Rahova de altadata
Când eram mică îmi pierdeam constructiv verile alergând pe străzile prăfuite ale Rahovei. Pe vremea aia cartierul nu avea canalizare (cel puțin în zona de case), iar străzile nu erau asfaltate. Era ca un fel de sat unde s-au construit blocuri. Câinii erau și ei vecini de seamă. Cea mai frumoasă casă pe care o puteai vedea era o vilă ce avea un etaj și curte proprie și țin minte că era un fel de palat la care te uitai cu gura căscată și sperai să ajungi vreodată la ușa lui.
Ne jucam în praf și ne juleam genunchii în pietre. Erau gropi cât cuprinde, din loc în loc, îți trebuia un tanc uneori ca să intri pe străzile alea sau cel puțin asta ar fi condus un taximetrist ca să ajungă acolo, căci de multe ori ne-au refuzat cursa. Știau că-i loc de război. Pe străzile alea învățai adevăratul sport extrem pe bicicletă și tot ele îți lăsau cele mai urâte vânătăi și îți cauzau cele mai multe căzături.
Nu exista canalizare. Bunică-mea spăla vasele într-un lighean. Să vă spun cum se spălau rufele? În albie, desigur, ca la țară. De unde luam apă? Ieșeam pe strada principală (restul erau ulițe, aș zice) și ne duceam la cișmelele așezate la distanțe acceptabile una față de cealaltă. Pentru apă caldă puneai o oală uriașă la foc și apoi puteai să faci baie în cada de plastic sau pentru duș rapid puteai folosi și un lighean din același plastic (sigur cumpărat de la marele complex comercial Rahova).
Iarna pentru căldură te foloseai de sobă. Țin minte că spărgea bunica lemne ca să le bage la foc și aveam 2 sobe ce dădeau o căldură venită parcă din iad. Aproape că nu mai era nevoie să te învelești cu plapuma de 3 tone.
Vara furai corcodușe și nuci din copacii ce se lăsau peste gardurile celorlalți vecini. De fiecare dată ieșea o babă care țipa la tine că i-ai sărăcit pomii și că dacă mai arunci o dată mingea la ea în curte să fii sigur că nu o mai primești.
Să nu fiu rea. Existau și blocuri, astea sigur aveau gaze și canalizare, iar printre ele trona piața Rahova, unde găseai tot felul de comercianți care te fraiereau și dacă prindeai aglomerație, rămâneai și fără portofel.
Cam așa arăta Rahova anilor 90 și probabil și primii ani din secolul 21. Amintirile mele se pierd la perioada când s-a făcut tranziția de la sat la oraș. Acum avem canalizare, străzi asfaltate, nu mai e necesară alimentarea de la cișmea. Oamenii au BMW-uri, centrale la casă, Internet, autobuz care li se oprește lângă casă. Civilizație, ce să mai.
Timpul trece și el la fel de rapid. Doar pentru bunică-mea a rămas ca altădată. Zilele astea m-am trezit foarte târziu și trebuia să ajung imediat la birou. Ea, din pragul ușii, când alergam după haine:
-Iar te-ai trezit cu noaptea în cap?