Etichetă: somon

Unde să mergi dacă nu găsești loc la Pescăria lui Matei

Unde să mergi dacă nu găsești loc la Pescăria lui Matei

Îmi place foarte mult să merg la Pescăria lui Matei, au mâncare foarte bună, restaurantul este cochet, ospătarii sunt mereu amabili, iar priveliștea este superbă. Una dintre escapadele mele pe timp de iarnă presupune o fugă rapidă să văd marea înghețată și să mănânc la acest restaurant. Da, este una dintre puținele locații care este deschisă și iarna pe litoral. Își permit 🙂

În extra-sezon poți să găsești cu ușurință o masă liberă, dar pe timp de vară este măcel. Teoretic ar funcționa pe bază de rezervare, practic suni și sună ocupat. Încerci de mai multe ori și apoi primești SMS-ul de mai jos ce are nevoie de o corectură gramaticală, dar nu mai contează:

Îți încerci oricum norocul și zici hai că mă duc, chiar dacă fac 45 minute până acolo din Neptun. Și nici nu ajungi bine, că vezi o coadă de mașini de 1 km. Nu știu, poate mergeau și Golful Pescarilor, dar clar nu aveam unde să înaintăm. Hai să facem cale întoarsă, 9 minute cu mașina ca să mergem în Eforie Nord, la Restaurant Poarta Apelor. The new star I have discovered.

Pescăria lui Matei

Este poziționat fix pe malul mării, așa că te bucuri și de priveliște și de briză. Plus, până aștepți mâncarea, poți să dai o tură rapidă prin jur pentru poze. Chiar după colț, unde se termină plaja, este o altă plajă foarte mică și intimă.

Imagini

Pescăria lui Matei

Meniul este preponderent compus din pește, deci dacă nu sunteți fani…mai aveți 1-2 opțiuni de carne de pui sau vită, dar nu are sens să veniți aici. Mi-am luat o porție de tagliatelle cu somon, deși aspiram și la niște chiftele de pește, am zis să merg pe 1 singur fel de mâncare, căci era seară. Servirea a fost rapidă, așa că în vreo 10 min am primit niște paste aburinde și oh, my. Au fost absolut delicioase. Aveau și un gust puțin acrișor, probabil au presărat puțin suc de lămâie peste. Nu mă așteptam să-mi placă așa mult.

Pescăria lui Matei

Până să ajung în locul ăsta – pe care l-am găsit printr-un search simplu ”restaurante Eforie Nord” – s-a întâmplat să mai vorbesc cu o prietenă ce fusese acolo și care mi-l lăudase. Mi-a zis și că pastele cu fructe de mare sunt bestiale. Next time când ajung cred că-mi iau scoici și acele chiftele ca aperitiv.

Prețurile sunt măricele, dar decente pentru un restaurant pe malul mării. Sunt din aceeași categorie cu Pescăria lui Matei, oricum. Poate că meniul e un pic mai restrâns și are o tentă mai comercială, dar din punct de vedere calitate servicii și mâncare, e foarte bun.

Aștept impresii de la voi 🙂

Fructe de mare la Mesogios Primaverii

Fructe de mare la Mesogios Primaverii

Nu știu cum sunteți voi, dar oricâte restaurante aș vedea în feed-ul de Facebook / Instagram, când sunt pusă în situația reală, on the spot, să numesc unul la care să merg, în 99% cazuri nu am nicio idee. Poate pentru că văd atâtea opțiuni zilnic încât creierul meu nu mai poate să stocheze nicio informație. Sau o stochează așa bine încât în momentele importante ”the file can not be found”.  Situația mea devine și mai dificilă atunci când trebuie să ies în oraș cu familia mea. Câți membri, atâtea gusturi și preferințe.  Am mers odată la un restaurant coreean cu ai mei, sora mea (care e mare fan cultură asiatică) și prietenul meu. Dintre toți, doar eu și soră-mea ne-am bucurat cu adevărat de experiență. Pentru restul prezenți la masă să spunem că a fost o experiență cam prea…nișată.

Și acum câteva săptămâni, eram afară în parcarea de la clubul BOA și cu 10% baterie încercam să găsesc un restaurant mișto cu mâncare bună care să satisfacă și gusturile mele de ”vreau să pun poze pe Instagram” versus gusturile de ”vreau o ceafă de porc la grătar” ale lui tata. Așa am da peste Mesogios Food Primăverii, care se afla și în zonă. Ah, motivul random pentru care eram în parcare la BOA era că sor-mea avea balul de clasa a 9-a și am complotat mișelește să mergem într-un loc fără ea cât timp o așteptam să plece din club.

Să revenim. Mesogios Primăverii nu înseamnă ”ceafă la grătar”, dar un pește bun categoric poți să mănânci aici.  Nu e surpriză ce standard de calitate are (și prețuri!) dat fiind zona în care este amplasat. Casele și mașinile de pe strada Heleșteului (o locație pentru un restaurant de seafood) te făceau să te simți că ești într-o suburbie din străinătate. De altfel, și restaurantul arată foarte bine, e o combinație de high class cu family business restaurant, fiind amplasat în clădirea în care a locuit scriitorul și jurnalistul Zaharia Stancu în ultimii săi ani de viață.

Au fructe de mare proaspete, te uiți în meniu, îți alegi preparatul sau te poți uita direct la ce urmează să-ți fie cină și să alegi așa:

Noi am început cu un aperitiv: salată de icre Tarama (12 lei) la care am primit un coș plin de pâine caldă. Obișnuită să mănânc icre doar din comerț și, în general, d-alea care costă 2 lei cutia, vă dați seama ce încântare de papile gustative au fost acestea, nu?

La felul doi eu mi-am luat un somon la cuptor în crustă de ierburi aromate (39 lei), care a venit surprinzător de….gol. Pentru o garnitură de salată a trebuit să comand separat și dacă am reținut bine un bol cu frunze m-a costat vreo 17 lei.  Dar somonul a fost chiar delicios, de regulă prefer să îl mănânc la grătar, dar ăsta a fost chiar perfect.

Prietenul meu și-a luat paste cu fructe de mare și erau atâââââââât de bune. Am fost foarte aproape să mi le comand și eu, dar am zis să nu avem amândoi același fel, doar o să gustăm unul de la altul, nu? Scoicile erau gigantice și cărnoase, iar pastele erau pregătite în casă, drept urmare porția costa vreo 49 lei. Noroc că era consistentă.

Mama și-a luat vreo 200 de grame de scoici verzi gătite în sos de vin alb și cu sos de lămâie. Foarte, foarte bune, dar cred că trebuia să-și ia vreo 300 grame (16 lei / 100 g) ca să se sature bine de tot. Scoicile mai mult înotau în sos pe care l-am mâncat apoi cu pâinea caldă, o combinație bună.

Tata a făcut, în schimb, o alegere excelentă, deși el e mai ghinionist la încercat lucruri noi. De regulă nu îi plac. Și-a comandat acum un ton roșu la grătar, în crustă de susan negru, servit cu piure de cartofi și trufe (49 lei). Diviiiiin de bun și foarte sățios și nu credeam că poate să-mi placă atât de mult piureul cu trufe. Dacă ajungeți la Mesogios, neapărat să-i dați o șansă acestui preparat, nu o să vă dezamăgească. Adică nu l-a dezamăgit pe omul care ar mânca o halcă de carne de porc oricând.

Am completat toată experiența culinară cu un vin alb românesc, din Moldova, era 90 lei sticla. L-am băut cu plăcere și mi-a dat o amețeală plăcută, fără să am dureri de cap, cum mi se mai întâmplă cu altele. Nu mai știu cum se numea, dar chelnerul va ști ce să vă recomande.

Atenție la prețuri, multe dintre opțiuni sunt cotate la gramaj, altele au și preț fix, deci s-ar putea să vă încurce un pic. Pe scurt, a fost o experiență chiar faină, localul are o atmosferă intimă, cu oaspeți de calitate, mâncarea e foarte bună. E genul de loc unde ieși cu iubitul/iubita să sărbătoriți vreo aniversare sau să să vă anunțați părinții că vă căsătoriți. Sau că așteptați un copil. Sau să cunoască cele 2 perechi de cuscrii. Mă iertați, sunt sigură că nu este doar genul ăsta de restaurant, dar am avut și o companie care să mă influențeze.