Etichetă: pizza

Impresii din Pisa

Impresii din Pisa

Pisa este un oraș destul de mic, cu 90.000 de locuitori. Știți deja pentru ce este faimos, nu cred că e nevoie să intru în detalii. Întrucât am ales Pisa ca și destinație – gazdă pentru aventura noastră din Cinque Terre, nu am acordat prea multă importanță orașului,  dar am alocat oricum o zi întreagă ca să-l explorăm. Și recunosc că a fost o explorare destul de limitată întrucât căldura era insuportabilă. Oricum, nu aveam foarte multe lucruri de văzut și să caut locuri mai puțin cunoscute publicului, recunosc că nu aveam răbdarea și energia după ce am făcut hiking prin Cinque Terre.

Însă nu am putut rata vizita la turnul înclinat, cea mai faimoasă clădire înclinată din lume, fără de care orașul ăsta nu și-ar atrage atât de mulți turiști. Și pentru o zi obișnuită de marți erau chiar foarte mulți turiști în zonă, nu mă așteptam. Desigur, toți încercau să se pozeze cât mai ”original” și ”creativ”, adică prin a se poziționa astfel cât să pară că se sprijină de turn și alte idei ingenioase. Chiar am văzut un tip care își cumpărase un cornet gol de înghețată și încerca un selfie prin care să pară că turnul pleacă din cornet. Altă chestie originală. Era și greu să mergi prin zonă fără te bagi în poza cuiva.

Cum este turnul?

Interesant, alte cuvinte descriptive nu am. Cred că o experiență mai faină este dacă te urci în el. Dincolo de panoramă, cred că e o senzație mișto să te afli într-o clădire care se înclină. Din păcate, nu am putut să am această experiență pentru că intrarea în turn costă nu mai puțin de 18 euro! Da, am crezut inițial că nu citesc bine. Și pentru că eram și cu sor-mea și eram responsabilă de financiare și pentru ea, ar fi însemnat să plătesc 36 de euro ca să urcăm niște trepte. Am zis pas.

În aceeași zonă, anume Piazza del Duomo, mai sunt de vizitat Catedrala din Pisa, Camposanto (un edificiu istoric sacru), Baptiseria din Pisa și Muzeul Sinopie.  Dintre toate acestea noi am văzut Catedrala care avea intrare gratuită și care este foarte frumoasă. Nu se compară cu alte catedrale văzute în Italia, dar interiorul a fost somptuos și cel mai mult cred că mi-a plăcut tavanul.

Pentru Baptiseria din Pisa nu merită să dați banii (5 euro / adult). E un turn cu niște trepte și atât, nimic deosebit. Mă și miram că aici am plătit, dar la catedrală, în care chiar ai ce vedea, nu am dat niciun ban. Muzeul și Camposanto nu le-am mai văzut pentru că ar fi însemnat alți 20 euro (să nu uităm că eu plăteam la dublu) și nu cred că am fi văzut mare lucru. Cred.

Pentru că era atât de cald încât ne-am înarmat cu cremă de soare (ne-am oprit pe stradă ca să ne dăm cu ea), apă, evantai și un mini-ventilator pe baterii, am zis să nu ne plimbăm foarte mult prin soare. Așa că vreo 40 minute le-am petrecut în Piazza del Duomo, pe iarbă, la umbră. A fost perfect.

Apoi, am mers la masă ca să ne bucurăm de niște pizza și un pahar de vin alb (doar eu). În zona Turnului sunt foarte multe restaurante și deși nu aș mânca într-o zonă atât de turistică, nu prea mai aveam răbdare și energie să caut alte locuri prin soarele ăla. Am nimerit la un mic restaurant unde comanda a durat destul de mult, iar mesele erau prea mici ca să acomodeze 2 farfurii mari de pizza. Așa că în timp ce mă luptam să tai pizza mi-am trânti-o în poală, fierbinte cum era. Mda, a fost super, rochia a ajuns la curățătorie.

După masa de prânz și încă niște gelato, am făcut shopping pe Borgo Stretto, o arteră lungă plină de magazine. M-am oprit la KIKO, un magazin de cosmetice local, ce îmi place la nebunie. Sunt foarte bune produsele lor și au tot felul de oferte faine. L-am descoperit când am fost în Bologna și cred că o să vânez magazinul ăsta la fiecare vizită în străinătate.

Grădina Botanică din Pisa

Pentru că era în continuare cald și nu aveam unde să mergem, am zis să ne plimbăm prin Grădina Botanică, să mai stăm printre plante și la umbră. Intrarea pentru adult costă 4 euro, iar pentru student costă 2 euro. Este o grădină destul de mică și nu așa impresionantă, dar am făcut poze faine și ne-am relaxat pe iarbă.

Cum te deplasezi în Pisa?

În mare parte pe jos, am luat autobuz doar de la cazare, care era un pic mai spre marginea orașului. Biletul cumpărat în autobuz costă 2.5 euro și este valabil 70 minute. Există linii de noapte care circulă rapid și pe multe trasee. De la gară poți lua un PisaMover pentru aeroport. Este un fel de mini-metrou care circulă pe deasupra și faci doar 8 minute cu el până la aeroport. Biletul costă 2.70 euro, ceea ce este super mega ieftin.

Unde stai în Pisa?

Eu am găsit o super cazare pe Booking, am avut la dispoziție un apartament întreg care a avut și terasă. Fabrizio, gazda noastră, a venit să ne ia de la aeroport cu mașina deși era miezul nopții, am apreciat asta. Desigur, fără costuri.  La apartament am avut toate cele necesare. La bucătărie am avut fructe culese din grădină, cafea, biscuiți și prăjituri, lapte și cereale. La baie aveam gel de duș, șampon, cremă de față, de corp etc. Vă recomand locul dacă ajungeți prin Pisa.

Din Pisa se ajunge repede și ușor cu trenul în Cinque Terre (1h 30 min), Florența (49 min), Bologna (1h 38 min) și Firenze (49 min).

Alte poze:

Am mâncat la Mamizza…

Am mâncat la Mamizza…

…și a fost demențial de bună pizza! Ha, și cu rimă! A fost una dintre situațiile acelea foarte rare, când mergi cu niște așteptări uriașe și chiar îți sunt îndeplinite. Mamizza este un restaurant deschis de câteva luni, pe strada Tunari, în apropiere de metrou Ștefan cel Mare și face parte din grupul Kane & Camionetta. La Kane nu am ajuns încă, dar vizita din weekend m-a convins că trebuie să ajung să degust și meniul acela.

Mamizza are un vibe super fain, decorul e un mix de industrial cu tradițional, dar foarte modern totodată. Deși ar putea părea super hipster-ish și casual, ca orice loc în care se servește pizza, Mamizza e un pic diferit. Nu vreau să zic că e formal, nu chiar până într-acolo, dar chelnerii sunt îmbrăcați în uniforme și servirea ușor protocolară îți dă impresia că se ia foarte în serios acest preparat (pizza), pe care noi de multe ori îl asociem cu acel lucru super rapid de făcut, de mâncat doar ca să țină de foame. Și asta îmi amintește de o memă:

Și la Mamizza nu e cazul, pizza e treabă serioasă și asta se simte în gustul ei. Meniul este foarte variat, ai o mulțime de opțiuni, iar pizzele apar în 2 categorii: Neonapoletana și napoletana. Din ce am observat, cele din prima categorie au avut ingrediente mai fistichii și combinații mai puțin neobișnuite. Ce mi s-a mai părut interesant este că aveau nume de fete sau de orașe din Italia. Probabil că rețetele care poartă nume de orașe sunt, de fapt, rețete originare din zonele respective.  În meniu mai ai și paste sau salate, plus desert, cum ar fi tiramisu.

pizza
pizza

pizza

Mâncarea

Am început cu niște pahare de vin și 1 prosecco și am zis să comandăm mai întâi un aperitiv, scria în capul listei că sunt pentru ”sharing”. Ok, hai să luam așa. Ne-am comandat niște mozarella prăjită cu un sos de roșii foarte bun, pesemne că era de casă. Gustos, nu zic nu, dar cam lame să servești 3 bile într-un recipient în care evident ar încăpea mai multe. Plus, acum dacă mă gândesc mai bine, pentru că era ”sharing” și noi eram 3 fete la masă, e doar o coincidență că am primit 3 bile? Au costat 20 lei, dar mai bine mă lipseam. Restul aperitivelor erau 30 și un pic sau spre 40, probabil singurele variante pe care ar fi meritat să dai banii.

pizza

Nesatisfăcute și ușor confuze cu acest aperitiv, ne-am întâmpinat cu bucurie pizzele. Eu mi-am luat o pizza Cetara (o comună din provincia Salerno, regiunea Campania) care avea drept descriere „pomodori giallti, fior di latte, burrata, anchois, busuioc proaspăt) și arăta astfel:

pizza

Am ales cu greu din toate pizzele pentru că voiam ceva nou, dar totodată ceva safe. Sunt un pic tradiționalistă la capitolul pizza, îmi place să merg mereu la sigur, pentru că e un preparat așa bun, nu vreau să-l ”stric” cu combinații ciudate, precum pui sau porumb sau ananas. Doar din întâmplare am descoperit că adooor pizza cu anghinare și cea mai bună de acest fel este la Animaletto. La Mamizza nu aveau nimic cu anghinare, din păcate. Dar am riscat acum și a meritat, căci pizza din poza de mai sus a fost absolut demențială și nu mă așteptam să-mi placă, mai ales cu tot sosul acela de lapte.

S-a mai comandat la masa noastră și pizza cu Guacamole și Salame. Din nou, nu credeam că o să-mi placă vreodată să mănânc pastă de avocado pe pizza, dar iată-mă astăzi aici. Am evoluat ca individ, la fel și papilele mele gustative. Și cred că Mamizza e genul de loc care poate să convingă orice tradiționalist în gândire (care mănâncă pe repeat Quatro Stagioni) că o pizza tradițională, rețetă napoletană este fix ce trebuie.

pizza

pizza

Animaletto are pizza bună, dar la Mamizza e nivelul următor. Oricum, tot voi merge și la Animaletto, fiind singurii la care am găsit anghinare în rețeta lor de Capriciosa.

Servirea

Am ajuns la ora prânzului, sâmbăta, imediat după începerea programului: 12:00 – 15:30. Apoi se ia o scurtă pauză de 3 ore, iar la 18:30 restaurantul se redeschide până la ora 23. Și în intervalul acela de prânz este foarte full, iar rezervările se fac doar pentru grupuri de 8 persoane. Deci dacă veniți pe la ora 13:30 s-ar putea să găsiți mai greu o masă liberă. Și chiar dacă era plin, chelnerii s-au mișcat foarte rapid și erau foarte politicoși.

Merită pizza?

Da, de 3 ori DA.

Pizza-tarta de casa

Pizza-tarta de casa

Întrebați-mă care este diferența între o pizza și o tartă și nu o să pot spune exact. Ah, ba pot. Pe o tartă pui fructe (multe și care nu sunt neapărat ananas) și întinzi un strat generos de cremă. Iar pe pizza întinzi un strat gros de sos de roșii (preferabil făcut de mama sau bunica) și presari cu mozzarella din plin.

Probabil vă întrebați de ce fac exercițiul ăsta ciudat de imaginație. Păi, pentru că odată am încercat să urmăresc o rețetă de tartă cu roșii, pesto și anghinare (deci am evoluat de la fructe) și a ieșit fix o pizza. Dar în rețetă scria că e o tartă! Și recent am încercat să fac o pizza folosind niște aluat din Lidl și nu mi-a ieșit un rotund perfect. Plus, nu am reușit să întind aluatul suficient de mult astfel încât să obțin cât mai mult din formă, așa că am avut una foarte mică. O tartă.

Scopul era fac niște poze pentru portofoliu, așa că am făcut-o pe repede înainte, având grijă doar să arate bine and that was it. Da, nu tot ce arată bine pe Internet se mănâncă. Dar din greșeală am făcut o pizza / tartă  care a fost chiar gustoasă, conform prietenului meu, aka ”șefu’ la pizza”.

Ingrediente:

  • sos de roșii din Lild (~1.50 lei)
  • Mozzarella rasă, tot din Lidl (6 lei)
  • Roșii cherry din Lidl (3.99 lei)
  • Pătrunjel (0.99 lei)

Nu avem busuioc de data asta, mergem pe varianta la fel de gustoasă, dar mai puțin parfumată, pătrunjelul. Se ține la cuptor vreo 10 minute, cred. Întâi am băgat pizza doar cu mozzarella deasupra, fără roșii. Am vrut să se pătrundă un pic brânza în aluat. Apoi am scos pizza și am adăugat roșiile care s-au înmuiat ușor până spre final. S-a scos pentru poze, apoi s-a mâncat rapid:

pizza

pizza

Și vreau să mulțumesc TV Paprika pentru cadoul minunat pe care mi l-au trimis: o piatră pentru copt pizza. Nu am mai făcut una până acum, deci dacă aveți sfaturi pentru mine, let me know. Voi raporta la datorie gustul ei versus procedeul obișnuit, de copt în tavă:

pizza

Burano, un rai colorat

Burano, un rai colorat

Uneori, vacanțele mele sunt inspirate de ceea ce văd pe Instagram. Unul dintre cele mai instagramabile locuri pe care l-am văzut vreodată este Burano,  o mică insulă de lângă Veneția. Superb e puțin spus. Este un mic rai colorat, toate căsuțele sunt vopsite în cele mai vii culori.  Ai 98% șanse să ajungi acolo și să vezi că porți un pulover de o culoare, iar casa de lângă de tine are și ea fix aceeași nuanță. One of you should change, right?  Era o turistă asiatică îmbrăcată într-o bluză lila și se lipise de un perete să facă poză, aproape devenise una cu zidul.

Insula adăpostește un sat de pescari și pe lângă curcubeul caselor mai este cunoscută și pentru producția de dantelă.   Atmosfera este foarte liniștită și boemă,  după ce vizitezi agitata Veneție, ăsta e locul potrivit să te relaxezi. Chiar dacă totul e culoare în jurul tău, nu e obositor pentru ochi. Totul e îngrijit, casele au ferestre decorate cu flori (naturale!)  și străzile sunt foarte curate.  Puteți vizita Muzeul Dantelei (dacă sunteți pasionați) sau biserica San Martino, eu nu am văzut nici una, nici alta,  vi le sugerez doar dacă stați mai mult și vreți să vă umpleți timpul. Oricum, obligatorie este plimbarea la pas (nu neapărat cu barca), pentru a poza străduțele.

Am mâncat o pizza foarte bună acolo,  probabil cea mai bună pizza quattro formaggi din univers conform spuselor prietenului meu. Eu am mers pe varianta unei quattro stagioni cu anghinare. Îmi place pizza cu carciofi de mor, iar în țară cea mai bună de acest fel este la Animaletto Pizza bar. Indiscutabil.  Am mâncat tot pizza, dar sincer am poftit un pic la fructele de mare și dacă mergeți acolo, cred că e mai bine să mâncați asta. Cum ajungeți în port, fix la intrare este un mic restaurant/fast-food și puteți lua și cu take away.

Deși insula este foarte mică și retrasă cumva, unul dintre restaurantele sale a primit anul acesta o stea Michelin. Și cât de frumos că locul respectiv este black cat inspired, pentru că se numește Trattoria al Gatto Nero.

O fi ceva cu pisicile astea negre care aduc noroc de premii. O astfel de pisică blănoasă dormea nestingherită într-o barcă acostată.  Am reușit să o prind și pe uscat și să încerc să o mângâi. M-am ales cu o zgârietură de mi-a dat sângele, dar pisica avea zgardă, deci era a cuiva, deci poate nu iau rabie. Sper.

Cum ajungi în Burano?

Deplasarea din Venezia până în Burano se face cu Vaporetto și durează 45 de min, depinde de unde îl luați. O călătorie dus poate fi 7.50 euro, însă vă recomand să vă luați pass-ul valabil o zi cu 20 euro. Aveți incluse toate deplasările cu barca în ziua respectivă,  atât în Veneția cât și pentru legăturile dintre insule.

Și încă ceva. La întoarcere, când plecați din Burano, luați vaporul coborâți în Murano, în port, de acolo luați alt vapor care o meargă prin oraș. Așa puteți să-l vedeți și pe acesta, e frumos, seamănă mai mult cu Veneția din punct de vedere estetic, însă nu știu dacă merită să vă opriți în el. Mai ales dacă sunteți sub presiune de timp. De aici vaporul ajunge direct la gară, ca să puteți lua trenul (dacă cumva sunteți cazat în alt oraș, cum am fost noi).

Vă las doar cu pozele, cuvintele sunt de prisos.

Zilele acestea fac o serie pe Instagram intitulata #9daysofcolor in care prezint niste glimps din Burano. Check it out aici: https://www.instagram.com/simona_mocanu/

Niste broccoli folosit cum trebuie

Niste broccoli folosit cum trebuie

Cred că broccoli intră în categoria acelor legume la care îți pui întrebarea ”eu ce fac cu tine?”. În afară de fiert și pus drept garnitură la niște pui, ce naiba să îi mai faci? Acum câteva săptămâni am dat peste o rețetă de tip ”tasty” pe Instagram și am pus-o la păstrare pentru ziua în care o să-mi fac curaj să mănânc așa ceva. Ziua asta a venit weekend-ul trecut când mi-am zis: ”gata cu carbohidrații!”. Hmmm, dar aș mânca niște pizza. Ca să împac și mintea și inima, am pus în aplicare ce descoperisem: pizza din aluat de broccoli. What the…

500 de grame de broccoli de la Lidl cu 3 lei și mozarrela, sos de roșii picant tot de la Lidl, mozzarella rasă și salam peperoni. Sumă totală de 15 lei. Fericirea stă în lucrurile ieftine.

Am fiert leguma asta verde, am mărunțit-o la blender, am stors-o de apă bine-bine și am amestecat-o cu niște ou, mozarella, am întins-o pe o tavă cu hârtie de copt și am băgat-o 20 min la cuptor. Apoi, am scos-o, am întins sos de roșii pe ea, am pus mozzarella și salamul și am lăsat-o să se coacă încă 10 minute. A durat toată această treabă o veșnicie și am spălat o tonă de vase. Pe repede înainte:

Și aici și un close-up:

A fost mai bun decât mă așteptam, lucru confirmat și de soră-mea. După ce am terminat de mâncat, mi-am zis că o să mai repet experiența. Cu o pizza din aluat normal.

Reteta o găsiți aici dacă nu mă credeți pe cuvânt.