Cum am organizat un picnic de ziua mea

Cum am organizat un picnic de ziua mea

Acum 1 an am primit cadou de la Staropramen un minunat coș de picnic. Unul identic a primit și Diana, pe care l-am folosit într-un couple picnic câteva săptămâni mai târziu, împreuna cu Gabi. Ne-a cam plăcut la iarbă verde, păcat că a urmat ploaia și ne-a forțat să plecăm spre casă, unde am continuat ”petrecerea” cu câteva ore de boardgames și jocuri pe Playstation.

De atunci mi-am tot zis că trebuie să prind o ocazie să pregătesc un picnic pentru mai mulți prieteni. Prin iarnă mi-a venit minunata idee să organizez mărețul meu picnic cu ocazia zilei de naștere. Dacă nu știți, ziua mea a fost pe 29 mai, iar pe 2 iunie, într-o duminică, am pus țara la cale în Grădina Japoneză din Herăstrău. 🙂

A ieșit minunat, ne-am distrat și m-am bucurat să am alături o bună parte din oamenii care mă fac foarte fericită. Cum a fost cu organizarea? Greu, foarte greu. Să pui la cale un picnic pentru 4 oameni care mai aduc și ei una-alta e simplu. Dar să inviți 17 oameni și să le spui tuturor că tu, sărbătorita, te ocupi de tot…well, e cam mult de cărat.

Dar asta nu trebuie să vă descurajeze din a organiza un picnic mai mare, căci am eu sfaturile potrivite pentru voi. Totul din experiența mea de organizare petreceri. 😀

  1. Găsește o tematică

E fun cu tematică, să ai toate decorațiunile într-un singur stil, mâncarea să urmeze o regulă, la fel și băuturile. Eu mi-am ales Italian picnic, căci bucătăria italiană are probabil cele mai ușoare preparate pentru un picnic.  Și pentru că sunt mare fan Italia și mulți dintre invitați cunoșteau spiritul italian, am zis că e o tematică appealing pentru toată lumea. Dar dacă aș fi să repet picnicul, aș merge și pe mexican, să avem piñata și sombreros.  Of course, când am pregătit invitația, a trebuit să am un mic vizual care să reflecte event-ul:

2. Alege o locație

Eu am mers în Grădina Japoneză din Herăstrău care mi se pare că acum arată mai bine ca niciodată, sunt mai mulți copaci și față de restul zonelor din parc, asta mi se pare mai intimă un pic. Cu o zi înainte de event, am mers să investighez dacă e totul în regulă, unde anume să ne așezăm astfel cât să avem și soare și umbră, d-astea. E important pentru o locație publică să o vezi înainte, să te asiguri că e totul perfect, nu să te trezești în ziua picnicului că nu te poți așeza acolo.

Tot pentru că e un spațiu public, pot avea loc diverse evenimente. Eu eram în weekend-ul cu 1 iunie și în parc au avut loc multe activități cu această ocazie. Dar am căutat îndelung înainte pe Google să mă asigur că niciunul nu se va întâmpla în grădină. Imaginați-vă că țineam picnicul și în jurul nostru ar fi fost zeci de copii țipând.

picnic

3. Verifică vremea

Din păcate, oricâte sfaturi aș putea oferi aici, nimic nu va schimba o vreme proastă: rain on your parade day. Când am ales data picnicului, adică cu 2 luni înainte, nu aveam de unde să știu cum va fi. Mna, luna iunie, nu poți spera decât că e soare și frumos. Nu e ca și cum aș fi pregătit un picnic în noiembrie. Dar fix în săptămâna aia la meteo nu erau decât știri cu furtună.  Tot am sperat că se schimbă, am urmărit 3539835 site-uri de meteo, majoritatea ziceau că plouă în ziua curentă, dar apoi nu mai ploua, ceea ce îmi dădea speranță pentru duminică.

Vineri, 31 mai, mă uit iar la meteo, nicio schimbare. Deja eram foarte panicată și începuseră să mă întrebe și invitații ce facem. Eram foarte mulți și nu am fi avut loc acasă la mine. Mă rog, am fi avut, dar cam înghesuit. Le-am zis că aștept să văd până sâmbătă. Sâmbătă urma să plouă, dar nu s-a mai întâmplat. Apoi, a început să se schimbe ușor și prognoza pentru duminică. Și gata, am decis. Ne vedem în parc! Totul e noroc pur, dar dacă organizați picnicuri mai micuțe și mai din scurt timp, aveți grijă să alegeți o zi cu 90% șanse de soare.

4. Ia pături groase

Întrucât eram foarte mulți oameni, a trebuit să merg să cumpăr pături de picnic. În teorie nu erau chiar de picnic și cred că s-a simțit asta pentru că deși zona în care ne-am așezat era relativ uscată (era și acoperită de multă iarbă), pământul era puțin umed astfel că păturile mele ALBE au rămas cu niște pete maronii. Da, ca să respect tema picnicului, am avut de ales în 3 culori: roșu, alb și verde. Dar nu am găsit decât pături albe și am zis fie! Lecția mea este să cumpărați pături speciale pentru picnic, ale mele erau pentru casă, pentru că cele speciale au o anumită textură și grosime pentru spațiile outdoor. Mna, e normal. Dar la câte pături aveam nevoie, costul ar fi fost undeva la 320 lei doar pentru pături. Și apoi nu aveam ce să mai fac cu ele, deci din motivul ăsta am mers pentru o alternativă mai ieftină. Dar pentru un picnic clasic de 4 oameni, o pătură ar trebui să fie suficient și pe asta o să o tot folosiți, deci merită banii.

5.  Atenție la mâncare

La orice picnic ai nevoie de mâncare și adesea sunt pregătite sandvișuri și fructe împreună cu o limonadă. Dar eu am vrut mai mult de atât, căci era o ocazie specială. Am pregătit:

  • salată de paste rece cu legume și sos de roșii de casă
  • aperitive cu pastă de măsline
  • tiramisu de casă  (tortul meu)
  • ruladă cu fructe (cumpărată din Lidl)
  • mini-pizze la cuptor (cumpărate din Lidl)
  • struguri roze cu brânză Brie
  • platou de morcovi, ardei și castraveți
  • chipsuri de ronțăit
  • ciocolată

Da, multă mâncare și acum îmi dau seama că m-aș fi putut tempera un pic, dar am vrut să mă asigur că nimeni nu pleacă nemâncat.  Nu faceți ca mine, alegeți ceva simplu de preparat, eventual cumpărați direct. Inițial voiam să pregătesc pizza de casă, dar ar fi durat o veșnicie să mai fac și asta, așa că am luat congelat. Tuturor le-a plăcut pizza aia! Deci să nu vă fie teamă să alegeți și câteva semi-preparate care să vă scutească din timp. Și atenție și la cantități! Food waste-ul nu este cool. Eu am rămas cu câteva cutii de salată de paste, dar pe care le-am mâncat zilele următoare la birou.

6. Nu e cu alcool

Oho, și aici e tricky. Legea nu permite consumul băuturilor alcoolice în spațiul public. Așa că, din păcate, la ziua mea am servit orice, dar nu alcool (sorry, guys!). Am avut niște vișinată de casă, dar mai mult nu m-am întins.  Băutura vedetă a fost limonada mea pe care o prepar al doilea an la rând și care prinde foarte bine la public. Nu e nici prea dulce, nici prea acră. Pentru că era un picnic, am vrut să o servesc cât mai autentic posibil. Așa că am cumpărat de la Jumbo un borcan imens de 5L care a avut cantitatea perfectă de limonadă (măcar p-asta să o fi nimerit). A costat doar 30 lei, evident nu e cel mai bun borcan din lume, dar și-a făcut treaba.

picnic

Cum am făcut limonada?

Rețeta de limonadă este simplă. Se iau 5 lămâi și un lime, 4 se taie în jumătate și se storc, iar a 5-a este tăiată felii și este aruncată în borcan. Lime-ul este și el stors complet. Se adaugă zahăr sau miere treptat și se gustă. Ca să fie proaspătă, întotdeauna trebuie să o preparați cu maxim o oră înainte de picnic. Și nu uitați să adăugați muuuultă gheață ca să fie cât mai rece.

7. Cere ajutor 

Am mers cu mașina, dar am avut atâtea lucruri de cărat, că am făcut cel puțin 3 drumuri din casă până jos. Apoi, au mai fost încă alte 3 drumuri de cărat de la mașină până în parc. Norocul nostru a fost că am găsit parcare aproape (în zona aia de regulă nu sunt), că altfel am fi MURIT. Să cari un borcan de 5L plus 6 pături, coș de picnic, mâncare, sticle cu băutură etc e o treabă foarte grea. M-a demoralizat destul de tare că eram deja foarte obosită după ce am stat până la 12 noaptea să pregătesc mâncarea și de dimineață ultimele retușuri, nu prea mă mai simțeam în stare de picnic. Bine că moralul mi-a revenit la loc odată ce au apărut și invitații.

Sfatul meu este să rugați 2-3 prieteni să vină și ei mai devreme cât să vă ajute cu set-up-ul și căratul. Eu nu am făcut asta și am regretat ulterior.

8. Fă cumpărăturile din timp

Pentru toată recuzita am apelat la Jumbo și Jysk la care am fost cu 1 săptămână înainte de picnic. Pentru mâncare și gustări am fost la Lidl cu o zi înainte, undeva pe la 6 seara și asta a fost o greșeală, că a fost prea târziu. Din păcate, nu am avut când mai devreme.

picnic

9. Distrează-te și fă multe poze

Sau roagă-ți prietenul care are aparat foto să surprindă atmosfera în timp ce tu te bucuri de tot ce ai muncit și de oamenii minunați care au venit la ziua ta.

2 Replies to “Cum am organizat un picnic de ziua mea”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *