Categorie: Hidden gem

Conacul nimănui

Conacul nimănui

Conacul din Măineasca l-am descoperit în turul nostru după ce am plecat deznăjduiți de la Conacul Hagi Tudorache. Ne și gândeam că am plecat cu atât de mult avânt de acasă și că plimbarea noastră se va opri doar la un conac care nici nu mai există. În urma unui research rapid în mașină am descoperit Conacul din Măineasca, ce se afla în apropiere. Se mai întâmplă în călătoriile noastre să fim dezamăgiți de faptul că nu putem intra sau ce căutam nu mai există, așa că trebuie să ne repliem rapid. Dar am avut noroc, conacul din Măineasca se afla la o distanță de vreo 16 km de locul în care eram. Adică vreo 20 minute de mers cu mașina.

Conacul se află pe proprietatea unei ferme de vaci. Când am coborât din mașină, ne-am întâlnit cu un localnic ce lucra la fermă și l-am întrebat dacă ne putem duce să vizităm conacul. Nu prea cred că înțelegea de ce voiam să vedem o casă abandonată, dar nici nu a pus întrebări și a zis că putem să mergem liniștiți.

Nu se știu foarte multe lucruri despre acest conac și cui i-a aparținut. Ușa de la intrare era larg deschisă. O încântare pentru mine, deși știu că realmente nu e de bine. Din puținul de informații pe internet, se pare că a funcționat la un moment dat ca și unitate militară. Are câteva elemente arhitecturale ce indică faptul că scopul său inițial era de locuință, dar schimbările aduse pentru noua funcție i-au mai deteriorat astfel din detalii. Tot pentru acest lucru, cel mai probabil în perioada comunistă, i s-au adăugat câteva anexe ce arată destul de nepotrivit cu restul construcției. Lemnul închis la culoare poate să indice că acesta era un conac de vânătoare. În spatele conacului poți privi de pe balcon o minunată livadă. Din păcate, am venit prea devreme ca și anotimp, dar cred că vara este superb.

Conacul deși era într-o stare avansată de degradare, părea destul safe pentru a fi vizitat. La data la care scriu acest articol, desigur. Am încercat să aflu mai multe despre el, dar din păcate nu am reușit. Am găsit, în schimb, pe un forum, reuniunea dintre acești 2 foști colegi ce au făcut armata acolo. Mi s-a părut drăguț.

Imagini – Conacul din Măineasca

Conacul Hariton din Săhăteni

Conacul Hariton din Săhăteni

Înainte să se întâmple toată nebunia cu statul acasă, am profitat de o ultimă ocazie în care să mai vizităm locuri abandonate. Ultimă ocazie e foarte dramatic spus, căci sper eu că o să revin la old habits cândva în acest an. Plus, în locurile abandonate nu dai mai niciodată de nimeni, așa că sunt safe din acest punct de vedere. Nu sunt safe ca și locuri în sine, că unele sunt aproape în colaps, dar asta e altă poveste. Deci vizitați cu măsură atunci când veți putea vizita.

Noi când vizităm conace în zilele de weekend avem misiunea grea de a găsi locuri aproape de București. Devine tot mai dificil să facem acest lucru pentru că le-am cam vizitat pe toate care erau accesibile sau care nu au apucat să se prăbușească / să fie dărâmate. Din acest motiv m-am minunat când am descoperit Conacul Hariton din Săhăteni, județul Buzău. La o oră și 10 minute de București. Perfecțiune.

Soarta conacului Hariton

A fost construit în 1930 de către boierul Gheorghe D. Hariton. Acesta era proprietarul unor suprafețe întinse de teren, case și tot felul de clădiri din Săhăteni. Conacul său este poziționat la marginea șoselei, pe DN 1B și poate fi văzut și din stradă.

Conacul Hariton a fost naționalizat de comuniști, familia Hariton fiind deportată peste noapte. Locul a fost transformat în centru de recreere, includea chiar și o sală de sport și de proiecții cinematografice. Apoi a devenit spațiu de funcționare birouri. După căderea comunismului, a fost lăsat de izbeliște, fiind vandalizat constant. A devenit, monument istoric între timp, însă acest lucru nu l-a salvat de la degradare. În continuare este părăsit și mai are puțin și se prăbușește.

Conacul Hariton în prezent

Gardul din piatră mai există doar pe 2 laterale. În partea stângă poți intra liber direct în curte. De fapt, ce aberez aici? Poarta nu mai există deloc, se poate intra direct prin față. Curtea este plină de buruieni și crengi uscate rămase de peste iarnă. Interiorul abandonat și parțial prăbușit amintește de vremurile de altădată când era impunător și cochet. Cum intri este un mic vestibul, apoi te întâmpină o sală uriașă. Posibil ca aici să fi fost zona de cinematograf.

Conacul Hariton

Are un singur etaj și aș fi zis că nu e accesibil, dar poți urca. Scările sunt din ciment, astfel că sunt stabilie. Nu toate camerele sunt vizitabile, unele și-au pierdut din podea, dar le poți vedea din hol. Are și un balcon rotund foarte frumos. Plus, la parter sunt pe verandă niște coloane superbe flancate de lumina soarelui. Nu m-am gândit să număr camerele, dar cred că sunt cam 20 în total. Cele care au mai rămas.

Conacul Hariton
Conacul Hariton
Conacul Hariton
Conacul Hariton
Conacul Hariton
Conacul Hariton

Afară este o altă clădire de tip anexă, asemănătoare unui hangar. Probabil a funcționat ca și spațiu de depozitare.

”Spatele conacului” este deja prăbușit. Arată ca un monstru ce urmează să te înghită, cred că noaptea este foarte înfricoșător. Nu știu dacă aparține vreunui proprietar acum sau este al statului. Este mare păcat de el, dar și el ca multe alte monumente istorice, suferă de aceeași soartă: nepăsarea.

Conacul Hermes din Viena

Conacul Hermes din Viena

Conacul Hermes nu e chiar un conac, e mai mult un palat și poartă denumirea de Hermes Villa, fiind situat pe domeniul grădinii Lanzier din Viena. Inițial purta numele de Villa Waldruh. Este o reședință privată ce este adesea folosită pentru evenimente, cât și ca spațiu cultural, fiind accesibilă publicului. Deci putem spune că este și muzeu. O să-l tot numesc conac din simplul motiv că-mi place să-l încadrez în lista clădirilor extraordinar de frumoase descoperite mai mult sau mai puțin din întâmplare.

Cum a luat naștere Conacul Hermes?

Franz Joseph i-a oferit soției sale Elisabeta, drept cadou, această vilă situată într-un mediu rural, dar cât să nu părăsească Viena. Astfel că a ridicat vila în grădina Lainzer, ce funcționa și ca domeniu de vânătoare. De altfel, astăzi poți vedea zimbri sau căprioare în acel perimetru protejat. O vilă retrasă în pădure, dar aflată cumva în capitală, era modalitatea împăratului de a-și ține aproape soția, care avea obiceiul să dispară de acasă pentru perioade de timp îndelungate. Se zvonește că bugetul pentru construirea acestui palat a provenit din Fondul de extindere a orașului. Deci iată că și ei le aveau pe ale lor, folosindu-se de banii publici pentru chestiuni private. Ups.

Interiorul Conacului Hermes

Franz Joseph și-a dorit ca interiorul să fie ostentativ și în conformitate cu preferințele personale ale Elisabetei. Pictorul Hans Makart a proiectat vila cu fresce care prezintă extrase din piesa preferată a Elisabetei, Visul unei nopți de vară a lui William Shakespeare. Deși avea un pat imens în stil neo-baroc într-un dormitor decorat somptuos, Elisabeta prefera să-și petreacă noaptea pe o saltea pe podea, lângă fereastră, pentru a avea o vedere asupra cerului înstelat.

Într-una din poeziile ei, Prințesa Elisabeta se referea la vilă ca fiind drept „palatul fermecat din Titania”.

Exteriorul Conacului Hermes

Am putut face fotografii doar în afara clădirii, întrucât perioada deschisă publicului începea undeva din martie. Singurul loc în care am avut acces a fost cafeneaua / restaurantul din incintă. Acolo am mâncat un ștrudel și am băut un capuccino. Am mai zis-o, austriecii fac o cafea absolut excelentă. Ștrudelul a fost meh, nu era chiar proaspăt, dar nu puteam să am pretenții. Era 1 ianuarie, cine putea să-ți servească ștrudel proaspăt atunci?

Exteriorul este absolut superb, iar grădina este foarte mare, perfectă pentru o plimbare romantică. Am prins și o zi cu soare. Cred că locul arată demențial pe timp de vară. Numai bun să te îmbraci într-o rochie albă și să te duci acolo pentru un shooting. Așa, ca de weekend.

Conacul Hermes
Conacul Hermes
Conacul Hermes
Conacul Hermes
Conacul Hermes
Conacul Hermes
Conacul Hermes

Conacul Hermes l-am descoperit din întâmplare. Venisem doar pentru grădină și a fost cea mai frumoasă surpriză să-l descopăr acolo. Însă cred că în viitoarele călătorii, în funcție de cum îmi permite contextul, o să încerc să mai găsesc astfel de hidden gems.

Palatul Micul Trianon

Palatul Micul Trianon

Palatul Micul Trianon face parte din căutarea mea continuă de locuri istorice ce păstrează farmecul vremurilor de demult. În unele cazuri locurile astea sunt reabilitate, într-o condiție bună și pot fi vizitate, alteori (și de cele mai multe ori) sunt într-o stare deplorabilă.  Știu că plec la drum să vizitez ruine, o zice și Google Maps. Și multe locuri dintr-astea nu sunt accesibile publicului, din păcate sau…din fericire. Din păcate, pentru că îmi doresc neapărat să le descopăr mai în detaliu și știu că sunt tipul de cetățean care să trateze cu respect ceea ce vizitează. Din fericire, pentru că știu că sunt mulți ”cetățeni” care fură și distrug aceste monumente. Nu doar statul român nu își face treaba, ci și acei oameni care au furat tot ce s-a putut doar pentru că așa au considerat că trebuie să facă. Încă mă gândesc cu milă la conacul Marghiloman care a fost jupuit complet și aproape că i s-au furat și niște stâlpi de rezistență.  Asta după ce au furat fierul care alcătuia balconul.

Palatul Micul Trianon se află în Florești, un sat din județul Prahova, la vreo 45 de minute de București.  Este construit pe domeniul Cantacuzino de Gheorghe Cantacuzino și a fost construit în stil francez  și proiectat de același arhitect care a imaginat și Palatul Cantacuzino din București, unde se află Muzeul George Enescu. Nu îmi pot închipui decât ce bijuterie arhitecturală era pe vremuri și cât de dureros este să o vezi acum în paragină. Palatul este împrejmuit de un gard, altminteri ar fi un pericol mult prea mare să intri. Sunt multe părți ale sale ce par că nu mai rezistă și se pot prăbuși în curând.  Palatul este inspirat după cel din Grădina Versailles, din Franța. Se află pe un domeniu imens și lângă el pare că ar fi fost cândva niște fântâni arteziene.

Domeniul arată absolut superb pe timp de toamnă, chiar și așa părăsit cum este. Am descoperit un copac imens, vechi de vreo 100 ani, cel mai probabil fiind singurul care a văzut palatul ăsta în splendoarea sa. Palatul avea pe vremuri 15 încăperi și construcția a fost finalizată la moartea lui Cantacuzino, în 1913, acesta murind de pneumonie.

Pe domeniu se mai află și un mic turn de apă, înalt de 30 metri.  Nu se poate ajunge în vârf întrucât o parte din scară s-a prăbușit.

De altfel, în clădirile anexe ale palatului, precum cea de mai jos,  funcționează un spital TBC înființat după 1965. Pentru a putea restaura palatul ar fi nevoie de mutarea acestui spital și de  refacere a zonei, ceea ce implică inclusiv înlocuirea unui strat de pământ de jumătate de metru.  În prezent, palatul aparține unei firme Newstech Investment și ar fi nevoie de milioane de euro pentru a-l putea reabilita complet. Palatul Micul Trianon este pe lista monumentelor istorice din județul Prahova.

Palatul Micul Trianon

Conacul Goleștilor din Ștefănești

Conacul Goleștilor din Ștefănești

Dacă sunteți cititori noi pe blogul meu, să știți că eu îmi fac un obicei din a vizita conace și clădiri abandonate (sau nu) și puteți citi despre câteva din aceste descoperiri. Cum ar fi Conacul Brâncoveanu din Breaza, Mânăstirea din Chiajna sau Conacul Marghiloman din Hagiești. Încerc să găsesc locuri frumoase cât mai aproape de București ca să pot pleca în excursii rapide, de o zi, ce nu necesită buget financiar foarte mare. De ceva vreme plănuiam să merg într-un anumit orășel să văd un conac, dar până la el am descoperit Conacul Goleștilor și am zis să poposesc aici deocamdată, urmând ca acel loc să-l vizitez cu altă ocazie. Nu vă zic momentan ce orășel, o să fie surpriză. 🙂

Sâmbăta trecută, după un mic dejun foarte copios la IKEA ce a devenit tradiție înainte de orice road trip pentru mine și prietenul meu, am purces la drum. Conacul Golești este la doar 1 oră și 20 minute de București, deci a fost perfect ca și timp pentru o excursie de o zi, fără să fie nevoie să ne trezim cu noaptea în cap. Și pe traseul ăsta nu e nici aglomerat.

Conacul Goleştilor a fost construit în anul 1640, de Stroe Leurdeanu, fiind singura construcţie laică medievală fortificată din ţară. Conacul avea ziduri înalte de cărămidă și tunuri în turnurile de apărare, dat fiind faptul că vremurile de atunci erau primejdioase și era considerat o inovație arhitecturală în zona muntenească.

Dinicu Golescu a înființat aici „Şcoala slobodă obştească”, prin care oferea copiilor săraci din împrejurimi şansa să înveţe alături de cei bogaţi. Cărțile școlare erau gratuite şi, pentru prima dată, erau acceptate şi fetele, alături de băieţi. Aceasta a fost prima şcoală modernă din mediul rural cu predare în limba română în perioada 1826 – 1830. Tot în acest conac Tudor Vladimirescu și -a petrecut ultimele zile, între 18 şi 21 mai 1821, înainte de a fi ucis în drumul să spre Târgoviște.

Curtea conacului este superbă, iar clădirea este atât de frumoasă încât cred că am pozat-o de cel puțin de 4 sau 5 ori doar din același unghi. Am vizitat și interiorul, însă nu puteai face poze cu aparatul. Conacul a fost restaurant în anii 2015 – 2016 cu fonduri europene.

Intrarea costă 7 lei și include și vizita la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii.

Manastirea Chiajna

Manastirea Chiajna

Dacă ați citit articolele mele despre cele două conace din Breaza și Hagiești, știți deja că sunt fascinată de locurile abandonate, în ruină. De fiecare dată când vizitez un astfel de loc încerc să descifrez care e istoria lui, ce s-a întâmplat pe teritoriul său, unde sunt oamenii care-l locuiau odată etc.  Și mulțumită sfântului Google mă lămuresc destul de repede, dar fascinația și misterul rămân în continuare.

Pentru că trebuie să lucrez la un portofoliu de fotografie, încerc să găsesc locuri faine din București (și de pe lângă oraș) pe care să le pozez. Mai mult de atât, sper să fie locuri pe care alții nu le-au mai vizitat până acum, ca să le pot prezenta eu lumii întregi. Exagerez, au pozat alții înaintea mea destul, dar poate cei 3 cititori ai acestui blog nu știu de ele. Aici intervine datoria mea.

Zilele trecute mă tot gândeam unde să merg să fac poze. Inițial, pe lista mea era Comana, pe care am văzut-o de o mie de ori vara și cred că tot de atâtea ori și iarna. Însă parcă nu prea voiam să fac 2 ore dus-întors. Am tot căutat opțiuni până când, nu știu exact cum, în search mi-a apărut Manastirea Chiajna. Recunosc că în Chiajna m-am plimbat mult cu bicicleta, dar de vreo mânăstire nu auzisem. De altfel, nu este chiar în Chiajna precis, ci undeva la granița cu Giulești, iar ca să ajungi cu mașina trebuie să o iei pe Calea Giulești și să mergi până la capătul ei. Și știți ce e mai frumos decât ideea unui lăcaș de cult în Giulești? Faptul că mânăstirea e lângă faimoasa groapă de gunoi din sectorul 1. În zare, cum te apropii, se vede un mic munte care înconjoară gunoiul. Nu mirosea, în schimb, probabil că bătea vântul în direcția opusă sau era mult prea frig.

Manastirea Chiajna a fost construită în 1774 și a durat puțin peste 10 ani să fie finalizată, dar nu a fost niciodată folosită ca și mânăstire. Niciun preot nu a slujit în ea, iar în perioada invaziei otomane, oamenii obișnuiau să se ascundă în interiorul ei. Otomanii au crezut că e fortăreață (chiar arată ca una) și au bombardat-o. Însă cel mai mare nivel de distrugere l-a suportat în 1977, la cutremur, când i s-a prăbușit turla.  A devenit o ruină și ca toate ruinele din țara asta a fost ignorată de autorități. În 2011 a fost preluată de Biserica Ortodoxă Română care ar avea intenția să o restaureze. S-a construit și o mică biserică lângă și sunt câțiva oameni întrețin locul. Plus, s-a montat și un gard ca să nu se mai apropie oricine și este și un paznic pe acolo.  În urmă cu câțiva ani nu erau decât ruinele și gunoaiele. De altfel, trebuia să treci prin munți de gunoaie ca să ajungi la ea. Acum nu știu dacă era din pricina faptului că totul era acoperit cu zăpadă, dar categoric nu am trecut prin mizerie.

Legenda spune că Manastirea Chiajna este blestemată. A fost adăpost pentru oameni în vremea ciumei. Apoi i s-au furat clopotele sau au dispărut misterios, una dintre variantele astea. Și cică oamenii din împrejurimi încă aud clopotele cum bat noaptea, deși mânăstirea nu mai are așa ceva. O legendă d-asta de îi sperie pe copii și pe bătrâni îi face să se închine. Nu am putut să dorm acolo ca să vă confirm dacă așa e sau nu, dar recunosc că locul are o alură destul de creepy.  Vântul bătea îngrozitor de tare și prin ruinele mânăstirii se auzea un șuierat ascuțit de ți se făcea pielea de găină.

Am făcut pozele destul de repede, că înghețasem de frig. Și poate și de frică.

Manastirea Chiajna

Manastirea Chiajna

Manastirea Chiajna

Manastirea Chiajna

Manastirea Chiajna

Manastirea Chiajna

Manastirea Chiajna

Manastirea Chiajna

Conacul Brâncoveanu din Breaza

Conacul Brâncoveanu din Breaza

Eram în drum spre Transbucegi, iar Breaza era doar ocolul pe care Waze ni-l sugerase ca să mai evităm aglomerația de pe Valea Prahovei.  Primul care mi-a atras atenția a fost parcul, cu același nume, ce era plin de copii care se jucau. Apoi a apărut o clădire mare, somptuoasă și, din păcate, în paragină. Imediat am vrut să aflu ce e acel loc.

L-am presat pe prietenul meu să întoarcă și să ne ducem la conac. Drumul nostru trebuia să fi altul, să urcăm pe poteci și stânci (am făcut și asta apoi), dar mai important pentru mine era să descopăr acel conac. Am povestit aici un pic despre fascinația mea cu clădirile abandonate. Un lucru pe care mi-l doresc nu e doar să vizitez cât mai multe, dar să și intru în ele. Desigur, multe fiind în prag de colaps, în 90% din cazuri nu poți intra pentru că e periculos sau proprietarul nu își dorește vizitatori, chiar dacă ei vizitează ruine.

În orice caz, ne-am oprit pentru, ce credeam eu, o scurtă inspecție a clădirii. Geamuri sparte, bucăți lipsă din acoperiș, fațadă în curs de prăbușire. Am căutat pe Google, era Conacul Brâncoveanu-Bibescu, care anul trecut a fost aproape de a fi demolat pentru a se construi un supermarket în locul său. A fost ridicat în secolul 17-lea și inițial i-a aparținut lui Toma Cantacuzino (de altfel, conacul mai este cunoscut sub acest nume, iar ”Brâncoveanu” este mai mult pentru localnici), apoi lui Gheorghe Bibescu, domnitor al Țării Românești.  În perioada comunistă, a fost naționalizat și i s-a atribuit o nouă funcție: a devenit spital de tuberculoză. Ulterior, a devenit Hotelul Parc și a suportat modificări la nivel de structură astfel încât să acomodeze cerințele unui hotel. În anii 90 a fost cumpărat de un străin care apoi a pierdut conacul în urma unor procese cu moștenitorii familiei Cantacuzino.

L-am pozat în exterior din toate unghiurile posibile. M-am dus la intrare și am încercat să văd prin geam ce e înăuntru. Am văzut în capătul holului o scară frumoasă ce ducea la etaj și o fereastră uriașă (cu geamuri mai mult sparte) prin care intra lumina și crea o aură foarte mișto interiorului. Am suspinat ușor și, fără să-mi dau seama că mă sprijinisem de ușă, am zis cu voce tare ”ah, ce mi-ar plăcea să pot intra”.   Fix, dar fix în momentul ăla, ușa s-a deschis. În primul rând, nu îmi venea să cred că am norocul ăsta. În al doilea rând, wow, asta e magie neagră, vreun spirit rătăcit stă pe aici și eu urmează să fiu subiect de film horror. În al treilea rând, cum de locul ăsta nu e păzit și închis cu lacătul?!

Interiorul era mai rău decât mă așteptam. O cameră avea podeaua complet prăbușită. O alta era plină cu toate gunoaiele posibile. Vântul șuiera peste tot, podeaua scârțâia și mirosea a vechi, a mucegai, a gunoi. Posibil că era și rahat învechit pe acolo, cine știe.  Într-un mic hol, era o lustră care atârna cu tot cu fir din tavan și părea că e gata să cadă oricând. La etaj, singurul mobilier găsit era un dulap trântit în mijlocul drumului. Probabil cineva s-a chinuit să-l fure dintr-un dormitor și a capitulat la jumătatea drumului, lăsându-l vai de el. În altă cameră erau zeci de caiete și hârtii de pe vremea comunismului cu chitanțe și alte lucruri mărunte.

În tot timpul ăsta am stat cu teama că o să vină cineva după noi să ne dea o amendă, căci suntem pe proprietate privată. Deja mă pregăteam psihologic și financiar să o achit. O altă temere a fost că o să pice ceva pe mine, la cât de șubred era totul. Categoric nu aș spune să mergeți și voi acolo.

Acum, conacul aparține unei proprietăți juridice care nu are nici cel mai mic interes de a restaura clădirea. Nu este nici măcar un paznic acolo și, cum ziceam, ușa este deschisă. Lucru care m-a bucurat și întristat, deopotrivă. Eu, om civilizat, voi intra să fac câteva poze, dar alții intră să lase prezervative folosite și să fure din puținul care se mai află acolo.

Conacul Marghiloman

Conacul Marghiloman

Sunt o mulțime de locuri ascunse în țara asta și îmi doresc să le descopăr pe toate. O parte dintre aceste locuri sunt uitate și abandonate de lume.  Eu sunt absolut îndrăgostită de clădirile părăsite, mi se pare că ascund niște secrete fascinante. Și da, fațadele scorojite, grădinile neîngrijite și interiorul distrus îmi provoacă niște sentimente de nostalgie și tristețe, mai ales când știu că o parte din ele ar fi putut salvate de către autorități.  Există cazuri în care au existat fonduri de restaurare, dar o coordonare foarte proastă și lipsa atribuirii unei funcționalități acelei clădiri au condus la o distrugere și mai mare.

Un astfel de caz este Conacul Marghiloman, pe care l-am descoperit recent. Are două etaje și a fost construit între anii 1869 – 1874, arhitectura sa fiind inspirată din cea a reședințelor boierești din secolul al 19-lea. Conacul are o pivniță uriașă, un parter cu 7 camere, un etaj cu 10 camere, un hol central și 2 terase laterale la etajul superior.

Este amplasat în satul Hagiești, comuna Sinești, la 40 de minute de București, cu mașina. Este păzit de un paznic ce ne-a fost și ”ghid” și ne-a povestit un pic despre istoria conacului. A fost construit de Alexandru Marghiloman, fost prim-ministru al României, din perioada Primului Război Mondial.

În perioada comunistă conacul a ajuns în mâna CAP-ului care l-a folosit pe post de magazie. În prezent, aparține statului român, dar conacul arată mai rău chiar și după începerea restaurării, de acum câțiva ani. S-a furat tot ce s-a putut din clădire, absolut tot, inclusiv centrala termică. S-a încercat chiar și furtul stâlpilor de rezistență, căci sunt din fier. Conacul avea o livadă pe vremuri, plină de pomi fructiferi. Nu mai există astăzi. Muncitorii care lucrau la restaurare au tăiat copacii ca să aibă lemne de foc iarna. E trist să vezi că o astfel de bijuterie a ajuns în paragină.

Imagini:

 

Pe unul dintre pereții conacului Marghiloman scrie așa ”Castel blestemat. Ieșiți imediat afară.” Însă nu este blestemat de vreo fantomă, spirit rău sau mai știu eu ce. Este blestemat doar de hoție și incompetență.

Cea mai frumoasa plaja din Romania

Cea mai frumoasa plaja din Romania

Mi-a propus prietenul meu să mergem în Grecia  să ne bucurăm de o zi de plajă cât mai e cald în septembrie. Așa am făcut, ne-am trezit de dimineață, am luat un mic dejun sănătos și 2h30 min mai târziu ne lungeam cât se întindea și soarele, pe plaja Tuzla, cea mai frumoasă plaja din Romania. O plajă sălbatică, cum este și cea din Corbu, fără bumtzi bumtzi și fără oameni cocalari. Cu un miros puternic de alge, apă de culoarea azurului, nisip fin și cu o priveliște incredibil de frumoasă. În depărtare (depinde și unde de așezi) poți vedea un far și o casă pe coasta  de care se lovesc valurile, e o imagine foarte American movie like.

Nu sunt terase, așa că ai noroc că nu-ți explodează timpanele de la vreo melodie enervantă. Nu vine nimeni să-ți vândă porumb fiert și pietre pentru călcâi. Teoretic, ar fi un fel de gheretă de unde ai putea lua gogoși, dar nu garantez. Totuși, nu veți muri de foame acolo.  Veți găsi 3 case de localnici care servesc mâncare pentru turiști. Eu m-am oprit la una care arăta foarte pitoresc. Era vopsită în alb și albastru, cu scoici ce erau agățate în tavan și mese acoperite de mușama.  Am comandat 2 porții de hamsii cu mămăligă, 2 porții de cartofi copți cu brânză rasă deasupra și o salată de roșii și 2 ape. Ne-a costat 45 lei.

E locul perfect să vii cu cortul, deși nu știu exact dacă este legal să faci camping acolo. Văzusem câțiva oameni ce și l-au instalat și făcuseră foc de tabără.

Mai sunt câteva zile din luna septembrie care vor avea temperaturi acceptabile. Până își intră toamna în grații, propun să vă petreceți o zi pe cea mai frumoasa plaja din Romania. O să-mi mulțumiți. 🙂

Goodies din Amsterdam

Goodies din Amsterdam

Știu că încep cu sfârșitul, înainte de articolul ăsta plănuiam să am unul despre toată experiența din Amsterdam, însă am decis să îl public p-asta mai întâi. Încă mă recuperez după 3 nopți dormite într-un hostel și un zbor și mers prin zăpadă cu bagaje, asa ca am zis să public ceva ce era mai ușor de scris.

Amsterdam mi se pare că are o mulțime de goodies, de la mâncare, la suveniruri, la haine, la special browines. E perfect în toate felurile orașul ăsta și numai bun pentru shopping. Lucru pentru care m-am pregătit intens și am vizitat cel puțin 4-5 magazine pe zi.

Mâncare

Am mâncat aici cele mai bune dutch pancakes din univers. Tristă că nu aș găsi în țară, am fost la supermarket și le-am cumpărat ambalate. Tot de la supermarket mi-am luat cârnați, smoothies, creveți, stroopwafels ieftine. Orice oraș vizitați, dacă vreți să vă întoarceți cu local food goodies, cumpărați-le de la supermarket, pentru că sunt mai ieftine decât în magazinele de specialitate.

Dutch pancakes, d-abia aștept să presar niște praf de stele (aka zahăr) peste ele și să pun una bucată de unt la topit.


Stroopwafels cu sirop sau caramel

Cheese dip cu mărar sau cu smochine, mini-Nutella, creveți in tigaie și cârnat feliat

Cheese

Doamne, să vii în Amsterdam și să nu mănânci brânză? Asta e blasfemie. Nu și cazul meu, sunt fan brânză de când eram bebeluș si am trecut pe mâncare solidă. Magazinele de brânză sunt la fel de numeroase ca și coffee shop-urile. Nu m-am putut abține să nu intru în fiecare magazin ce îmi apărea în cale și să încerc toate sortimentele. Sample-urile sunt gratuite și am încercat lavandă, cocoș, bere, trufe etc. Au fost atât de bune încât mi-am cumpărat o tonă de brânză să aduc acasă. Plus, niște sosuri cu smochine și mărar, ca să fie o experiență cât mai rafinată.

Multe soiuri de brânză olandeză 😀

Primark

În Amsterdam se află probabil cel mai mare Primark din Europa, are 5 etaje plus subsol! Heaven on earth, am stat 2 ore acolo și am umplut cosul de cumpărături. Din fericire, fiind atât de mare magazinul, nu a fost deloc înghesuială și deci, m-am bucurat că nu m-am călcat în picioare cu oamenii și nu am murit de cald, cum mi s-a întâmplat în alte dăți.

Ce mi-am luat? Mai jos, plus prețuri:



Tricouri suuuupr drăguțe, din material bun, 3 euro fiecare.

set pensule machiaj, lumânare parfumată (trandafir), paletă de farduri, 2 creioane de ochi + ascuțitoare, 2 măști de față, ojă, gel pentru cuticule, agrafe, brățări, perie de față

pereche de blugi skinny (high waist, 13 euro), 1 pereche șlapi cu cu model ananas (1.50 euro), 1 pereche teneși roz (4 euro), 1 bluză redusă de la 13 euro la 5 euro.

După tot haosul de la shopping, am dat de alt haos, pentru că a trebuit sa mă lupt să bag totul în bagajul meu minuscul de om sărac. Dar o să vă povestesc într-un viitor articol ce tips and tricks am eu pentru situațiile de acest fel . 😉