Etichetă: Italia

Top lucruri ciudate din vacantele mele

Top lucruri ciudate din vacantele mele

Ciudat este un cuvânt prea dur, dar era mai scurt decât „neobișnuit”, care ar descrie mai bine ce vreau eu să vă povestesc mai jos. Probabil dacă mă citiți de ceva vreme ați văzut că am multe impresii din locurile pe care le vizitez și, uneori, lucrurile mai „ciudate” se pierd în amalgamul de informații pe care îl ofer în fiecare articol.

Tocmai din acest motiv scriu treaba asta, ca să ne minunăm împreună de niște chestii, unele pe care poate și eu am omis să le zic. Știți, genul ăla de lucruri pe care le povestești prietenilor și ei nu te cred pentru că știau altceva. Genul de lucruri care te fac să spui „serios? nu aș fi crezut asta.”

O iau într-o ordine aleatorie.

1. Cel mai bun churros l-am mâncat în Irlanda

Și acest lucru nu se întâmpla nici măcar în Dublin, ci într-un orășel numit Howth. Primele churros (nu știu pluralul) au fost mâncate în Madrid după ce așteptasem cu nerăbdare să încerc. Pentru că nu aveam termen de comparație la momentul respectiv, mi-am zis că e ok,  poate nu neapărat de mine. Apoi, l-am mâncat pe cel din Howth, luat de la un mini street food și mi-am dat seama că în Madrid servisem, de fapt, o poșircă. Nu mă înțelegeți greșit, nu zic că acum trebuie să mergeți în Irlanda pentru asta, doar așa a fost norocul meu. Și a fost divin de bun churros-ul din Howth. Mai vreau.

2. Nu mănânc pizza când merg în Italia

Înainte să vă panicați, să știți că mănânc multe paste, în schimb. Le ador și merg excelent cu un vin alb. Ce dor îmi e de vremurile în care savuram combinația asta și aveam vedere la Lacul Como. Evit pizza pentru că nu pot să o mănânc cu vin sau să am înainte un aperitiv de brânzeturi sau Carpaccio. Deci decizia mea de a nu mânca pizza pornește mai mult de la vin și aperitiv, căci nu se potrivesc foarte bine pentru stomacul meu. Și cred că una dintre cele mai dezamăgitoare pizze le-am mâncat în Burano (Veneția), dacă stau bine să mă gândesc.

3. Primul zbor a fost la Roma…

…în 2015. Yey, I am such a baby. Până atunci călătorisem doar cu autocarul sau cu mașina.

4. Am plătit 20 euro pentru un film, în Londra

Biletul de film mai era și pentru studenți. Deh, m-am dus eu în centru, la cinematograful Odeon (care ar fi un corespondent pentru Patria la noi, dar mai high class) să văd un film. Cred că prețul biletului includea și reclamele, pentru că am stat 40 minute să văd reclame până când a început proiecția.

5. Am stat o săptămână în Maroc și am avut doar un troler de copii cu mine

Da, ați citit bine. Un bagaj super mic în care am înghesuit haine, suveniruri și un fruct Papaya, pentru că de ce nu. Îl luam de la sursă, nu ca toți săracii, din țară de la Mega Image. Și la ce noroc am eu, când am ajuns acasă cu el, s-a stricat și nu am mai putut să îl mănânc.

6. În Barcelona am făcut 30 km pe jos în fiecare zi

Cred că este orașul în care am mers cel mai mult pe jos. În cele 4 zile am strâns vreo 100 km. Aveam dureri mari de picioare în fiecare seară.

7. Am dormit în deșert, la cort

Și am murit de frig. Poate nu vi se pare ceva foarte neobișnuit, doar o să țin minte toată viața acele momente când mă gândeam că o să răcesc foarte tare, o să am probleme cu ovarele sau altceva similar și că o să mor. Sună dramatic, dar dormitul într-un cort (cum e ăla de nuntă) la minus  nu știu câte grade și cu vânt puternic e o experiență foarte intensă.

8. Am vizitat 10 magazine Primark

Sunt obsedată de aceste magazine și nu mă pot abține să nu fac „puțin” shopping când îmi iese unul în cale. Îmi e jenă să spun cât am cheltuit în aceste vizite.

9. Cel mai „ieftin” muzeu a fost în Suedia

Țări nordice, scump, domne, scump. Aici era mai ieftin. În Malmo am vizitat un muzeu dintr-un castel și intrarea a fost doar 18 lei. Cred, și dacă nu mă lasă memoria, că ăsta este cel mai ieftin muzeu vizitat de mine. Și câte am văzut pentru 18 lei! Mai multe expoziții de artă, dintre care una dedicată vestimentației din filmele anilor 40 și cum a evoluat garderoba la Hollywood. Apoi, în același tur am văzut un aquarium foarte fain, cu multe specii de pești, cât și o expoziție cu animale împăiate. Neașteptat de multe lucruri pentru acest preț.

10. Cel mai ieftin bilet de avion m-a costat 60 lei

Dus-întors spre Milano. Am cumpărat biletul în creierii nopții, mai că mă frecam la ochi că nu îmi venea să cred cât de ieftin este.

Cam astea sunt „ciudățeniile” mele. Ar fi probabil mai multe de zis, dar pe măsură ce îmi mai amintesc, le mai notez și apoi o pun de un articol nou. 🙂

Ce veti face in noaptea de Revelion?

Ce veti face in noaptea de Revelion?

Cred că dacă s-ar face un top cu cele mai urâte întrebări care se pun vreodată, asta ar fi pe primele locuri, alături de ”când faceți nunta” sau ”când faceți copii”.  Dar să nu mă înjurați, Diana mi-a dat ideea acestui articol de Revelion. Ea și-a povestit experiențele ei în străinătate.  Vedeți articolul ei pentru inspirație.

Și acum vin eu și vă întreb, ce preferați:

Revelion în tara sau în afara?

În unele cazuri, un Revelion petrecut prin afară poate costa la fel de mult ca unul petrecut în Poiană (ca de exemplu).  Și, sincer, prefer oricând să dau aceeași sumă de bani ca să văd un oraș mișto decât să fac 6 ore până în Poiană cu traficul obișnuit de sărbători, ca mai apoi acolo să nu prea am ce face. Într-adevăr, în majoritatea pachetelor de Revelion sunt incluse tot felul de programe artistice.  Dar nu sunt toate pe gustul meu și prefer să-mi fac singură programul. Deci eu aș alege în afară și asta am făcut anul trecut, când am mers în Bologna. Și asta voi face și anul acesta, mă voi întoarce din nou în Italia.

Dar nu va fi închis peste tot?

Da și nu prea. Anul trecut, am putut vizita majoritatea obiectivelor din Bologna  fără probleme. Ba chiar de 1 ianuarie, de dimineață am urcat în turn și nici nu am stat la coadă. Evident oamenii încă mai dormeau la ora aia.  Nu am avut probleme nici cu ”programul artistic” din seara de Anul Nou. Fiecare oraș care se respectă va avea focuri de artificii în piața centrală și tot felul de petreceri prin cluburi.  Noi am stat în Piața Centrală, am dansat și ne-am uitat cum este arsă mascota (tradiția lor). Înainte de asta am fost la un restaurant unde am mâncat niște paste cu fructe de mare delicioase și cel mai bun desert cu cafea din întreaga lume. A fost meniu a la carte. 🙂

Anul ăsta vrem să dăm o fugă până în Verona și Veneția, iar Revelionul să-l petrecem în Verona. Sperăm să ni se concretizeze planurile, wish us luck. Recunosc că nu am găsit cea mai ieftină cazare,  având în vedere perioada, dar e aproape de centru și ăsta a fost un criteriu decisiv, plus avem mic-dejunul asigurat.

Oricum, va fi ultima vacanță de anul acesta și musai vreau să mă prindă Anul Nou într-un oraș străin. Cică aduce noroc și vei călători tot anul. Hehehe, așa să fie.  La revelionul din 2016 am stat cu pașaportul în mână la miezul nopții, altă superstiție idioată că te vei plimba mult.

Spuneți-mi și voi unde vă faceți Revelionul și cum ieșiți la bani, poate mai am timp să mă reorientez sau să păstrez ideea pentru 2018.

Aștept! 🙂

 Bologna Revelion

Cel mai bun risotto pe care l-am mâncat

Cel mai bun risotto pe care l-am mâncat

Unul din ”regretele” mele culinare este că am făcut 4 drumuri în Italia și nici măcar o dată nu m-am pus la masă  să savurez un risotto. Motivele?  Iubesc pastele, așa că mi se părea de cuviință să încerc cât mai multe soiuri. Apoi,  orezul nu e cel mai bun prieten al meu de când mi se servea sub formă de pilaf  în copilărie.  Totuși, am mai avut ocazia să mănânc risotto acum vreo câțiva ani, în România, dar nu m-a impresionat.  Asta până ieri, când am fost la lansarea noii emisiuni de la TV Paprika, “La Piață cu Antonio Passarelli, unde ni s-a pregătit live, chiar de chef, un risotto excelent făcut doar cu produse locale.  

Între niște legume ce se pregăteau să devină supă și un orez ce bolborosea în tigaie, Antonio ne-a povestit un pic viziunea sa asupra bucătăriei, pentru el fiind un mod de a trăi. În Italia găsești o tematică în orice restaurant –  km 0 – ceea ce presupune să gătești doar cu alimente/produse din imediata apropiere.  Plus, zicea că bucătăria trebuie să pună în evidență teritoriul respectiv. Ceea ce în România nu prea se întâmplă, decât în zone foarte mari și specifice.  Ca să mai fac o paranteză, citeam niște meniuri vechi de Revelion, de prin perioada interbelică și comunism, aveau tot felul de preparate (locale) de care nu am auzit în viața mea, dar nici nu mai există azi.

A pregătit o supă cu legume luate din piață, fiind singurul loc de unde își face cumpărăturile și, desigur, de la producătorii locali.  Cum îți dai seama dacă o roșie e gustoasă și nu are gust de plastic? O miroși. Mirosul de roșii e divin și oricât ar zice Mega Image că nu e nevoie să mă duc până la țară să le iau, eu tot o fac pentru că nu cred în roșiile lor ”perfecte”. Also, dacă numești o legumă ca fiind perfectă, cel mai probabil nu e.  Antonio cumpără legumele și le folosește în maxim 2-3 zile, altfel nu mai sunt proaspete.

Risotto-ul a ieșit excelent, absolut excelent. Era cât se poate de simplu la gust, practic aveai supa, orezul și parmezanul în compoziție. Nu ai nevoie de multe ca să fii fericit. Nu am apucat să mai pozez și produsul final din farfurie, dar aici e mai mult despre gust decât despre estetică, așa că vă rog să mă scuzați de data asta.  Clar m-a determinat, iar la următoarea incursiune în Italia primul preparat pe care-l voi comanda va fi risotto! Va trebui să-mi iau martori cu mine, probabil pe Corina, Simona și Roby, dacă tot ne-am bucurat de același lucru aseară.

Mai jos și câteva poze:

Noua producție autohtonă, “La Piață cu Antonio Passarelli”, are startul pe 18 septembrie, la TV Paprika,  cu 10 episoade delicioase în care maestrul italian ne invită pe toți la piață,  pentru a prinde gustul cumpărăturilor de la tarabele românești și ne învață cum să folosim produsele locale pentru  feluri sănătoase și delicioase. Plus, tot în noua emisiune vom regăsi trucuri utile pentru cumpărătorii începători, cât și pentru cei experimentați! Mai multe despre program, puteți citi aici