Arhive abandonat - Simona Mocanu

3 locuri abandonate pe care aș vrea să le explorez

By simona | 23 ianuarie 2023 | Comments 6 comments

Îmi e tare dor să explorez locuri abandonate, dar în ultimul an am avut tot mai puțin timp pentru asta. Să fac research, să planific când, cum și unde plecăm. Să aflu dacă sunt accesibile astfel cât să nu batem drumul degeaba. Vreau să revin la obiceiul meu de a găsi aceste locuri ascunse, însă cu siguranță nu mai pot fi escapade de o zi. Am cam epuizat zona Ilfov, Prahova și Giurgiu. Știu niște locuri superbe în care trebuie să ajung, dar sunt la mare depărtare. Cred că o să ne băgăm la un road trip prin țară pentru ele.

Până atunci aș vrea să arunc o dorință în univers să pot explora totuși niște locuri foarte aproape de casă. În momentul de față sunt inaccesibile, întrucât sunt proprietăți private sau păzite. Sper doar că asta va însemna reabilitarea lor și apoi să fie redeschise publicului. În toate locurile menționate mai jos am fost în multiple ocazii, sperând de fiecare dată că o să pot vedea ceva mai mult decât un gard.

Conacul Oteteleșanu

Într-o zi mohorâtă de februarie, acum 3 ani, am făcut un drum cu mașina special pentru acest conac. Am rămas doar cu o plimbare la final, conacul fiind închis și accesul interzis. Nu prea înțelegeam cum, văzusem poze din interior publicate recent. Arăta foarte impunător și sobru, îmi imaginăm că interiorul său este distrus și golit de orice mobilă și decorațiune. Avea ferestrele și ușile complet acoperite. Probabil ca să nu se fure și mai mult. Da, în România se poate fura și nimicul din conacele abandonate.

Conacul se află în Grădinari, județul Giurgiu și a fost construit în 1895, în stilul neoclasic. A aparținut familiei Oteteleșeanu și era folosit ca și proprietate de vacanță, membrii familiei își petreceau verile pe domeniul acesta. Nu știu ce gânduri are noul proprietar, dar sper că îi va păstra grandoarea și il va aduce din nou la viață. Cred că poate fi un loc de cazare inedit, iar domeniul să fie transformat într-o locație turistică premium. Este și foarte aproape de București, deci ar putea fi un loc de weekend getaway și o experiență inedită și pentru turiștii ce vin să viziteze capitala.

Palatul Ghica din Căciulați

Alt loc foarte aproape de București, în comuna Moara Vlăsiei. Îl primesc și eu în continuare ca sugestie de explorat și documentat pentru blog, însă domeniul este păzit și nu îl poți accesa. Locul este, de fapt, un ansamblu istoric, fiind catalogat ca și monument istoric în 1945, de către Regele Mihai. Ansamblul este format din palat, biserică, parc și capelă.

De altfel, palatul aparține Academiei Române și din 1982 administratorul este Nicolae Călin Pantazi, fiul unui deținut politic din perioada comunistă. Lipsa de fonduri a adus acest domeniu într-o stare de degradare. Uneori locul este folosit ca și platou de filmare sau spațiu de evenimente, dar probabil că se întâmplă lucrul asta cu anumite limitări. Pentru că multe zone din acest ansamblu au nevoie de restaurare.

Însă pe cât de frumoasă e arhitectura sa neoclasică, plus amplasarea lângă lac, înconjurat de verdeață, pe atât de dubioasă este istoria sa. În primul rând, circulă câteva legende cum că într-una din camerele palatului ar fi fost ucisă o femeie de iubitul ei după ce acesta ar fi aflat că îl înșela. Altă legendă spune că există tunele subterane care leagă palatul de biserică de celelalte locuri administrative de pe domeniu. În al doilea rând, în 1983 s-au descoperit acolo sute de schelete îngropate. După mai multe ipoteze, se pare că acești oameni ar fi fost victime ale comunismului.

Institutul Tutunului Băneasa

Sau Institutul de Chimie Alimentara. Descoperit de mine din întâmplare când mergeam spre casă cu trotineta. Era închis cu lacăt, cum altfel. Pentru că nu m-am uitat la suficiente filme să învăț cum să descui fără chei, am rămas doar cu uitatul prin crăpătura ușii. Holul și scara ce duceau spre etajele superioare arătau impresionant. Un fotoliu stingher si amărât stătea în mijloc și erau cateva cărți vechi aruncate în jurul lui. Deși în continuare mi-aș dori să intru înăuntru să fac poze, mă consolez că altcineva a reușit să îl exploreze și a și documentat acest lucru aici.

Am vizitat Închisoarea Doftana

By simona | 15 februarie 2021 | Comments 6 comments

Uită-te la mine cum scriu eu în titlu că am vizitat Închisoarea Doftana de parcă ar fi un muzeu la care mi-am făcut rezervare online. În noiembrie anul trecut am vrut să facem o excursie de 1 zi pe Valea Doftanei ca să vedem toamna în toată splendoarea ei. Doar că pe drum ne-am răzgândit.

Ne era tare dor să mai vedem o locație abandonată așa că am căutat în zonă să vedem dacă e ceva ce am putea explora. Și am dat peste minunăția asta de închisoare, de care nici nu auzisem anterior. Dacă știam că există o închisoare abandonată la noi în țară, aș fi vizitat-o de mult.

Disclaimer foarte important:

Închisoarea este într-o stare avansată de degradare. Din acoperișul rămas se desprind periodic bucăți de tablă (de fier, ce probabil au pe puțîn 5 kg fiecare). La fel și podeaua…în unele locuri nu mai există. Așa că intrarea se face pe propria răspundere. Ba chiar îmi vine să recomand să o vedeți doar din poze. 🙂

Am ajuns la închisoare în jurul orei prânzului, în satul Doftana. Nu știam dacă vom putea realmente să intrăm, dacă are paznic, câini sau alte pericole, dacă va fi nevoie să sărim vreun gard. Și nici nu am avut dificultăți în a intra pentru că, ghiciți ce, poarta avea barele de fier depărtate, astfel cât se putea strecura foarte ușor orice adult.

Istoria închisorii

Închisoarea Doftana a fost construită între anii 1894 și 1897 și a fost dată în folosinţă în 1895, îndeplinind acest rol până în 1960. A fost proiectată de un arhitect belgian şi avea toate dotările necesare pentru a funcționa într-un regim modern, anume avea apă curentă, încălzire centrală pe culoare şi electricitate. Avea 397 de celule, majoritatea fără ferestre și 3 curți interioare. De asemenea, avea 2 rânduri de ziduri, pe care le-am putut observa și noi.

Printre deținuții săi celebri se numără Nicolae Ceaușescu, Corneliu Zelea Codreanu, Alexandru Moghioroș sau Gheorghe Gheorghiu-Dej. Nicolae Ceaușescu a fost arestat pentru propagandă comunistă în vara anului 1936 și a fost încarcerat aici. Câțiva ani mai târziu a fost arestat din nou din aceleași motive, doar că a fost plasat la Jilava. Închisoarea Doftana era, de altfel, în perioada comunistă cunoscută ca acest loc martir, un simbol de suferință pentru comuniști și a fost transformată apoi în muzeu. Nicolae Ceaușescu obișnuia să o viziteze în perioada în care era muzeu și cerea să fie pus covorul roșu. Cred că avea o satisfacție foarte mare că ajunsese el să dețină soarta locului, nu viceversa.

Închisoarea Doftana era și un loc de tortură. Secția H era special desemnată pentru acest lucru, pentru cei periculoși sau pentru pedepsirea membrilor existenți. Am încercat să identific secția respectivă când am explorat-o, dar recunosc că nu am reușit. Erau 8 sectii, de la A la H. Clădirea a fost construită sub formă de potcoavă și avea un culoar foarte lung. Auzisem că este specific arhitecturii de închisoare (cel puțin una care să te dărâme psihic) să se construiască holuri si culoare la care nu vezi capătul, astfel cât dacă încerci să evadezi să te descurajeze să înaintezi. Cred că sunt niște principii arhitecturale destul de greu de digerat.

A fost dărâmată la cutremurul din noiembrie 1940, luând odată cu ea şi o parte din puşcăriaşi, ce au rămas captivi sub ziduri. S-a mai prăbuşit încă o dată la cutremurul din 1977.

Închisoarea a avut și propria gazetă ce era pregătită de câțiva deținuți, dacă vă interesează, am găsit un articol ce abordează mai în detaliu acest aspect.

Un prezent desprins ca dintr-un horror

Tavanul este aproape dispărut. Scările nu mai duc nicăieri. Podeaua e ceva de domeniul trecutului. Într-una din încăperi am găsit chiar macheta închisorii, de pe vremea când era muzeu. Acum până și macheta asta este în mare parte distrusă. E o experiență uimitoare să explorezi locul asta încărcat de istorie și amintiri dureroase. E uimitor să vezi cum zidurile înalte se ridică spre cerul albastru. Și cum cel mai bine păzit loc din care nu a evadat nimeni niciodată este acum un monstru slăbit de timp și de natura ce îl înconjoară.

„Even behind prison walls, I can see the heavy clouds and the blue sky”.

Au apărut și câteva capre

Să fii într-un loc părăsit în care pare că nu a mai călcat nimeni de ceva vreme, să fie liniște și dintr-odată să auzi un sunet de talangă și să vezi cum mai multe capre apar una câte una la păscut în curtea închisorii. E ceva aproape suprarealist. Domeniul închisorii este vast și încărcat de vegetație, așa că oamenii ce locuiesc în apropiere își mai aduc aici animalele la păscut.