2 zile in Balchik
Nu-i mult, dar parcă nici puțin, mai ales când te gândești că Balchik-ul e destul de mic și în afară de castel și grădina botanică, nu prea ai ce face. Mă rog, doar să stai la plajă fără griji, cât e ziua de lungă. Ceea ce aproape am și făcut.
Am plătit 80 de lei pe noapte la un hotel de 3 stele cu piscină și vedere superbă la mare. Un preț foarte mic, am înțeles destul de repede de ce era asa. Deși hotelul era recent renovat, curățenia era cam la coada listei de priorități. Efectiv au uitat că mobila nouă nu îți distragea atenția de la faptul că parchetul din cameră era murdar, așa că după 2 ture de la pat la balcon eram deja neagră pe tălpi. Seara, la restaurantul de langă hotel, s-a pus muzică din anii 90 la un volum generos, fiind urmată apoi de manele, pentru că de ce nu, stațiunea era plină de români. Trecem peste, eram prea rupți de oboseală că să ne mai pese de muzică.
La capitolul mâncare, am gustat din minunile mării de la ferma de midii Dalboka, dar și de la restaurantele din Balchik.
În Balchik mi-a plăcut că pe faleza lor erau foarte multe restaurante lângă apă, nu erau aglomerate și nici zgomotoase. Prețurile foarte ok, am mâncat o porție de 800 g de midii cu 9 leva, adică 21 de lei. Mi se pare suuuuper bun. Toată lumea te intreba dacă ești român, ca să te agațe în terase cu “reduceri” și mâncare de la noi de acasă (sărmăluțe și d-astea). Având în vedere că toată lumea vorbește română aici, m-am simțit ca un American/englez, plecat in vacanta, nu își face griji că nu se va înțelege cu cineva.
Asta a fost a 3-a mea vizită în Blachik, dacă nu ați fost, merită să treceți pe aici. Also, când plecați spre Bulgaria, mereu, dar mereu trebuie să treceti pe la ferma de midii din Dalboka.
Au cea mai bună mâncare!