Etichetă: prânz la birou

Idei de prânz la birou

Idei de prânz la birou

Dacă mă urmăriți cumva pe Facebook, ați văzut cel mai probabil că postez aproape în fiecare zi câte un fel de mâncare în Stories – această opțiune de săraci preluată din Instagram. Culmea, deși prefer Instagram Stories, am zis că o să-mi păstrez contul acesta doar cu poze de călătorii și fancy food (când e cazul), nu cu friptură pusă în aceeași caserolă zi de zi.

Dacă nu mă urmăriți pe Facebook, have no fear, iată un blog cu centralizarea tuturor informațiilor de care aveți nevoie. De când am început să-mi pregătesc și să-mi postez ce am ca și prânz la birou periodic mă întreabă cineva de rețetele astea și am zis să le las și în scris să fie pentru toată lumea.

Cum am ajuns să-mi fac mâncare zi de zi?

Obișnuiam să fiu o leneșă și jumătate când mă întorceam seara acasă după muncă sau după muncă și o ieșire în oraș. Mă așezam pe canapea și cu greu mă mai dădeam jos. Sau mai mergeam la sală și veneam pe la 10 acasă, deci după un duș, eram direct în pat scrollând pe Instagram. Nici vorbă să stau să mă gândesc ce o să am ca și prânz la birou.

Dar mi-am zis că vreau să slăbesc odată, căci sunt câțiva ani de zile de când mă lupt cu fluctuațiile de greutate, nu mai am chef să dau bani pe mâncat la cantină, vreau să mânânc mai sănătos etc. Totul a început de la carnea de porc trimisă de ai mei după ce au tăiat porcul. Aveam congelatorul plin și mi-am zis că pot să încep să o fac la grătar cu niște legume alături. Am o tigaie specială pe post de grill. Cu vasele murdare nu sunt responsabilă, deci și ăsta e un avantaj.

E un efect de domino. E suficient să faci mâncare 2 zile la rând și de acolo va fi ușor să-ți intri în ritm. În fiecare vineri îmi scriu pe o foaie tot ce vreau să gătesc pentru săptămâna ce urmează, notez și ingredientele de care am nevoie și apoi a doua zi mă duc la supermarket.

Cum stabilesc cantitățile?

Am un cântar de bucătărie și îmi calculez ce folosesc ca și ingrediente. Aplicația MyFitness Pal îți spune câte calorii au fiecare – poți scana codul de bare al unui produs și ai deja datele trecute în aplicație sau le poți adăuga tu manual. Acum, câte calorii să consumi? Neapărat asta e o discuție de purtat cu un nutriționist și recomand să vă consultați cu un doctor, nu cu Google. Nu recomand înfometarea, nu e o soluție.

Ideile de rețete de mai jos sunt pentru inspirație când nu mai știi ce să-ți la pachet pentru prânzul de la birou. Nu sunt gândite neapărat să slăbești, ci mai mult să mănânci ceva gustos și sănătos. Urmează să primesc curând de la nutriționist și o dietă personalizată, o să văd cum îmi va impacta asta ce meniu aveam deja implementat. Momentan, nutriționista m-a felicitat pentru câte legume mănânc. Legumele e viața mea.

Mâncăruri pentru prânz la birou

Pește la cuptor cu legume

Era ora 11 noaptea, nu mai puteam de oboseală, am aruncat repede într-o tavă toate lucrurile și le-am băgat la cuptor. Până mi-am făcut baie, m-am jucat cu mâțele, una alta, mâncarea era deja gata. Am folosit pește Pangasius (p-ăsta l-am găsit, dar știu că nu ar fi din cel mai sănătos), roșii cherry, varză de Bruxelles, semințe de pin și am turnat peste toate bulion făcut în casă. Ta-daaa.

prânz la birou

Șnițele de soia cu orez brun și curry

Un pachet de câteva bucăți de soia uscată costă nici 2 lei și le găsiți oriunde. Le-am fiert întâi în apă, apoi le-am dat prin ou și pesmet precum niște șnițele normale și le-am băgat la cuptor. Măsline verzi alături plus orezul brun pe care l-am făcut cu curry. Ok-ish, dar soia mi se pare tricky de făcut cât să aibă gust bun, la fel e și tofu. Puteți încerca de test, dar nu vă bazați pe acest preparat. Mă simt datoare să las ideea asta cu watch-out.

prânz la birou

Wrap cu hummus de dovleac, cartofi dulci și legume

Se ia o pungă de tortilla wraps din Kaufland sau Lidl, se unge cu hummus de dovleac, se pun niște cartofi dulci copți la cuptor peste niște salată iceberg și rucola, morcov crud și roșii. Ah, și niște sfeclă. Se rulează și se savurează. Atenție, în schimb, că tortilla are multe calorii.

prânz la birou

Șnițele la cuptor cu legume fierte

De data asta șnițelele sunt din carne de porc, nu soia, căci trebuie să consum odată tot pachetul de carne de la mama. Sunt făcute cu fulgi de porumb ca să fie crunchy – atenție la fulgi, să vă uitați pe ambalaj să aibă un conținut scăzut de zahăr.

prânz la birou

Ravioli cu ricotta, mozzarella și roșii cherry

Am găsit în Lidl cele mai CUTE paste din tot universul, ravioli în formă de inimioare. Ah, iubesc Lidl. Au fost delicioase, le-am înecat în sos de roșii făcut din casă, am pus și niște semințe de pin și oregano proaspăt deasupra. Au fost delicioase. Dacă nu le mai găsiți p-astea în magazin, repetați schema cu orice alt tip de ravioli.

prânz la birou
prânz la birou

Colțunași cu roșii cherry

Dumplings (pe termenul lor original) umplute cu carne tocată și legume. Le-am cumpărat de la magazinul coreean. Pe ambalaj scrie să fie prăjite. Recomand să le faceți la cuptor direct fără niciun pic de ulei. Le savurați cu sos de soia alături pentru că se pot întări.

prânz la birou

Salată de ton cu năut

Ton, năut, salată iceberg, lămâie și castravete. Bun și extra rapid. Vă recomand că năutul să-l luați deja fiert că dacă luați d-ăla crud o să vă blestemați zilele. Trebuie ținut 12 ore la înmuiat și apoi vreo 2 ore la fiert.

Alte variațiuni pe aceeși rețetă:

prânz la birou
Fasole roșie instead
Fasole roșie, ardei gras și ciuperci crude în plus

Carne de porc la grătar cu salată verde și conopidă fiartă

Rețeta într-un singur titlu. Carnea o ung cu foarte puțin ulei ca să nu se lipească și presar niște piper și oregano deasupra. Conopida este congelată și pusă direct la fiert. Ffff bun.

prânz la birou

Salată verde cu morcov ș carne de porc la grătar

Carnea este leftovers de la rețeta anterioară și, mna, ce să mai faci cu ea? O combini cu salată verde, morcovi cruzi (că doar asta ai în frigider) și o felie de lămâie because nobody knows why.

Altă variațiune pe aceeași rețetă:

Aceeași carne de porc cu fasole verde fiartă

Pește cu pak choi, ardei gras, sos de soia și lămâie

Pak choi este acest tip de varză chinezească pe care o divinizez și de fiecare dată când mănânc la un restaurant chinezesc, simt că mă îndrăgostesc tot mai tare de ea. Am găsit-o la reducere în Kaufland (parcă 12 lei?) și am zis să fac în tigaie cu niște sos de soia, plus am pus un capac deasupra ca să stea cât mai mult la abur. Atenție că pak choi se super micșorează.

Ăsta este genul de articol care poate avea a 2-a și a 3-a parte. La cererea publicului 😛 Și aștept și alte sugestii de prânz la birou în comentarii.