La pas prin Cheile Băniței

La pas prin Cheile Băniței

Anterior vă povesteam despre cum am găsit un loc de vis: Geoagiu-Băi pe Tik Tok. Uite că e bună platforma asta pentru descoperit locuri faine și mâncăruri bune. Tot asa am descoperit si Cheile Băniței, un loc absolut minunat. Este o rezervație naturală ce se află în Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina. Rezervația este foarte aproape de Peștera Bolii, despre care o să vă povestesc într-un articol separat.

Cum s-au format Cheile Băniței?

Cheile s-au format prin săparea unui culoar într-un masiv calcaros de râul Bănița (ce și parcurge culoarul), cât și prin prăbuşirea tavanului unei peşteri. Lungimea cheilor este de aproximativ 250-300 de metri, astfel că nu durează foarte mult parcurgerea lor, însă aspectul lor este uimitor. Pereții de stâncă ajung pe la 10 metri înălțime.

Traseul se parcurge prin apă. Eu nu eram echipată corespunzător, însă tot mi-am făcut curaj și am intrat în râu. Imediat după sosirea noastră au mai venit 2 cupluri. Tipele aveau cizme de cauciuc și își ridicaseră pantalonii până deasupra genunchilor ca să nu se ude. Evident, s-au udat oricum. Eu inițial plănuiam să străbat zona mergând cumva pe stâncă, dar era super dificil. Era foarte abruptă pe alocuri și nu aveai nici de ce să te ții. Aveam șanse foarte mari să cad direct în apă. Raul nu avea adâncime mare, dar tot aș fi riscat să mă lovesc destul de urat dacă aș fi căzut pe niște pietre, de exemplu.

Zilele acestea a plouat destul de mult, așa că și debitul răului a fost mai mare. Trebuia să mergi destul de atent, pentru că erau foarte puternici curenții și de câteva ori m-am dezechilibrat. Nu am căzut, din fericire, căci apa nu ajungea decât până la genunchi, dar era foarte rece. Am parcurs cred că un pic mai mult de jumătate din traseu ca să fac poze și apoi m-am întors.

Cheile Băniței
Cheile Băniței
Cheile Băniței
Cheile Băniței

Când să le vizitați?

Am înțeles că în plină vară este numai bun de parcurs traseul, nivelul apei scade mult, ajunge până la glezne și, evident, are o temperatură mult mai suportabilă. Unii oameni nici nu mai vin cu cizme de cauciuc, ci în papuci speciali pentru plajă. Așa că vă recomand să procedați la fel. Veniți aici într-o zi caniculară, o să fie perfect, iar peisajul vă va încânta.

Poze ce nu imi apartin, dar mi-au placut mult

Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *