Zucchini – acest dovlecel neînteles

Zucchini – acest dovlecel neînteles

Cred că mulți se întreabă care e diferența între cele 2, l-am fel cum m-am întrebat și eu destul de des. Am căutat și am găsit un articol care explică destul de bine diferențele, dar mai ales asemănările, pentru că la urmă vorbim tot de un dovlecel, doar că de alt soi. Adică cum ai și roșii cherry,  să zicem.

După ce am tăiat legumele la rețeta de zilele trecute, am rămas cu niște dovlecel în plus și nu am avut ce să fac cu el deja feliat. L-am pus în frigider fiind aproape convinsă că o rămână acolo și nu o să mai avem la ce să-l folosim. Partea bună a fost că sâmbătă m-am trezit cu poftă de mâncat ceva bun și mi-am amintit că îmi notasem pe o foaie o rețetă de pe Tasty (parcă) ce presupunea să faci chiftele cu broccoli. Plus să ai la îndemână panko bread crumbs, parmezan și ouă. Nu dispuneam de primele 2 ingrediente și nici la magazin nu aveam chef să mă duc. Am adaptat. Așa că iată ingredientele pentru chiftele cu zucchini și brânză (de țară):  zucchini, brânză de țară, 1 ou mare și fulgi de porumb pe care i-am mărunțit în blender.

Cum se întâmplă treaba? Păi, foarte simplu. Dai zucchini-ul pe răzătoare, îl storci de apă, îl pui într-un bol și adaugi 1 ou, fulgii de porumb mărunțiți, brânza rasă și amesteci până când totul devine o pastă omogenă. Faci mici bile din acea pastă, le așezi pe o foaie de copt în tavă și bagi la cuptor vreo 25 minute.

Au fost foarte buni, iar cu un sos de roșii alături, mmm. Experiență completă. Cred că data viitoare o să fac și cu un sos rece de iaurt și mărar. Deja îmi plouă în gură. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *