Activitate de weekend: Tiriac Collection

Activitate de weekend: Tiriac Collection

In weekend-ul cu ziua mea am zis sa merg sa vad colectia de masini a lui tiriac. Ce mod mai bun de a-ti petrece varsta de 29 ani decat sa ma uit la o serie de masini care valoreaza mai mult decat voi valora eu vreodata? Acum, eu mereu ii confund, dar el sau Ilie Nastase a fost rasist cu Serena Williams? Ah, chiar Tiriac a fost. Omul are 83 de ani si o avere estimata de Forbes la 1.5 miliarde de dolari, deci cred ca i se rupe de tot ce zice si face, like any old (rich) person nowadays.

Am mers la muzeu si am platit o taxa de 20 lei. Asa ramane bogat, apropo. Muzeul are o colectie de aproape 200 de exponate, cel mai „vechi” fiind produs in anul 1899. Sunt si cateva modele foarte recente, din 2020 si 2021, modele hybrid ale unor masini sport cu sute de cai putere. Printre aceste se numara urmatoarele branduri: Mercedes-Benz, Rolls-Royce, Jaguar, Cadillac, Ferrari, Aston Martin, Maserati, Ford, Chevrolet sau Harley Davidson.

Are inclusiv o masina ce fost achizitionata si personalizata in roz de Elton John, plus una dintre masini poarta semnatura Simonei Halep pe capota.

Imagini de la Tiriac Collection:

Conform website-ului lor se pare ca asta e „singura colectie actuala din lume care detine toate cele 7 modele Rolls Royce Phantom ale seriei I-VII, inclusiv 2 unitati din seria a IV-a, cea mai exclusivista generatie Rolls Royce construita vreodata.” Si ca doar 18 astfel de modele au fost produse intre 1950 si 1956 si au fost destinate, initial, familiilor regale si sefilor de stat.

Toate masinile expuse sunt functionale, fiind intretinute de o echipa dedicata de mecanici, iar o parte dintre acestea au fost restaurate complet in atelierul propriu.

Au la vanzare si diverse suveniruri, dar am plecat cu mana goala de la Tiriac Collection, resemnata ca singura colectie de masini pe care o voi avea vreodata ramane cea de la gumele Turbo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *