50 de impresii din Berlin + poveste
Am fost plecată în Berlin 4 zile și, deși, prima mea zi acolo am fost mai moody (pentru că frig, foame, oboseală), orașul mi-a plăcut enorm de mult și mă gândesc să-l revizitez într-o vară ca să mă bucur cât mai mult şi de evenimentele sale culturale. Apropo, cazarea și avionul dus-întors m-au costat 500 de lei.
Am notat pe scurt câteva impresii pe care mi le-a lăsat orașul și la final puteți citi și o poveste tristă. Asta e.
1. Mi s-au părut mai primitori decât italienii.
2. Am văzut iubire liberă pe stradă (aka cupluri de homosexuali)
3. Am participat la o slujbă protestantă, iar pastorul era femeie
4. Trebuie să fii open minded ca să trăiești aici.
5. Unii oameni nu știu engleză, de regulă, ăia mai bătrâni, dar în schimb alții o știu foarte bine.
6. Au multe, multe activități culturale. Noi am prins Festivalul Luminii, cu proiecții pe clădirile importante.
7. Am văzut și un concurs de caiac pe râu.
8. Publicitatea stradală e decentă.
9. Lumea merge pe mopede care, noaptea, luminează.
10. Sunt foarte muuuulte biciclete și oamenii se plimbă cu ele chiar și pe timp de ploaie.
11. Oamenii stau jos pe asfalt, deși e frig…
12. Lumea bea bere pe stradă/în metrou ca și cum ar fi ceva obișnuit.
13. Totul e foarte curat și civilizat.
14. Fără câini comunitari pe stradă sau alte animale.
15. Multe chestii se termină în strase sau platz (pentru că stradă și piață.
16. Nu e trafic în oraș, nu auzi claxoane furioase de mașini.
17. Nu miroase urât în autobuz.
18. Autobuzul vine repede, pe timp de noapte distanța dintre autobuze este de 8 minute.
19. Poți cumpăra bilet de autobuz direct de la șofer.
20. Îți dau restul exact la cât ai plătit.
21. Nu trebuie să validezi un bilet de autobuz de mai multe ori.
22. Autobuzele au căldură.
23. Și autobuzele se pot face pline.
24. Și ei au obiceiul să se strângă într-un loc în autobuz fără să mai înainteze.
25. La metrou găsești mâncare bună, am mâncat pe peron noodlles delicioși cu doar 3 euro.
26. Nu miroase urât la metrou și e mai cald decât la noi
27. Magistralele au culori asemănătoare, ceea ce enervant pentru că ai albastru-închis, deschis și tot așa. Ușor să le confunzi.
28. E de 3 ori mai mare decàt capitala noastră, iar sistemul de transport e mult prea complex pentru turiști, zic eu.
29. Eram în metrou și râdeam ca tâmpitele cu harta în mână și un moș simpatic râdea și el cu noi. Deci nu-s grumpy ca la noi.
30. Bătrânii au o viață socială, iau mic-dejunul la cafenea.
31. Un tip în metrou a venit să cerșească pentru un caz social, doar bătrânii i-au dat bani.
32. Nu poți pronunta decât jumătate din cuvinte
33. Nu poți deosebi turiștii de străini, diversitatea culturală e foarte mare și toți par de-ai casei. Inclusiv noi.
34. Pentru că toți te consideră cumva de-al lor (și nu prea) ți se adresează în germană. Schimbă pe engleză dacă e cazul.
35. Am văzut refugiați dansând pe muzică arăbească în față magazinului Chanel.
36. Am nimerit la o mică petrecere de Oktoberfest și sunt mega petrecăreți.
37. Tot la petrecerea asta mi-am dat seama că diferența între generații nu e foarte mare. Bătrânii dansau cu tinerii.
38. La Parlament aveau audio gratuit și vizitarea Domului era gratuită
39. Grădina Zoologică e superbă și merită toți banii (10 euro). Hipopotamii aveau un Therme al lor.
40. Telekom are un Wi-fi excelent.
41. Am dormit excelent în prima noapte, într-un pat moaaaaale și cu așternuturi foarte curate.
42. Zahărul la ei e slab. Am scăpat jumătate de zaharniță în ceai și am crezut că o să fac diabet. Avea gust normal.
43. Servirea la restaurant e suuuuper lentă și supele au porții mici. Insistă să le lași bacșiș
44. Sunt foarte mulți copii în orașul ăsta și se plimbă peste tot.
45. Bărbații sunt foarte înalți, iar o parte din ei sunt și foarte frumoși.
46. Zidul Berlinului avea gume de mestecat pe el, încă nu înțeleg de ce.
47. În drum spre aeroport am văzut și clădiri comuniste și mi-am dat seama că aia era cândva acea parte de est.
48. Diversitate mare de oameni, mulți cu tatuaje, cu ochii albaștri, blondele au gene false și pierce în nas. Unele femei sunt very manly, iar unii bărbați se dau cu ojă.
49. Au un magazin Primark excelent.
50. Foarte FRIG.
Și acum povestea tristă. Am mers să vizitez Domul din Catedrală, 5 euro intrarea, mi s-a părut ok. Aveam la mine un ghiozdănel afurisit din care mereu trebuia să scot ceva și era greu de desfăcut. Așa că m-am enervat și l-am lăsat deschis. În timp ce urcam scările, un agent de securitate m-a oprit și mi-a zis ceva în germană, arătând spre ghiozdanul meu. Am înțeles ce zice și i-am răspuns în engleză:
”I know it is open”.
”Aaaa, ok…but be very careful. There are many Romanians here. ”
Am rămas șocată și nu am putut spune nimic. El credea că eu nu înțeleg ce zice și îmi făcea semne cu mâna ca să-mi arate ideea de furt. Era tare să-i răspund și eu cu ”I am Romanian too”, dar deja muream de jenă, nu am vrut să mai amplific senzația. Dar, dar, mergeți în Berlin și arătați-le ce oameni mișto suntem!
Unii dintre noi.