Etichetă: bucuresti

Conacul Udriște-Năsturel din Herăști

Conacul Udriște-Năsturel din Herăști

Conacul Udriște-Năsturel l-am descoperit acum 2 săptămâni, când căutam o locație în apropiere de București pentru un shooting. Și voiam un peisaj mai frumos, mai de toamnă, mai desprins de betoanele din București. M-am cam săturat de viața asta urbană, mai ales de când este și pandemia. De fiecare dată când prind ocazia, plec din București.

Și pentru shooting mi-am dorit același lucru, mai ales că aveam un model superb de pozat. 😀 Nu îmi amintesc exact cum am găsit conacul ăsta, dar mă felicit pentru descoperirea făcută. Ana nici nu știa unde mergem, i-am zis că am găsit eu ceva abandonat (așa trăiam cu impresia că este) și că sunt șanse să ajungem acolo și să descoperim că nu avem cum să intrăm. Din expedițiile mele nu o dată s-a întâmplat acest lucru.

Conacul Udriște-Năsturel din Herăști

Conacul Udriște-Năsturel se află în Herăști, o localitate aflată la o distanță de 1 oră cu mașina față de București, dacă vii din nord sau 30 min dacă vii din sud. Când am ajuns, am parcat mașina lângă biserica conacului (cred că a aparținut cândva acestui conac) și ne-am întâlnit cu niște oameni care tocmai veneau de la conac. Nu doar că nu pică pe tine clădirea, dar, mai nou, se și poate vizita fără intri pe ascuns. Ahem 😛

Conacul a fost construit în 1664, de frații Năsturel, cărturarul Udriște Năsturel și Cazan Postelnicul Năsturel. Conacul a fost clădit doar din piatră șlefuită, adusă din Bulgaria. Este singurul monument ce datează din acea perioadă care este ridicat pe de-a întregul doar din piatră șlefuită. În anul 1831 a intrat în proprietatea principelui sârb Miloş Obrenovici. Soția sa, Maria, se pare că a fost amanta lui Alexandru Ioan Cuza! Uite ceva ce nu cred că am învățat la lecțiile de istorie.

Conacul de piatră (așa cum mai este numit) are o suprafață de 680 m², cu 7 camere mari la etaj și 7 la parter. În 1931 a suferit un incendiu. În 1949 a intrat în custodia comuniștilor și tot aceștia (!) l-au și restaurat, fiind astfel adus la forma sa inițială.

În prezent

În momentul de față conacul este deținut de propietari privați, nu mai este în tutela statului. Are o valoare estimată la aproape 2 milioane de euro și este declarat monument istoric.

Cu un weekend înainte să ajungem noi, la conac avusese chiar nunta proprietarilor, așa cum ne-a spus doamna ce ne-a făcut turul domeniului. Propietarii pare că investesc momentan în diverse reparații, la fața locului erau mai mulți muncitori ce lucrau la o clădire tip anexă din curtea conacului.

Conacul nu este decorat cu mobilă, are foarte puține elemente de decor. Dar este impresionant prin arhitectura sa. Aflat pe colină, în apropierea râului Argeș, în lumina soarelui, părea că ești la o vilă din Toscana.

Deși conacul se află într-o localitate relativ sărăcăcioasă (cu oameni ce ascultă manele și sparg semințe în fața bisericii), zona este foarte frumoasă ca și peisaje. Ca și FYI, domeniile Greaca se află în imediata propiere.

Imagini

Conacul Udriște-Năsturel
Am fost în Santorini

Am fost în Santorini

Cred că am descoperit un nou loc grecesc în România la care să visez zi și noapte că mă întorc la el. Primul a fost restaurantul KOS, din Timișoara, unde nu credeam că este posibil să mânânc preparate grecești ce au gust fix ca la mama lor acasă, apoi a fost Nikos (care nu m-a dezamăgit), iar acum am făcut o scurtă plimbare prin Santorini. Un restaurant grecesc de la Piața Muncii. Îi mulțumesc cu această ocazie prietenei mele, Evelina, că m-a adus în acest mic rai.

Bine, ea a zis că ne vedem la Santorini, un restaurant grecesc și mi-a zis să o aștept acolo. Eu, ca o fraieră, m-am așezat la terasa unui restaurant de lângă, pentru că atât a putut creierul meu să gândească în ziua aia. Ba chiar am comandat și o limonadă ce apoi am băut-o pe repede înainte ca să plătesc și să ne așezăm unde trebuie.

Servirea e permisă doar pe terasă, evident, iar decorul este o replică perfectă a unei tarvene de pe o insulă grecească. D-asta atunci când pus câteva stories cu locul, oamenii chiar m-au întrebat dacă sunt în Grecia. Nope, aș fi vrut eu. Dar culinar vorbind m-am teleportat vreo 2 ore pe tărămurile elene, mâncarea a fost divină, iar servirea foarte rapidă. Și mai mult de atât, mi-am găsit o nouă obsesie: brânză feta prăjită în crustă de miere cu susan deasupra. WOW. Neapărat neapărat neapărat să o încercați.

Ce am mai savurat în Santorini

  • salată Santorini cu creveți și halloumi – 33 lei
  • măsline pane – 17 lei
  • brânza feta de care ziceam mai sus – 20 lei
  • calamar la grill – 37 lei
  • limonadă – 14 lei
  • vin Retsina – 54 lei
  • cartofi prăjiți – 9 lei
  • lipii – 2 lei
  • tzatziki – 13 lei

Singura fază care nu îmi place este cât de scump este vinul Retsina (pe care eu îl ador, golesc mereu rafturile când e săptămâna grecească la Lidl). Aceeași marcă de vin, DAR FIX ACEEAȘI, poate fi găsită la Lidl cu 10 lei sticla. Dar înțeleg și că, mna, nu au același volum de comenzi precum un hypermarket. Anyway, tot e foarte scump vinul. Restul au prețuri decente, ca de restaurant tematic.

Santorini
Santorini
Santorini
Santorini
Santorini
Santorini

Abia aștept să mă reîntorc pentru acea brânză prăjită. Also, fac și livrări prin Takeaway, aștepta un băiat acolo să preia comanda. Dar cred că mă duc pentru atmosfera pe terasă și ca să pot plăti acolo 54 lei pe o sticlă de Retsina. Evident, când iau salariul.

În vizită la Casa Ceaușescu

În vizită la Casa Ceaușescu

Am fost în vizită la Casa Ceaușescu la 2 săptămâni de la ridicarea restricțiilor. Plănuiam de mult timp să merg aici, dar mereu amânam. Anul acesta mi-am făcut ziua de naștere în București și nu am mai plecat în străinătate (pentru prima dată în 5 ani), așa că am vrut să profit de ocazie și să merg la Palatul Primăverii.

Casa Ceaușescu a fost construită la începutul anilor 60, fiind întâi reședință de stat pentru Gheorghe Gheorghiu Dej până la moartea sa, în 1964. Nicolae Ceaușescu și familia sa au locuit aici pe tot parcursul guvernării sale, din 1965 până în 1989, la căderea regimului comunist. Casa era cunoscută pe vremea aceea (și acum, de altfel) drept ”Palatul Primăverii” și în interiorul acesteia nu puteau intra decât membrii familiei și oaspeții acestora. Că tot vorbim de oaspeți, aici i-a avut drept invitați pe Fidel Castro, Richard Nixon și Charlles de Gaulle. Fiecare vizită de stat presupunea un cadou, adesea în formă de obiecte decorative, ce sunt și astăzi acolo.

Inițial era o casă mult mai mică și mai modestă, dar la începutul anilor 70 a fost extinsă astfel cât să acomodeze un spațiu mult mai mare. Pentru proiectarea reşedinţei familiei Ceauşescu a fost ales arhitectul Aron Grimberg-Solari, arhitectul Robert Woll şi inginerul peisagist Teodosiu.

Foarte onest vă spun că mă așteptam să văd un kitsch arhitectural. Dar nu a fost așa, toate camerele sunt inspirate din locuri pe care le-a vizitat Nicolae Ceașusescu în străinătate, fiind angajați designeri de interior ce s-au ocupat de acestea. Majoritatea pieselor de mobilier sunt lucrate la noi în țară.

Cel mai mult mi-a plăcut apartamentul Zoiei Ceaușescu. Era cel mai subtil și boem dintre toate, iar baia ei roz cred că ar face invidioasă orice influenceriță de Instagram. Sau m-a făcut pe mine invidioasă, mai bine zis.

Casa Ceaușescu

Cât aur se află în Casa Ceaușescu?

Primele reportaje, după Revoluție, spuneau că este un Palat Aurit, încărcat de aur. În realitate în toată reședința nu sunt decât 150 de grame de aur adevărat. Cel mult aveau obiecte / piese de mobilier suflate cu aur.

De asemenea, casa nu a aparținut niciodată soților Ceaușescu. Realmente a fost și este proprietatea statului, funcționând ca o reședință prezidențială. Una în care niciun alt sef de stat nu a vrut să se mute după căderea comunismului. A mai fost folosită doar ocazional ca și clădire de protocol.

Casa Ceaușescu

Faimoasa piscină

Un alt element controversat al casei, dincolo de aur, este această piscină uriașă. Are 70 de metri pătrați și a fost decorată complet cu mozaic, dintr-un milion de bucăți. Lucrarea a fost terminată în doar 2 ani de către 2 artiști și în prezent este singura lucrare artistică din casă ce poartă și semnătura acestora. Din câte am înțeles, lucrările de artă din Palat nu sunt semnate de către creatorii lor.

Casa Ceaușescu
Casa Ceaușescu
Casa Ceaușescu

Este necesară rezervarea

Puteți programa o vizită la telefon sau online. Eu am ales varianta online și confirmarea s-a făcut destul de rapid, am primit o notificare pe mail. Pe site spune că este nevoie de rezervare cu cel puțin o zi înainte, asta ca să prindeți loc. Dar acum cu pandemia nu știu cine se îngrămădește să meargă la muzeu. Noi am fost 2 oameni și am intrat imediat cu ghidul care ne-a făcut turul complet.mSunt permise fotografiile fără blitz. Intrarea este de 45 lei de persoană. Scumpicel, dar merită văzută.

Tot aici poți închiria spațiu pentru diverse evenimente, conferințe de presă, teambuildings (lol) sau petreceri private (aniversări etc). Cred că experiența vine la pachet cu niște costuri absolut măricele. Bine, cred că din cauza Covid-19 nu mai poți face events o perioadă.

Voi ați vizitat Casa Ceaușescu, cum vi s-a părut?

Casa Ceaușescu
Casa Ceaușescu
Recomandare de traseu cu bicla in Bucuresti

Recomandare de traseu cu bicla in Bucuresti

Orașul ăsta este aglomerat, prăfuit, sufocant, prost organizat și lista de descrieri negative poate continua mult și bine. Din fericire pentru mine de aproximativ 2 ani merg cu STB-ul doar ocazional, iar metroul a devenit principalul mijloc de transport pentru mine. Nu că ar fi Metrorex ceva extraordinar, departe de mine acest gând, dar măcar nu mai stau în trafic, nu mai stau în aglomerație, nu mai stau într-o saună cu mirosuri oribile. Am norocul să circul pe o magistrală mai de doamne-ajută și mereu pe sensurile mai puțin aglomerate la orele respective. De exemplu, eu merg dimineața spre direcția Berceni, când pe sensul Pipera este crimă.

Ce vreau să spun este că de orașul ăsta mai degrabă ai vrea să fugi, decât să te mai chinui prin praf și căldură. O plimbare cu bicla, deși binevenită, trebuie să găsești locul potrivit dacă nu vrei să faci slalom printre oameni, mașini și claxoane. Pentru mine nici nu mai există pista aia de bicicliști de pe Calea Victoriei, de exemplu. Să zicem că m-aș plimba prin Herăstrău, ceea ce am mai făcut, dar sunt prea mulți oameni, prea mulți copii ce aleargă. V-am povestit că în Herăstrău am căzut peste un copil când eram cu bicla? Da, intrase în mine cu mini-trotineta lui, el nefiind atent, eu nefiind pe fază, bum. Urlete și plânsete, de am crezut că o să mă cert cu părinții, dar ei au fost suficient de smart cât să înțeleagă că nu am dat eu peste copilul lor.

De aproximativ 3 ani am un traseu nou, anume Lacul Morii – Chiajna. Se pornește de pe lac din drepul parcului Crângași, se merge spre direcția insulă (se face un tur și acolo), apoi se continuă frumos pe marginea lacului până când acesta se termină și apoi se intră pe străduțele cu case. Pff, iar unele case din zona de lângă lac și spre Chiajna sunt absolut superbe. Când o să fiu mare, o să am și eu o casă precum acelea, desprinse parcă din filmele americane.  Se trece pe lângă un cimitir, pe lângă o pădure, se coboară la vale (ah, minunată senzație), se admiră apusul, se ajunge la grădina zoologică, se ia o pauză de apă / înghețată și se continuă drumul înapoi spre casă. Sunt cam 25 km dus-întors dacă se înconjoară lacul, anume la întoarcere să veniți pe cealaltă parte. Dacă nu, sunt 17 km și arată așa:

 

Mie îmi place nebunie traseul ăsta și deși nu pot să-l fac în fiecare săptămână, măcar o dată pe lună tot reușesc să-l fac.  Vă atenționez că pavajul de pe lângă lac nu este extraordinar și deși nu e nevoie de o bicicletă sport, parcă nu aș merge cu una încărcată cu floricele.

Și câteva poze de pe traseul cu bicla:

Manastirea Chiajna

Manastirea Chiajna

Dacă ați citit articolele mele despre cele două conace din Breaza și Hagiești, știți deja că sunt fascinată de locurile abandonate, în ruină. De fiecare dată când vizitez un astfel de loc încerc să descifrez care e istoria lui, ce s-a întâmplat pe teritoriul său, unde sunt oamenii care-l locuiau odată etc.  Și mulțumită sfântului Google mă lămuresc destul de repede, dar fascinația și misterul rămân în continuare.

Pentru că trebuie să lucrez la un portofoliu de fotografie, încerc să găsesc locuri faine din București (și de pe lângă oraș) pe care să le pozez. Mai mult de atât, sper să fie locuri pe care alții nu le-au mai vizitat până acum, ca să le pot prezenta eu lumii întregi. Exagerez, au pozat alții înaintea mea destul, dar poate cei 3 cititori ai acestui blog nu știu de ele. Aici intervine datoria mea.

Zilele trecute mă tot gândeam unde să merg să fac poze. Inițial, pe lista mea era Comana, pe care am văzut-o de o mie de ori vara și cred că tot de atâtea ori și iarna. Însă parcă nu prea voiam să fac 2 ore dus-întors. Am tot căutat opțiuni până când, nu știu exact cum, în search mi-a apărut Manastirea Chiajna. Recunosc că în Chiajna m-am plimbat mult cu bicicleta, dar de vreo mânăstire nu auzisem. De altfel, nu este chiar în Chiajna precis, ci undeva la granița cu Giulești, iar ca să ajungi cu mașina trebuie să o iei pe Calea Giulești și să mergi până la capătul ei. Și știți ce e mai frumos decât ideea unui lăcaș de cult în Giulești? Faptul că mânăstirea e lângă faimoasa groapă de gunoi din sectorul 1. În zare, cum te apropii, se vede un mic munte care înconjoară gunoiul. Nu mirosea, în schimb, probabil că bătea vântul în direcția opusă sau era mult prea frig.

Manastirea Chiajna a fost construită în 1774 și a durat puțin peste 10 ani să fie finalizată, dar nu a fost niciodată folosită ca și mânăstire. Niciun preot nu a slujit în ea, iar în perioada invaziei otomane, oamenii obișnuiau să se ascundă în interiorul ei. Otomanii au crezut că e fortăreață (chiar arată ca una) și au bombardat-o. Însă cel mai mare nivel de distrugere l-a suportat în 1977, la cutremur, când i s-a prăbușit turla.  A devenit o ruină și ca toate ruinele din țara asta a fost ignorată de autorități. În 2011 a fost preluată de Biserica Ortodoxă Română care ar avea intenția să o restaureze. S-a construit și o mică biserică lângă și sunt câțiva oameni întrețin locul. Plus, s-a montat și un gard ca să nu se mai apropie oricine și este și un paznic pe acolo.  În urmă cu câțiva ani nu erau decât ruinele și gunoaiele. De altfel, trebuia să treci prin munți de gunoaie ca să ajungi la ea. Acum nu știu dacă era din pricina faptului că totul era acoperit cu zăpadă, dar categoric nu am trecut prin mizerie.

Legenda spune că Manastirea Chiajna este blestemată. A fost adăpost pentru oameni în vremea ciumei. Apoi i s-au furat clopotele sau au dispărut misterios, una dintre variantele astea. Și cică oamenii din împrejurimi încă aud clopotele cum bat noaptea, deși mânăstirea nu mai are așa ceva. O legendă d-asta de îi sperie pe copii și pe bătrâni îi face să se închine. Nu am putut să dorm acolo ca să vă confirm dacă așa e sau nu, dar recunosc că locul are o alură destul de creepy.  Vântul bătea îngrozitor de tare și prin ruinele mânăstirii se auzea un șuierat ascuțit de ți se făcea pielea de găină.

Am făcut pozele destul de repede, că înghețasem de frig. Și poate și de frică.

Manastirea Chiajna

Manastirea Chiajna

Manastirea Chiajna

Manastirea Chiajna

Manastirea Chiajna

Manastirea Chiajna

Manastirea Chiajna

Manastirea Chiajna

Toamna la Muzeul Satului

Toamna la Muzeul Satului

Voiam să inaugurez o rubrică nouă de blog, dar nu știam dacă doar să public categoria și să adaug articolele acolo și atât sau să vă povestesc un pic într-un articol despre ce este vorba. Cred că dacă citiți asta vă dați seama că am ales varianta 2.  Numele ideii este în engleză pentru că suna mai bine decât ”bijuteriile ascunse ale Bucureștiului”. Parcă e titlu ce anunță o colecție de nestemate dintr-un muzeu (și nu Muzeul Satului). Să trecem peste englezisme.

Ideea mi-a venit în februarie 2016 când am vizitat un institut medical din București și de la care nu mă așteptam să fie frumos. Un frumos decadent, ce-i drept. Probabil vă întrebați despre ce vorbesc, dar o să dezvălui locul respectiv într-un viitor articol. Știu, știu,  de ce l-am mai menționat aici? Păi, locul ăla mi-a dat ideea. însă mai am de făcut puțină cercetare pe el.

În schimb, o să vă spun că am realizat încă o dată cât de frumoasă este toamna. Oriunde. Nu contează că te-ai plimbat pe lângă barajul Vidraru, în drum spre Transfăgărășan (apropo, este absolut superb) sau că ai făcut doar o plimbare până în Herăstrău,  peisajele sunt divine oriunde. Vorbesc doar de perioada de mijloc de septembrie și toată luna octombrie, când încă nu mori de frig.

Muzeul Satului

Anul trecut, am fost în vizită la Muzeul Satului, dintr-o manie de-a mea ca weekend-urile să fie mai interesante decât un serial pe Netflix. Și așa am descoperit un loc atât de frumos încât mi-am zis că merită un articol pe blog. Publicat în 2017, dar hei, toamna vine în fiecare an. Așa că dacă aveți ce face weekend-ul următor, salvați și niște timp pentru o plimbare la muzeul din aer liber. O să merite.

Vă las mai jos cu niște poze ca să vedeți de ce trebuie să mergeți. Ah, și încă ceva. Locul e plin de pisici.:)


Cum sa vezi Bucurestiul cu alti ochi

Cum sa vezi Bucurestiul cu alti ochi

Știți și voi turiștii ăia străini care cască gura prin București, iar noi ne uităm la ei și ne gândim ”ce li se pare asa frumos?” Cred că dacă zi de zi trebuie să te confrunți cu părțile negative ale unui oraș (nu vine tramvaiul, dar când vine miroase urât, de exemplu), devine aproape imposibil să-l privești altfel.

În duminica de Florii, ne-am decis să participăm la un city hunt urban, organizat de City Hunt. Ce este acela un city hunt? Este un vânătoare de comori urbane, în care oamenii se împart în echipe, primesc o hartă și purced în căutarea elementelor ascunse prin oraș. Toată operațiunea durează aproximativ 4-5 ore, timp în care pentru a obține cât mai multe puncte trebuie să îndeplinești și câteva provocări mai neobișnuite.

Echipa mea s-a numit #teamSimona (nume ales de popor, nu de mine) și aceștia am fost:

Am avut un traseu ce a pornit de la Universitate, am mers prin spate pe la Teatrul Național până pe Moșilor, apoi spre Romană, am avut opriri pe la Țăndărică și Grădina Icoanei. În calitate de căpitan de echipă mi-am dat singură task-ul de a poza din 5 în 5 metri toate clădirile mișto pe care le vedeam. Tot așa am descoperit una dinte cele mai mișto străzi din București, anume Dumbrava Roșie! O adevărată plăcere pentru vânătorii de comori urbane, go check it out într-o zi cu soare. 🙂

În toată operațiunea ne-am simțit precum niște turiști obișnuiți, cu hartă la purtător și pozând orice detaliu ne ieșea în cale. Ne-am simțit ca într-un mini-mini-city-break. Vremea a fost superbă, cu temperaturi de tricou. Ne-am super distrat și aș mai repeta experiența asta de câteva ori, cu alte trasee din București. Cred că e cea mai bună modalitate să ajungi să apreciezi orașul ăsta măcar pentru câteva ore.

Cei de la CityHunt mai au câteva trasee pregătite, anume Victoriei-Romană, Centrul Vechi și Cotroceni. Pe mine ultimele 2 mă tentează cel mai tare. 😀 Vă recomand cu încredere să vă înscrieți aici.

Și câteva dintre imaginile surprinse de mine pe traseu:

Scuzați dacă unele poze nu sunt perfecte. Pe alocuri mai și eram în pas alergător căci rămneam mereu în urmă. 😀

All in all, merită ”sacrificată” o duminică pentru un city hunt. Vă garantez 😉