se topiseră. Arăta suspect și nu aveam niciun simt prin care să îmi dau seama 100% că nu mai e bună pentru consum. Există riscul să mănânci lucruri ce nu mai sunt safe și să te trezești apoi cu alte probleme. Și asta este de nedorit pentru un organism deja slăbit.

Cu ce m-am confruntat până acum din cauza lipsei de gust:

  1. Mănânc mai mult – ok, și corpul meu cere mai mult calorii pentru că este slăbit. Dar fără gust simt că nu am acea senzație că am mâncat. Creierul nu cred că înregistrează 100% activitatea asta, în 2 ore de la ultima masă mie mi se face foame din nou. Nu m-am cântărit încă, aștept să ies din carantină și să trag concluzia finală, dacă m-am îngrășat sau nu.
  2. Viața e greu – da, nu te poți bucura de ce e mai bun și mai frumos în viață. Mâncarea poate fi foarte comforting atunci când ești sub un stres psihologic precum cel de a avea Covid. Ce simt? Textura mâncării: dacă e crocantă, moale, pufoasă, cremoasă etc. Am mâncat un burger de la Furgoneta ce a fost excelent din acest punct de vedere :)) Simt gusturile de bază: dulce, picant, amar, acru. Dar nimic in between, nicio aromă. Și dacă mănânc o lămâie tot nu este ideal, deși ai putea spune că lămâia este doar acră, deci asta pot să simt. Da, simt acreala, dar nu și gustul și aroma specifică unei lămâi. Aroma is life.
  3. Ceaiul este doar apă fierbinte – ați băut vreodată apă caldă? Așa e senzatia când bei ceaiul dacă ai Covid și nu ai gust. Eu sunt o mare fană ceaiuri și fix când ar trebui să beau mult în perioada asta, nu îmi vine să o fac. Cine vrea să bea apă fierbinte de câteva ori pe zi?

Dupa doua săptămâni de Covid tot nu am gust și nici miros, doar vag, foarte vag, mai am niște flashbacks. Apar și dispar la fel de repede. Aseară mi s-a părut că simt un pic parfumul de la gelul de duș. Odată ce am reperat senzația, m-am chinuit să o fac să mai dureze. A dispărut după câteva secunde. Se și joacă cu mine…

Cum să îți supraveghezi animăluțul când ești în vacanță

Cum să îți supraveghezi animăluțul când ești în vacanță

Mi-am luat pisici acum 3 ani de zile și recunosc că până să le iau nu am stat să mă gândesc ce voi face cu ele atunci când voi pleca de acasă. Eu doar m-am gândit „yeeey, am și eu pisici în sfârșit”. Dar să nu va gândiți că am fost iresponsabilă, căci imediat cum le-am luat, s-a și activat în mine un mommy instinct, iar în primele zile am stat lipită doar de ele. Am refuzat să ies în oraș și când finally am mers la un event cu Angela și Marin, tot ce îmi doream e să mă întorc acasă să stau cu ele.

La prima plecare în străinătate ele aveau 6 luni, deci erau oarecum puișori. Mă rog, și la 3 ani și jumătate cât au acum ele tot puișori sunt pentru mine. În fine, la prima plecare am avut inima strânsă. Lipseam 4 zile și urma să am o vacanță binemeritată în Italia (Verona și Veneția). Am rugat un amic să vină în vizită și să le verifice că nu au murit. Doar la asta mă gândeam. Că mor ele fără mine. Ahem, sunt pisici. În plus, le-am lăsat mâncare și apă cât să trăiască probabil 2 săptămâni. Au „supraviețuit”, am primit poze și filmulețe cu ele și au fost bine.

Apoi mi-am făcut tot mai des curaj să plec, ba chiar au fost ocazii în care nu m-am gândit obsesiv la ele. Crescuseră, erau mai independente, le durea la banană de mine. Dar am început să mă întreb. Oare ce fac ele când nu sunt acasă? Dorm? Clar. Se bat până nu mai pot? La fel de clar. Mai ales că uneori, după o perioadă de absență, găsesc totul răvășit prin casă, multe ghemotoace de blană smulse în urmă unei bătăi (se iubesc, though) și, ocazional, niște „surprize” din partea lor. Știți voi ce. Așa că am zis să iau o cameră video să le spionez cât timp lipsesc. Și e funny as hell!

Am cumpărat modelul acesta de la Orange, prin niște puncte de fidelitate, dar oricum camera video e accesibilă ca preț. Am montat-o într-un colț în care să pot vedea atât în dormitor (dacă o rotesc), cât și în sufragerie. Camera are și funcție de microfon, adică pot da comenzi vocale, să le strig pe nume :)) Ele sunt foarte confuze când zic „Zoe, Mia” și se așteaptă să ma vadă. Mia chiar a încercat și să dărâme camera. Teoretic, dacă ai avea un câine, ar trebui să o montezi undeva unde să nu ajungă să o distrugă. La pisici e mai ok, nu îi pot face mare lucru. Are și infraroșu, așa că e perfectă pentru a spiona și pe timp de noapte.

Din ce am observat, ele sunt foarte cuminți, nu fac nimic în mod special. Stau și dorm.

Dar camera video a demonstrat că NIMIC is what they do.

Și iată și niște poze și videos surprinse. Puteți observă ce fețe blege au și cât sunt de adorabile. E foarte funny să le urmărești de la distanță.

camera video
camera video
camera video
camera video

Dacă lipsiți mult timp de acasă, camera video e utilă să vedeți ce mai fac ele, că totul e bine. Of course, nu ar trebui să înlocuiască vizita unui adult care să se asigure că au apă, mâncare și că litiera e curată. E mai mult pentru fun și amuzament. 

Un loc de poveste: Valea Zimbrilor

Un loc de poveste: Valea Zimbrilor

Iernile nu mai sunt ca altădată. Sunt poate la fel de geroase și aspre, dar vin foarte târziu. Degeaba ascult colinde despre cum afară ninge dacă de Crăciun îmi permit să fac o sesiune foto de 10 minute afară îmbrăcată așa. Anotimpurile s-au decalat, în curând va trebui să mutăm Crăciunul de Valentine’s Day dacă vrem zăpadă. Sau schimbăm complet tradițiile de Crăciun și cântăm despre razele de soare de afară. În fine, așa e la oraș, la munte e mai ok, deși am fost în Brașov în a 3-a zi de Crăciun și zăpada adevărată d-abia acum a ajuns pe pârtii.

În fiecare an am aceeași dorință: să merg la munte când ninge. În niciun an nu îmi reușește cum trebuie, pentru că evit să merg când e aglomerat, dar fix atunci ninge și e frumos, fir-ar. Anul asta am nimerit-o. Am prins ninsoarea și frumusețea peisajului de iarnă în drum spre Întorsura Buzăului, am mers să vedem Rezervația Naturală de Zimbri. Pentru că era foarte aglomerat pe DN1, Waze ne-a dat ruta Cheia, ceea ce a fost perfect pentru a admira peisajul. E mult mai frumos decât să mergi pe DN1, deși e un pic mai lung drumul. Dar măcar nu am stat în aglomerație. Și apropo, urăsc localitatea Comarnic. Din motive evidente.

Am ajuns la Valea Zimbrilor după un drum de 4 ore. Am mers cu o viteză mai mică decât limita legală, pentru că a nins pe drum și asfaltul era destul de alunecos, în special pe autostradă. Dar în mod normal ar fi un drum de 3 ore, din București.

Accesul în rezervație se plătește, un bilet de adult costă 10 lei, iar pentru copii este 5 lei intrarea. Teama mea era că nu voi vedea niciun zimbru, căci știu că ei se mai ascund. Dar acum erau cu toții out in the open, inclusiv alături de un cerb și o căprioară ce se odihneau în zăpada proaspătă. Ningea încetișor și totul era acoperit de o mantie de zăpadă ce sclipea și trosnea la fiecare pas. Era și multă liniște, peisajul acela rece mi-a amintit de iernile petrecute la țară. Am înconjurat toată Valea Zimbrilor într-o plimbare ce a făcut foarte bine la suflet, spirit și trup (deși erau -10 grade).

Imagini de la Valea Zimbrilor:

Valea Zimbrilor
Valea Zimbrilor
Valea Zimbrilor
Valea Zimbrilor
Valea Zimbrilor
Valea Zimbrilor
Valea Zimbrilor
Valea Zimbrilor
Valea Zimbrilor
Valea Zimbrilor
Valea Zimbrilor
Valea Zimbrilor

Valea Zimbrilor

Valea Zimbrilor este un loc extraordinar de frumos pe timp de iarnă și cred că este cel mai bun anotimp în care să veniți să admirați animalele și zona respectivă. Nu ai foarte multe lucruri de făcut acolo, în afară de a vizita un muzeu și de a închiria bicicletă pentru trasee, dar asta la vară. E perfect pentru poze, făcut oameni de zăpadă și să te bucuri de lucrurile simple, liniștea și aerul tare și rece.

Aceasta plecare a fost inspirata de vlogul acesta.