Categorie: Out of office

Activitate de weekend: drumetie pe munte

Activitate de weekend: drumetie pe munte

Ultima oară când am fost în drumetie pe munte eram îmbrăcată în rochie albă, lungă și purtam converși. Trecuseră doar 5 ani de când mai făcusem treaba asta pentru prima oară, iar atunci cel puțin eram corespunzător echipată. Asta pentru că plecasem în grup, cu oameni care erau mai responsabili decât mine și au insistat să mă îmbrac cum trebuie. Însă traseul meu din vară, în Cinque Terre, a fost foarte intens și l-am răzbit cu succes, chiar și în ciuda nepregătirii mele.

Drumetie pe munte la Rânca

Weekend-ul trecut am fost într-o nouă drumetie pe munte, dar cu gașca. Și cred că e cam exagerat să spun pe munte, căci noi am făcut mai mult o plimbare lejeră pe la poalele sale și am căscat gura și ochii la cât de frumoase sunt peisajele în perioada asta a anului. Nu cred că natura poate fi nicicând mai frumoasă decât toamna.

Am găsit acest traseu pe Youtube și am încercat și noi să-l replicăm pe cât am putut. Voiam să ajungem să vedem pădurile de foioase. Am urmat instrucțiunile întocmai, anume am mers cu mașina până în satul Bărbătești, de unde începe un drum care duce direct spre munte. Am mers fără grabă, ca într-o plimbare obișnuită și doar în linie dreaptă. Fix când ar fi început punctul de urcat, ne-am oprit și am decis să ne întoarcem. Știu, știu, ce mai drumeție, nu? 🙂 Nu a fost chiar așa, dar nu voiam să plecăm prea târziu de acolo și să stăm apoi în trafic spre București.

Chiar și așa traseul nostru a fost foarte ușor și plăcut. Îl recomand celor care vor să vadă peisaje frumoase, dar nu cred că ar avea pregătirea fizică. A durat cam 2 ore în total, suficient pentru a da jos 500 de calorii.

Așa facem noi poze…

Cum să te pregătești pentru o drumeție

  1. Ia o sticlă de apă cu tine. Sau mai multe, după caz. Nu mă învăț minte niciodată, așa că la această plecare ne-am dat seama că nu avem apă cu noi. Din fericire, am întâlnit un fel de cișmea pe drum.
  2. Nu te îmbrăca în blugi negri. De fapt, îmbracă-te în pantaloni potriviți pentru o astfel de activitate. Mie mi s-au copt picioarele 2 ore în soarele tomnatic, care este mai puternic decât aș fi crezut.
  3. Sendviș și fructe. Dacă o să ai un traseu mai lung, atunci neapărat trebuie să iei niște sendvișuri sau gustărele pentru energie. Un traseu (chiar si light) poate dura destul de mult. Cel pe care ni-l alesesem noi din ce estimasem ar fi durat 3 ore dus și 3 ore întors, deci 6 ore. Nu mai zic de pauzele lungi și dese pe care probabil le-am fi luat, cred că ajungeam să stăm 8 ore în drumetie pe munte.
  4. Încălțăminte adecvată. Bocanci all the way. Nu am avut nici de data asta, dar cum traseul nostru a fost mai mult ca pe promenadă, nu a fost nevoie. Însă dacă tot nu sunt bocanci, aș recomanda să fie măcar niște adidași cu talpă foarte bună.

Weekend-ul nostru cu drumetie pe munte a mai însemnat și grătar, privit la stele, făcut multe poze și spus povești.

Ne-am cazat la Pensiunea Broscuța, în Horezu, pe care o recomand dacă veți ajunge prin zonă. Nu e lux, dar e curățenie și pe 2 nopți am dat doar 90 lei de persoană. Ce mi-a plăcut cel mai mult este că pensiunea se afla într-o pădurice, poți să te relaxezi în hamac sau poți poza lacul care se află fix acolo, în curte. Plus, un Penny este la nici 2 minute (dacă o iei prin pădure) și astfel de aprovizionezi ușor pentru orice grătar.

M-au însoțit în această drumetie pe munte minunatele Gabriela și Diana.

Conacul lui Maldăr, un loc de poveste

Conacul lui Maldăr, un loc de poveste

Când plec în căutarea de comori, de regulă, le găsesc pe cele abandonate sau în ruină. Însă în ediția de azi, o să avem o direcție foarte pozitivă. Am găsit un conac care nu doar că este într-o stare excelentă, dar poate fi găsit pe un domeniu absolut superb. Conacul lui Maldăr se află în apropiere de Horezu, fiind un drum de 3-4 ore (depinde de trafic) de București.

Clădirea conacului este o veche culă ce a fost restaurată? Ce este o culă, vă întrebați? Conform Wikipedia:

Cula este un tip de construcție semifortificată, specifică secolelor XVIII și XIX, răspândită în întregul spațiu balcanic, cu precădere în Serbia și în Albania. Termenul provine din limba turcă „kule”, tradus în limba română, înseamnând turn[1]. Unii cercetători cred că originea culelor este în Afganistan și Iran.

În principiu este o așezare brâncovenească fortificată și se regăsește îndeosebi în Oltenia și Muntenia.

Legenda lui Maldăr

Conacul lui Maldăr se află în satul Măldărești și numele său se leagă de o veche legendă, din secolul al 17-lea. Legenda spune ca Tudor Maldăr, ce era căpitan în armata lui Mihai Viteazul, a fost capturat și luat drept ostatec de către tătari. Fiica hanului de tătari s-a îndrăgostit de acesta și împreună au reușit să fugă. S-au stabilit în satul Măldărești unde s-au refugiat într-o culă, mai exact în Gula Greceanu. Nu este vorba despre aceeași culă, însă se pare că acest conac a preluat numele căpitanului pentru a onora această legendă a viteazului căpitan.

Noi am ajuns la conac cu puțin timp înainte de închiderea restaurantului și nu ne-am cazat, fiind doar în trecere. Cu toate acestea, conacul primește oaspeți ”ocazionali” la restaurantul său din grădină, ce dă spre piscină. Meniul era destul de subțirel, posibil ca pentru cei cazați mesele să fie mult variate și bogate. Dar nu ne plângem, căci noi voiam mai mult o gustare de după-amiază. Am comandat vinete și roșii cu telemea, supă de dovleac, rață la cuptor, ciorbă de porc și o prăjitură cu ciocolată. Ne-am comandat și 2 cafele turcești care arătau minunat, plus un pahar de vin alb absolut excelent. Ador vinul alb! Să mai menționez că am luat masa în cerdac? 🙂

Imagini de la Conacul lui Maldăr

Conacul Maldăr
Conacul lui Maldăr

Domeniul și interiorul clădirii de mese arătau absolut superb. Nu am văzut decât exteriorul, în conac nu am intrat, dar nici nu am vreo îndoială că ar fi diferit. Sunt 18 camere și conform site-ului lor, acestea păstrează mobilierul istoric autentic, cu scoarțe și covoare tradiționale, lăzi de zestre și pânzeturi scrobite.

Locul părea și foarte kid friendly, dacă vă tentează să mergeți undeva cu cei mici, this is the place. 🙂

Conacul Cantacuzino din Rafov

Conacul Cantacuzino din Rafov

Cu acest articol despre Conacul Cantacuzino din Râfov pot spune că am deja la activ 3 monumente istorice vizitate ce au aparținut familiei Cantacuzino.  Conacul acesta a fost construit la sfârșitul secolului al 17-lea de boierii Râfoveni, după care este numită și localitatea. Ruxandra Râfoveanu se căsătorește cu Matei Cantacuzino și astfel conacul intră în proprietatea acestei familii.

În perioada comunistă a fost naționalizat împreună cu întreaga moșie.  A devenit sediu al primăriei până în 1992, iar de atunci a fost lăsat într-o completă paragină. Și ca în toate poveștile fericite și domnițe, boieri și conace și acesta a fost lăsat la dispoziția oricui, în principiu a sătenilor care au venit să fure și să caute, cică, comori ascunse. În 1999 a fost înapoiat familiei, a fost clasat ca monument istoric, însă nu a fost restaurat până astăzi. Probabil din lipsă de fonduri, nu știu, dar poate ar avea mai multe șanse dacă ar accesa fonduri europene.

Conacul se află într-o stare de degradare foarte avansată, deși  acoperișul încă rezistă parțial. Ar fi o adevărată bijuterie dacă ar fi reabilitat.  Nu ne-am apropiat foarte mult de el, vegetația a crescut și e greu să treci prin tot boscheții. Apoi, nu ar fi nici cel mai safe să stau lângă el și să cadă ceva pe mine, deși mi-aș fi dorit foarte foarte mult să-i pot explora si interiorul, cum am putut atunci când am fost la cel din Breaza.

Iată cum arăta conacul pe vremuri:

Sursa foto

Și iată cum arată acum:

Conacul Cantacuzino din Râfov se află la 45 minute de București.

Muzeul Ceasului in Ploiesti

Muzeul Ceasului in Ploiesti

Singurul ceas pe care-l port la mână este Apple Watch-ul care trebuie să-mi monitorizeze activitatea fizică. De când cu smartphone-urile și tehnologia în general, nu știu câți oameni mai cumpără ceasuri pentru funcția lor de bază, anume să vezi cât e ora. Acum ora poate să ți-o zică și cuptorul și frigiderul și așa mai departe. De trezit mă trezește telefonul după ce îi dau cele 5 snooze-uri regulamentare.

Ceasurile obișnuite devin acum cu atât mai valoroase și mai deosebite.  Am acasă 2 ceasuri de perete și le am strict din motive de design. Unul dintre ele este în formă de vinil, deci arată retro și dă un aer aparte în sufragerie. Nu i-am mai pus baterii, am zis să rămână de formă. Celălalt e în formă de pixel, deci este și el mai special și stă pe hol ca să nu îi auzim ticăitul. Nici la ăsta nu cred că ne uităm vreodată să vedem cât e ora.  În general în ziua de azi cred că ele au devenit mai mult niște accesorii, fie de design, fie pentru ținute.

Muzeul Ceasului

În Ploiești se află acest Muzeu al Ceasului despre care am tot auzit că este foarte frumos, plus recent renovat. Musai musai să ajungi la Muzeul Ceasului, Simona. Da, am ajuns, mulțumesc celor ce mi l-au recomandat. Mi-a plăcut? Da, au fost 20 minute relaxante, în care am realizat că ar trebui, totuși, să fiu și pasionată de ele ca să mă pot bucura mai mult.

Muzeul adăpostește peste 1000 de piese, dar desigur, nu toate sunt expuse. Cele mai vechi dintre acestea datează de pe la 1544 și 1562 și sunt multe tipologii de ceasuri pe care le puteți vedea: de buzunar, muzicale, ceasuri masive cu diverse ornamente gravate, ceasuri de perete, plus unele care au aparținut unor mari personalități românești. Mai exact veți vedea ceasuri ce au aparținut lui Mihail Kogălniceanu, Nicolae Iorga, Vasile Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza și alții.  Ceasurile sunt expuse în interior cronologic, după vechimea acestora.  De asemenea, ceasurile sunt apreciate după mai multe criterii (dincolo de specificitatea lor), anume vechime, meșter, materialele din care sunt fabricate și valoarea memorială.

În caz că vă știți pasionați de misterul timpului și ce-l măsoară sau vreți să ”pierdeți vremea” în mod constructiv prin Ploiești, puteți să dați o fugă până la muzeu. Și dacă apoi mai aveți timp la dispoziție, treceți și pe la Muzeul Hagi Prodan, este la 3 minute de mers pe jos. O să vă placă.

Poze:

 

Casa de Târgoveț Hagi Prodan

Casa de Târgoveț Hagi Prodan

A venit toamna și nimic nu mă încântă mai tare. Am răcit și frigul mi se pare că a venit un pic mai repede decât mă așteptam, dar nimic nu poate să-mi strice bucuria faptului că e toamnă și soare afară. Este fix vremea potrivită pentru mine să-mi reiau expedițiile dragi. Weekend-ul trecut am pornit spre Ploiești căci am descoperit pe Instagram această casă veche de boier numită Casa de Târgoveț Hagi Prodan. 

Posibil să fie cea mai veche casă din Ploiești în momentul de față, fiind construită în jurul anului 1785, pentru un negustor de al locului. Casa este de tip țărănească de epocă, din zona de deal (fiind construită pe un parter înalt) și are puternice influențe orientale. În anii 1801-1802 fata primului proprietar primește casa ca și zestre la căsătoria sa cu Ivan Hagi Prodan.  Acesta era de din Bulgaria, fiind posibil de origină bulgară, sârbă sau aromână. Acesta era fruntaş al breslei căldărarilor din Ploieşti.  La începutul secolului 20 casa devenise o ruină și urma să fie demolată  când a fost salvată de arhitectul Toma Socolescu. Astfel a fost cumpărată și restaurată de primărie.

De-a lungul anilor Casa de Târgoveț Hagi Prodan a cunoscut mai multe etape de restaurare. În 1953 a fost declarată monument de arhitectură, devenind primul muzeu din istoria orașului. Ultima inaugurare a casei a fost în 2005. O altă informație interesantă este faptul că din 1985 până în 2003 a găzduit o expoziție permanentă dedicată Nichitei Stănescu.  Nu înțeleg de ce ai avea aceeași expoziție timp de 17 ani.

Decorul este o combinație de elemente tradiționale românești cu elemente ce provin din arhitectura orientală. Camerele au obiecte de mobilier sculptate cu foarte multe detalii.  Sufrageria, de exemplu, are tavanul din lemn închis la culoare sculptat în motiv stelat. Toate obiectele sunt lucrate manual.

Intrarea este 8 lei și sunteți acompaniați de un ghid care vă povestește despre istoria casei. Se află pe Strada Democrației nr2, în apropiere de Muzeul Ceasului.

De ce toamna e perfecta pentru calatorii

De ce toamna e perfecta pentru calatorii

Contrar așteptărilor populare, vara nu este cel mai potrivit sezon pentru călătorii. Nu pentru mine cel puțin. Nu e ca și cum vara nu aș călători absolut deloc, din contră, o bună parte din vacanțele mele s-au desfășurat în acest minunat sezon. Desigur, aveam și 7 ani și eram la decizia părinților mei, care nu concepeau să avem o vacanță în oricare perioadă a anului. Apropo, mi se pare că asta e o mentalitate colectivă printre români, musai vara este pentru vacanțe, musai luna august, musai 2 săptămâni. Nu cred că mi-am luat absolut niciodată un concediu de 2 săptămâni, mereu am plecat doar câteva zile de acasă. Dar asta e deja altă discuție despre cât ar trebui să ne luăm, concediu și o să revin cu un articol separat.

Deci ce motive să ai ca să nu te chinui cu un concediu vara? Pff, destule.

Prețuri accesibile

Motivul primordial. Faceți o comparație între un sejur de o săptămână (cazare și transport) în Grecia în luna august și luna septembrie. Am făcut eu și nu exagerez când spun că poți economisi până la 50%. Cât timp am călătorit cu ei mei, toate vacanțele în Grecia erau fix în mijlocul lunii august și de fiecare dată se plângea tata că uite cât costă vacanța. Dar nu, trebuia să fie acolo de Sfântă Mărie, că altfel nu se putea.

Și nu doar septembrie are prețuri avantajoase în destinații cu plajă, ci și octombrie și noiembrie sunt cheap pentru orice city break. Eu așa am profitat de bilete de avion ieftine în Berlin, Bruxelles, Dublin, Milano și altele. Cel mai ieftin a fost biletul spre Milano, 60 lei (da, lei, nu euro) dus-întors.  Și Lacul Como pe timp de toamnă este la fel de superb, credeți-mă.

Temperaturi suportabile

Încălzirea globală is a real thing și nu cred că am mai simțit o căldură atât de ucigătoare cum a fost cea din vara asta. Mie nu îmi place căldura de la sine, prefer frigul, dar asta a fost deja prea mult. În fiecare zi aveam un nivel foarte ridicat de disconfort, în multe zile aveam dureri de cap, iar noaptea îmi era foarte greu să adorm. Închipuiți-vă un city break în această situație. Ați face insolație, ați vomita, v-ar lua moleșeala și somnul. Da, nici la plajă nu ați putea sta.

Am fost la mijlocul lui iunie în Cinque Terre și Pisa și căldura a fost destul de intensă. Era 10 dimineața și deja ne cumpăram cremă de soare ca să ne plimbăm liniștite (eu și sora mea) prin oraș. Degeaba, tot ne-am ars și nici 5 înghețate nu ne-ar fi putut răcori atunci.

Septembrie mi se pare luna perfectă. Încă este cald, dar temperaturile nu mai ajung la acel punct critic. Dimineața este răcoare și este plăcut să mergi pe jos.  Octombrie poate veni cu temperaturi mai scăzute și ploi pe ici pe colo, dar nu mă deranjează așa tare. Noiembrie este friguț și urâțel, dar vine cu mood-ul ăla de iarnă și mă gândesc ce târguri de Crăciun să vizitez din Europa, așa că deja nu îmi mai pasă. Cel puțin nu mă ia cu amețeala de la căldura inumană.

No pressure

Îl vezi pe Gigel că își face selfie în Roma, o vezi pe Gigela că face shopping la Paris sau pe alți gigei că pleacă în gașcă la mare. Vrei și tu, desigur. Și eu aș vrea. Asta mă enervează vara, este această presiune socială de a ieși din casă și de a face lucruri. Ce? Nici tu nu știi. Poate nici nu prea ai bani să pleci în fiecare weekend. Social media este acolo să-ți reamintească de faptul că alții se distrează și tu nu. Nu contează dacă se distrează pe bune sau doar au făcut-o să pară în stories, efectul s-a produs deja.

Toamna mi se pare că sunt mai puțini oameni care să se aventureze la drum. Pentru mine e perfect, acum vreau să plec și să descopăr lucruri.

Adulthood

Și, în final, să fim sinceri și să spunem cu voce tare motivul pentru care verile sunt nasoale în general. Avem job. Nu mai sunt 3 luni de făcut nimic. Nu mai sunt 3 luni în care nu mergi la școală. Acum avem joburi, ne trezim dimineața, ajungem seara acasă. Nu mai e nimic exciting de așteptat. Ultima mea vară cu adevărat liberă (deci fără să învăț pentru bac sau facultate) a fost în….hmmm, 2011.  Apoi, chiar dacă nu m-am angajat imediat, am intrat la facultate, am început să fac voluntariat, apoi chiar m-am angajat și tot așa. 8 ani de când verile nu sunt decât o corvoadă.

Dacă o să-mi iau vreodată un sabatic, o să mi-l iau vara.

Noul spatiu Gateway VR Studio

Noul spatiu Gateway VR Studio

Nu mă consider gameriță (jucatul obsesiv de Sims nu cred că te face un gamer adevărat), nu sunt fană jocuri pe calculator și nici nu eram interesată de VR până acum 1 an.  Când am descoperit Gateway VR Studio, își lansaseră locația pop-up store din Centrul Vechi. Am avut ocazia să testez atunci tehnologia, uitându-mă la balene sau jucându-mă în Google Tilt Brush. Frumos, relaxant, mai safe decât să mă arunc în gol sau să zbor. Apropo, senzația este extraordinar de reală și vei simți fix ceea ce simți când ești pus în anumite situații.  Eu am rău de mișcare, de înălțime, deci ca să sar de pe o scândură am cerut un scăunel (real, desigur) pe care să mă așez pentru că efectiv nu aveam curajul să o fac din picioare. Desigur, nici stând jos în realitate nu a ajutat prea mult. Doar a ajutat să primesc  titlul de cel mai atipic client din studioul de VR, probabil.

Anul acesta, Gateway VR a deschis o nouă locație, tot în Centrul Vechi, în clădirea (nouă și absolut minunată) Diverta, la -1. Spațiul este mai mare și pun la dispoziție echipamente VR HTC Vive și Oculus Rift într-o configurație ce permite și experiențe virtuale în grup.  Și asta cred că este cel mai fun lucru pe care-l poți face la VR, să te joci în grup.

Ce m-am jucat eu de data aceasta?

Nu mai știu cum se numea (nu  aruncați cu pietre), dar trebuia să păzesc o fortăreață de niște troli care veneau cu topoare să ne atace. Îi omoram cu săgeți. Am lucrat cot la cot cot cu Gabriela și după câteva încercări am reușit și să nu ne lăsăm omorâte. Mi-a plăcut tare tare tare mult jocul ăsta.  Apoi, am jucat una împotriva celeilalte, ne ascundeam prin ruinele din cetate și ne atacam reciproc. A fost foarte fun și dinamic. Una dintre îngrijorările mele era că o să arăt ciudat cu o cască pe cap și gesticulând în toate felurile.  Uiți repede de asta când vine un trol spre tine.  Dacă mergeți la VR și vreți să jucați jocul ăsta, să spuneți ”ăla cu săgețile și trolii și cetatea”. Atât am putut eu să rețin.

Job Simulator

Un alt joc (p-ăsta l-am reținut) a fost Job Simulator. Da, nu îmi era de ajuns că merg la muncă și când e să mă relaxez,  tot vreau să muncesc. Mi-am ales o slujbă de bucătar într-un restaurant american (așa părea ca design). Aveam comenzi și o bucătărie la dispoziție cu toate cele necesare. Am făcut cu chiu cu vai o omletă cu pâine prăjită și apoi am avut task să pregătesc un ceai. Am pus apa la fiert în ibric, apoi pliculețul de ceai și am turnat totul într-o cană pe care am vărsat-o. Yey, deja mă enervasem.  Când mă uit în cană să văd dacă totuși mai e ceai, am rămas șocată de ce am citit pe fundul cănii: You are here forever.  Not creepy at all.

Am jucat și Light Saber, ca să particip la un concurs cu premii. Spoiler, am câștigat locul 5. Trebuia să tai cu sabia tot felul de casete luminoase ce veneau spre mine foarte repede și în toate direcțiile. Mi-a plăcut mult jocul și cred că am ars și câteva calorii. Sunt câteva aplicații de VR menite să slăbești dacă e cineva interesat să facă exerciții într-o altă realitate.

La Gateway VR Studio poți închiria echipamentul cât timp dorești și îți poți alege orice experientă sau joc VR din librăria lor vastă. Plus, studioul este numai o activitate din portofoliul lor.  Poți închiria VR & AR pentru orice event ai avea, teambuilding, zi de naștere etc.
Deci vă recomand experiența for a night out. 🙂
Carti pe care le-am citit la plaja si mi-au placut

Carti pe care le-am citit la plaja si mi-au placut

Citesc mult când sunt la plajă. Nu știu să înot, nu îmi place să mă bronzez, deci alternative nu am. Mai intru ocazional în apă cât să nu simt că m-am prăjit ca un rac și atât. Singurele dăți când nu pot să citesc la plajă sunt atunci când plec cu prieteni. Agitație, hai în apă, hai să facem aia sau pe cealaltă, deci nu mă pot concetra la citit. Dar când sunt singură (mai rar) sau cu prietenul meu, păi doar de citit îmi arde pielea. Get it? Într-o ordine aleatoare:

  1. Ken Follett – orice carte

Este probabil autorul meu preferat de când am putut considera că am un autor preferat. Ultimul a fost Agatha Christie și asta era prin școala generală. Ken Follett scrie thrillere pline de acțiune și suspans. Nu ai cum să te plictisești cu vreo carte de-a lui. Dar cele mai bune sunt seriile Stâlpii Pământului și Trilogia Secolului. Cea din urmă

Sunt bine documentate și te transpun atât de ușor în acele vremuri. Chiar mă gândeam că Trilogia Secolului ar trebui să fie lectură pentru BAC. S-ar învăța mult mai ușor despre cele 2 războaie mondiale și perioada Războiului Rece.

În Grecia aveam tot timpul după mine una dintre cărțile din această seria. Volum de 800 de pagini, o chelneriță chiar a glumit că e ca și cum aș căra Biblia cu mine. Da, era Biblia mea pe care aproape mi-a furat-o un val.

  1. Șapte povești de vacanță

Pff, asta se recomandă de la sine. Watch-out, poate fi terminată în 2 ore maximum cu pauze. Este foarte subțire și poveștile se citesc rapid. Eu am subestimat-o si pentru un weekend la mare a fost singura mea carte, ceea ce înseamnă că mai mult am stat degeaba.  Cuprinde povești din Cehov, Oscar Wilde, Daudet, Balzac, Maupassant, Turgheniev și Chandler.

  1. Șapte povești erotice

Din aceeași colecție precum cea anterioară, p-asta cred că o puteți termina și mai repede dat fiind subiectul facil. Plus, vă oferă onoarea de a citi una dinte poveștile porno ale lui Creangă. Ce mult mi-aș dori să mă întorc în timp la orele de română când era adulat Creangă. Uitați, doamna profesoară, ce e cu vorbele astea deochate la el?  Cred că o să le citesc și pe restul că ”Ionică cel prost” e scrisă cu umor tipic românesc.

  1. Bărbați care urăsc femeile

Aproape orice thriller merită citit, mai ales cărțile lui Stieg Larsson.  Am citit primul volum din trilogie când eram pe croazieră în Grecia. Soare, frumos, oameni care hrănesc pescăruși, uitați insule etc. Eu eram cu acțiunea mea ultra dark, droguri, sex, viol, crime. Dar merită să o citiți chiar și cu un setting mai happy.

  1. O vară de răscruce – Truman Capote

Cred că lectura asta e desprinsă ca dintr-un cântec de Lana Del Rey. Sau invers, mai degrabă. The American Dream care nu este atât de perfect pe cât promite.

     6. Prințese necuviincioase – 

Voi fi sinceră și voi spune că pe aceasta încă o citesc, dar îmi place foarte mult. Am copilărit cu prințesele Disney, dar au existat personaje în istorie care s-au remarcat prin acțiunile lor mai puțin…cuviincioase. Femei care au sfidat bărbați, care au ucis, care au cucerit regate, care au pornit războaie sau care au pus capăt luptelor sângeroase fără sens. Eu o citesc în română, dar după cum este tradusă, pare că în engleză este absolut savuroasă.

    7. Poveștile originale ale Fraților Grimm

Iarăși o să fiu sinceră și aici, pe aceasta nu am citit-o, dar eu cred că o vă placă oricum recomandarea mea. Cu toții știm de Rapunzel, Hansel și Gretel sau Cenușăreasa. Toate de o inocență minunată, final fericit, toată lumea e bine. Nope, nu e chiar așa. Poveștile originale erau macabre, sângeroase și cu tentă horror. Mult mai disturbing decât orice știați. Singurul spoiler light pe care vi-l dau, Rapunzel a fost lăsată însărcinată de prinț.

Voi ce anume citiți la plajă?

Cazari din Romania care mi-au placut

Cazari din Romania care mi-au placut

Pasiunea mea este să plec în vacanțe și să găsesc cazari din Romania care să fie aparte. Mulți mă întreabă cum le găsesc. Este foarte simplu, fie dau search pe Google ”top cazări” sau ”cele mai frumoase cazări” din zona x, fie intru pe Airbnb și caut. Doar că eu nu rezerv pe Airbnb pentru că trebuie să plătesc imediat suma. Folosesc doar Booking, unde dacă am noroc, găsesc și ceva cu anulare gratuită în caz că mă răzgândesc.

Am niște prietene cu care vreau să plec într-un mini city break și este obligatoriu să găsim o cazare super drăguță. Poate dacă tot vin eu cu recomandări, mă ajutați și pe mine să extind lista de mai jos. 🙂

Cuibul de la Mare (Corbu, Vadu)

Ați auzit de plaja Corbu, fiind una dintre puținele plaje sălbatice din România, alături de Tuzla. Eu am fost aici în 2016, știu că ar trebui plătită o taxă dacă vii cu mașina. Pe atunci nu erau foarte mulți oameni, sper că nu sunt nici acum.  Ca și loc de cazare, am găsit această superbă pensiune în stil autentic românesc.  La momentul vizitei era recent restaurată, deci totul mirosea a nou. Posibil că în camera în care am stat să fi fost primii turiști. Proprietarul era super amabil și ne-a și pregătit micul dejun a doua zi. Ba chiar insistase în seara aceea să stăm cu toții la un mic foc de tabără, dar eram mult prea obosiți. Acum dacă ar fi să dau timpul înapoi, nu aș mai fi refuzat invitația.

O noapte de cazare a costat 166 lei.

Casele de oaspeți din Cincșor, Transilvania

Am scris de ce trebuie să vizitați satele săsești și, mai ales, Casele de Oaspeți de la Cincșor. Iarna e o atmosferă ca de basm, mai ales dacă și ninge, dar și vara sunt sigură că este absolut de vis.  Gazdele vă pot face un tur ghidat al bisericii fortificate și puteți vizita și restul bisericilor din zonă.  Pentru mine cred că asta e cea mai frumoasă cazare în care am stat vreodată.

Cazarea ne-a costat în jur de 330 lei.

Casa Lily (Sighișoara)

Probabil dacă ați merge în Sighișoara. v-ați dori o experiență medievală, nu-i așa? Eh, eu când am căutat cazare în 2016, am găsit ceva mai exotic, o pensiune în stil japonez. Nu mai știu din ce motive am ales-o p-asta, poate pentru că nu era în centru și avea un preț decent.  Este sus pe deal, chiar dacă nu o să vă treziți fix lângă turnul cu ceas, măcar o să faceți o plimbare drăguță și o să vedeți orașul de sus.

Cazarea ne-a costat în jur de 280 lei.

Conacul Ambient, Cristian, Brașov

Obsesia mea pentru conace nu m-a lăsat în pace, așa că am găsit acest conac ”de lux” din Cristian, în apropiere de Brașov. Este un conac în stil tradițional, dar și modern totodată. Am petrecut un weekend aici și m-am simțit foarte bine, deși experiența (dincolo de decor și mâncare) poate fi destul de impersonală. În sensul că nu sunt gazde care să te întâmpine și sunt destul de mulți turiști cazați. Dar tot este de recomandat. În plus, dacă vreți să știți ce puteți face în Brașov câteva ore, iată.

Cazarea ne-a costat 300 lei.

Sursă foto

Garden House, Timișoara

Asta e o cazare găsită fix cum descriam la început de articol. Găsită pe Airbnb, rezervată pe Booking. Gazdele au fost foarte primitoare și este locul perfect de mers vara (noi am mers în martie) căci au o grădină foarte frumoasă în care te poți relaxa. Cea mai bună parte? Au multe pisici, ba chiar și iepurași! Dacă ajungeți prin Timișoara, vă recomand să citiți impresiile mele despre oraș.

Cazarea ne-a costat 266 lei.

Cloașterf Haus, Transilvania

Da, o să mai zic iar ceva de satele săsești. Mă scuzați că insist atât, dar mi-a plăcut tare și în acest loc. Am petrecut un weekend în această casă de oaspeți cu grădină răcoroasă, mergând desculță prin iarbă. Și liniște ca aici nu prea o să găsiți așa ușor. E de ajuns cu mașina, ca apoi să plecați și în expediție și să descoperiți și celelalte sate săsești și cetatea Rupea.

Cazarea ne-a costat 331 lei.

Acum mai spuneți-mi și mie ce cazari din Romania ar trebui să mai iau în calcul. 🙂

De ce platesc mereu doar cu cardul

De ce platesc mereu doar cu cardul

Spre disperarea prietenilor care se nimeresc să iasă cu mine în oraș. 😀 Nu am aproape niciodată bani cash la mine și când am, mi se pare o senzație ciudată.  În România nu este chiar foarte card-friendly, la piață nu poți plăti cu cardul, să-ți iei bilete RATB nu poți lua cu cardul și multe alte situații. Și cu toate astea eu mă încăpățânez să nu am la mine cash. Am poftă de un covrig la 1 leu? Too bad, o să-mi pun pofta-n cui și a doua zi poate o să îmi setez un reminder pe telefon să iau niște mărunt cu mine ca să cumpăr covrigul.  Vreau să cumpăr flori pentru ziua mamei? Again, trebuie să planific să am cash la mine.

Însă nu mereu am fost așa, ba aș putea spune că acum 4 ani eram fix la polul opus, nu concepeam decât să am bani fizici la mine. În 2014 mi-a deschis tata primul cont la bancă și mi-a făcut un card de student pe care a pus el o sumă de bani cadou. Îmi amintesc cum am făcut prima plată la H&M și nici nu știam să folosesc cardul. Pe atunci nu era cu aplicație de mobile să verific soldul și alte bla bla-uri, mă duceam la bancă să verific. Sau nu mă duceam și uite așa am cheltuit în câteva luni niște bani ce ar fi trebuit să fie economii. Era o sumă mică, dar conta pe atunci când nu aveam salariu. Și așa mi-am luat aminte că nu e bine să plătești cu cardul și să pierzi evidența banilor.

Aproape 2 ani de primit salariu pe card, mă duceam la bancomat și îi scoteam pe toți și îi țineam la ”saltea”. Eram cum suntem oamenii ăia paranoici că banca o să le fure banii, dar eu nu aveam gânduri d-astea. Eu mă gândeam doar că mă ”fur” pe mine că o să cumpăr chestii aiurea și că nu o să fiu atentă cu cheltuielile. Dar apoi am realizat că nici așa nu sunt conștiincioasă, economii nu aveam, luam mereu bani să plătesc una-alta și degeaba îi scoteam de pe card. Nu țineam evidența lor deloc, eram mână-spartă.

Ușor-ușor nu i-am mai scos de pe card (și din lene să mai merg la bancă). Mi s-a pus capac în 2017 când după luni repetate de mers la bancomat și palpitații de genul ”pe ce naiba am dat banii????”, am zis că nu mai pot trăi așa.  Mi-am luat aplicația de banking, nu am mai scos deloc banii de pe card și din ianuarie 2018 am toate cheltuielile listate în excel, lună de lună. Știu pe ce se duc banii, controlez mereu fluxul lor și dacă cheltui mai mult pe o treabă, știu cumva să optimizez din altă parte.

D-asta nu am cash la mine, căci nu le pot ține evidența așa de ușor.  De exemplu, că am plătit x lei la magazinul x de unde am luat y lucru pe care-l pot băga în categoria respectivă în excel. D-asta când ies în oraș, plătesc doar cu cardul și dacă are cineva să-mi dea bani, atunci să îmi facă transfer, nu să-mi dea cash.

Mai nou, am început să plătesc cu cardul și în vacanțe. În Copehnaga am plătit exclusiv cu cardul pentru că era prea dificil să fac rost de coroane daneze (iar cursul tot varia), la fel am procedat și în Stockholm. Ambele orașe sunt foarte bine dezvoltate și poți plăti lejer cu cardul în 99.9% din situații. Tot acolo faci un split bill fără să se uite nimeni urât la tine. În ultima vacanță din Italia am avut bani atât cash, cât și card, din rațiuni de siguranță. Și am procedat corect și pentru că în Cinque Terre multe locuri nu acceptau plata cu cardul.

Voi cum sunteți? Cash sau card?