Banana bread – cum o fac eu

Banana bread – cum o fac eu

Public și eu acest articol în prea inundatul intern de rețete de banana bread. Cred că mai bine numeam articolul ”chec cu banane”, așa am văzut la Jamila, deși mi se pare că doar prin formă se aseamănă cu un chec. Pentru mine există doar o singură variantă, aia pe care o făceau și mama și bunică-mea de când mă știu.

Așa că this is it banana bread. Prima oară l-am mâncat acum 2 ani, în Amsterdam. Când m-am dus cu Adelina la o ceainărie simpatică să ne încălzim un pic, luna martie poate fi foarte friguroasă acolo. Alături de ibricul fierbinte, ne-au adus și niște banana bread. Mi-a plăcut, a fost foarte gustos. Am zis să repet experiența 1 an mai târziu acasă după ce mai gustasem ocazional la noi prin diverse cafenele. Am căutat tot felul de rețete să văd cum îl fac mai bun, mai cremos. Am folosit chiar și iaurt grecesc, dar secretul l-am descoperit târziu. Și chiar când îmi era lumea mai dragă, am început dieta.

Deci nu o să las aici o rețetă a mea, ci doar o să vă spun ce fac eu ca să fie și extra gustos. Ca rețetă de bază cea bună și foarte corectă este a Jamilei, p-asta o urmăresc eu. Minus că nu pun mereu ciocolată, depinde dacă îl fac pentru mine sau invitați.

Ce fac eu extra:

  • folosesc esență de rom – găsiți la Lidl
  • folosesc esență de migdale – tot Lidl
  • adaug scorțișoară – vreo câteva lingurițe – e cam după gust, dar recomand o cantitate mai mare ca să se simtă odată ce amestecată cu toată compoziția
  • adaug fulgi de migdale – fie în compoziție, fie doar deasupra, fie ambele – tot la Lidl se găsesc la un preț decent
  • un pic de iaurt grecesc – nu mult, chiar puțin, dar suficient cât să îi dea cremozitate
  • bananele trebuie să fie foarte, foarte coapte

Greșeala mea la început era că luam banane care erau normale. Cele care sunt negre și de care nu te-ai mai atinge în mod obișnuit, alea sunt perfecte. Dincolo de faptul că le pasezi mai ușor cu furculița, își lasă o anumită dulceață și aroma e mult mai bună. Nu veți găsi banane în stadiul ăla de negre, dar le puteți lăsa o săptămână să ajungă așa. Best banana bread ever.

Poze cu banana bread

banana bread
banana bread

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *