Etichetă: bucuresti

Recomandare de traseu cu bicla in Bucuresti

Recomandare de traseu cu bicla in Bucuresti

Orașul ăsta este aglomerat, prăfuit, sufocant, prost organizat și lista de descrieri negative poate continua mult și bine. Din fericire pentru mine de aproximativ 2 ani merg cu STB-ul doar ocazional, iar metroul a devenit principalul mijloc de transport pentru mine. Nu că ar fi Metrorex ceva extraordinar, departe de mine acest gând, dar măcar nu mai stau în trafic, nu mai stau în aglomerație, nu mai stau într-o saună cu mirosuri oribile. Am norocul să circul pe o magistrală mai de doamne-ajută și mereu pe sensurile mai puțin aglomerate la orele respective. De exemplu, eu merg dimineața spre direcția Berceni, când pe sensul Pipera este crimă.

Ce vreau să spun este că de orașul ăsta mai degrabă ai vrea să fugi, decât să te mai chinui prin praf și căldură. O plimbare cu bicla, deși binevenită, trebuie să găsești locul potrivit dacă nu vrei să faci slalom printre oameni, mașini și claxoane. Pentru mine nici nu mai există pista aia de bicicliști de pe Calea Victoriei, de exemplu. Să zicem că m-aș plimba prin Herăstrău, ceea ce am mai făcut, dar sunt prea mulți oameni, prea mulți copii ce aleargă. V-am povestit că în Herăstrău am căzut peste un copil când eram cu bicla? Da, intrase în mine cu mini-trotineta lui, el nefiind atent, eu nefiind pe fază, bum. Urlete și plânsete, de am crezut că o să mă cert cu părinții, dar ei au fost suficient de smart cât să înțeleagă că nu am dat eu peste copilul lor.

De aproximativ 3 ani am un traseu nou, anume Lacul Morii – Chiajna. Se pornește de pe lac din drepul parcului Crângași, se merge spre direcția insulă (se face un tur și acolo), apoi se continuă frumos pe marginea lacului până când acesta se termină și apoi se intră pe străduțele cu case. Pff, iar unele case din zona de lângă lac și spre Chiajna sunt absolut superbe. Când o să fiu mare, o să am și eu o casă precum acelea, desprinse parcă din filmele americane.  Se trece pe lângă un cimitir, pe lângă o pădure, se coboară la vale (ah, minunată senzație), se admiră apusul, se ajunge la grădina zoologică, se ia o pauză de apă / înghețată și se continuă drumul înapoi spre casă. Sunt cam 25 km dus-întors dacă se înconjoară lacul, anume la întoarcere să veniți pe cealaltă parte. Dacă nu, sunt 17 km și arată așa:

 

Mie îmi place nebunie traseul ăsta și deși nu pot să-l fac în fiecare săptămână, măcar o dată pe lună tot reușesc să-l fac.  Vă atenționez că pavajul de pe lângă lac nu este extraordinar și deși nu e nevoie de o bicicletă sport, parcă nu aș merge cu una încărcată cu floricele.

Și câteva poze de pe traseul cu bicla:

Manastirea Chiajna

Manastirea Chiajna

Dacă ați citit articolele mele despre cele două conace din Breaza și Hagiești, știți deja că sunt fascinată de locurile abandonate, în ruină. De fiecare dată când vizitez un astfel de loc încerc să descifrez care e istoria lui, ce s-a întâmplat pe teritoriul său, unde sunt oamenii care-l locuiau odată etc.  Și mulțumită sfântului Google mă lămuresc destul de repede, dar fascinația și misterul rămân în continuare.

Pentru că trebuie să lucrez la un portofoliu de fotografie, încerc să găsesc locuri faine din București (și de pe lângă oraș) pe care să le pozez. Mai mult de atât, sper să fie locuri pe care alții nu le-au mai vizitat până acum, ca să le pot prezenta eu lumii întregi. Exagerez, au pozat alții înaintea mea destul, dar poate cei 3 cititori ai acestui blog nu știu de ele. Aici intervine datoria mea.

Zilele trecute mă tot gândeam unde să merg să fac poze. Inițial, pe lista mea era Comana, pe care am văzut-o de o mie de ori vara și cred că tot de atâtea ori și iarna. Însă parcă nu prea voiam să fac 2 ore dus-întors. Am tot căutat opțiuni până când, nu știu exact cum, în search mi-a apărut Manastirea Chiajna. Recunosc că în Chiajna m-am plimbat mult cu bicicleta, dar de vreo mânăstire nu auzisem. De altfel, nu este chiar în Chiajna precis, ci undeva la granița cu Giulești, iar ca să ajungi cu mașina trebuie să o iei pe Calea Giulești și să mergi până la capătul ei. Și știți ce e mai frumos decât ideea unui lăcaș de cult în Giulești? Faptul că mânăstirea e lângă faimoasa groapă de gunoi din sectorul 1. În zare, cum te apropii, se vede un mic munte care înconjoară gunoiul. Nu mirosea, în schimb, probabil că bătea vântul în direcția opusă sau era mult prea frig.

Manastirea Chiajna a fost construită în 1774 și a durat puțin peste 10 ani să fie finalizată, dar nu a fost niciodată folosită ca și mânăstire. Niciun preot nu a slujit în ea, iar în perioada invaziei otomane, oamenii obișnuiau să se ascundă în interiorul ei. Otomanii au crezut că e fortăreață (chiar arată ca una) și au bombardat-o. Însă cel mai mare nivel de distrugere l-a suportat în 1977, la cutremur, când i s-a prăbușit turla.  A devenit o ruină și ca toate ruinele din țara asta a fost ignorată de autorități. În 2011 a fost preluată de Biserica Ortodoxă Română care ar avea intenția să o restaureze. S-a construit și o mică biserică lângă și sunt câțiva oameni întrețin locul. Plus, s-a montat și un gard ca să nu se mai apropie oricine și este și un paznic pe acolo.  În urmă cu câțiva ani nu erau decât ruinele și gunoaiele. De altfel, trebuia să treci prin munți de gunoaie ca să ajungi la ea. Acum nu știu dacă era din pricina faptului că totul era acoperit cu zăpadă, dar categoric nu am trecut prin mizerie.

Legenda spune că Manastirea Chiajna este blestemată. A fost adăpost pentru oameni în vremea ciumei. Apoi i s-au furat clopotele sau au dispărut misterios, una dintre variantele astea. Și cică oamenii din împrejurimi încă aud clopotele cum bat noaptea, deși mânăstirea nu mai are așa ceva. O legendă d-asta de îi sperie pe copii și pe bătrâni îi face să se închine. Nu am putut să dorm acolo ca să vă confirm dacă așa e sau nu, dar recunosc că locul are o alură destul de creepy.  Vântul bătea îngrozitor de tare și prin ruinele mânăstirii se auzea un șuierat ascuțit de ți se făcea pielea de găină.

Am făcut pozele destul de repede, că înghețasem de frig. Și poate și de frică.

Manastirea Chiajna

Manastirea Chiajna

Manastirea Chiajna

Manastirea Chiajna

Manastirea Chiajna

Manastirea Chiajna

Manastirea Chiajna

Manastirea Chiajna

Toamna la Muzeul Satului

Toamna la Muzeul Satului

Voiam să inaugurez o rubrică nouă de blog, dar nu știam dacă doar să public categoria și să adaug articolele acolo și atât sau să vă povestesc un pic într-un articol despre ce este vorba. Cred că dacă citiți asta vă dați seama că am ales varianta 2.  Numele ideii este în engleză pentru că suna mai bine decât ”bijuteriile ascunse ale Bucureștiului”. Parcă e titlu ce anunță o colecție de nestemate dintr-un muzeu (și nu Muzeul Satului). Să trecem peste englezisme.

Ideea mi-a venit în februarie 2016 când am vizitat un institut medical din București și de la care nu mă așteptam să fie frumos. Un frumos decadent, ce-i drept. Probabil vă întrebați despre ce vorbesc, dar o să dezvălui locul respectiv într-un viitor articol. Știu, știu,  de ce l-am mai menționat aici? Păi, locul ăla mi-a dat ideea. însă mai am de făcut puțină cercetare pe el.

În schimb, o să vă spun că am realizat încă o dată cât de frumoasă este toamna. Oriunde. Nu contează că te-ai plimbat pe lângă barajul Vidraru, în drum spre Transfăgărășan (apropo, este absolut superb) sau că ai făcut doar o plimbare până în Herăstrău,  peisajele sunt divine oriunde. Vorbesc doar de perioada de mijloc de septembrie și toată luna octombrie, când încă nu mori de frig.

Muzeul Satului

Anul trecut, am fost în vizită la Muzeul Satului, dintr-o manie de-a mea ca weekend-urile să fie mai interesante decât un serial pe Netflix. Și așa am descoperit un loc atât de frumos încât mi-am zis că merită un articol pe blog. Publicat în 2017, dar hei, toamna vine în fiecare an. Așa că dacă aveți ce face weekend-ul următor, salvați și niște timp pentru o plimbare la muzeul din aer liber. O să merite.

Vă las mai jos cu niște poze ca să vedeți de ce trebuie să mergeți. Ah, și încă ceva. Locul e plin de pisici.:)


Cum sa vezi Bucurestiul cu alti ochi

Cum sa vezi Bucurestiul cu alti ochi

Știți și voi turiștii ăia străini care cască gura prin București, iar noi ne uităm la ei și ne gândim ”ce li se pare asa frumos?” Cred că dacă zi de zi trebuie să te confrunți cu părțile negative ale unui oraș (nu vine tramvaiul, dar când vine miroase urât, de exemplu), devine aproape imposibil să-l privești altfel.

În duminica de Florii, ne-am decis să participăm la un city hunt urban, organizat de City Hunt. Ce este acela un city hunt? Este un vânătoare de comori urbane, în care oamenii se împart în echipe, primesc o hartă și purced în căutarea elementelor ascunse prin oraș. Toată operațiunea durează aproximativ 4-5 ore, timp în care pentru a obține cât mai multe puncte trebuie să îndeplinești și câteva provocări mai neobișnuite.

Echipa mea s-a numit #teamSimona (nume ales de popor, nu de mine) și aceștia am fost:

Am avut un traseu ce a pornit de la Universitate, am mers prin spate pe la Teatrul Național până pe Moșilor, apoi spre Romană, am avut opriri pe la Țăndărică și Grădina Icoanei. În calitate de căpitan de echipă mi-am dat singură task-ul de a poza din 5 în 5 metri toate clădirile mișto pe care le vedeam. Tot așa am descoperit una dinte cele mai mișto străzi din București, anume Dumbrava Roșie! O adevărată plăcere pentru vânătorii de comori urbane, go check it out într-o zi cu soare. 🙂

În toată operațiunea ne-am simțit precum niște turiști obișnuiți, cu hartă la purtător și pozând orice detaliu ne ieșea în cale. Ne-am simțit ca într-un mini-mini-city-break. Vremea a fost superbă, cu temperaturi de tricou. Ne-am super distrat și aș mai repeta experiența asta de câteva ori, cu alte trasee din București. Cred că e cea mai bună modalitate să ajungi să apreciezi orașul ăsta măcar pentru câteva ore.

Cei de la CityHunt mai au câteva trasee pregătite, anume Victoriei-Romană, Centrul Vechi și Cotroceni. Pe mine ultimele 2 mă tentează cel mai tare. 😀 Vă recomand cu încredere să vă înscrieți aici.

Și câteva dintre imaginile surprinse de mine pe traseu:

Scuzați dacă unele poze nu sunt perfecte. Pe alocuri mai și eram în pas alergător căci rămneam mereu în urmă. 😀

All in all, merită ”sacrificată” o duminică pentru un city hunt. Vă garantez 😉